Poeziile Mele - Nelu Preda

Sfânta Biblie-ntr-o doară, începui s-o studiez, La un Institut de-ăl Biblic ce păstrează viu un crez – Biblia e Legea Sfântă pentru orișice creștin, Chiar dacă fiind stufoasă pentru mulți este un chin!... Legile scrise pe piatră zece-n număr cum le știți, Sunt cu toate tălmăcite – nici măcar nu vă gândiți, Că-n traducerea directă, nu a Patriarhiei B.O.R., Lucrurile-s diferite – asta vede și un chior – Legea a doua tălmăcită de ilustul John Wicliffe, Aramaica fiind sursa, demonstrează că sunt fufe, Toți cei din ortodocsie ce-au tradus-o defectuos, Doar Satan având din asta o mulțime de folos!... Dragii de prooroci scriseră ”Să nu îți faci chip cioplit, Nici vreo înfățișare a celor ce-au viețuit,   Ori în ceruri, ori pe țarnă, ori în ape sub pământ, Nu le fă înfățișare la care te-nchini ”mormânt”, Fiindcă Dumnezeu, Gelosul pe cei care îl urăsc, Trei sau patru generații din păcate pătimesc – Iar pe-acei ce îi iubește, Dumnezeu îi ocrotește, Pân’la

Taină mare e iubirea, nici nu știi când o s-apară, Stăpânește toată firea și de-o simți întâia oară E atât de minunată că n-o uiți cât mai trăiești, Simți așa că deodată, mai curat, mai ager ești!... Simți un sentiment acut, de alean și dor de ea, Și rămâi aproape mut când o zărești prin perdea, Minunată ca o zână, tu un Făt Frumos te-ai vrea O pereche foarte bună, să formezi în veci cu ea!... Dar o taină, e o taină, nu o-mpărtășești în jur, De-aia e iubirea faină, fără nici un înconjur Poți să-i spui iubitei tale: ”te iubesc atât de mult, Dorurile dumitale le-nțeleg și da, le-ascult!”... Toată firea-atunci conspiră întru-al dragostei folos, Găuri negre stele-aspiră, pentru a fi mult mai mănos, Firmamentul ce respiră suflu cald plin de iubire, Galaxii care conspiră pentru-ntreaga omenire!... Și din ea, eroii noștri, unici, tineri, iubăreți, Trec pe podul cu pilaștri, ce unește două vieți, Nemurirea îi așteaptă în condeiul de poet, Care

-      -      De unde ai venit la mine, tu dragoste atât de mare, Nu ai simțit că nu mi-e bine, că sufletul atât mă doare?... Da, știu că tu ești minunată și vreau să fii în viața mea Însă făptura prea curată ce o iubesc, oare mă vrea?... Și de mă vrea, a câta oară să îi mai spun că o iubesc, Și că iubirea o să doară, dacă n-o am, și pătimesc?... -   -         Tu ai răbdare fii cuminte, căci toate au pe lume-un rost – Îmi spuse dragostea-'nainte de-a termina s-o iau la rost...   Ea te iubește în tăcere,  tu nici nu știi cât te adoră, Îi este teamă de iubire, fiindcă ea este-o auroră, Dintre acelea boreale în mii de colorate franjuri, Așteaptă dar semnele sale și nu îi provoca deranjuri... -     -       Da, ai dreptate cred, mărită, tu dragoste prea minunată, O port în gând ca preaiubită, căci merită-a fi adorată – În visul meu de noapte scurtă, eu am visat-o fericit, Și-a regretat că nu-i mai mare, iar visul nu s-a împlinit... -    -     

