Poeziile Mele - Nelu Preda

  Poezie, poezie, mulți te scriu, mulți te citesc, Coala albă de hârtie, se așterne-așa firesc – N-are nici imunitate, nici ochi ageri să discearnă, Scrisului cu greutate, să-i de glas, ușor să-l cearnă,   Sufletul să încălzească, spiritul să-nnobileze, Decelând mierea de iască, operele, de fofeze ; Mulți te scriu și te curtează, dar puțini te cuceresc, Unii chiar te agresează, muzele își siluiesc   Invocând adesea Cerul, harul ce li-i dăruit, Ce umple cu vârf panerul, plin cu fructul otrăvit, Sau banalități de care, sunt sătui și dumnealor, Cu-o viteză uimitoare, le aștern cu-atâta spor.   Nu contează dezacorduri, lipsa lor de logică, Scriu cu magice resorturi – foamea-i patologică, Soră cu grafomania, (vrea și ei să se exprimă), Promulgând și tirania, „poeziei” fără rimă!   Prozodia-i prea vetustă, iar sintaxa e la fel, Calea spre poem e-ngustă, raftu-n librării – un țel ; De ai notorietate, poți să scrii orice doreș...

Românu-i frate cu amarul, decând trădarea prins-a coajă, Iar Lacomul, frate cu-Avarul, au fost mânați parcă de vrajă, Pe Decebal întâi să-l vândă, secretele să-i desconspire, Romanilor ce-au stat la pândă, Comoara Dacică s-o fure.   De-atunci, trădarea, trădătorii, au fost blestemul moștenit, De Neam și Țară, vânzătorii, istoria ne-au împânzit – Atâți Eroi de-ai gliei noastre, vânduți au fost către dușmani, Și cucerite-atâtea castre, prin „cozi de bardă” – lași dumani.   Doar interesele meschine, au fost mereu hotărâtoare, Ca grupuri de vânduți să-nchine, Cetatea, hoardei migratoare – Puțini au fost dintre vitejii, care-au păstrat stindardul sus, Dar din păcate, bătrâneții, tribut prin moarte i-au adus.   A fost Mihai zis și Viteazul, întregitor și el trădat, Și-un Tudor, ce-a „schimbat macazul” – Fanarul el l-a alungat, Trădat și el, precum și Cuza, de tagma de boieri, vândută, Patriotismul, fiind acuza, dreptatea a rămas iar slută. ...