Ninge!


Ninge blând, cu fulgi pufoși, peste glie, peste hat,
Totu-i alb de-acei  frumoși, ce-au spălat orice păcat!...
Neau-a-mpodobit copacii cu-n lințoliu vaporos...
Doamne ușurează-ți sacii și fă totul mai frumos!...

Urmăresc un fulg ce-alene cade lin din cerul mat,
Mi se-așază peste gene simt răcoarea-i de agat,
Parcă zbor printre năluci – fulgi în dans amețitor,
Sunt din nou copil prin lunci și de-acasă îmi e dor!...

Minunat se-așterne neaua, totul-i dalb imaculat,
Curtea, casa și șoseaua – pârtia am terminat...
Mi-a prins bine dimineață, un efort, căci m-a trezit
Din această blândă ceață peste sufletul vrăjit!...

Ninge, ninge, ninge iară, Doamne cât m-ai bucurat
Cu minunea de afară – solul l-ai împovărat
Cu-o hlamidă minunată, bucurie pentru prunci –
Ea va fi încununată cu belșug de grâu în lunci!...

”Don Juan de ocazie” - Parodie după ”Escală”, de Camelia Ardelean


       Escală                          Don Juan de ocazie
   de Camelia Ardelean                                                    de Nelu Preda      
În visele-mi zălude făcut-am o escală                        Pe plaja cea fierbinte, făcut-am o escală
(Mușcat-am din himere cu iz de antracit);                 Și-am întâlnit o jună cu pielea de-antracit;
Destul m-a strâns destinul în gheara-i bestială,        Un corp de balerină și-o față bestială,
Vânând nădejdi caduce, destul m-am bălăcit!           Cu jind, pe lângă dânsa oftând m-am bălăcit!

Arunc din caravelă a iernilor povară,                        De, sexualitatea îmi este o povară,
Subit, singurătatea rămas-a peste bord;                     Ce bine-ar fi să fie, să o invit la bord,
De-o vreme, universu-mi respiră printr-o nară          Apoi un pic de ”iarbă” să tragem pe o nară
(Salvat-am fericirea de un atac de cord).                  Și-n ”încleștări” să tindem, către ”atac de cord”.

De când pendula sorții își odihnește mersul,              Dar juna pare însă, că știe cum e ”mersul”,       
Devine minutarul amicul meu fidel                             Și-ar vrea să îi devin instant  client fidel –
(Risipa de silabe îmi scrijelise versul);                       Ah ce coincidență, mai auzisem ”versul”;
Mi-e zborul fără aripi de mult uitatul țel.                   Se pare că doar banii ar fi ai junei țel.

Mi-am dezvelit lumina ținută în robie,                        Dar patima cumplită mă ține în robie,
Vigoarea-i amorţită o scutur azi un pic;                     Cu banii din dotare o ostoiesc un pic;
Pe un fișic de raze luate-n custodie,                           Căci altfel la Urgență ajung în custodie,
Prin zări însângerate, azurul mi-l ridic…                  Deci, hai acum cu juna, moralul să-mi ridic...

Dimineața de Crăciun


Dis de dimineață, astăzi m-am sculat, fiindcă e Crăciunul cel prealuminat,
Fața, ochii, trupul mi-am înviorat, la Izvorul Vieții de Hristos lăsat;
El e orișiunde ruga o-nchinăm, lui Hristos prea Sfântul și Îl lăudăm –
Căci la Betleem S-a născut, sperăm, Craiul cel pe care toți îl așteptăm!...

Bucurie mare toți creștinii au, Magii din pustie, aur, smirnă-i dau
Lui Iisus ofrandă, lângă Dânsul stau, Iosif și Maria mulțumire au,
Căci un prunc cuminte și blând s-a născut, scâncet de durere el n-a cunoscut,
Doar zâmbet mijește pe fața-i, tăcut, ca Rege al Lumii, L-au recunoscut!...

