Snoavă

                          de Nelu Preda
Dumnezeu și Petru sfânt, coborât-au pe pământ,
Să se plimbe mai curând, printre-aceia care sunt,
Duși la muncă câmpului, sus pe coama dealului.
Pe marginea drumului, un grup de femei sui,
Și la seceră porniră, între ele-o mândră Chiră,
Harnică e de te miră, Petre stă tăcut și-aciră,
Domne sfinte mare, ce mai mândră floare...
Da Petre, se pare, că este o boare,
Frumusețe are, harnică-i sub soare...
Mai merg de-on pogon și văd sub un pom,
Un flăcău zdrahon, tolănit - neom...
Creanga de tarhon, mesteca în somn.
Doamne, ce fălos și ce puturos, zise Petru jos...
Ar fi de folos, să stăm sub umbros, copac rămuros,
Să ne răcorim și-apoi să pornim, să hălăduim !...
Stau se odihnesc, și apoi pornesc, iar călătoresc,
Iată că-ntâlnesc, un flăcău domnesc, cum nu se ițesc,
Prea mulți pe meleag, ce cosea cu drag, la trifoi șirag !...
Doamne ce cu drag, cosește șirag, i l-aș duce-n prag,
Harnicei fătuță, mândră prea drăguță și prea hărnicuță
La trup înăltuță, cu ochi de căpriță și mers de vulpiță !...
Nu Petre, i-oi da, p-ăla de colea, ce se cocolea și se tolănea,

C-altfel va răbda, foame mare, grea, vai de viața sa !...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog