Poeziile Mele - Nelu Preda

                                                de Nelu Preda Mă-ntreb cum ar fi oare, când pomii n-ar mai fi cu flori, Când păsările călătoare printre nămeți s-ar culcuși, Iar vara ar fugi din lume, sub ceru-ntunecat de nori, Am mai putea zâmbi vreodată și să trăim am reuși? Dar apa de-ar urca la deal, ar fi-n cer lacuri, chiar și mări Iar stelele s-ar îneca subit în unduirea lor albastră, N-ar mai ploua în veci și am lansa în van chemări Spre Dumnezeu din ceruri să aibă mila noastră. De-aceea-ar fi-nțelept vă spun, să prețuim banalul, Cotidianul desuet, cu tot ce ne-nconjoară Căci arhitectul ce-a creat și scena și fundalul Ne-a dat o viață să trăim și asta-i o comoară!

              de Nelu Preda Nu mai fi tristă tu, iubită Căci e păcat de chipul tău, Chiar dacă totul pare rău Te-oi lumina într-o clipită. Suntem alăturea de-o viață, Ne știm și bune, dar și rele Ca doi sitari pe rămurele Alături am urmat povață Și de la dragii noștri buni, Și de la tați deopotrivă Și de la mama emotivă Știind c-o să facem doar minuni. Trecut-au anii ca o clipă, Tu tot frumoasă ai rămas Și mă îndemni să fac popas În poala-ți fără nici o pripă. Nu mai fi tristă tu, iubită Căci senectutea e un dar De n-ai ajuns-o în zadar Zi după zi fiind prețuită.