METAMORFOZELE IUBIRII - NELU PREDA

 

NELU PREDA

METAMORFOZELE IUBIRII

Tehnoredactare – Manuela Cerasela Jerlăianu

Corectare – Nelu Preda Prefațator – Aurelia Rînjea Realizator copertă – Cristina Ratuș

Sursa imaginii grafice – necunoscută – media online

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

PREDA, NELU

Metamorfozele iubirii / Nelu Preda. - Iaşi : Stef, 2020

ISBN 978-606-028-404-8

821.135.1

Nelu Preda: Metamorfozele iubirii

©Copyright Nelu Preda, 2020

Pentru prezenta ediție în limba română, toate drepturile ediției aparțin autorului. Reproducerea prin orice mijloace,chiar și parțială, a textului cuprins în acest volum, fără acordul scris al autorului, constituie o încălcare a Legii drepturilor de autor și se sancționează potrivit prevederilor acesteia.

PAGINA 3

PREFAȚA

Iubirea – Poezia vieții

Ce poate fi mai frumos într-o lume plină agresivitate ce glisează rapid către dezumanizare, decât să vorbim în poezie despre iubire. Într-o astfel de lume, Poezia își face drum, grație unor suflete înluminate care se dăruiesc pe sine, într-un suprem omagiu adus iubirii de oameni, de natură, de frumos.

Este emoționant de fiecare dată când cunoști un om, o carte, pentru că omul se reflectă în carte și fiecare carte este purtătoare a unui duh de lumină. Când citeşti, te retragi precum în rugăciune, într-o linişte adâncă şi cuminte, pentru a înțelege scriitorul și cartea, de data asta pe domnul NELU PREDA, în volumul de poezii METAMORFOZELE IUBIRII, care te acaparează prin titlu, de la bun început.

Volumul METAMORFOZELE IUBIRII cuprinde două capitole.

În primul capitol intitulat „Iubiri marine”, iubirea se împletește cu marea, ultima fiindu-i confensatoare. „Iubirea de-o vară cu gust de cais, / Iară vara-aceea, vara primei iubiri, / Mi-a rămas dragă-n suflet ca izvor de lumină!” (În vara aceea!) Iubirea îi este muză pentru scrierile sale. Vara primei iubiri i-a rămas în suflet poetului, ca un izvor de lumină, care nu se poate șterge prin haloul timpului. Ne întâmpină în poeme cu bucuria unei zile de vară din miezul vieții sale, cu plaje aurii, doruri coapte, pescăruși și corăbii, amândoi, el și iubita, formând o matrice printre roiuri de stele, până vin zorii. În momentele sale de dor, de iubire, găsește evadare în poezie.

De vorbă cu dragostea este un dialog special: „De unde ai venit la mine, tu dragoste atât de mare, / Nu ai simțit că nu mi-e bine, că sufletul atât mă doare?...” și răspunsul vine firesc

PAGINA 4

și natural: „Nu fi copil, ești alb la tâmple, iar dragostea nu e un joc, / Fii blând și răbdător în toate și sigur vei avea noroc”. (Dialog cu dragostea) Iubirea e un elixir, e poezia vieții ce umple potirul sufletului cu sentimente alese, e vis de vară, este clocotitoare și făclie în noapte: „Iubirea e a vieții poezie,” are aromă de mere coapte. „Ești înger și femeie într-un trup” o minune pentru trup și suflet. (Iubirea e al vieții elixir... ) Versul e ca pâinea coaptă-n țest, cu gust de vise, cu puteri miraculoase și te face mai bun. Cuvântul zidește și sfințește. Fără iubire nu ar așterne atât de ușor noianul de cuvinte. (Te văd)

Poetul retrăiește iubirea, pe care o vede înger de lumină ce-i cutreieră visele: „Îmi ești și toamna, dar și vara – un dans sublim de sânziene, / Mi-ești murmur dulce de izvoare în primăvara înflorită, / Mi-ești neaua albă lucitoare în iarna rece troienită” (N-ai visat că mă iubești?) Se iubesc precum doi copii ai lunii, pe plaja ce-i poartă spre infinit.

Poetul este convingător. Pentru el iubita este poezie, e vers duios, e slovă sfântă și muzică de violină, emisar al cerului, pasăre de Paradis, busolă solară, iar sufletul său, vitraliu viu prin care se văd trăirile. (Iubita mea-i o poezie) Poemele dedicate iubitei sunt însoțite de cântece de pianină, în crâng cu mușețelul înflorit, triluri de privighetori, vântul aducător de parfum de lăcrămioare, o iubire care nu moare nici dincolo de această lume. O iubire ce îi este muză iubitoare, căreia îi dedică tot ce scrie, în Edenul iubirii. (Eu te-am ales din mii de muritoare..)

Ne vorbește despre o dragoste ca-n basme, nemuritoare, într-o lume strâmbă, pe care o cântă asemenea cântecului popular românesc: „Dragoste neiertătoare, tu mă usuci pe picioare, / Când dorul tare mă doare, nu-i chip să îmi găsesc stare!”, pe care o vede precum sarea-n bucate. (Dragoste năbădăioasă!) Dragostea e simfonie, e visul unei nopți de vară, o iubire unică, martori fiind luna și soarele, făcând din versuri legământ. Poetul este fericit, că și-a întâlnit sufletul pereche în îngerul de lumină. De-ar fi să se mai nască o dată, își dorește aceeași iubire. Ochii

PAGINA 5

iubitei sunt ca două poezii, iar ea este prințesa din povești. Dar câteodată… poveștile devin adevărate!

Declarații și confesiuni pline de emoție irump, micșorând distanța dintre cei doi. (Da, te iubesc) Maturitatea își spune cuvântul, în sufletul poetului „toamna lasă urme-adânci”, dar prezența iubitei revigorează, aduce bucurie și este mereu învingătoare.

Al doilea capitol, intitulat „Amor nebun”, ne întâmpină cu o atmosferă plină de candoare, în care dorul vine și pleacă, repetitiv, micșorând distanțele dintre oameni. Dorul de femeia iubită depășește jocurile pe care instanța timpului le creează: „Și chiar de viața ne separă, eu într-o țară, tu-ntr-o țară,”… „Prietenia dintre noi, transcende timpuri și nevoi” (Mi-e dor de glasul tău șoptit...)

Căutător de speranță, poetul rememorează clipa întâlnirii. Iubirea doare, dar doar prin ea capeți prana, care te ajută să te înalți. (Iubirea doare) Iubirea este fior, e tot ce are, singura bogăție, e sentiment înălțător, e comparată cu o floare la geam, dar și cu o regină a inimii sale. (Iubirea pentru tine...) Poetul poartă vie amintirea femeii iubite, la început iubită inocent, apoi zidită din vise să-i fie aproape, în care ea îi recită poeme. (Te-am reclădit)

Emblematice învățături: „bine faci, bine găsești”, „nu-ți condamna destinul”, „nu-ți pierde vremea cu lucruri inutile”, „nu mai ascultă pornirile inimii nătânge”, care trec drept concluzie: „Un lucru-i cert pe lumea asta / „La orice vârstă te-ai afla, / Să scrii cu sârg durerea-ți surdă și s-o transformi în poezie”, străduindu-se să realizeze ceva util, și inedit, rar întâlnit, ce să producă încântare. (Am încetat...) Poezia este pentru autor și un mod de a fi cu mintea clară: „Și tot de mii de ori, în orice vers, / M-am străduit să-mpart înțelepciune”. (De mii de ori!)

