Melancolie

Melancolie, dulce agonie, tu mă cuprinzi în brațele-ți ades...

Tu poți să fii o simfonie, sau un vacarm de ne-nțeles.

Rememorez adesea timpul, când fericit copil eram,

Și-mi amintesc cum băteam câmpul, cărările ce le știam,

Din codrul verde, drag prieten, cu alți copii le străbăteam.

Îmi amintesc azi vag căsuța, în care am copilărit,

Pe mama-n prag, dar și măsuța, pe care scrisu-am buchisit.

Văd școala și apoi liceul, cu dascălii și-ai mei colegi,

Fiorul dragostei întâiul, ce cauți să îl înțelegi.

Revăd trecuta tinerețe, cu nebunii și împliniri,

Ce-au avut rostul să mă-nvețe, valoarea sincerei iubiri.

Cu tâmplele-argintii, știu bine, valoarea ei neprețuită,

De-aceea cea de lângă mine, va fi mereu, mereu iubită.

Melancolie, dulce agonie, mă rup acum din mreaja ta,

Mi-ai dat clipe de reverie,  de-aceea nu te pot uita.