Despre iarnă

                                       
                                     de Nelu Preda

Troiene mari așază, zăpada viscolită,
Copacii hibernează, încărunțiți prematur,
Pe ramul lor, ici-colo o cioară zgribulită,
Cu croncănitu-i surd, se tânguie imatur.

Pârtii croite-adhoc, printe troiene urcă,
Iar pruncii cu mult foc, pe sănii le coboară,
Ajunși în vale jos, în brațe le aburcă,
Urcă tăpșanul parcă ar fi întâia oară.

Fuioare gri de fum din hornuri se ridică,
E semn că-n sobe arde troznind sub plită lemnul,
S-aducă-n miez de iarnă, un pic de vericică,
În casele-ngropate-n nea, de li se pierde semnul.

Godacii iau în gură, mănunchi întregi de paie,
E semn de ger și cată să-și meșterească stratul,
Nu mai e mult pân la Ignat, când trebuie să-i taie,
Dar în neștiința lor de porci se-ocupă cu mâncatul.

Sub un covor de nea brocart, stă grâul în ogor,
Din toamnă încă a-nfrățit și-i verde sănătos,
Va fi recoltă de nădejde în anul viitor,
Când el se pare că va fi, un lan foarte mănos.

Miroase-a cetină în tindă - e bradul de Crăciun,
Împodobit cu globuri și agintii beteluri,
Tu iarnă să ne-aduci, un an cu mult mai bun,
Și sărbători cu gânduri și suflete pasteluri.

Un comentariu: