Poeziile Mele - Nelu Preda

Mi-e dor de tine, țara mea frumoasă, mi-e dor de tine, țara mea de do Sunt singur, depărtarea mă apasă, mă chinui ca să-mi fac un viitor,– Printre străini ce-au inima vârtoasă, mă slugăresc cu vârf și îndesat, Pentru o leafă care nu-i făloasă, mi-ar pune sufletul chiar la mezat.   Aveam cândva un viitor în tine, o casă bună și-un salar decent, Dar astăzi s-au ales numai ruine, din fierul vechi s-a luat doar un procent Din ce era valoarea-adevărată, a fabricilor care au hrănit, Cinci milioane de români și iată, azi sunt aici la suflet cătrănit   Și cum n-aș fi așa, când toți piețarii, au cumpărat ieri țara pe doi bani, Au dărâmat și-au dus peste fruntarii,   averea ei – o tagmă de golani, Escroci și hoți, au stat în fruntea țării și au devalizat tot ce-au putut, Ei au atins chiar culmile trădării, în gona mișelească după-avut.   Și tot trădare-a fost și-acea scutire, de taxe și impozite cinci ani, Pentru străinii care în neștire au năvăli...

Sunt vremurile de pe urmă și Dumnezeu s-a săturat – Ne comportăm precum o turmă, păstor având pe Nosferat, Iisus e doar o nălucire în mintea celor credincioși, Dacă plătim o pomenire, suntem curați și merituoși.   Ne facem cruci pe la răspântii și-n fața ziselor icoane, Nu facem bine, batem câmpii, cu ROLEX-uri de milioane – În casa noastră, rugăciunea, care s-ar cuveni ținută, În taină, cu închinăciunea, a început a fi urâtă.   Ioan cel Mare, Teologul, ne spune în Apocalipsă, Tot vălmășagul ce e-n pragul Bisericii – flacăra-i stinsă Și Fiara pune stăpânire, pe oameni, Lume și Pământ, Iar vaccinarea, spre uimire, ne bagă iute în mormânt   Și păcătoși, cu semnul Fiarei, pe braț, pe mână sau în duh, Vor resimți adâncul ghiarei, pe sol în aer sau văzduh, Căci boli uitate peste vremuri, vor exploda spre chinul lor, În corpul-Templu, plin de ”ierburi”și scălâmbat de dumnealor!   Necazul mare stă la ușă, va exploda în vaccinați, Co...

  Eminescu n-a murit, înger este sus, în ceruri, Versul lui meșteșugit, ne-ncălzește, chiar de-s geruri – Codrii roșii de aramă, turmele de miorițe, Vii imagini puse-n ramă, precum florile-n altițe.   Sus, din   ceruri ne trimite, seri pe deal, cu glas de bucium, Iar Luceafărul promite, dorul cald, fără de zbucium. Făt Frumos, născut din lacrimi, prins în aventuri ne-ncântă, Cu o viață fără patimi, curajos, răul-l-nfruntă.   Demiurg pentru poeții, ce-și încercă azi condeiul, Eminescu, precum geții, drept și dârz, cu obiceiul De a pune în cerneală, epigoni, hoți și-ariviștii, A ajuns de pomeneală, criticând mai toți miniștrii,   El penița, ca pe-o spadă, a știut s-o folosească, Aruncâd câte o nadă, către tagma cea de iască, Zisă a politichiei, din metropola munteană, Aprinzând jarul furiei, în prostia suverană.   Genial în toate cele, filozof și poliglot, A-nfruntat atâtea rele, dând la inamici în bot, Cu o vorbă m...