Eu, precum fac dânșii, sufletu-mi mângâi, cu rugă și cântec, asta mai întâi,
În Templul Dreptății – pe Dânsul clădit, Biserica noastră ce L-a pomenit
Astăzi în cântare și în rugăciuni, care să îi facă pe creștini mai buni…
Apoi merg acasă, praznicu-mpărțesc, la vecini și rude care azi iubesc

Mult mai mult credința în Tatăl Ceresc, și-n Iisus, azi Pruncul pe care-l măresc,
Bucurie mare-i în Creștinătate, în câmpii și dealuri, și-n orice cetate –
Asta-i dimineața de-un an așteptată, hai să-mpărtășim bucuria toată,
Nașterea  Cerească să o prăznuim, pe Iisus Preasfântul, cu toți să-L slăvim!...

S-a născut Cristos...


S-a născut Cristos, Regele-așteptat,
Cum proorocii spun, azi s-a întâmplat –
În ieslea modestă, nu într-un palat;
Prea-sfinte Iisuse, cât te-am așteptat!...

Betleemul care, azi te găzduiește,
Nașterea-ți sublimă azi sărbătorește –
Bucuria mare o împărtășește…
Toți cu mic cu mare, prăznuiesc regește!...

Post și rugăciune noi ți-am închinat,
Sfântul Duh în noi iar a luminat;
Sufletul vibrează și e minunat –
Azi cântări de slavă ție ți-am cântat!...

Și în turma care tu o păstorești,
Azi răsună numai melodii cerești –
Îngerii se-adună, printre ei tu ești,
Craiul ce-i conduce și ne amintești

Că pe lumea asta, mare, minunată,
Pentru mântuire, un Cristos se-arată –
Ne rugăm azi ție să ne cârmuiești
Către Raiul unde tu ne păstorești.

Nașterea ta sfântă-i veste minunată
Peste Betleem o stea-i luminată –
Magii au văzut fața-ți prea curată,
Daruri și-nchinare ție îți arată.

Pretudindeni unde, este un creștin,
El sărbătorește, nașterea-ți cu chin
Iar Fecioarei Sfinte, astăzi îi închin,
Toată rugăciunea și-un pahar cu vin,

Vinul ce-ți e sânge, ca în Sfântul Graal,
Tezaurizat, într-un Sfânt Pocal.
Azi ne-mpărtășește templul cel carnal,
Și ne mântuiește sufletul toval.

Ziua de Crăciun, nașterea-ți curată,
O sărbătorește, omenirea toată –
Iar Biserica – turma-ți minunată
Cheia cea de boltă, sfântă și curată

Azi o prea-slăvește, Sfinte Tu, Iisus,
Căci tu ești ca ziua fără de apus,
Tu ești cheia bolții Templului Ceresc,
De-aceea creștinii, cu toți te iubesc!...

Vine Crăciunul!...

Vine Crăciunul, vin colindătorii, prin neau grea, pufoasă, diafană,
Se-aud colinde cum se crapă zorii, până în seara - fără de tăgadă
Sunt minunate-n spirit și simțire, ele ne-nalță și ne mântuiesc,
Colindătorii astfel dau de știre, că-n iesle s-a născut pruncul ceresc!...

La Betleem în islea cea săracă, în paie sub a vitelor suflare,
Un Dumnezeu sta să primească, a îngerilor binecuvântare;
Dar au venit și Magii cu alai și dar de aur, smirnă, plecăciuni,
Iar Steaua lumina precum în Rai, iar oamenii erau cu toți mai buni!...

Și-acest copil – un Rege Preacelest, un Fiu al Tatălui spre mântuire,
Aduce dragostea ca manifest, creștin, și-n inimi dă iubire,
Cu toți suntem mai buni și mai curați, căci sfânta naștere ne îmblânzește,
La trup și suflet doar imaculați, spălați de Fiul care pătimește!...

