Anost

de Nelu Preda

Anost e cerul plumburiu, cu norii triști plângându-și ploaia,

Anost e ceasul cel târziu, când somnul uită să mă ia.

Anost e totul împrejur, cad frunze moarte pe pământ,

Anost e fără înconjur, un vis c-aș fi cumva-n mormânt.

Anost e timpul care trece, prea iute, cât mi-a mai rămas?

Anost e picurul cel rece, ce-mi dă fior când fac popas.

Anost e prea puțin a spune, când ești trădat autumnal,

Anost e tot ce poți reține, când ai în spate un pumnal.

Anost e când nu poți deduce, crâmpeiele de plinătate,

Anost e dacă sunt caduce și nu le poți simți pe toate.

Anost e sentimentul care, te copleșește-acum tomnatic,

Anostă-i aparenta stare, ce-o poți abstrage sistematic!...