Iubito

                                   de Nelu Preda
Iubito, azi ne-am întâlnit, după un veac de zile,
Și cu nesaț am țintuit, a tale negre pupile!...
Iar fața ta ca neaua dalbă, cu ten desăvârșit,
Era precum o salbă, ce sfinții au croit!...
Și păru-ți pana corbului, cădea pe umeri-ți de nea,
Că și-n duminica orbului, l-aș fi zărit lucind ca stea!...
Gurița-ți dulce, susurând, a graiului vrăjită slovă,
Cu buze roșii tremurând, de a emoțiilor supernovă!...
Iar sâni-ți mere pârguite, mi-atrag privirile vrăjite,
Cu ochi-i mângâi pe fugite, ca să nu par ca mai ‘nainte,
Vrăjit și fără de speranță, în nemiloasa ta instanță,
Ce deseori mi-a dat vacanță, indiferent de-a mea petență!...
Tors svelt de balerină și picioare lungi  lascive,
Ce-adesea mă determină, a căuta motive,
Să stau prin preajma ta, să fiu, precum un guguștiuc,
Ce caută perechea sa, sanchiu și cam năuc!...
Și trilu-ți de privighetoare, inteligent și plin de tâlc,
Sorbitul-am stând în picioare, fumând țigările în pâlc!...
Ne-om revedea, sunt sigur și tu, ai tras al dragostei fior,
Ce mă incearcă când sunt singur și brusc de tine îmi e dor!...
La revedere iubito!...


Dedicat lui Isa !...

Snoavă

                          de Nelu Preda
Dumnezeu și Petru sfânt, coborât-au pe pământ,
Să se plimbe mai curând, printre-aceia care sunt,
Duși la muncă câmpului, sus pe coama dealului.
Pe marginea drumului, un grup de femei sui,
Și la seceră porniră, între ele-o mândră Chiră,
Harnică e de te miră, Petre stă tăcut și-aciră,
Domne sfinte mare, ce mai mândră floare...
Da Petre, se pare, că este o boare,
Frumusețe are, harnică-i sub soare...
Mai merg de-on pogon și văd sub un pom,
Un flăcău zdrahon, tolănit - neom...
Creanga de tarhon, mesteca în somn.
Doamne, ce fălos și ce puturos, zise Petru jos...
Ar fi de folos, să stăm sub umbros, copac rămuros,
Să ne răcorim și-apoi să pornim, să hălăduim !...
Stau se odihnesc, și apoi pornesc, iar călătoresc,
Iată că-ntâlnesc, un flăcău domnesc, cum nu se ițesc,
Prea mulți pe meleag, ce cosea cu drag, la trifoi șirag !...
Doamne ce cu drag, cosește șirag, i l-aș duce-n prag,
Harnicei fătuță, mândră prea drăguță și prea hărnicuță
La trup înăltuță, cu ochi de căpriță și mers de vulpiță !...
Nu Petre, i-oi da, p-ăla de colea, ce se cocolea și se tolănea,

C-altfel va răbda, foame mare, grea, vai de viața sa !...

Fără noimă

                                        de Nelu Preda
Fără noimă scriu la versuri, aplecat pe tastatură,
Ca și cum cu-a mele eresuri, aș schimba vreo picătură,
Din a lumii dezlânată, disperată zbatere,
Din absurdul ce îndată, întâmpină o cerere,
De-ajutor, de-ngăduință, pentru-aproapele-n necaz,
Li se pare biruință, ca de el să facă haz...
Fără noimă scriu la versuri, cugetând la nemurirea,
Vorbelor ce scriu în râuri, fără să găsesc menirea,
Sau măcar câteva rânduri, să găsească trezească și ecou,
Tot nu aș mai sta pe gânduri, dacă nu greșesc din nou!...
Asta-i soarta de poet, scrie rime pentru stele,
Neștiut e și discret, fără faimă și bezele...
Precum ”starul” manelist, adulat de semidocți,
Sau de Ponta cel vestit, aclamat de ”patrioți”!...
De-asta stau acum și scriu, pentru mine, pentru tine,
Poate că într-un târziu, versul meu va prinde bine,
Generației ce vine și nu este tonciuzată,
Va-nțelege că spun bine și nu caut vreo răsplată,
Gloria și faima-s mofturi, care vin așa cum pleacă,
Doar cu muncă și eforturi, neajunsu-l bagi în teacă!...