Zbaterea poetului este datorată incertitudinii, femeia putând fi înger sau demon, prin meandrele vieții alternând între uitare și reamintire, între extaz și blestem. Poetul își exprimă

PAGINA 6

regretul după prima sa iubire, care îi lipsește: „De dorul tău iubito, mor încet / Și moarte mi-este chinul nesfârșit, / Aș vrea doar chinul ăsta să-l repet, / Fiindcă alta cum ești n-am întâlnit”. (De dorul tău...) Un amor venit parcă din altă lume, pe care îl simte ardent, parșiv, mistuitor, în timpul ce curge implacabil: „Cu toate astea, de va fi să mă mai nasc încă o dată, / Eu tot pe dânsa aș iubi și-aș căuta-o-n lumea toată”. (Amor nebun) Poetul își vede iubirea drept lumina sa. Iubirea e binecuvântare sau blestem, simțire oarbă, taină aducătoare de fericire, o rugă către ideal. (Iubirea este binecuvântare)

Asistăm la o comunicare sinceră, dezarmantă, în fața căreia nu poți decât să stai, să asculți și să te bucuri: „Te iubesc atât de mult, / Dorurile dumitale le-nțeleg și da, le-ascult!”... (Taină mare e iubirea!...) La anii senectuții privește cu alți ochi viața, regretând că nu a prețuit tinerețea.

Raportul său cu poezia este unul special. Iubirea i-a adus poezia, ca formă de exprimare a trăirilor sale: „Doar iubirea e tichetul pentru-un reuși un vers / Ea clădește și ridică la castelele din nori, / Stelele iubirii noastre, cică-ar fi cu toate sori!...” (Taină mare e iubirea!...) Descrie acest sentiment, ca pe un izvor de vers ce curge ușor, este sublimul atins, e armonie în trup și simțire. „O dragoste adevărată-i când tu iubești și ești iubit – / Nu simți pământul sub picioare, plutești spre-naltul infinit, / Renaște sufletul din tine, resimți doar iz de primăvară – / Ușor la trup, vibrează totul, ești liber pentru-ntâia oară”. (O dragoste adevărată)

Dragostea adevărată e comparată cu o floare ce merită cultivată, crescută cu lumină, cu prețuire, precizând că doar o dată-n viață o-ntâlnești. Ea poate fi dulce-amară, o minune ale cărui sentimente se pot răsfrânge în suferință și-n „dorul năvalnic, singuratic și ascuțit”. Iubirea e caldă și senină, e dulce-amară – minunată, e rază de lumină, „ea iartă, unge, năzuiește, clădește ca un bun zidar”. (Metamorfozele iubirii) Ea transcende dorul absolut, e panaceu, mută munții din loc, face să germineze

PAGINA 7

grâul. E un miracol purificator, izvor cu puteri magice, în care iubirea e însăși viața. Poetul înalță o odă iubirii în poemul cu același titlu, pe care o consideră darul lui Dumnezeu, un ram din arborele vieții, un mir ce îți pătrunde sufletul.

De ce metamorfoze? Pentru că iubirea te trece prin toate stările, te transformă, te face mai bun, te zidește într-un spirit pe otreaptă nouă, pe scara din noi înșine, cât mai aproape de cer.Vorbim despre o metamorfoză interioară, precum o introspecție, în care te recunoști după un proces de reflecție în fața efemerului, în care dai iubirii valoarea pe care o merită. E revelatoare prefacerea prin iubire a Omului, în ceea ce însuși Dumnezeu și-a dorit să fie!

În acest volum poetul ne spune un mare adevăr. Ne vorbește despre Poezia vieții! Da, există o armonie intrinsecă a lumii, pe care nu oricine o vede, ce poate fi exprimată în cuvinte. O armonie care se trăiește ca pe o stare de spirit și cu care poetul se identifică.

Deasemenea există o legătură divină între Iubire și Poezie. Pe o axă imaginară, se reflectă una în alta, până se identifică. Poezia iubirii e o poezie pe axa existenței noastre, în care de fapt te cauți pe tine ca-ntr-o oglindă, o trezire autentică a ta în relația cu celălalt, o formă de identificare de care ți-a fost dor, ca un flux și reflux al evidențierii ființei tale reflectate în personalitatea celuilalt, o identificare pe care o căutăm, o regăsim sau o descoperim, ca o relație unică și în caz fericit, cât mai reală.

Am întâlnit în acest volum o poezie confesivă, sensibilă, surprinzător pentru mine că vine din partea unui bărbat al zilelor noastre, scrisă în tonalitățile majore ale sufletului, un fluviu de trăiri care ne invită la reflecții, dovedindu-ne că viața poate fi îmbrăcată poetic în construcții estetice.

Ce dovadă mai frumoasă de iubire poate fi decât aceea de a-ți așeza iubita într-o carte! Nelu Preda este un exemplu de dăruire, care ne oferă din preaplinul sufletului său. Consider că este o sărbătoare să dăruim ce avem mai sfânt în noi: Poezia!

PAGINA 8

Poetul aşterne pe masa cea de taină o frumuseţe pură, care uimeşte, nesfârşeşte, vindecă şi iartă.

Mulțumim scriitorului Nelu Preda pentru invitația în universul poetic propriu și pentru darul superb oferit nouă cititorilor! Așteptăm cu bucurie și interes următoarele apariții editoriale!

Închei cu un îndemn: Lăsați-vă locuiți de poezie și de iubire și trupul se va vindeca și mintea și sufletul, pentru că Dumnezeu este iubire!

Aurelia Rînjea

PAGINA 9

IUBIRI MARINE

PAGINA 10

PAGINA 11

Iubiri marine

Pe plaje-aurii ne cheamă iubirea,

Iar marea și ea cu sublim-i tumult –

Hai, vino iubito, ne este menirea

Să ne iubim acum și mai mult.

În briza marină scâncesc pescărușii,

Cu zborul lor lin, plutesc spre-nălțimi –

Te-aștept să apari pe latura ușii,

În zorii de zi marini și sublimi.

În marea-nspumată pășind împreună,

Apoi înotând alăturea-n larg,

Să-ncepem o zi pe-ndelete, mai bună,

Și s-admirăm cu nesaț un catarg

Al unei corăbii ce trece pe-alături,

Purtând călători și iubirea în ea –

Și tot înotând nu poți să te saturi,

De mare, decât apărând prima stea.

Atunci fometoși, obosiți dar ferice,

O masă frugală vom lua amândoi,

Și-apoi vom dormi - amândoi o matrice,

Pe plajă sub stele cu miile – roi!

PAGINA 12

Dialog cu dragostea

De unde ai venit la mine, tu dragoste atât de mare,

Nu ai simțit că nu mi-e bine, că sufletul atât mă doare?...

Da, știu că tu ești minunată și vreau să fii în viața mea

Însă făptura prea curată ce o iubesc, oare mă vrea?...

Și de mă vrea, a câta oară să îi mai spun că o iubesc,

Și că iubirea o să doară, dacă n-o am, și pătimesc?...

Tu ai răbdare fii cuminte, căci toate au pe lume-un rost –

Îmi spuse dragostea-nainte de-a termina s-o iau la rost...

Ea te iubește în tăcere, tu nici nu știi cât te adoră,

Îi este teamă de iubire, fiindcă ea este-o auroră,

Dintre acelea boreale în mii de colorate franjuri,

Așteaptă dar semnele sale și nu îi provoca deranjuri...

Da, ai dreptate cred, mărită, tu dragoste prea minunată,

O port în gând ca preaiubită, căci merită-a fi adorată –

În visul meu de noapte scurtă, eu am visat-o fericit,

Și-am regretat că nu-i mai mare, iar visul nu s-a împlinit...

Nu fi copil, ești alb la tâmple, iar dragostea nu e un joc,

Fii blând și răbdător în toate și sigur vei avea noroc –

Iubirea ta e-mpărtășită, mi-a spus iubita ta azi-noapte,

Când îngâna cam adormită, numele tău în mii de șoapte...

Ea te dorește-n viața-i blândă, ca pe-o minune ce îi ești,

La dragoste-ți va da dobândă, ai grijă să nu o rănești!...

Cum aș putea dragoste oarbă, să-i fac vreun rău mult-prea iubitei,

Când sufletul poate să-mi soarbă, din cupa dulce a ursitei?...

PAGINA 13

Un rău eu nu i-aș face dânsei - e blândă, caldă și isteață,

I-aș acorda doar girul șansei de-mi fi tovarășă în viață –

Iubirea mea nemăsurată, i-ar fi o binecuvântare,

Hai, dă-mi-o dragoste, odată, c-altfel mă usc stând în picioare!...

Știu sufletu-ți în întregime, l-am cercetat și e curat,

Imploră tu Sfânta Treime, să îți dea har nemăsurat...

Fii iubitor întru dreptate și dragostea va izbândi –

Și sigur pe a ta iubită cu dragoste-o vei dobândi!...

Îți mulțumesc tu, zeitate, a dragostei ocrotitoare –

Am sufletul cu plinătate și inima nu mă mai doare...

Aștept cu nerăbdare ceasul, când ea va fi numai a mea,

Și cu nesaț îi ascult glasul de nimfă, ce s-o întrupa

În mine, în eternitate, cu mult alean și bucurie

Vom fi un trup, spre plinătate, stârni-vom o alegorie

De sentimente minunate, ne vom simți ca-n Paradis,

Iar ție dragoste, se poate, să-ți dau obolul meu de vis?!...

Îți mulțumesc că vii la mine, când sunt prea trist și visător,

Tu dragoste, ce bine-ți vine atunci când vii în ajutor,

Îți dau obol cu bucurie, din sufletu-mi efervescent,

E tot ce poate să mai scrie, mult prea umilul meu talent!...

PAGINA 14

Iubesc, trăiesc și simt...

Iubesc, trăiesc și simt prin poezie,

Miracol doar de Cer înfăptuit,

Mai scriu din când în când și-o erezie,

În ochii celor fără de zenit –

Sunt mulți chemați să reprezinte ginta,

Puțini aleși de timpul nemilos,

E mai ușor ca să vorbești cu flinta,

Decât cu versul să fii de folos.

Iubesc, trăiesc și simt prin poezie,

Prinosul ce i-l dau iubitei mele,

E sincer, nu-i o nerozie, în versuri

Ce se vor prin colb de stele,

Și dacă inima-i vibrează, la versul meu

Stângaci, dar debordant,

Condeiul meu azi jubilează

Și scrie parcă-un pic mai elegant,

Despre lumină, despre viață,

Despre iubirea veșnic răbdătoare –

Iubito, dac-ai fi de față,

Ți-aș pune lumea-ntreagă la picioare

Și-n versuri calde, dulci, te-aș dezmierda,

Dar ești departe, e-o fatalitate,

Așa că versul meu îți va recomanda,

Să dai în viață o finalitate

PAGINA 15

La despărțirea noastră fortuită,

Aproape ca să-mi vii și să te am –

De mine tu vei fi mereu iubită,

Precum Luceafărul ce-mi bate-n geam,

Precum lumina ochilor în ceas de veghe,

Când te aștept cu dor să vii,

Fiindcă tu ești fără pereche –

Ți-aș umple casa-ntreagă de copii,

Dar e târziu, sunt singur – depărtarea

Mă face ca să-ți scriu acum cu dor,

Fată ca tine nu e cât e zarea,

Iar eu la scriitură nu am spor –

Mă-mbăt cu gândul că vei fi cu mine,

Cât mai curând am să te țin la sân,

Și sper iubito că voi fi cu tine

Și însoțit cu tine-am să rămân.

Dar până-atunci, am versul, poezia,

Prin care eu iubesc, trăiesc și simt.

Abia aștept să simt euforia

-ntâlnirii – n-am să mă dezmint,

Va fi o primăvară a iubirii,

Cu trilul de privighetori în noapte,

Cu gingășie cum e-n legea firii

Și murmur de extaz în mii de șoapte.

PAGINA 16

Și dacă m-ai iubi?

Te-am întâlnit întâmplător în cale,

Mi-ai arătat ce-nseamnă infinitul –

Precum sublime-a florilor petale

Și minunat la soare-i răsăritul.

Timid te-am măsurat de jos în sus,

Timidă mi-ai privit căutătura...

O, cât aș vrea să fiu al tău supus

Și cât aș vrea cumva să îți fur gura!

Și dacă m-ai iubi, n-ar fi minune?!

N-ai vrea să simți alăturea-mi iubirea?

Să fii tu muza mea, iar eu cu tine,

Friza-voi doar din stihuri nemurirea!

PAGINA 17

Iubirea e al vieții elixir...

Iubirea e al vieții elixir,

Ea umple sufletul, curat potir

Cu simțăminte dulci și minunate,

Pe care-a le trezi numai ea poate,

Ardentă, tumultoasă și zglobie,

Iubirea e a vieții poezie,

Rimează-alert în ritm și vers cu ea –

Iubirea e făcută ca să stea

În suflet cuibărită, ocrotită

Și-n doi să fie tot mereu trăită,

Căci gustul ei sublim de mere coapte,

Determină simțiri în vers și-n fapte,

Iubito, tu iubire-mi dăruiești

Și toate visele îmi împlinești,

Ca tine-un înger n-am mai întâlnit,

La trup și suflet – am rămas uimit –

Precis că tu din cer ai coborât,

În mine orice rău ai doborât

Ești înger și femeie într-un trup,

Doar să te văd și-aproape că erup,

Căci nurii tăi cu farmec sunt un dar

Și nici nu simți minunea lor măcar.

Aș vrea numai ai mei ca ei să fie,

Ți-aș da în dar această poezie,

PAGINA 18

Și soarele și luna de pe cer,

Ți-aș da, iar altceva nu cer –

Iubirea ta o știu și-i minunată,

În fiecare vis mi se arată,

Iar ziua când e soarele pe boltă,

O simt cu tare se dezvoltă –

Te vreau aproape, fii numai a mea

Și-ți dau Luceafărul și încă-o stea,

Căci elixirul vieții minunat,

Mi-l dai și-l simt că e nemăsurat,

În trup și suflet ești ca o minune,

Cum n-am văzut o alta-n astă lume,

Să fim în dragoste risipitori,

Căci doar cu-o moarte noi suntem datori –

Aici, acum, la fel cum acest vers,

Descrie al iubirii univers!

PAGINA 19

Te urmăresc cu gândul...

Te urmăresc cu gândul în somnul tău de noapte,

Și îmi parvin de-a rândul, a tale blânde șoapte

Ce strigă-ncet rostind cu drag numele meu –

Ți-e visul suferind de dorul surd mereu.

Aș vrea să-ți fiu aproape, în brațe să te strâng,

Ca un șuvoi de ape să plâng – aș fi nătâng

De-atâta fericire că sunt iarăși cu tine,

Cu multa mea iubire, nu aș uita - știi bine

Întâia întâlnire - nici nu știam că ești

Cea plină de iubire din cartea cu povești.

Acum când știu prea bine nemaivăzutu-ți mit,

Mă simt atât de bine, sunt foarte fericit

Că mi te am în viață, că-mi ești, iar eu îți sunt,

Și codru și verdeață și apă și pământ,

Și stelele și luna și soarele din cer,

Ca tine nu-i nici una – Divinități-i cer

Să mi te aibă-n grijă, să pot să te iubesc,

Căci fără tine-s schijă și simt că ruginesc,

Să-ți dea și sănătate și forță cât cuprinde

Și o deplinătate în focul ce se-aprinde

PAGINA 20

Întru iubirea noastră, iubire minunată,

Precum o floare-n glastră ce trebuie udată,

Cu lacrime de dor, de dor și fericire,

Căci veșnicul amor nu știe de mâhnire.

Te urmăresc iubită în somnul tău de noapte,

Cu gând și cu ispită – mi-s dorurile coapte,

Te vreau numai cu mine și-n cer și pe pământ

Iubirea ne va ține și-n recele mormânt.

PAGINA 21

Scrie, copilă!

Văd că îngerul tău, te îndeamnă să scrii.

O minune de versuri, strânse în poezii –

Scrie-ntruna, copilă, scrie, scrii minunat,

Versul tău nu va fi, niciodată uitat!...

Scrie vers de durere, scrie versul de dor,

Ce-mi coboară în suflet și îl face ușor –

Dacă-ar fi după mine, o statuie-aș clădi,

Iar pe ea, sus pe soclu, versul ți-aș dăltui!...

Să rămână-n vecie, pentru oameni săpat,

Să-ncălzeasc simțirea, versul tău minunat,

Dorul, nefericirea, să le stingă-al tău vers,

Tot ce-i rău și urât, tot de el va fi șters!...

Și de-o fi vreodată să citesc tot ce-ai scris

Cele scrise de tine, ce nu au compromis,

Voi fi-n inimă trist, însă și fermecat

De simțirile tale ce-n vers le-ai ferecat!...

Scrie, scrie, copilă, suflet drag și candid,

Versul tău e ca pâinea, coaptă-n țest, fără rid,

Dar cu gustul de vise, ca un fulg de păun

De-l citești, simți că ești infinit mult mai bun,

Către ceruri plutești, aninat de un vis,

Simți că inima-ți este prinsă în Paradis –

Versul care clădește și te face mai bun,

Tu copilă-l dospește, căci eu vin să-l adun,

PAGINA 22

Să îl coc în văpaia dorului necuprins,

Să îl scald în izvor când afară a nins,

Să înghețe de teamă și topească de dor,

Iar apoi, mai aproape, să îi fie ușor!...

Scrie versul, copilă, scrie, scrii minunat –

Versul tău nu va fi niciodată uitat,

Pe cărarea de doruri astăzi merg furișat,

Căci aș vrea lângă tine să nu am vreun păcat!...

Și din versu-ți ca neaua, diafan și curat,

Cât de mult m-aș hrăni, nu mă simt săturat –

Ți-aș intra în simțire, sufletul ți-aș robi,

Ca măcar pentr-o clipă să mă poți tu iubi!...

PAGINA 23

TE VĂD!!!

Te văd în visele de noapte, te văd în visele de zi,

Visez mereu șuvoi de șoapte și-am fericirea de-a urzi

Șirag de versuri pentru tine, fiindcă tu ești încântătoare,

Ești minunată, știi prea bine și gingașă precum o floare.

Te văd în gând atât de-aproape, ai inima-mi sălaș al tău,

Iar gându-mi fuge peste ape și multele păreri de rău

Că nu ești astăzi lângă mine, și culcușit la sânul tău,

Să-mi fie și să-ți fie bine, să nu avem parte de rău.

Te văd aievea o prințesă, tronând castele-mpărății,

Sau poate numai o contesă, cu trenă și bijuterii –

Ești nestemata cea mai scumpă, a sufletului meu, comoară.

Privirea mea rămas-a tâmpă, când te-am zărit întâia oară.

Te văd în cer, în câmp, în fluturi, ce zboară-atâta de frumos,

Și-s colorați în mii de tonuri, în sunetul melodios

Al mierlei și-al privighetorii, din verdele zăvoi pe râu,

În dropia și-albastrul florii, de albăstrea în lan de grâu.

Te văd în tot și-n toate cele ce Dumnezeu a plăsmuit,

Ești zâna visurilor mele, doar tu mă faci azi fericit –

Iubirea noastră înflorește în zi de zi cu mult mai mult,

Cuvântul tău care zidește, mă-ndeamnă dragostea s-o cânt!

PAGINA 24

Te văd, te simt, te-aud și te rostesc!

Te văd, te simt, te-aud și te rostesc,

Un sentiment de plinătate curge,

Este ceva sublim, Dumnezeiesc,

Oricât de mult ar fi, nu îmi ajunge!...

Te vreau, te strig, și-ntr-un târziu te văd,

Ești minunată, părul lin îți curge,

Oricât aș căuta să întrevăd,

Destinul nostru neștiut se scurge,

Și-n orice floare, nor, sau stea,

Te văd pe tine, mult de tot dorită,

Iar Paradisu-n care să trăiești ai vrea,

Eu îl clădesc, să fii tu mulțumită;

Dar dacă-ar fi să nu-mplinesc ursita,

De tine să nu pot să fiu aproape,

Rămâi tu unica și mult-dorita,

Până ce Hades îmi va coborî pe pleoape!...

În visul meu de noapte te visez,

Mai minunată, cum n-ai fost vreodată,

Și din frânturi apoi te recreez,

Vrăjit de plăsmuirea nesperată –

Dar visu-i vis, aș vrea să îl trăiesc,

Aievea tot ce simt să se-mplinească,

Eu către asta, sincer, năzuiesc,

Nu va fi om ca mine să iubească!...

PAGINA 25

Însă nu ești atunci când mă trezesc,

A fost doar plăsmuirea minții mele,

Și stau în noapte, singur pătimesc,

Și mă gândesc la toate cele rele;

Dar timpul lucră în favoarea mea –

Știu că mirată tu te vei întoarce,

Și fiecare clipă va să stea,

Trăită-n ritm intens, din ea vom stoarce

Tot sentimentul drag, înălțător,

Trăirea-n cote maxim cu putință,

Iubirea va avea aripi de zbor,

Iar viața va uita orice sentință –

Vom fi un cuget și un singur trup,

Și dragostea va fi încântătoare,

Căci simt cum lângă tine eu erup,

Și nimeni n-a iubit atât de tare!...

PAGINA 26

Să-mi fii făclie-n noapte

Să-mi fii făclie-n noapte, tu rază de iubire,

Iubita mea prin fapte îți dau bună vestire,

Că dragostea curată mă leagă azi de tine –

Și ale tale șoapte îmi dau alean și bine.

Tu uită supărarea iubirii din trecut

Și cată alinarea în ce s-a petrecut

În seara-aceea dragă, când noi ne-am cunoscut

Și gura ta de fragă peceți a desfăcut.

Fii sinceră cu mine, deschide-ți inimioara,

Și-un sentiment de bine va fi în toată vara

Iar toamna de iubire, chiar de va fi cu ploi,

Va fi cu fericire și-om împărți-o-n doi.

În iarna colilie, cu mii de fulgi de nea,

Iubirea să ne fie sublimă draga mea –

Va fi o sărbătoare în numele iubirii,

În geru-acela mare, mult peste legea firii.

Apoi în primăvară când pomii înfloresc,

Iubirea o să doară, dar dulce, e firesc –

Prin ploaia de petale de mână ne-om plimba,

Iar dorurile tale, cu drag le-oi alina.

Să-mi fii făclie-n noapte, sub salcia pletoasă,

Să ne-mbătăm de șoapte, iubita mea sfioasă,

Iubirea ce ne-animă s-o ostoim cu foc,

Căci e ca o enzimă, desface orice loc.

PAGINA 27

Iubita mea cu ochi ca marea

Iubita mea cu ochi ca marea,

Şi părul blond undind bogat,

De câte ori privesc la dânsa…

Gândul mi-alunecă-n păcat!

Iubita mea cu gât de lebădă,

Ca de Praxiteles sculptat,

Să ne iubim căci în clepsidră…

Timpul se scurge şi-i păcat!

Iubita mea cu sâni ca neaua,

Şi torsul zvelt, ameţitor,

Miroşi a tei şi-mi trece ziua -

Cum să te-mbii în dormitor?

Iubita mea, picioare de gazelă,

Cu mers grăbit şi-unduitor,

De cum te văd devin o santinelă...

A dragostei ce-ţi port clocotitor!

Iubita mea, eşti unică sub stele,

Iubirea noastră-i tot ce am visat,

Te-am plăsmuit în visurile mele...

Şi iată Dumnezeu, azi mi te-a dat!

Iubita mea, e noapte-acum târzie,

Voi adormi curând cu tine-n gând,

Obolu-ţi dat e-această poezie...

Citeşte-o şi păstrează-mă în gând!

PAGINA 28

O noapte

O noapte vreau, măcar o noapte, aș vrea cu tine să petrec,

O noapte lungă printre șoapte, cu-mbrățișări să mă întrec

În a-ți cuprinde mijlocelul, subțire - aproape ți l-aș frânge,

Și-n a-ți culege din sorbire și lacrima care îți plânge

De bucurie și aleanul din dragostea împărtășită,

Chiar dacă el vicleanul – moș Ene, ne mai dă ispită,

Nu vom închide ochii-n noapte, sublimul ne va contopi

Vor fi doar gemete și șoapte, și dragostea ne va topi

În creuzetul de simțire și sentimente ce ne leagă,

O noapte vreau, măcar o noapte, și-apoi ce-o fi să se aleagă –

Dar după asta eu sunt sigur că viața-ntreagă-o vom petrece,

Ca unul – de-asta te asigur, dar eu te voi iubi cât zece!

PAGINA 29

Te vreau cu mine...

Te vreau cu mine-alături, căci nu îmi e de-ajuns,

O viață, să mă saturi, de-amor, el e pătruns

De liniștea privirii, ce-o ai și mi-e alin,

Hai, vino-i legea firii, scurtează al meu chin!

Te vreau cu mine-n noapte, te vreau cu mine-n zi,

Să murmuri blânde șoapte și n-aș mai flămânzi

De-al tău sărut fierbinte, de-mbrățișarea ta –

Hai, vino, ia aminte, te rog, nu mă-ntrista.

Te vreau în gând cu mine, în cuget și-n simțiri,

Ar fi atât de bine – frumoasele-amintiri

Le-om depăna-mpreună, când vom îmbătrâni,

Acum e vremea bună, pentru-a le împlini.

Te vreau, te vreau, știi bine, știu că și tu mă vrei,

Trăind doar pentru tine, vor trece anii mei –

Vom fi un cuplu unic, iubirea va fi mare,

Un farmec care-i mistic, va crește în amploare

Și dincolo de vremuri, de timp, în veșnicie,

Va dăinui iubirea, ce-o am și ți-o dau ție;

Tu s-o păstrezi în suflet și mie să mi-o dai,

Și-n doi, al vieții umblet, să ne conducă-n Rai!

PAGINA 30

De dor aș zbura...

De dor, îmi vine-acum să zbor,

Spre tine, ființă de lumină –

Că te iubesc, nu este nici o vină,

Dar nici nu e ceva întâmplător.

M-ai cucerit cu vocea-ți cristalină,

În cor cu îngerii tu poți să cânți,

Auzul, tu mereu știi să-l încânți

Cu melodii cântate în surdină.

Ești mai matură decât vârsta ta,

Copil minune-n corpul de regină,

Cu unduirea calmă de felină,

Mă-ntreb cum oare poți tu exista!

Mi-e dor, dar ăsta nu-i nici un păcat,

Răsplata fi-va mare la-ntâlnire,

Când se va bucura întreaga fire

De parcă altă dragoste n-a existat!

PAGINA 31

Vis de iubire

Adorm târziu în miez de noapte, avându-te pe tine-n gând,

Și-aud aievea mii de șoapte, doar numele tău repetând –

Te văd un înger de lumină zburând pe cerul albăstrui,

Iar eu cu suflet fără vină te așteptam pe cărărui,

Să vii minunea vieții mele, căci te aștept cu drag și dor,

Ești îngerul venit din stele și am temei să te ador –

Minunea nopților albastre – tu strălucești pe firmament,

Iar sentimentele ce-s caste eu ți le dărui permanent

Și chiar de-i noapte, e lumină în sufletul de tine plin,

Merg cu picioarele pe tină, și-ți spun poeme doar puțin –

Poeme dragi despre iubire, poeme despre drag și dor,

Să-ți fie veșnic amintire, dacă-o să mergem în pridvor,

Să ne iubim cu dăruire, să ne iubim nevinovat,

Căci versuri calde de iubire, ți-am dedicat nenumărat –

Și visele de peste noapte le vom trăi aievea-n fân,

Tu mă vei alinta cu șoapte și iar eu al inimii stăpân

Te voi iubi cu dăruirea aceluia ce vreau să-ți fiu,

Căci lângă tine mi-e menirea, iar fără tine sunt pustiu –

Tu visul meu despre iubire împărtășește-l negreșit,

Căci nici un om din omenire, ca mine nu te-a mai iubit.

PAGINA 32

N-ai visat că mă iubești?

Iubito, n-ai visat că mă iubești, în somnul nopții liniștit,

Când te veghez și strălucești pe chipul drag și mult iubit?

Dacă în noapte m-ai visat, la tine eu am fost cu gândul,

Și sunt mereu neconsolat că sunt departe și păstrându-l

Flacără vie către tine, cu tot ce ești frumos și reprezinți,

Fiindcă tu ești azi pentru mine, un înger și mă scoți din minți

Cu nurii tăi fără pereche, cu felul tău de-a fi așa distins –

Iubirea mea, tu o știi bine, ea niciodată nu s-a stins.

Iubito, n-ai visat că mă iubești cum te iubesc și eu pe tine,

Intens așa cum năzuiești, pân’ la uitarea cea de sine?

Dacă-i așa, sunt fericit că gândul ți-e mereu la mine,

Doar știi că ți-am mărturisit ce simt în suflet pentru tine:

Ești nestemata din comoara de frumuseți nepământene,

Îmi ești și toamna, dar și vara – un dans sublim de sânziene,

Mi-ești murmur dulce de izvoare în primăvara înflorită,

Mi-ești neaua albă lucitoare în iarna rece troienită,

Și dacă visul tău de noapte se va-mplini cum ai visat,

Voi fi dar stimulat în fapte și cel mai norocos bărbat,

Vom fi un tot ca o verigă a lanțului de nebunii,

Ai fi buchetul cu ferigă - ți-aș umple casa de copii!

PAGINA 33

Iubito, care-n miez de noapte...

Iubito, care-n miez de noapte, îmi tulburi somnul ne-ncetat,

Aud în vis a tale șoapte, aș vrea să fie-adevărat

Tot visul nopților senine ce îl degust atât de-acut –

Iubito, dacă-ai fi cu mine, m-aș cufunda în absolut

Și te-aș aduce lângă mine să pot simți ce-am mai simțit,

Atunci când eu numai cu tine, iubirea pură-am întâlnit,

Te-aș legăna pe mii de stele și tot pe ele te-aș culca,

Ți-aș dărui comori, castele, iar mai apoi te-aș aburca

Și-n brațe mijlocul ți-aș frânge pe sânii tari te-aș mângâia,

Iubito, dacă-ai fi și-ai plânge, tot clocotul ar reînvia,

Iubirea-ar fi nemuritoare și glorioasă-n absolut,

Dar dragostea-i amăgitoare eu n-am puterea să ajut,

Și chiar de-ar fi în nemurire, să ne sfințească sentimentul,

Acum degrabă și cu știre, să adoptăm comandamentul

De-a ne iubi cu disperare cum nimeni alții n-au iubit,

Iar pe a dragostei cărare să-atingem plus și infinit,

Și-n miez de noapte estivală, pe plaja caldă nisipoasă,

Ne vom iubi, vom da năvală în fericirea amoroasă,

Vom fi ca doi copii ai lunii, ce se reflectă în ocean,

Ne vom iubi precum nebunii, zi după zi, an după an!...

PAGINA 34

Iubita mea-i o poezie...

Iubita mea-i o poezie, atâta-i de armonioasă,

La trup și suflet simfonie, e blândă, caldă și voioasă.

Iubita mea e vers duios, ce mângâie și oblojește,

Iar din al inimii prinos, cuvântul scris ea-l sfințește.

Iubita mea e ritm și rimă, poemul drag și cântător,

Eresul care mă animă în tot ce e înălțător.

Iubita mea e minunată, rimează-aprins în dor și cânt,

Cu poezia delicată, ca ea nu-i alta pe pământ.

Iubita mea e slovă sfântă, căci are nume de-ametist,

Și simte inima că-i frântă, dacă mă vede că sunt trist –

Iubita mea e trup și suflet cu mine-n toate câte sunt,

E dăruire și răsunet, e unică pe-acest pământ.

Iubita mea e melodie, de violină și oboi,

Și mi-e în suflet simfonie, ce o gustăm ades în doi –

Iubită dragă ca aceasta, ce o iubesc nețărmurit,

E aurul din lumea asta, de focul sacru lămurit.

Iubita mea-i o poezie, atâta-i de armonioasă,

Aș face și o erezie ca să o știu la mine-n casă –

Să-i fiu, să-mi fie fericire, pe zi să ne iubim mai mult,

Un dar de la Dumnezeire, îndemn pe care să-l ascult.

PAGINA 35

Tu ești ca mirul sfânt!

Te-am așteptat să vii o viață-ntreagă

Și-ai apărut la timpul potrivit,

Iar mintea mea nu poate să-nțeleagă,

Din ce tărâm de îngeri te-ai ivit.

Tu ești ca mirul sfânt și ca tămâia,

Înmiresmezi pământul ce-l pășești,

Ești precum e pentru gutui gutuia

Și-mi pare bine fiindcă mă iubești.

Tu ești ca și lumina pentru soare,

Un emisar al cerului cel sfânt,

Ai suflet blând și-o vorbă de-mpăcare,

Dai plinătate, pace și avânt.

Tu ești la minte foarte înțeleaptă

Și mă întreb de unde-ai coborât,

În lumea-aceasta-atâta de nedreaptă,

Unde prejudecăți ai doborât.

Tu ești un dor, un chin și o mirare,

De fiecare dată când te văd,

Mi-apare-n minte cea mai mândră floare

Și dragostea pe care-o întrevăd.

Tu ești asemeni zborului de vis,

Parcurs planat de orișice condor,

Ești precum pasărea din paradis,

Vitraliu viu imaginat de dor.

PAGINA 36

Tu ești văzduh înalt, netulburat de vânt,

Serenitatea personificată,

Ești aer, foc și apă și pământ,

Cea mai iubită și mai adorată.

Tu ești a mea și altfel nu se poate,

Ești minunată-n toate, ce să zic!,

Cu tine-alături oricare cetate

De cucerit, e doar un mizilic.

Tu ești lumina ochilor iubito,

În lipsa ta sunt orb, și surd, și mut –

Să-mi fii aproape, tu preafericito,

Iubirea ta mi-e țel și azimut!

PAGINA 37

De n-ai fi tu, te-aș căuta în noapte!

De n-ai fi tu, te-aș căuta în noapte

Pe cerul sidefiu și plin de stele,

Prin ale vântului fluide șoapte,

Sau printre valuri ce se sparg rebele.

De n-ai fi tu, te-aș căuta-n nisipul

Clepsidelor în care timpul curge,

Spre infinit prefigurându-ți chipul

De hetairă-n clipe demiurge.

De n-ai fi tu, aș fi nemângâiat,

Pe veci te-aș căuta-ntre muritoare;

Când te-aș găsi aș fi invidiat

De zei în ceruri fără de hotare.

Însă tu ești și nimeni nu-i ca tine

Iubita mea, ce bine că exiști,

Tu ai adus tot ce e bun în mine,

Așa că-nveselește-ți ochii triști,

Sărbătorește astăzi fericirea

De-a fi noi doi și ea, iubirea!

PAGINA 38

De m-ai iubi!

De m-ai iubi, de-aș fi alesul, inimii tale iubitoare,

Tu ai cunoaște înțelesul unei iubiri clocotitoare

Și tot ce-ar fi în lumea mare, de tine năzuit un pic,

Efortul meu va fi în stare, căci tot ce fac ție-ți dedic!

De m-ai iubi, aș fi ferice, cel mai ferice pământean,

E imposibil?...Nu s-ar zice, răbdarea mea de peste an

A dat un rod – a ta iubire, mai gingașă decât o floare,

Sunt fericit, mult peste fire, e-adevărat aceasta oare?

E-adevărat, te văd prea bine cum mă privești cu-atâta drag,

Când pasu-mi vine către tine, tu mă aștepți zâmbind în prag

Și pieptu-ți saltă sub cămașa, împrumutată de la mine,

Ce-mi poartă-amprenta – nărăvașa, iar tu te simți așa de bine.

Iubirea noastră-i vis de vară, e fructul copt și pârguit,

E visul meu și-ntâia oară, regret că nu te-am întâlnit

Mai repede, cu ani în urmă – atâta timp am risipit,

Am stat pierdut așa, în ”turmă” - sunt bucuros că te-am găsit.

Ești un balsam, ești alinarea în sufletu-mi clocotitor –

Cu tine, aș goli chiar marea și mi-ar părea așa ușor.

Cu tine timpul trece iute, mi-ar trebui vreo zece vieți

Ca gura mea să se înfrupte din buzele-ți în dimineți,

Cu tine totu-i mai ușor, ca un zefir ne trece viața,

Iar trupul tău – un fulgușor îmi pare când eu dimineața

Te port în brațe în pridvor și-ți fur săruturi pătimașe,

Ne despărțim grabnic cu dor și-apoi ne trimitem răvașe –

PAGINA 39

Desigur S.M.S.-uri, care ne țin aproape, chiar departe,

Precum e sarea în mâncare ne par acestea, chiar deșarte.

Iubirea noastră înflorește, pe zi ce trece tot mai mult –

Iubitul tău mult te dorește, căci dragostea îi e tumult,

El îți promite-o veșnicie, alăturea să-ți stea mereu,

Iar tu iubește-l pe vecie, chiar și în Rai la Dumnezeu.

Pecetluiește azi iubirea, ca dar de la Divinitate

Și fii aproape, căci menirea, ce-o ai, e spre eternitate!

PAGINA 40

De n-ai fi tu!

De n-ai fi tu, pădurea n-ar fi verde,

Câmpia-ar fi aridă peste tot,

Iubirea mea e mare și poți crede,

Că fără tine eu a sta nu pot.

De n-ai fi tu, nu așa avea nici vise,

Nici idealuri de concretizat,

Iar toate lucrurile ce ți-au fost promise,

În lipsa ta le-aș pune la mezat.

De n-ai fi tu, nici soarele lumina,

Nu ar mai răspândi-o pe pământ,

M-aș stafidi precum uscată pruna

Și n-aș mai vrea să fiu pe-acest pământ.

De n-ai fi tu, iubito, tot ce-mi ești,

Aș fi neconsolat în astă lume,

Dar tu îmi ești crăiasa din povești –

Și-n somn rostesc, blând al tău nume.

De n-ai fi tu, iubito, primăvara,

N-ar mai avea nici flori, nici tril de ciocârlii,

Iar eu aș sta și-aș pierde toată vara,

Visând în noapte numai grozăvii.

De n-ai fi tu, nici nori n-ar exista,

Nici ploi, nici vânt și nici ninsori,

Însă tu ești, se poate constata

Și toate zilele-mi sunt sărbători.

PAGINA 41

De n-ai fi tu, noianul de cuvinte,

Nu l-aș așterne-atâta de ușor,

Tu îmi ești muză și-am o rugăminte:

Iubește-mă la fel pân’-o să mor,

Și-am să-ți dedic șuvoi de poezie

Și ai să fii a inimii regină –

Iubirea noastră nu e erezie,

Iubește-mă intens, fără vreo vină!

PAGINA 42

Aș vrea!

Aș vrea să-mi fii, să-ți fiu întruna, tot miezul, simțul și iubirea,

Aș vrea ca eu sau tu, tot una să simți, să simt, s-avem uimirea

Ce-ai dată de o viață plină, de har, belșug, creație și drag –

Și numai Domnul să dețină, destinul în al nostru prag.

Aș vrea să-ți dau tot infinitul și încă un șirag de stele,

Să îți vegheze răsăritul, somnul și visele rebele -

Am infinitul doar în suflet, nu-s nici bogat nici cerșetor,

Ți-l dăruiesc dintr-un răsuflet, căci pentru tine pot să mor.

Aș vrea să îmi accepți iubirea, ce-i colosal de dăruită,

Și să-nțelegi c-asta-i menirea, de-a fi etern a mea iubită,

Iar ceasul uniunii noastre, va fi Big-Bang-ul absolut,

Când Universul plin de astre, se va seta la ”ÎNCEPUT”.

PAGINA 43

De va veni la tine vântul!

