Adio toamnă!
Cu roadele de prin livezi, din vii și crizantemele înmiresmate, Tu, an de an pe plaiul nostru vii, belșug aduci, tarabele-s bogate Și clinchete de clopoței aduci, în recreații – școala e-ncepută, Iar frunzele din codru le usuci, și-un arămiu fermecător rezultă. Vine și ploaia rece, „mocănească”, o binecuvântare pentru-ogor, În care grâul semănat o să-nfrățească și-un lan va fi în anul viitor. Cocorii zboară către plaiuri calde, în șiruri lungi, trasate elegant, Melancolia, vine să ne scalde, realizând că totul e pasant. Cu tine toamnă, punem la legat, încă o filă-n cartea vieții noastre, Tu ești ca un adevărat regat, plin de culoare și-nsușiri măiastre – Trezești în noi tristeți și veselie, un amalgam de unice trăiri, Din „pâinea” vieții noastre o felie, irepetabilă, izvor de amintiri. Dar totul este-n viață este trecător, la fel și tu, te-ndrepți către final, Adio toamnă, pe-anul viitor, te-om regreta, când gerul fi-va inferna...