Adio toamnă!

 

Cu roadele de prin livezi, din vii și crizantemele înmiresmate,

Tu, an de an pe plaiul nostru vii, belșug aduci, tarabele-s bogate

Și clinchete de clopoței aduci, în recreații – școala e-ncepută,

Iar frunzele din codru le usuci, și-un arămiu fermecător rezultă.

 

Vine și ploaia rece, „mocănească”, o binecuvântare pentru-ogor,

În care grâul semănat o să-nfrățească și-un lan va fi în anul viitor.

Cocorii zboară către plaiuri calde, în șiruri lungi, trasate elegant,

Melancolia, vine să ne scalde, realizând că totul e pasant.

 

Cu tine toamnă, punem la legat, încă o filă-n cartea vieții noastre,

Tu ești ca un adevărat regat, plin de culoare și-nsușiri măiastre –

Trezești în noi tristeți și veselie, un amalgam de unice trăiri,

Din „pâinea” vieții noastre o felie, irepetabilă, izvor de amintiri.

 

Dar totul este-n viață este trecător, la fel și tu, te-ndrepți către final,

Adio toamnă, pe-anul viitor, te-om regreta, când gerul fi-va infernal!