Postări

IOANA - fragment de roman - În memoria regretatei mele mame, Ioana Preda (Oița)

Imagine
  În memoria regretatei mele mame, Ioana Preda (Oița) , ucisă mișelește de către criminalul în „halat alb”, Claudiu Dumitrescu , un incompetent numit politic ca director al spitalului, care a ordonat torturarea prin inaniție, și agresiune fizică (era plină de vânătăi) și administrarea bănuiesc de L.S.D., fiindcă am internat-o în lagărul de exterminare numit „Secția de îngrijiri paliative”, a Spitalului Județean Dâmbovița, perfect conștientă și normală fizic și metabolic, iar a doua zi nici nu m-a mai cunoscut cine sunt. Am chemat Poliția să ancheteze actul criminal, dar m-au internat pe mine la Secția de Bolnavi Psihici Acuți o lună de zile, după care am găsit-o slabă scândură și deshidratată, nenorociții făcându-i doar glucoză să nu moară în spital. În perioada internării la psihiatrie, același criminal, Claudiu Dumitrescu, a ordonat să fiu bătut de supraveghetori cu răngile peste genunchiul stâng în somn, eu dormind pe dreapta, fapt ce mi-a generat o gonartroză traumatică, care...

TATĂL NOSTRU!!!...

Imagine
  TATĂL NOSTRU CARE NE EȘTI ÎN CERURI, UNEASCĂ-NE NUMELE TĂU, VIE ÎMPĂRĂȚIA TA, FACĂ-SE VOIA TA, PRECUM ÎN CER, AȘA ȘI PE PĂMÂNT, PÂINEA NOASTRĂ CEA SPRE FIINȚĂ, DĂ-NE-O NOUĂ ASTĂZI ȘI NE IARTĂ NOUĂ GREȘELILE NOASTRE,CELE CU VOIE ȘI CELE FĂRĂ DE VOIE, CU FAPTA, CU VORBA SAU CU GÂNDUL, PRECUM ȘI NOI IERTĂM GREȘIȚILOR NOȘTRI ȘI NU NE LĂSA DUȘI ÎN ISPITĂ DE CEL RĂU ȘI VICLEAN, C-A TA E ÎMPĂRĂȚIA ȘI PUTEREA ȘI SLAVA, ÎN VECII VECILOR, AMIN!!!.. ÎN NUMELE TATĂLUI ȘI-AL FIULUI ȘI-AL SFÂNTULUI DUH, AMIN!!!...

SOROS ȘI CU GAȘCA LUI, CASCADORII RÂSULUI, VÂNZÂND PE GRĂMEZI DE AUR, APĂ BIETUL DE TAUR!!!...

Imagine
             Bogați fără de măsură, Soros și-a sa Companie, Antihriști de la natură, îmi fac silă nu doar mie – Se-nchină la crucea-ntoarsă, sau la demoni hrăpăreți, Și vor Omenirea-ntorsă, în caverne-n ăste vieți!...   Suntem prea mulți pe planetă, ne vor decima satrapii, Și-n tururi de giruetă, vor rămâne numai „capii”, Planetari, pe munți de aur, cu care nu știu a face, Decât rău, ca pandemia, cu serul-„vaccin” vorace!...   Înfestează și-alimente, aer, deșertificând pământul, Și ne vând, atenție, apa, pregătindu-ne mormântul, Apa noastră minerală, din izvoare făr’ de plată, Specula li-i colosală, cea freatică-i azi moartă!...   Și politica-n rateuri, mânărită de-Antihrist, Finanțând la O.N.G.-uri, președinți ca la dentist, Nu-i mirare că oricine, mai câștigă un mandat, Pe la Cotroceni când vine, cucuveaua a cântat,   Și mai vinde nătântolul, din puținul ce-a rămas, România dând obolul, la...

BUTONAȚI ȘI BUTONAȚI, DAR NIMIC NU-ASIMILAȚI!!!...

Imagine
  Împărați pe tastatură, butonați și butonați, Timpul trece și-i tortură, neuronii-i mutilați – Toți I.T.-ști de anvergură, ați uitat graiul străbun, Bițișori vă ies din gură, credeți că vi-i verbul bun!!!...   Cf., măi, - bn., răspunde, butonarul, b.r.back, Păsăresca ce pătrunde, mintea făcând-o colac. Vorbiți bine englezește, cu româna stați mai prost, Dar administrați regește, la vreo bancă câte-un post...   Programați și algoritmii, cu trei digiți pentru nume, Iar la numărul de stradă, douăzeci, astea sunt „glume”?!!!, N-avem străzi precum Damascul, nici vreo stradă „sixty-six”, Numele-ncep cu majuscul, dar pe voi vă doare-n pix!!!...   Suverani peste butoane și-aproape   robotizați, Toți băieți de „milioane”, servi la cămătari privați!!!... Dar flagelul butonării, a pătruns acum și-n artă, Toți supușii nonvalorii, cu banări subtil te ceartă –   Sunt „Administratori”, Doamne, s-au propus și s-au ales, Și-orice n...