Vine Crăciunul, fiți și voi mai buni – fiți precum pruncii cei imaculați,
Căci așa-i datul nostru din străbuni, de Sărbători sa ne iubim ca frați,
Iar gerul cel năprasnic vă călească, deopotrivă-n spirit și în trup,
Și sănătatea-n voi să o sădească, fiți harnici și ascultători precum un stup!...

Iubito ce în miez de noapte...


Iubito ce în miez de noapte, îmi tulburi somnul ne-ncetat,
Aud în vis a tale șoapte, aș vrea să fie-adevărat
Tot visul nopților senine ce îl degust atât de-acut –
Iubito, dacă-ai fi cu mine, m-aș cufunda în absolut

Și te-aș aduce lângă mine să pot simți ce-am mai simțit,
Atunci când eu numai cu tine, iubirea pură am iubit,
Te-aș legăna pe mii de stele și tot pe ele te-aș culca,
Ți-aș dărui comori, castele, iar mai apoi te-aș aburca

Și-n brațe mijlocul ți-aș frânge pe sânii tari te-aș mângâia,
Iubito, dacă-ai fi și-ai plânge, tot clocotul ar reînvia,
Iubirea-ar fi nemuritoare și glorioasă-n absolut,
Dar dragostea-i amăgitoare eu n-am puterea să ajut,

Și chiar de-ar fi în nemurire, să ne sfințească sentimentul,
Acum degrabă și cu știre, să adoptăm comandamentul
De-a ne iubi cu disperare cum nimeni alții n-au iubit,
Iar pe a dragostei cărare să-atingem plus și infinit,

Și-n miez de noapte estivală, pe plaja caldă nisipoasă,
Ne vom iubi, vom da năvală în fericirea amoroasă,
Vom fi ca doi copii ai lunii, ce se reflectă în ocean,
Ne vom iubi precum nebunii, zi după zi, an după an!...

Aniversară


E-un veac de când suntem uniți cu țara,
Prin lupte la Oituz, Mărăști și Mărășești
Vitejii noștri bravi, purtând  povara,
Neatârnării țării Dace, stămoșești!...

Luptat-au în opinci, cu piepturi goale,
În fața unui inamic super dotat
Cu arme noi și hrană, fiind pe cale
Să pună tot românu’-ngenuncheat!...

În față-având stihia hulpav-teutonă,
Au spus în cor: ”Pe-aicea nu se trece!”
Dând jertfă sânge, sufletul de-o tonă
I-a propulsat să lupte cât vreo zece!...

Și au învins și ne-am unit cu țara,
La Alba-Iulia-n cununa libertății,
Îi pomenim în veci, c-au dus povara
Eroii noștri-n fața străinătății!...

Pe 1 Decembrie le cinstim memoria,
Fiindcă Unirea lor le-o datorăm,
A lor să fie Nemurirea, Gloria,
În veci cu dragoste-i comemorăm!...

Iar celora ce azi ne vând pământul,
Sfințit de sângele acestor bravi eroi
Nu le tihnească pâinea, nici mormântul,
Căci sunt la inimi mici, la suflet goi!!!...

Într-o seară!


Într-o seară minunată, un bărbat ”consumator”,
Și-a propus s-o facă lată – s-a pus pe băut lichior!
Foame nu i-a fost săracul, căci lichioru-i aliment,
În concepția-i, iar sacul, i-a ajuns la  faliment!

A băut o oră, două, seara lungă-ar mai fi fost,
Dacă nu-ncepea să plouă, l-a udat și fără rost,
S-a uitat în buzunare - era vidul cel mai pur,
Din terasă în plecare, a mai luat și-u șut în c..r,

De la ospătarul care, l-a servit pe-ncredere,
Iar în loc bacșiș mare, a ieșit în pierdere!
A plecat împleticit, către casa lui cea dragă,
Dar trotuarul peticit, nu-l lăsa deloc să meargă!

