Poeziile Mele - Nelu Preda

                               E ziua mea și nu-mi doresc mai mult, decât mi-a hărăzit, El, Creatorul, Destinul meu nu-i unul chiar mărunt, dar nici ușor, va spune-o viitorul – N-am bogății și stau într-o bojdeucă, dar n-am cedat ispitei spre putere, Venite de la cei cu mintea „cât o nucă”, și setea grobiană de avere!!!...   Tot ce-am creat prin muncă și sudoare, îmi e de-ajuns și dau și la sărmani, Iar ce-a creat mintea-mi iscoditoare, vă las ca moștenire, fără bani – Ideile mi-au fost furate deseori, de miile de „ziși isteți”, samsari, „Afaceriși” – borfași, dar „seniori”, furând chiar darul gratuit – ciudați avari!!!...   Dac-ar putea m-ar face dispărut, cu tot ce-nsemn ca om și creator, M-ar „rade” din arhive cu trecut, iar viitor-ar fi la cremator – Nu spun c-ar vrea să mă Illumineze, cu insistențe ce frizeză râsul, Au reușit dor să mă-oripileze, pe unde trec, provo...

  Din tot ce-a creat Dumnezeu pe Pământ, apare subtil frumusețea, Modestă, fragilă, onestă-n cuvânt, lumină-i   -   nu știe tristețea – Căci tot ce e simplu și demn, e etern, tertipurile sunt complicate, Doar ea, frumusețea în chip drag, matern, ne-nvață-a fugi de păcate…   Frumosul e-n toate din cele ce sunt, Creație tainică a Dumnezeirii, E-n floarea rodind, tot ce e pe Pământ, e-n legea nescrisă a Firii – În orice făptură, sau colț de meleag, găsești frumusețea ascunsă, Sunt gânduri de geniu, în simplul pribeag și-o cale de toți nepătrunsă!...   Mulți, văd frumusețea, în fețe de vis și nuri etalând nestemate, Sau în lux deșănțat, ducând clar spre abis, sau enorme averi etalate, Când de fapt, frumusețea, e să fii generos, cu măsură în fapte și vorbă, Frumusețea e-n suflet și-i mereu de folos, n-are vârstă și-n aură normă.   Ați rămâne surprinși, dac-ați ști unde-i ea, frumusețea cu mii de meandre, În firavul bondar, de pe...

  De Paște, totu-i renăscut, în suflete renasc creștinii, Sunt iar copii, ca la-nceput, uitând povara grea a vinii, Sunt iertători și generoși, cu-aproapele ce le-a greșit, În felul lor, Iisuși Hristoși, cu suflet cald, nemărginit!!!...   De Paște, totu-i renăscut și-n cuget doar prietenie, Necunoscutu-i cunoscut, iar jertfa lui Hristos ne-nvie Tot ce-i mai tainic și frumos și-n sufletele ca de piatră, Iisus pătrunde majestuos și orice egoism ne iartă,   De Paște totu-i renăscut, iubirea naște doar iertare, Și tot creștinu-i neîntrecut, în evlavie și candoare – De-ar fi să dăm timpu'-nnapoi, cu toți să devenim iar prunci, Cu viață, sentimente noi, Rai pe Pământ ar fi atunci!!!...   Să fie Paște-n orice zi, să fim copii,   toții iubitori, Păcatele ar flămânzi și pe Pământ n-ar fi orori, Nici lăcomie, nici cruzimi, nici sclavi și nici vreo sărăcie, Nici denumirea de „Goimi” și-ar fi o mare armonie!!!...

          S-a petrecut un fapt bizar, hârciogul, a ajuns primar, Într-o comună de godaci, cu obicei de-a prinde raci – Ce l-a adus în fruntea lor?!...Politichia, dragilor… El le-a promis că face glia, o mlaștină cât Galaxia,   Și unde-i mlaștină – sunt racii, s-or dedulci și prostănacii, „Va curge laptele și mierea”, e fleac și Muntele Muierea, Pe lângă faima ce-o să fie, pentru hârciog și răcărie, S-o minuna o lume-ntreagă, de el și-a sa comună dragă!!!...   „Dar trebuie și sacrificiu, pentru-așa amplu edificiu”, A spus hârciogu-ajuns primar, „vom crește taxele măcar, Ca la oraș, dacă doriți, cu racii să vă procopsiți!...” Niciun godac n-a protestat, au strâns din dinți și au sperat,   La trai mai bun, la fragi și mure, și ghinde fragede-n pădure, Poteci umbroase spre coteț, raci doldora cu-așa isteț, În fruntea obștei de godaci, la trup bogați, la minți săraci, Și-n loc de mlaștină-răcărie, văzut-au o...orez...

Nu voi lăsa în urmă nici palate, nici mari averi cum alții au lăsat, Vă las ca moștenire versurile toate, dacă n-or fi cumva de lepădat!... Dacă-am greșit cuiva, îmi cer iertare, căci ăsta este omul pe pământ – Am dat cât am putut o alinare și n-am făcut cu răul legământ…   Destinul meu n-a fost din cele-ușoare, am suferit din greu, în fel și chip, Dar răutatea n-o să mă doboare, iar binele, cât pot o să-nfirip – Cu-aproapele aflat în suferință, cu-o vorbă bună spusă pentru obște, Dar glasului nu-i este cu putință, să cârmuiască just a lumii oiște.   Azi, pun o pauză la poezie, am scris cu drag, dar timpul nu-i propice, Secat, este izvor de fantezie, iar încercări prea mari se dovedesc calice Hrănindu-se cu-atât de mari speranțe, că azi cuvântul ar schimba puțin, Aiurea-i, vremea speculei cea cotoroanțe, creația-i doar suferință, chin...   Și „kaka” are copyright, se pare, iar bani fac „clonele” vândute-n vrac, Valoarea, brusc e „non-valoar...

  În memoria regretatei mele mame, Ioana Preda (Oița) , ucisă mișelește de către criminalul în „halat alb”, Claudiu Dumitrescu , un incompetent numit politic ca director al spitalului, care a ordonat torturarea prin inaniție, și agresiune fizică (era plină de vânătăi) și administrarea bănuiesc de L.S.D., fiindcă am internat-o în lagărul de exterminare numit „Secția de îngrijiri paliative”, a Spitalului Județean Dâmbovița, perfect conștientă și normală fizic și metabolic, iar a doua zi nici nu m-a mai cunoscut cine sunt. Am chemat Poliția să ancheteze actul criminal, dar m-au internat pe mine la Secția de Bolnavi Psihici Acuți o lună de zile, după care am găsit-o slabă scândură și deshidratată, nenorociții făcându-i doar glucoză să nu moară în spital. În perioada internării la psihiatrie, același criminal, Claudiu Dumitrescu, a ordonat să fiu bătut de supraveghetori cu răngile peste genunchiul stâng în somn, eu dormind pe dreapta, fapt ce mi-a generat o gonartroză traumatică, care...