Țara mea, iubită mamă!

 

Țara mea, iubită mamă, astăzi este ziua ta –

Tricoloru-l pun în ramă, oriunde în lumea-aș sta

Și mă-nchin ca la icoană, gândul meu e doar la tine,

Fiindcă ai deschisă rană, iar românii n-o duc bine.

 

Tu ești vatra milenară, stăpânită de pelsagi,

Dacii liberi ne lăsară, moșteniri atât de dragi –

Limba, portul și cu glia, unice în lumea-ntreagă,

Cinstea și cu vitejia, ospitalitatea dragă

 

Tuturor ce vin în tine, emigranți sau doar turiști,

Simt c-aici le este bine, bucuroși că tu exiști –

Frumuseți ale naturii și folclorul minunat,

Popor fără focul urii, de proverbe luminat.

 

Tu ești multimilenară – tablele din Tărtăria

Spun, și-arată în afară, cât de mare ți-a tăria,

Numai academicienii, spun într-una sus și tare,

Că româna-i provenită, din exotica romană,

 

Nevorbită nici de-aceia, ce le sunt ca descendenți,

Legiunilor cu-acvila – erudiți-s repetenți?!

Tablele de la Sinaia, cu înscrisuri geto-dace,

Aur pur, poate de aia, la străini au vino-ncoace,

 

Iar istoricii din tine, muți și surzi – incompetenți,

Le dosesc cum știu mai bine – sunt și ei tot repetenți?!

Miile de tumuli care, spun c-aici suntem stăpâni,

Chiar de hoardele barbare, începând cu acei huni,

 

Spun că te-au găsit golașă, fără oameni și cultură,

Gașca de minciună-o-ngrașă și „o iau pe arătură”!

Noi te-avem din-totdeauna, mândră și neatârnată,

Chiar de ura și minciuna, te ating câteodată –

 

Ura și nimicnicia, celora ce te râvnesc

Și aciră cu hoția, pe pământul românesc –

Ei te vor îngenunchiată și-aproape c-au reușit,

Cu istoria trunchiată, ei de cap ne-au zăpăcit –

Ei te vor o colonie, un pion neînsemnat,

Însă mândra Românie, n-are bogății de dat,

Nici la hoarde migratoare, trăitoare ieri în cort,

Nici Concernelor în care, mulți găsesc un suflet mort,

 

Cozi pentru toporul care, ar dori să te decime,

Trădători fără onoare, care te-au făcut ruine,

Însă tu, nemuritoare, îi sfidezi și le reziști,

Fiindcă sufletul tău mare, nu te lasă să te miști,

 

De pe vatra milenară, cum ar vrea neaveniții,

Poate-ar fi a mia oară, când te lupți cu paraziții,

Soarta lor este știută, timpul ne va lămuri,

Chiar de astăzi obștea-i mută, lașitatea va muri,

 

Îți doresc să ai în frunte, doar români și patrioți,

Să te scape de de-aste crunte, conspirații pentru hoți,

Ziua ta să ne trezească, mic și mare de-o-potrivă,

Iar tortul lor cu frișcă, să se facă o colivă,

 

Să se ducă paraziții, toți, de unde au venit,

Iar veroase coaliții, să dispară în zenit,

Iară ție, Românie, îți doresc de ziua ta,

Să ai numai omenie și te rog nu te-ntrista,

 

Dumnezeu, zis și Zalmoxis, la bătrânii noștri geți,

Nu te va lăsa precis, pe mâna unor zevzeci,

Vei fi iară-nfloritoare și-ți vei strânge prunci-n vatră,

Mamă dulce, iubitoare, nu privi, dulăii latră,

 

A pustiu, dar pentru dânșii, tu Buricul Lumii ești,

Chiar de azi te-atacă râșii, vei fi iar ca în povești,

Să trăiești mereu, de-a pururi, să devii înfloritoare,

Ziua ta să pună-n ceruri, stema ta scânteietoare!