E toamnă...

E toamnă-n suflet, toamnă și afară,
Nori plumburii se-nghesuie pe cer –
Totu-i anost, iar eu mă simt stingher,
Inima-n piept îmi bate – mai să sară.

Mor frunze ruginii la mine-n gând,
Le suflă vântul-n văi imaginare –
S-a ofilit plângând ultima floare,
Iar bătrânețea vine peste rând.

E toamnă, numai tu o simți iubito,
O toamnă efemeră, dar totală –
Atât cât este, plină de răceală,
Răceala ta, pe care am simțit-o.

Și de-ar fi toamnă numai temporar,
Aș suporta-o plin de stoicism –
N-ar fi nici pe departe cataclism,
Ci-așa cum este anotimpu-n calendar.

Dar toamna asta prea-i definitivă,
S-a instalat și nu mai pleacă niciodat’
Mă-ntreb cum oare viața ne-a scindat?
Iubirea noastră-a fost paleativă?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu