Poeziile Mele - Nelu Preda

Aș vrea să  fiu iară copilul naiv, Să râd, să mă bucur chiar fără motiv; Prin crâng să mă plimb cu prietenii mei Ciuperci să culegem și vrej de hamei, Apoi către casă să mergem voioși Cântând și-alergându-ne gălăgioși, În prag să ne-aștepte bunicii din nou, Iar zâmbetul lor – al iubirii ecou În suflet pătrundă - căldură, lumină, Iubirea s-o simt , ce-a plecat să revină Din cerul albastru în care-au urcat, Să vină acasă, să mă simt împăcat. Dar viața e crudă, cu legi neclintite, Iar căile Domnului sunt  ocolite – Copilul de ieri are tâmple-argintii, Copii ce la rându-le au dânșii copii; Bunicii-au rămas doar în poze-nvechite, Părinții - bătrâni cu puteri drămuite, Așteaptă-n tăcere un semn de la noi – Copii și nepoți, strănepoți, câte doi I-ajutăm să-și târască chinuit bătrânețea, Căci și ei ne-au purtat când aveau tinerețea Și gândesc: Iar copil, de-aș putea să mai fiu, Le-aș da viața mea, ca să moară târziu.

De fapt, a fost un fapt banal – Ne-am fost ciocnit pe stradă neatenți, Tu emotivă, iară eu egal, Ne-am tot scuzat și-am devenit absenți   La tot ce se întâmplă împrejur, N-am mai văzut, când timpul trece, Și-acuma liniștit pot ca să jur, Că dragostea înfiripată n-o să sece Și-aștept cu nerăbdare clipa Când am să te revăd – parcă-s timid, Iar tu ești pentru mine tipa Ce-mi dă fiorul și devin instant livid. De fapt, a fost menit să fie – Sunt fericit – știu, am mai spus-o , Iubirea ta e-o simfonie Și nici măcar n-am presupus-o, Dar ea s-a dovedit s-apară, Nimic sub soare nu-i întâmplător, Ciocnirea noastră într-o doară A fost de sorți decisă uimitor! Mă uit în ochii tăi ca cerul, Privirea blândă-mi dă atât alean Să descifrez pe loc misterul Iubirii tale care crește an de an!

Iubește-mă cum plaja-adoră marea, Scăldată de tumultu-i neîncetat, Să-mi fii cum e-n bucate sarea, Sărutul tău să fie binecuvântat. Iubește-mă așa cum știi s-o faci, Statornic precum stânca de bazalt – După sărutul dat, te rog să taci, Căci sentimentul e mult prea înalt Să-l poți descrie în cuvânt rostit, Poate condeiul ar putea să spună În versul scris, frumos meșteșugit, Iubirea-aceasta ce ne ține împreună. Și dac-ar fi cândva să dispărem, Din noi, vreunul-n colț de paradis, Vom aștepta chiar dac-o să părem Însingurați, pe celălalt, și-n vis, Iar zi de zi cât timp ne va fi dat, Până la revederea așteptată, Iubește-mă, cu-n suflet invadat De amintiri și dragostea curată!