Poeziile Mele - Nelu Preda

  Iubita mea, cu ochi căprui, frumoasă și isteață, Din ființa ta, eu îmi făcui, un elixir în viață – Adesea mă gândesc așa, la firea ta celestă, Un giuvaier, pe mov cașa, cu grație ecvestră.   Eu fără tine, azi aș fi, un mare singuratic, Și stele-n noapte aș privi, precum un om lunatic, Căci, nu-i nimic mai dureros, decât singurătatea, O viață fără nici un rost, hălăduind cetatea...   Iar parcurile-ar fi pusti și fără turturele, Iar zilele mi-ar fi în șir, zănatice belele, Însă tu ești în viața mea,îmi ești așa aproape, Și-au și cânt de turturea, când ne iubim,în noapte!!!...   Iar stelele, pe boltă-n cer – sclipiri albastre-noapte, Te fac să îmi răspunzi ușor, cu blânde, calde, șoapte, Și-n răsărit, cu dimineți, de purpură, curată, După o noapte de amor, noi adormim îndată!!!...   Îți mulțumesc fiindcă exiști, în viața mea sălcie, În ochii mei, așa adânci, n-ar fi vreo bucurie – Dar, tu, ești, tu, și n-am văzut, ca ti...

  Poezie, poezie, mulți te scriu, mulți te citesc, Coala albă de hârtie, se așterne-așa firesc – N-are nici imunitate, nici ochi ageri să discearnă, Scrisului cu greutate, să-i de glas, ușor să-l cearnă,   Sufletul să încălzească, spiritul să-nnobileze, Decelând mierea de iască, operele, de fofeze ; Mulți te scriu și te curtează, dar puțini te cuceresc, Unii chiar te agresează, muzele își siluiesc   Invocând adesea Cerul, harul ce li-i dăruit, Ce umple cu vârf panerul, plin cu fructul otrăvit, Sau banalități de care, sunt sătui și dumnealor, Cu-o viteză uimitoare, le aștern cu-atâta spor.   Nu contează dezacorduri, lipsa lor de logică, Scriu cu magice resorturi – foamea-i patologică, Soră cu grafomania, (vrea și ei să se exprimă), Promulgând și tirania, „poeziei” fără rimă!   Prozodia-i prea vetustă, iar sintaxa e la fel, Calea spre poem e-ngustă, raftu ’ -n librării – un țel ; De ai notorietate, poți să scrii orice ...