Poem ciufut


Azi nu mă vizitează muza, e cam ciufută precum văd,
Îmi simt un pic umflată buza și scriu, dar nu prea întrevăd
Să iasă un poem mai fercheș, poate va fi o poezică –
Dacă-aș putea să-i dau peșcheș, la muza asta!...(mă oftică!)

Și scriu și șterg și iară scriu, nemulțumirea mă cuprinde,
Poemul iese cam sanchiu, iar eu și tocul mi l-aș vinde
Pentru a scrie detașat și cu un pic de tâlc și haz,
Căci de poem m-am atașat, iar să îl ștreg mi-ar fi necaz!

Acum ce-o fi, și-o fi să fie, cu muză sau în lipsa ei,
Am încropit azi pe hârtie, aceste rânduri – de le vrei
A le citi, tu cititor, să nu mă judeci mult prea dur,
Căci pot să scriu și mai cu spor, dacă primesc ”un șut în ...ur!”

Iubirea


Iubirea îmi dă aripi, să zbor chiar și spre stele,
Precum o libelulă cu aripi diafane –
În suflet simt arsura privirii dragei mele,
Iar gândurile toate devin subit profane

În tot ce-nseamnă frica, sau orice neputință;
Iubirea-nnobilează, și cugetul și fapta,
Orice devine astfel, ușor și cu putință –
Mai iute și mai lesne îți va părea și treapta

Ce-o urci spre fericire, dar cere și efort,
Iubirea-i panaceul, e catalizatorul –
E tot ce motivează în viață și suport,
Cu ea alături sigur frumos ți-e viitorul!

Iubirea-i fericire, balsamul pentru suflet,
Și cine n-o cunoaște e cel mai oropsit,
Măcar o dată-n viață, tu fii al ei poet,
Trăiește-o și vibrează și fi-vei molipsit

De dragostea de viață, candoarea juvenilă,
Curaj și hotărâre în tot ce-nfăptuiești –
Curată-ți va fi viața, gândirea mai subtilă,
Pe  cea iubită ție,  cu drag o cucerești!

De-aceea prețuiește iubirea-n astă viață,
Căci nu mai ai vreuna în care să iubești,
Și mângâie-ți iubita, privește-o drept în față
Iar tot ce simți în cuget să îi mărturisești!