De va veni la tine vântul, purtând miros de lăcrămioară,

Să-ți amintești atunci cuvântul ce ți l-am spus: ”să nu te doară

Iubirea dulce amăruie ce-ți dă fiori atât de des,

Căci ne vedem pe cărăruie și-ți spun al miilea eres

Scris pentru tine și iubirea ce-ți port în suflet, nestemată,

Căci el ascunde nemurirea, numelui tău, iubită fată!”

Iar tu ferice și ardentă, de dragoste învăpăiată,

Vei asculta la vânt atentă, la boarea lui înmiresmată

Vei auzi foșnirea blândă a frunzelor din ram de soc,

Iar nasul îți va sta la pândă după miros de busuioc –

Mirosul meu și al cămășii ce tocmai ieri tu mi-ai cusut,

Iar funigei de plop – scămoșii, m-or potopi ca un făcut.

Atunci, căpița din dumbravă, ne va fi loc de întâlnire,

Tu ai să vii fără zăbavă să-ți stâmperi focul de iubire –

Ne-om săruta în fapt de seară sub stelele lucind făclii,

Va fi sărut ca-ntâia oară, așa cum tu să dărui știi!

În noaptea lungă, răcoroasă, ne vom iubi pân’ la extaz,

Precum e marea furtunoasă și-aruncă val și-apoi talaz –

Cu gingășie, dar și forță ne vom îmbrățișa în noapte,

Voi arde-n tine ca o torță, iar tu vei murmura la șoapte

De dragoste nețărmurită ce-o ai, o simt și o doresc –

Va fi o noapte zăpăcită – Doamne, atâta te iubesc,

Ești visul nopților de taină, ce astăzi blând s-a izbândit,

Ești cea mai mândră și mai faină, iar eu mă simt ca un bandit

PAGINA 44

Ce-ți fură fraga gurii dulci – dar e-un păcat neînsemnat,

Fiindcă nu vrei ca să te culci și e normal, e minunat

Tot sentimentul și trăirea ce le simțim în miez de noapte –

Aș da de-ar fi și nemurirea, s-aud mereu a tale șoapte.

Târziu, în zori de dimineață, Moș Ene ne-a furat ușor –

Se lasă roua pe fâneață – nu te trezesc, căci mi-este dor

Deja de tine, prea iubită, te-aș vrea mereu în viața mea,

Te țin în brațe dezgolită și te asemăn cu o stea!

PAGINA 45

Dacă...

Dacă-ar fi să nu mai fii, aș fi o poveste tristă,

Cu simțăminte pustii, cum în lume nu există –

Aș fi un umil pigmeu, pe o tristă scenă-a vieții,

Pomenindu-te mereu, frunză-n vântul dimineții.

Dacă tu nu ai mai fi, viața mea ar fi povară,

Beznă deasă-n plină zi, și-ofilită primăvară –

Trilul de privighetori mi-ar părea un marș funebru,

Iară zi de zi în zori, m-aș mira că sunt integru.

Dacă tu nu ai mai fi, aș visa numai coșmaruri,

Rătăcind prin catacombe și golit de idealuri –

Doar icoana ta cea dragă aș purta-o căpătâi,

Ar pricepe lumea-ntreagă cât de scumpă îmi rămâi.

Dar tu ești ca o minune manifestă-n viața mea,

Ne iubim și toate-s bune, viața nu e-așa de rea –

Să ne bucurăm de viață cât îți sunt și cât îmi ești,

Căci mosorul are ață și iubirea-i ca-n povești!

PAGINA 46

Iubito,-n seara asta...

Iubito,-n seara asta minunată

când mușețelul a-florit în crâng,

Iar liniștea de foșnet tulburată,

al frunzelor de plop, aș vrea să strâng

În brațe mijlocelu-ți de naiadă

și buzele aș vrea să îți sărut –

Însă te rog ca nimeni să nu vadă

nimic ce între noi s-a petrecut,

Va fi secretul nostru cu pecetea

iubirii minunate dintre noi,

Și astfel potoli-vom setea

de-a fi alături, de-a sta amândoi –

Ce poate fi mai minunat pe lume

decât iubirea ce-i împărtășită

Și ce-ar putea din toate cele bune

să-ți stea alături, dragă mea iubită?

Nimic nu e asemenea cu tine,

nimic nu e atât de minunat,

Iubirea mea-i enormă, știi prea bine,

un sentiment atâta de curat

Cum n-a mai fost și n-are să mai fie,

îl simt și e atât de-nvolburat –

Cu tine-alături nu-i filozofie

prea mare orice-i de-nfruntat.

În seara asta întâlnirea noastră,

de nimenea știută, în zăvoi,

PAGINA 47

Va fi asemeni florilor din glastră,

eu mii de dulci cuvinte spune-voi –

Otava ce cosită va fi patul în care

te voi așeza cu mult alean,

Și poate, mare ne va fi păcatul,

de-a ne iubi o noapte cât una an;

Dar un păcat în sine nu-i iubirea,

e-un fel de-a spune c-ar fi intezis

Să ne iubim, deși asta-i menirea,

chiar nepecetluită, ți-am prezis

Că noi vom fi-mpreună

cât ni-i viața și-apoi în absolut în Paradis,

Spre tine tot mereu ”mă poartă ața”,

iar fericirea, iată ți-am promis.

Acum în seara asta minunată

când tot ce-i viu în crâng ne celebrează,

Aș vrea ca tu să simți tot absolutul,

cum inima în mine trepidează,

Căci noaptea e prea mică, trece iute,

șuvoiul de iubire e imens,

Iar gesturile tale-aproape mute,

dau dragostei din noi atâta sens.

Dar iată, zorii zilei se arată,

noi ne trezim din somnul așternut

Spre ziuă – te privesc, iubită fată

și roua peste tine s-a cernut –

Ai stropi de apă-n păr – mărgăritare,

ce strălucesc în soarele ivit,

Ești minunată, ești încântătoare,

iar eu nu mă mai satur de privit!

PAGINA 48

Lumina ochilor căprui

Lumina ochilor căprui, îmi luminează versul,

Îl scriu, ca ție nimănui, căci tu mi-ești Universul –

Miracolul de nedescris – iubirea ca o fragă,

E dulce, fiindcă-i interzis și tare îmi ești dragă.

Pe firul vieții ne-am găsit – n-au fost multe cuvinte,

Doar ochi căprui care-au sclipit, sărutul tău fierbinte –

Apoteotic ne-am iubit, bărbatul cu femeia

Și uite-așa ne-am devenit, la bolta vieții cheia.

Clipă de clipă eu tânjesc, la gura ta fierbinte –

Tu știi că tare o doresc – atâtea dulci cuvinte,

Ți-am spus, mi-ai spus, ne-am alintat și ostoit fiorul,

Dar timpul iute a apus – acum simțim tot dorul;

Te-aș vrea, m-ai vrea numai al tău, în nopțile cu stele,

Și-n zile lungi ce-ți par un hău, să te feresc de rele –

Cu prețul vieții-am să păzesc lumina ochilor căprui,

Blândă, suavă – năzuiesc, a-mi fi tandem pe cărărui

În lungul vieții drum pătat, cu arșiță și ploi și ceață,

Ea panaceu, neapărat, să-mi fie mi-e-n astă viață,

Iubirea dulce să ne poarte spre un tărâm al fericirii,

Iar dragostea să aibă parte, de gustul dulce-al împlinirii.

PAGINA 49

Iubito, astăzi vom dansa

Iubito, astăzi vom dansa,

un dans păgân, cum n-a mai fost vreunul,

Ușor noi ne vom balansa,

și-am să îngân, poeme delicate ca nebunul...

De dragul tău voi scrie tot ce simt,

iubirea care e nemăsurată,

Și-n gândul meu acuma eu resimt,

tot ceea ce n-am spus în altă dată!

Și vom dansa lasciv,

pe muzică alene, cu corpurile unduind discret,

Fără s-avem motiv,

noi ne vom teme, că sufletul cumva, ar fi inert

Și nu va recepta trăirea vie,

a muzicii baroce, din clavecin cântată,

Iar tot aleanul ce-o să vie,

ne va vibra în voce, iubirea cea adevărată.

