Ploaie de toamnă

               de Nelu Preda

Din norii tulburi picurii se cern, pe-al codrului frunziș gălbui și tern,
De parcă timp-ar sta în loc etern, băltoace ici și colo se aștern.
Mi-e sufletul pustiu și dureros, de stat îmi intră os în os,
Iar timpul bancher nemilos, puțina sănătate mi-a și ros.
Stau la fereastră și mă uit afară, la ploaia deasă care curge sfară,
Văd trecătorii ce grăbiți coboară, apoi febrili umbrela-și desfășoară.
Văd maidanezii uzi și zgribuliți, de-atâtea toamne tot nu sunt căliți,
Nici nu mai latră aiuriți, doar schiaună ușor neauziți.
Stau vrăbiuțe pe sub streșini, sau pitulate după cetini,
Stau vulpile ascunse-n vizuini, nu mai au chef să plece la găini.
Toată natura-i ”înghețată”, de ploaia asta sincopată,
Beau un pahar de vișinată și termin poezia toată.
Mă culc s-adorm - sper să visez la tropice cum navighez,
Ploaia să n-o mai sesisez, doar samba să o exersez.

3 comentarii:

  1. Pai asa trebuie, sa nu luam in seama ploaia, macar in vise. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. De acord cu samba,prietene!Era prea multă tristețe ,ai încheiat cu brio!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulțumesc frumos dragă prietenă !...

    RăspundețiȘtergere