M-am sculat de dimineață, copleșit de chef de viață, Și vă spun cu cumpătare, despre-un lucru de mirare!... Am citit cu interes, un document -   un eres, Despre-o conspirație, nu doar peste nație, Ci privind tot mapamondul – mare mi-a mai fost afrontul, O gașcă de criminali, sioniști din cei penali, Și-au propus ca o sfidare să aibă Pământul, Care, hrănește de generații, libere, atâtea nații!... Nu vor dânșii mai puțin, decât sufletul creștin Economic subjugat, de Mefisto guvernat, Vor un Guvern Mondial, cum prevede în Cabal!... Și-astfel au elaborat, La Basel într-un palat, Un plan ce m-a-nfiorat, azi de dânșii aplicat ; Prin războiul economic, psihologic și psihotronic, Să ne devină stăpâni, la toți ce-i numesc goimi!... Am citit, m-am îngrozit, toată noaptea n-am dormit, Și apoi m-am dumirit, că nu este de glumit!... De-asta scriu acest eres, poate găsesc interes, La iubitul cititor, curios, iscoditor, căruia-i rămân dator, Să îi fiu îndrumăt

Prietenia de-o găsești să o cultivi, e minunată, E-un sentiment de plinătate pentru-orice om de pe pământ – Plenar tu să o prețuiești atunci când e adevărată, Să-ncerci cu multă demnitate să o menții pân ’ la mormânt. Ți-e confesor și ți-este frate, prietenul adevărat, Poți apela în miez de noapte atunci când ai urgent nevoie – Te judecă doar după fapte și nu îi este cu bănat. Atunci când uneltiri și șoapte perfide sunt auzite fără voie!... Recunoștința, floare rară e cultivată de prieteni, Și-s primii ce te-ncurajează, cănd ești pe drum arid, virgin, El explicații n-o să-ți ceară, căci știe, ”nu te duci la pepeni” Iar girul lui te-nnobilează în fața oricărui străin!... Desigur nu-i ușor în viață ca să menții prietenia, Invidii ea mai și stârnește, asta-i valabil de când lumea – Sunt fameni care se agață de răutăți și omenia, E un cuvânt ce reușește să-i chinuie de-o vor vedea!... Dar ca și aurul în flăcări, ce e probat spre curăție, Prie

Despre dragoste, pot spune că-i un lucru minunat, Fără ea nu prea se poate, totu-i de necontestat – Mi-aș hrăni acum cu dânsa, sufletul cel pârjolit Inima și ea ca plânsa vrea să știe că-s iubit!... Dragostea îmi iese-n cale – Doamne cât am mai dorit; Să am dorurile sale, s-o trăiesc, să fiu iubit, Din genunea-ntunecată sufletul să mi-l extragă, Să am parte de iubire, de la fata mea cea dragă!... Dorurile manifeste în iubire-am să le sting, Iubita mi-e minunată, viitorul nu mi-l plâng – Cred că și în altă viață tot cu ea mi-am depănat Chiar în zori de dimineață simțământul minunat. Nu aș vrea din lume alta fiindcă ea-i desăvârșită, Urma ei în colbul străzii de mine va fi iubită, Fericit este pământul fiindcă ea calcă pe el, Doamne, eu mi-aș da cuvântul să nu fiu cumva mișel, Să uit dorurile sale ce în taină le-a simțit, Fiindcă dragostea-i e mare ca acum n-a mai iubit – Mi-a mărturisit în taină, sufletul mi-a bucurat, O iubire-așa de f

De când e Lumea-a fost salvare prostia pentru acel care, Poartă o pălărie mult prea mare și de aceasta, habar n-are! Și tot prostia-i vinovată de răutatea arătată, chiar dacă este elevată – Și cu diverse e ornată, prostia manifest se-arată!... Și tot prostia, bat-o vina, mărturisesc, a fost pricina Atunci când m-am îndrăgostit și numai șuturi am primit, Însă sper că m-am lecuit și-n viitor am să evit Relații toxice subit, ce m-au făcut nefericit!... Înțelepciunea chinezească, ne spune că ”să te ferească, De-acela ce nimic nu știe, dar e convins că-i ”meserie” La gând și trup deopotrivă, dar dânsul este dimpotrivă!”, Spuneam, deci Domnul te ferească de nepriceperea firească A celui ce încearcă doar, să epateze în zadar; Prostia este-o plagă mare   și cred c-abundă-n fiecare, E important s-o ții în frâu, și să nu ”bagi căruța-n râu” Mai mult decât îți e obada, dar mintea greșește năroada, Și sâmburele de prostie ce îl avem în noi, se știe, Își face-a

De-ar fi să mă mai nasc o dată, eu tot pe tine te-aș iubi, Te-aș căuta în lumea toată și te-aș afla și m-aș albi,   Mi-ar deveni fața lividă, când te-aș găsi, de bucurie,   Căci niciodată prin firidă nu am aflat ca tine-o mie De feciorelnice codane, în lumea toată nu există, Fiindcă tu ești de milioane, ești unică ești pacifistă, Mlădie și fermecătoare, cum alta nici că voi găsi, Chiar dacă-n viața viitoare, eu lumea o voi scotoci!... M-ai fermecat din prima clipă, frumoasă și deșteaptă ești, Și pe a vântului aripă, tu ai să vii să mă iubești – Ce clipe minunate, Doamne, mi-ai hărăzit ca să trăiesc, S-au petrecut atâtea toamne, dar tot mai mult eu o iubesc!... Că-i minunată, talentată, și muza mea-ntru poezie, Și nu-mi ajunge ziua toată să o iubesc – asta se știe, Sunt foarte binecuvântat ca să o am în viața mea, Degeaba-am stat, m-am frământat, e niciodată nu e rea, Iubirea mea o înțelege și o acceptă-n mod tacit, Și niciodată n-ar alege

Zi de zi, de dimineață, mă trezesc cu chef de viață, Mă gândesc cu drag la tine iar asta îmi face bine – Merg, mă plimb, fumez, mănânc, este timpul pentru piață, Dar de asta nu mă plâng, îmi imaginez de tine; Știu, la tine este noapte, visele te-au răsfățat, Și eu te-am visat pe tine, bucuria a fost mare – Cred că despărțirea asta pe-amândoi ne-a învățat, Demonstrând că doar iubirea poate fi așa de mare!... Sentimente minunate îmi trezești și te ador, Visele sunt înglobate în trăirea mea complexă, Dacă-aș ști că niciodată n-am să te mai văd, eu mor, Hărăzește-mi Doamne astăzi o trăire mai intensă, Ca să prețuiesc iubirea ce mă face face să renasc, Am atâta bucurie, am atâta dor de viață, Inima de dor e stoarsă totuși, parcă-ar fi în teasc Dacă-ntârzii mult prea mult, risc să devin o paiață!... De aceea, prea-iubită, fă-ți de-acum un plan isteț, Pentru revedera noastră, ce va fi cândva în vară – Altfel dacă faci, consider că mă crezi   un n

M-am trezit cu o mirare, de cu zori de dimineață, Tot privind eu către soare, gândeam – asta este viață?!... Care Dumnezeii lui se mai leagă și-azi de mine, Să-și mai pună pofta-n cui,   socotesc că nu e bine, Să răspund azi provocării unei tipe cu sindromul Nefertiti, și al urii ce o macină, căci omul De când e pe lumea asta, de ești prost te-ncalecă, Dar aceasta e năpasta, și-a   băgat pe mânecă (Zice ea), toți așii care îi asigură succesul, A făcut o încercare , c-ăsta-i este interesul Însă nu i-a mers cu mine, c-a lovit-o târnafesul, La riposta mea vezi bine, ea afirmănd că eresul Ce îl fac e o-ntâmplare și vezi doamne el nu are Absolut nici o valoare, în mintea ei sclipitoare, Că nu aș avea cultură și-mi explic din DEX mirarea, ”Anacronic”, ea cu ură, afirmând că-ar fi splendoarea,   Iar a-l folosi în versu-mi ce-i vetust, și pașoptist, (Ăsta   este înteresu-mi, ce credeați, nu mai insist!) Este o mirare mare, fiindcă eu sunt inginer