Snoavă

                          de Nelu Preda

Dumnezeu și Petru sfânt, coborât-au pe pământ,

Să se plimbe mai curând, printre-aceia care sunt,

Duși la muncă câmpului, sus pe coama dealului.

Pe marginea drumului, un grup de femei sui,

Și la seceră porniră, între ele-o mândră Chiră,

Harnică e de te miră, Petre stă tăcut și-aciră,

Domne sfinte mare, ce mai mândră floare...

Da Petre, se pare, că este o boare,

Frumusețe are, harnică-i sub soare...

Mai merg de-on pogon și văd sub un pom,

Un flăcău zdrahon, tolănit - neom...

Creanga de tarhon, mesteca în somn.

Doamne, ce fălos și ce puturos, zise Petru jos...

Ar fi de folos, să stăm sub umbros, copac rămuros,

Să ne răcorim și-apoi să pornim, să hălăduim !...

Stau se odihnesc, și apoi pornesc, iar călătoresc,

Iată că-ntâlnesc, un flăcău domnesc, cum nu se ițesc,

Prea mulți pe meleag, ce cosea cu drag, la trifoi șirag !...

Doamne ce cu drag, cosește șirag, i l-aș duce-n prag,

Harnicei fătuță, mândră prea drăguță și prea hărnicuță

La trup înăltuță, cu ochi de căpriță și mers de vulpiță !...

Nu Petre, i-oi da, p-ăla de colea, ce se cocolea și se tolănea,

C-altfel va răbda, foame mare, grea, vai de viața sa !...