S-a lungit de-a latul străzii, și-a căzut în somn profund,
Câinii slobozi, lingând prăzii fața, tot amușinând!
El crezând că este-acasă, cu soția-i dragă-n pat,
Câinele-l luă de lesă și-o porni la sărutat!

Speriată, lătrătoarea îl mușcă direct de nas,
Se trezi din somnu-i dulce; trecătorii fac popas,
Se-închinară, căci bețivul se văita amețitor,
Iar lichiorul fiind motivul, faptului îngrozitor,

I-a ieșit pe nasul care, sângera intens, cu spor,
Iar salvarea anunțată, i-a venit în ajutor!
Toată viața de atuncea, nu a mai băut lichior,
I-a venit la cap și mintea, casei fiind în ajutor!

Cei ce faceți ca și dânsul, aveți grijă nu pupați,
Maidanezii, fiindcă plânsul, ați putea să-l încercați!
Băutura cu măsură, consumată nu-i prea rea,
Căci damblaua este pură, ce-i prea mult, te dă-n belea!

”Fluturii și lampa” - Parodie după ”În galaxia gândurilor vii” de Camelia Ardelean


În galaxia gândurilor vii                            Fluturii și lampa
   de Camelia Ardelean                                                          de Nelu Preda
 În galaxia gândurilor vii,                                                           Numai o zi toți fluturii sunt vii,
Adăpostită-n somnul psihedelic,                                                 În jurul lămpii-n zborul psihedelic,
M-asediază visele-stafii,                                                             Mici plăsmuiri cu aer de stafii
Din universu-mi karmic non-angelic.                                           Și colorit discret, dar și angelic.

Mi-am revăzut destinul pe scafald,                                             În viața scurtă-așteaptă pe scafald,
Decapitat în pripă, fără vină,                                                     Sunt vinovați, chiar dacă nu au vină,
În rămășița-i palidă mă scald,                                                    În simțământ de milă eu mă scald,
Mi-e adumbrirea scrisă cu aldină.                                              La condamnarea scrisă cu aldină.

Se despletesc ghețarii, rând pe rând –                                      Se frig de lampa-ncinsă , rând pe rând -
Am recompus, din sloi, o nouă iarnă,                                        Și-nțepenesc pe loc ca-n plină iarnă,
Redevenită fulgul, căutând                                                       Iar alții-n urmă-apar, tot căutând
Un alt liman pe care să se-aștearnă.                                         Lumina efemeră. Să se-aștearnă

 În galaxia gândurilor vii                                                           În strat pe jos, ce dacă au fost vii!
Mă urmărește iar Fata Morgana,                                               Căci viața lor a fost Fata Morgana,  
Predestinând iluzii străvezii                                                      Purtați de aripi dalbe, străvezii,
Spre veșnicia ce-mi va șterge rana…                                          Fatală și fierbinte le-a fost rana...

Și dacă m-ai iubi?


Te-am întâlnit întâmplător în cale,
Mi-ai arătat ce-nseamnă infinitul –
Precum sublime-a florilor petale
Și minunat la soare-i răsăritul.

Timid te-am măsurat de jos în sus,
Timidă mi-ai privit căutătura...
O, cât aș vrea să fiu al tău supus
Și cât aș vrea cumva să îți fur gura!

Și dacă m-ai iubi, n-ar fi minune?!
N-ai vrea să simți alăturea-mi iubirea?
Să fii tu muza mea iar eu cu tine,
Friza-voi doar din stihuri nemurirea!?

De ce mă tem?...


De ce mă tem?...mă tem de bătrânețe
Dar nu în trup, în suflet și simțiri...
De insomnii ce nu-s în tinerețe,
Și de trăirea doar din amintiri.

De ce mă tem?...mă tem de neuitarea,
Acelor clipe ce-au produs în cuget,
Dureri mai mari decât e însuși marea,
Și rătăcit a pașilor mei umblet.

