Poeziile Mele - Nelu Preda

Ești prea departe, dar în suflet îmi ești atâta de aproape, Parcă îți văd iubitul umblet ; te-aș săruta ușor pe pleoape, Apoi în brațe mi te-aș strânge lipindu-te ușor de piept, Sărutul tău nu mi-ar ajunge și altele am să aștept...   Iar tu, cât ești de generoasă, iubirea mea vei răsplăti Cu gura-ți dulce, răcoroasă, în sărutări te-ai răzvrăti, Iar eu de ele fermecat, pe brațe te-oi purta ușor Și voi uita apoi pe-ndat ’, că vreodată mi-a fost dor!... Așa visez în vis de noapte, când depărtarea ne desparte, Aud în vis a tale șoapte iar sufletul mi se împarte În două zboruri de condor ce caută să te găsească, Să ostoiască al meu dor și tot mai mult să te iubească. Și-oricât de mare-i depărtarea, iubirea ce ți-o port sporește, Urmează neclintit cărarea spre tine și mai mult dorește Să-i fii aproape către visul unei iubiri cum n-a mai fost, În doi s-atingem Paradisul – de unul singur, n-are rost!... Ne-om regăsi în ceas de seară ca doi eterni...

Ninge blând, cu fulgi pufoși, peste glie, peste hat, Totu-i alb de-acei  frumoși, ce-au spălat orice păcat!... Neau-a-mpodobit copacii cu-n lințoliu vaporos... Doamne ușurează-ți sacii și fă totul mai frumos!... Urmăresc un fulg ce-alene cade lin din cerul mat, Mi se-așază peste gene simt răcoarea-i de agat, Parcă zbor printre năluci – fulgi în dans amețitor, Sunt din nou copil prin lunci și de-acasă îmi e dor!... Minunat se-așterne neaua, totul-i dalb imaculat, Curtea, casa și șoseaua – pârtia am terminat... Mi-a prins bine dimineață, un efort, căci m-a trezit Din această blândă ceață peste sufletul vrăjit!... Ninge, ninge, ninge iară, Doamne cât m-ai bucurat Cu minunea de afară – solul l-ai împovărat Cu-o hlamidă minunată, bucurie pentru prunci – Ea va fi încununată cu belșug de grâu în lunci!...