Poeziile Mele - Nelu Preda

Privesc uimit prin veacuri înapoi, Ce-a fost poporul nostru și ce este; A izbândit războaie și nevoi, A fost adevărat, nu e poveste.   Mă-ntreb unde-s voinicii de-altădat, Cu care Mircea-i biruia pe turci, Sau Țepeș drept și binecuvântat Ce pe dușmani îi ridica în furci. Unde-s răzeșii lui Ștefan cel Mare, Cu care-a izbândit la Podu-nalt - Ce s-a-ntâmplat cu vița lor și care Este motivul că suntem sub șpalt? Unde-i sămânța veche traco-getă, Ce-a subminat-o de am decăzut Sub stăpânire și sub rea vendetă Sub lăcomia care-i la-nceput, Dar ne sufocă zi de zi mai tare, Toți veneticii care-au năvălit Pentru un pat și ceva de mâncare, Azi sunt stăpânii de nemulțumit. Ne-au luat și gaze, și petrol, și codri, Și aurul ar vrea ca să ni-l fure, Iar guvernanții parcă-s ipohondri, Se schimbă la conducere în ture Și acirează numai după mită, De parcă-ar fi cu toți fanarioți Le-aș spune-acuma una să sughită Grijania lor de hoți ș...

Poemul mi-e bazar sentimental, Găsiți în el și lacrimi și surâsuri, Căci sufletul îmi e fundamental Clădit să vă desfete în eresuri. Scot sentimentele ce le-am trăit, Le pun în versuri pentru a destinde, Sau pentru cei ce viața i-a-nrăit Dojana care poate îi desprinde De ură și otrava sufletească Ce macină adânc și nemilos, Eu fără plată-i fac să își dorească S-atingă sentimentul cel frumos De dragoste, alean și chef de viață, De optimism ușor molipsitor; Așa ceva n-o să găsiți în piață, Poemul vă va fi de ajutor! Dar sigur ca în orișice bazar, Poemul poate fi și trist și rece, Cu ”mărfuri” felurite și bizar Cum fantezia doar realu-ntrece. De-aceea pentru voi ce-ați poposit Prin micul meu modest, poem-bazar, Am un îndemn - fiți harnici la citit - Efortul vostru nu va fi-n zadar!

În chinuri grele m-a născut, M-a alăptat și m-a crescut, Condeiu-n mână mi l-a pus La școală când m-am dus. Iubire caldă cum mi-a dat, Eu nicăieri n-am mai aflat, Căci toate mamele ne sunt Ca niște zâne pe pământ. Trecut-au anii dar și-acum, Sunt tot același - nu știu cum, În fața ei sunt tot fecior Și de povețe-ascultător. Dar ea, o văd, a-ncărunțit, Iar ochii ei abia mijit Mai văd, se mișcă chinuit; Ce nu aș da să văd c-a-ntinerit. S-a stins discret cum a trăit, Când se crăpa de răsărit, Cu toți copiii căpătâi Ca o prințesă, cea dintâi. Din cer de unde te-odihnești, Tu mamă să-mi mai spui povești Atunci când îmi apari în vis Blândă, în verde paradis.

    Floarea iubirii greu îmbobocește, Petalele-și desface cu sfială, Mirabilă culoare deslușește Corola sa fără-ndoială. Floarea iubirii este trandafirul, Catifelat, frumos mirositor Asemenea precum potirul, Cu elixir înrobitor. Floarea iubirii ești chiar tu iubito, Îmbujorată ca o garofiță; Ești unică neprețuito Curată, ca un ram de viță.

            de Nelu Preda De n-ai fi tu, te-aș căuta în noapte Pe cerul sidefiu și plin de stele, Prin ale vântului fluide șoapte, Sau printre valuri ce se sparg rebele. De n-ai fi tu, te-aș căuta-n nisipul Clepsidelor în care timpul curge, Spre infinit prefigurându-ți chipul De hetairă-n clipe demiurge. De n-ai fi tu, aș fi nemângâiat, Pe veci te-aș căuta-ntre muritoare; Când te-aș găsi aș fi invidiat De zei în ceruri fără de hotare. Însă tu ești și nimeni nu-i ca tine Iubita mea, ce bine că exiști, Tu ai adus tot ce e bun în mine, Așa că-nveselește-ți ochii triști, Sărbătorește astăzi fericirea De-a fi noi doi și ea, iubirea!

              de Nelu Preda Poezia e sufletul poetului Ce mângâie hârtia cu șoapte de dor, Rostite cu vârful penelului În versuri ce poate-l fac nemuritor.   Poezia este ca vântul Care suflă în corabia sufletului, Tălmăcindu-i cuvântul Ce devine asemenea leacului. Poezia e dulce ca mierea, Sau amară ca fierea uneori; Ea mângâie durerea, Sau îți alungă somnul până-n zori. Poezia e ca o fecioară Care se lasă curtată de poet, Cu gândul ca să o ceară Alene să danseze-un menuet. Poezia, da, ea poezia, Hrănește spiritul și trupul Precum pe zei ambrozia, Și te determină să-ai scrupul.