De ce mă tem?...mă tem de boala lungă,
De suferința ce-aș putea s-o am
Căci cursul vieții sigur poa-s-ajungă,
Precum căderea frunzei de pe ram.

De ce mă  tem?...de moarte, nu în sine,
Ci de cuprinsul veșniciei sale –
Aș vrea să mor în somn, ar fi mai bine,
Și n-aș simți plecarea pe-astă cale.

Dar ce mai mare teamă, este-aceea,
Că n-aș lăsa nimic în urma mea –
Un stih  notabil care-ar fi și cheia
Spre nemurirea ce-i atât de grea.

O dragoste adevărată


O dragoste adevărată-i când tu iubești și ești iubit –
Nu simți pământul sub picioare, plutești spre-naltul infinit,
Renaște sufletul din tine, resimți doar iz de primăvară –
Ușor la trup, vibrează totul, ești liber pentru-ntâia oară.

O dragoste adevărată-i, izvor de vers curgând ușor,
O viață binecuvântată, în care ai în toate spor,
Căci ce-i mai dulce și mai spornic decât iubirea-nălțătoare,
Care-i mai mult decât o hrană, face-ncercările ușoare.

O dragoste adevărată-i sublimul negândit atins,
E firmamentul unde-s stele de sentimente ce-au cuprins
Tot ce înseamnă armonie, atât în trup cât și-n simțire,
Tot ce clădește, uită, iartă și tot ce-i drum spre nemurire.

O dragoste adevărată, de o găsești tu s-o cultivi,
S-o aperi cu devoțiune de toți cei răi și invazivi –
Ca pe o floare delicată, tu cu lumină s-o hrănești,
Căci dragostea adevărată, o dată-n viață o-ntâlnești!

Dragoste cu cântec


Într-o zi s-au întâlnit, el și ea din întâmplare –
Ea, de douăzeci de ani, el, cu patrușcinci mai mare.
El cu vilă și un S.U.V., pensie-ndestulătoare,
Ea cu foamea în stomac și cu forme-mbietoare.

Ea cu farmec, vino-ncoace, el burtos și cu chelie,
Nu știu cum s-au ”adunat” și-au pus-o de-o ”pirostrie”.
Toată lumea s-a crucit – el bătrân și ea o jună,
Cum să stea ei împreună mai mult de o săptămână?!

Răsfățând-o-n toate cele, cardul s-a golit ușor,
Și din pensie în pensie, banii dispăreau în zbor.
Nopțile ce să mai spun, devenir-o schingiuire
Pentru dalbul amorez, puțintel mai slab din fire.

Ea focoasă, el plăpând, respirând cu greutate,
Într-o lună a-nceput s-aibă tare-n sănătate.
A-nțeles într-un târziu ce greșeală a făcut,
Însă nu vroia s-o piardă, de-aia i-a satisfăcut

Orice boare de dorință și-a ajuns falit, bolnav,
Iar de-aprope-o săptămână zace-n patul cel jilav.
Iubițica e cu altul, tânăr, mândru, nalt, fălos,
Iar moșneagul ce-i e soț, peste poate de gelos

A făcut infarct și zace părăsit într-un spital,
Iară soața-i papă banii cu iubitul – e vital
De acum să divorțeze, însă n-a mai apucat;
Juna soață-l moșteni, de tot a beneficiat!

Vila, S.U.V.-ul și strânsura ”fericitului” defunct,
Au fost puse în vânzare și păpate punct cu punct.
Fericiți trăiră-aceștia pentr-un timp – de, tinerețea,
Dar când banii s-au sfârșit, tipu-și părăsi feblețea!

Caută nefericita, altă  victimă pe ”piață”,
Altul singur, cu avere, care-a reușit în viață.
Dacă o să izbutească, pot să pun pariu cu voi
Că mai scap-afurisita încă-o vreme de nevoi!

