Odă omului

                                       

Din lut tu fost-ai plămădit, suflu de viață ai primit,

De Domnul fost-ai hărăzit, stăpân nemijlocit

Pe tot ce mișcă pe pământ, însă sfârșești într-un mormânt,

Corpul ți-e acoperământ, sufletului – jurământ.

Ești mic, însă un uriaș, succesului îi ești părtaș,

În Univers așa făptaș - doar Domnul îți e ”naș”!

Inteligent și versatil, poți fi și slugă și vechil,

Și dansatorul cel agil, sau cerșetor debil.

Soldat sau pacifist convins, escaladezi și vârful nins,

Și Cosmosul cel necuprins și-oceanul l-ai învins.

Poți fi prieten credincios, dar și dușman periculos,

În dragoste năbădăios, ”Don – Juan” meticulos.

Ești împărat, dar trecător, c’-o moarte și tu ești dator,

Ca orice simplu muritor, pe stradă trecător.

E-atât de scurtă viața ta, trăiește-o și nu ezita,

Iar tot ce faci nu regreta – asta-i menirea ta.

De-aceea omule-ți dedic, aceste versuri și ridic

În cinstea ta (ce pot să zic!), un ”suc” de alambic!