Poezie, poezie!

 

Poezie, poezie, mulți te scriu, mulți te citesc,

Coala albă de hârtie, se așterne-așa firesc –

N-are nici imunitate, nici ochi ageri să discearnă,

Scrisului cu greutate, să-i de glas, ușor să-l cearnă,

 

Sufletul să încălzească, spiritul să-nnobileze,

Decelând mierea de iască, operele, de fofeze;

Mulți te scriu și te curtează, dar puțini te cuceresc,

Unii chiar te agresează, muzele își siluiesc

 

Invocând adesea Cerul, harul ce li-i dăruit,

Ce umple cu vârf panerul, plin cu fructul otrăvit,

Sau banalități de care, sunt sătui și dumnealor,

Cu-o viteză uimitoare, le aștern cu-atâta spor.

 

Nu contează dezacorduri, lipsa lor de logică,

Scriu cu magice resorturi – foamea-i patologică,

Soră cu grafomania, (vrea și ei să se exprimă),

Promulgând și tirania, „poeziei” fără rimă!

 

Prozodia-i prea vetustă, iar sintaxa e la fel,

Calea spre poem e-ngustă, raftu-n librării – un țel;

De ai notorietate, poți să scrii orice dorești,

Darul spre posteritate, stai tu, să îl chibzuiești?!