Poeziile Mele - Nelu Preda

Mă plimb în zori de dimineață, când soarele n-a răsărit, Iar lumea-ncepe-a prinde viață, și somnu-i dulce de dormit. Privighetori își cântă trilul, fantastic – parcă-i recviem, Le-admir cu prisosință stilul – scheaună câinii, încă ghem. Îmi sorb cafeaua c-o țigară, ce poate fi mai delicios? Scrâșnește un marfar în gară, apatic însă zgomotos, Iar eu continui melancolic, plimbarea lentă, cu folos Și pentru corp, care empiric respiră izul fabulos De muguri verzi, dar și de flori care abia au înflorit, Și pentru spirit, ce fiori resimte-n aerul vrăjit. De-aceea zorii, pentru mine, sunt dezirabili și plăcuți, Mă plimb și-mi e atât de bine – nu-i necesar să mă saluți!

Fu iarna ca o primăvară, iar primăvara-i ca o iarnă, Cu viscol aprig pe afară, zăpada care să se cearnă Și în troiene spulberate acoperă toți ghioceii, Iar chiciurile înghețate, sclipesc pe pomi ca peruzeii. Te-am așteptat cu nerăbdare, să vii cu flori și cer albastru, Însă miroase a trădare ninsoarea ta de alabastru – Ne lași ai iernii pe vecie, sau doar ne sperii cu zăpadă?... Cu gheața - sticlă și lucie, cine mai poate să mai creadă Că va veni iară căldura, și colțul ierbii s-o ivi, Și va renaște ea, natura, iar toate se vor potrivi Cu calendarul și măsura ce vremurile o dictează, Însă tot așteptăm răsura, dar primăvara o bruiază. Hai primăvară, fii normală, suntem sătui de-anomalii, Nu ne mai adânci în boală, topește țurțurii zurlii – Șunt nefirești ca și troienii de nea în valuri pe alei, E martie, ce mama măsii, nu ne mai chinui cu ei!

Era o biliotecară, mult în viața ei citise, Dar se pare că precară, mintea nu îi reținuse Prea mult din a poeziei, artă-a scrierii curate – Încercările duduei, fiind în rime scăpătate, Fără ritm și cu măsura, cum dă Dumnezeu să fie, Ca plimbarea cu trăsura - ce mare filozofie?! Se credea nedreptățită, sau mai rău, invidiată, De confrații ce-i irită, și-i arată calea dreaptă! Aproape juma ’ de an, i-am dres capodoperele, Tot nădăjduind în van, că va învăța din ele; După ce le-aduc la stadiul de vers clasic și curat, Dumneaei, în loc de studiu, le expune la mezat – Se fălește-n van cu ele, ca și când le-ar fi produs, La origini fiind tembele, n-ar mai fi nimic de spus. I-am propus colaborarea – cu tematica să fie, Iar eu cu elaborarea, ca s-arate-a poezie. Să le semnăm împreună – altfel, lucru   generos – Dar cucoana se-mpăună zicând pe-un ton firoscos: Au mai încercat și alții să profite – c-am talent – Tu vrei să îmi furi ”talanți...

O noapte vreau, măcar o noapte, aș vrea cu tine să petrec, O noapte lungă printre șoapte, cu-mbrățișări să mă întrec În a-ți cuprinde mijlocelul, subțire - aproape ți l-aș frânge, Și-n a-ți culege din sorbire și lacrima care îți plânge De bucurie și aleanul din dragostea împărtășită, Chiar dacă el vicleanul – moș Ene, ne mai dă ispită, Nu vom închide ochii-n noapte, sublimul ne va contopi Vor fi doar gemete și șoapte, și dragostea ne va topi În creuzetul de simțire și sentimente ce ne leagă, O noapte vreau, măcar o noapte, și-apoi ce-o fi să se aleagă – Dar după asta eu sunt sigur că viața-ntreagă-o vom petrece, Ca unul – de-asta te asigur, dar eu te voi iubi cât zece!

Te voi iubi cum mă iubești, te voi iubi atât de mult, Tu sufletul îmi stăpânești, iar inima mi-e un tumult. Te voi iubi ca valul plaja, te voi iubi cum n-am iubit, Privirea ta produce vraja și ea mă face fericit! Te voi iubi intens, cu-ardoare, căci meriți tot ce e mai bun, Iubirea ta e-atât de mare, iar eu te-ador ca un nebun – Te voi iubi cu-nfrigurare, cu gingășie, dor, extazul Și-apoi în orice-mprejurare, eu voi pulsa, dacă e cazul! Te voi iubi a mea iubită, te voi iubi intens și blând, Și te voi face fericită, soția mea vei fi curând – Te voi iubi în nemurire, prin versul ce-ți închin acum, Fi-mi muză, e a ta menire și vom parcurge-același drum!

Azi nu mă vizitează muza, e cam ciufută precum văd, Îmi simt un pic umflată buza și scriu, dar nu prea întrevăd Să iasă un poem mai fercheș, poate va fi o poezică – Dacă-aș putea să-i dau peșcheș, la muza asta!...(mă oftică!) Și scriu și șterg și iară scriu, nemulțumirea mă cuprinde, Poemul iese cam sanchiu, iar eu și tocul mi l-aș vinde Pentru a scrie detașat și cu un pic de tâlc și haz, Căci de poem m-am atașat, iar să îl ștreg mi-ar fi necaz! Acum ce-o fi, și-o fi să fie, cu muză sau în lipsa ei, Am încropit azi pe hârtie, aceste rânduri – de le vrei A le citi, tu cititor, să nu mă judeci mult prea dur, Căci pot să scriu și mai cu spor, dacă primesc ”un șut în ...ur!”

Iubirea îmi dă aripi, să zbor chiar și spre stele, Precum o libelulă cu aripi diafane – În suflet simt arsura privirii dragei mele, Iar gândurile toate devin subit profane În tot ce-nseamnă frica, sau orice neputință; Iubirea-nnobilează, și cugetul și fapta, Orice devine astfel, ușor și cu putință – Mai iute și mai lesne îți va părea și treapta Ce-o urci spre fericire, dar cere și efort, Iubirea-i panaceul, e catalizatorul – E tot ce motivează în viață și suport, Cu ea alături sigur frumos ți-e viitorul! Iubirea-i fericire, balsamul pentru suflet, Și cine n-o cunoaște e cel mai oropsit, Măcar o dată-n viață, tu fii al ei poet, Trăiește-o și vibrează și fi-vei molipsit De dragostea de viață, candoarea juvenilă, Curaj și hotărâre în tot ce-nfăptuiești – Curată-ți va fi viața, gândirea mai subtilă, Pe   cea iubită ție,   cu drag o cucerești! De-aceea prețuiește iubirea-n astă viață, Căci nu mai ai vreuna în care să iubești,...