E ziua mea!

E ziua mea, și n-am nici un regret,
Însă forțat am renunțat la tort
Fiindcă m-am procopsit cu-n diabet,
Însă sunt zdravăn, fac orice efort!

E ziua mea, și nu-mi doresc prea mult:
Doar să mai scriu o nouă poezie
Ce se-adresează publicului cult,
Care degustă-această fantezie.

E ziua mea, și iată-i cer senin,
Fac astăzi primăveri vreo 54
Dar vârsta sincer o resimt puțin,
Viața-i precum spetacolul de teatru!

E ziua mea, am fost felicitat,
De cei ce mă iubesc – care contează,
Iar celorlați le spun că e păcat,
Și-i voi trata așa cum mă tratează!

10 comentarii:

  1. La mulți ani și sănătate !
    Nu fi trist că din păcate
    nu toată lumea ți-e frate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate Aurel,
      Pentru unii e un țel
      Să te vadă mititel!

      Mulțumesc pentru urare,
      Și-ți trimit în dar o floare
      Virtuală, sufletească,
      De rău să te ocrotească!

      Ștergere
  2. E ziua ta, Nelu. La mulţi ani plini de optimism, încredere în viaţă, speranţă. Da te iubim, prieten drag. Prin versurile acestei poezii ne încarci pozitiv, şi pentru asta eu îţi mulţumesc. Mi- a plăcut şi nota hazlie ce se strecoară subtil din poezia ta. Bravo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult, dragă Tina, pentru urare și aprecierea versurilor mele! Prețuiesc mult prietenia și opinia ta!

      Ștergere
  3. La mulți ani, cu sănătate și multe împliniri! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. La multi ani cu sanatate ca-i mai buna decat toate si
    La cat mai multe poezii ca sa faci cititorilor bucurii! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru urare, de-a mea zi de sărbătoare,
      Poezii o să mai fac, sper să-ți fie doar pe plac!

      Ștergere