Îi stă bine ca vădană, negru-o prinde de minune,
Știu că vă scandalizează, dar e tot în funcțiune!
Dragi bătrâni bogați și singuri, să nu vă aventurați
Lăngă tinere focoase, fiindcă viața v-o riscați!

Îngeri pe pământ


Atâția îngeri sunt și pe pământ,
Nu doar în cer, dar trec neluați în seamă,
Ne dau și nouă spirit și avânt
Și luare-aminte la cuvântul ”mamă”!

Căci mamele sunt îngerii de-aici
Ne dau și viață, ne cresc, ne veghează,
Simt sufletul, vreo boală, parcă zici
Că-n ele somn nu-ncape, doar vibrează

De grija pentru noi, copiii lor,
Iar noi, ce facem – creștem și plecăm
În lumea largă, iar pe dumnelor,
Din când în când dacă le vizităm!

Dar ele rabdă dorul, lipsa noastră,
Cu-atâta stoicism căci numai dragul,
Le ține-n viață, viață aspră,
Și-așteaptă-ntr-un târziu să trecem pragul

La casa lor umilă, ancestrală,
În care sunt stinghere când sosim –
Ar vrea-o de ar fi monumentală,
Să stăm mai mult în ea, să huzurim!

Însă, grăbiți cu viața ce destramă,
Curând le părăsim și-ntr-un târziu
Aflăm că îngerul ce ne-a fost mamă
Ne-așteaptă liniștit într-un sicriu.

Realizăm atunci cu-amărăciune,
Că n-am vorbit cu ea cât am fi vrut,
Dar e târziu, e timp de-nchinăciune
La căpătâiu-acestui  înger frânt!

Mă iartă mamă - înger de lumină,
Ce te-ai urcat cu sufletul la cer;
Rămân cu amintirea ta senină,
Și remușcarea-n cugetul stingher!

Îmi ești balsam!


Îmi ești balsam pe sufletul rănit,
 Iubirea mea, ce-ai apărut în cale,
Tu rănile, cum știi mi-ai oblojit –
M-au vindecat doar zâmbetele tale,

Iubirea noastră e atât de pură,
Cum n-a mai fost și n-o să fie alta –
Îmi ești cum este rugul pentru mură,
Sau ce însemnă pentru nufăr, balta.

Te-am întâlnit când nici nu mai speram
Să întâlnesc iubirea  așteptată,
Ești pentru mine, teiul pentru ram,
Sunt sigur, nu ne-om despărți vreodată.

Și dacă-a fost să îmi pătrunzi în viață,
Voi face tot ce pot să te păstrez –
Știu, totu-atârnă de un fir de ață,
Dar eu fac totul să-l consolidez –

Doar împreună răsuci-vom firul,
Din ață va ajunge un odgon,
Pe față ne va mângâia zefirul –
Vom fi un cuplu la un milion!

Am găsit dragostea!


Dragostea azi am găsit-o, în inima ta –
Am descoperit iubirea, în sufletul îți sta.
Sunt alt om, acum viața pot să o trăiesc,
Liniștit, știind că am, pe cine să iubesc!

Ca o floare înflorită, farmecu-i firesc
Mă cuprinde, mă vrăjește, parcă amețesc –
Dragostea adevărată, chipu-ți feciorelnic,
Îmi aduc o fericire – parcă-i îndoielnic,

Prea frumos apare totul, dar e-adevărat,
Ne iubim nemăsurat și  iată s-a-ntâmplat –
Ne-am găsit unul pe altul, ne-am îndrăgostit,
Ca noi doi pe-această lume, nimeni n-a iubit!

Jumătăți pentru întregul ce-i desăvârșit,
Tu ca mine, eu ca tine, n-am mai întâlnit!
Dragostea adevărată astăzi o trăim –
De mai sunt și alți-n lume, noi îi fericim!