Iar dansul nostru de-azi iubito,

veșnic ne-o fi în amintire viu, aprins,

Precum iubire-am reunit-o

și-atâtea grele-obstacole a-nvins...

Dar dansu-acesta-i memorabil,

e unic cum n-a fost și n-o să fie,

Căci azi destinul e cu noi amabil

și muzica e pentru suflet alifie!

PAGINA 50

Iubita mea cu ochii negri...

Iubita mea cu ochii negri și păr de parcă-i de-abanos,

Ce-s minunați și sunt integri, iar pletele îți cad în jos

Pe umerii catifelați, ca laptele, albi, mătăsoși,

Rotunzi dar și imaculați - Doamne, și-atâta de frumoși.

Doar ce-am plecat de lângă tine - ai fost a mea, iar eu al tău,

Dar e ceva ce mă reține în preajma ta – singur mi-e rău,

Iar depărtarea mă omoară, te-aș vrea mereu să fii a mea,

Deși afară-i plină vară, în inimă am iarna grea –

Fără de tine, albu-i negru, iar caldu-i rece, aspru ger,

Iar inima-mi bate alegru – vreau să pătrund al tău mister –

Te-aș vrea a mea pe totdeauna și nu-i păcat că vreau așa,

Suntem ca soarele și luna și-n infinit vom atașa

Cuvinte dulci, trăiri intense, și zbuciumul dulce-amar

Iar sentimentele imense, nu se vor consuma-n zadar –

Te vreau aproape, mai aproape, un singur suflet contopit,

Cu-al meu pe a iubirii clape, mă las de tine răscolit

În cântece de pianină, alegro, andante, apoi lin

Pe-a sufletului cordelină, să îmi vibrezi scăpând de chin,

Și inima-mi bătând frenetic, și sufletul ce-i copleșit

De simțământul dens ermetic – ca tine n-am mai întâlnit –

PAGINA 51

Ești minunată-n toate cele, ești idealul pentru mine,

Aș vrea să te feresc de rele, să-ți fie-n toate numai bine –

Tu știi c-am fost și-n altă viață, un cuplu mult îndrăgostit,

Serenitatea-ți de pe față, mă face blând și fericit.

De-abia-am plecat de lângă tine, iubita mea fără egal,

Și-acum să mă întorc îmi vine, surâsul tău îmi e vital –

Ești aerul ce mă animă, ești fructul pomului oprit,

Simt doar iubire, multă stimă și-un sentiment de infinit!

PAGINA 52

Neastâmpăr mi-e iubirea

Neastâmpăr mi-e iubirea, mi-este martor Cel de Sus,

Curcubeu pe toată firea, de la est pân’ la apus –

Primăvara cea noroasă o transformă-n caldă vară,

Căci iubirea e frumoasă – a-nflorit în primăvară.

Te iubesc din totdeauna, azi și mâine, cât trăiesc,

Tu ești unica și-ntruna, mii de flori îți dăruiesc –

Ești ca aerul și apa, visul pe care-l urzești,

E și-al meu, sunt prinț cu capa, tu prințesa din povești!

Luna-n noapte-și dă acordul, binecuvântând unirea,

Și pulsând de parcă-i cordul, soarele cu strălucirea,

Luminează tot pământul, și pe noi îndrăgostiți,

Stimulându-ne avântul, de iubire amețiți.

Neastâmpăr mi-e iubirea, mi-este martor Cel de Sus,

Și în versuri pun simțirea, dorului ce șade pus

În al sufletului umblet, ce te caută mereu,

Și te află-acolo-n cuget, colțișor de Empireu.

PAGINA 53

O iubire-nălțătoare!

O iubire-nălțătoare pentru tine m-a cuprins,

Sentimentul este mare, aproape de necuprins –

M-a făcut mai bun, mai altfel și e totul minunat,

Eu nu simt defel povara, fiindcă m-ai iluminat

Și în suflet și-n simțire totul pare mult ușor,

Simt un iz de nemurire, totul e încântător –

Urma pașilor în tină ce o lași am s-o sărut,

Cum Capela cea Sixtină îmi părea cu mult mai mult,

Draga ta făptură sveltă am să o îmbrățișez,

Ca pe-o zeitate celtă am să o înnobilez

Și pe-altarul fericirii am să dau un blând obol,

Frizând gustul nemuririi, sufletul nu-mi mai e gol,

Simt o plinătate care mă ridică în înalt,

Căci iubirea este mare și o treaptă încă salt

Către o înțelepciune ce o dă doar fericirea,

Chiar de-i luna lui Răpciune, simt că asta e menirea

Să iubesc tot Universul și pe tine fiind în el,

Să-ți dedic acuma versul și să fac din el un țel

Către nemurirea noastră ferecată azi în slove,

Cu parfum de căi celeste și de calde supernove,

PAGINA 54

Bolta cerului albastră ție să ți-o dăruiesc,

Pentru fericirea noastră, fiindcă e așa firesc

Să-ți dedic minunea lumii Paradisul pe Pământ,

Pân’ la țărmul nemuririi și să facem legământ

Că iubire ca a noastră nici n-a fost și nici n-a fi

Și pe bolta cea albastră, stelele lucind vor fi,

Simțăminte-nălțătoare mă vor face să plutesc,

Zi de zi în continuare, tot mai mult să te iubesc!...

PAGINA 55

Ochii tăi îi văd prea rar...

Ochii tăi îi văd prea rar, când îi văd mă-aprind văpăi,

Sunt frumoși, dar în zadar, fiindcă sunt numai ai tăi –

Dă-mi-i mie, te-aș ruga, că-s frumoși cum alții nu-s,

Și-ți dau toată viața mea și orice mai vrei în plus.

Ochii negri de-abanos, sunt ai tăi, mult îi iubesc,

Altceva așa frumos, c-am văzut, nu-mi amintesc;

Aș da luna de pe cer, soarele și-un roi de stele,

Ca privirea-ți de mister să vină-n visele mele.

Ochii tăi strălucitori, au acel ce-i ”vino-ncoace”,

Îi privesc de câte ori ești în preajmă și n-am pace –

Trebuie să fii a mea, altfel nicicum nu se poate,

Dragostea, mă știe ea, mă-nțelege și socoate

Că în ochii tăi adânci, stă misterul fericirii,

Aș escalda și stânci dincolo de legea firii,

Râuri largi aș traversa, chiar de-ar fi cu riscul vieții,

Numai pentru-a inversa chiar ivirea dimineții,

Fiindcă-atunci privirea ta, e călină, iubitoare,

Și nimic n-ar exista să-i fie-asemănătoare –

Ochii tăi de căprioară, sufletul mi-au mângâiat

Și mă simt întâia oară de zei binecuvântat

PAGINA 56

Că te-am întâlnit în viață, tu cu ochii tăi adânci,

Poți în zori de dimineață zâmbetul să îmi aduci,

Poți erou să faci din mine și să intru în păcat,

Ești un înger, știi prea bine, pentru tine sunt bărbat

Chiar mai mult decât mi-e firea, pentru tine emulez,

Când vibrează ea, simțirea, vulturul îl egalez,

Zbor cu gândul către tine, ochii dragi să îi zăresc,

Fiindcă fără ei, știi bine, mă-ntristez, căci te iubesc!

PAGINA 57

Mă uit pe bolta înstelată!

Mă uit pe bolta înstelată, sunt mii de stele clipitoare,

La tine mă gândesc de-odată iar inima intens mă doare –

Tu ești departe și iubirea, ne cheamă ca să fim aproape,

Dar va veni și fericirea de a te săruta pe pleoape,

De a te strânge-n brațe gingaș și a te dezmierda cu drag,

Căci sentimentul uriaș mă face să-ți pășesc în prag –

Tu știi prea bine cât te-ador și cât de mult te prețuiesc,

Cu tine-alături am să mor și ne-ncetat am să iubesc

Privirea ta mângâietoare, surâsul tău ce-mi e balsam,

Sărutul tău care mă doare și fericirea ce o am.

Cu tine-alături sunt puternic, orice efort este infim,

Iar sentimentul nu-i vremelnic – deci împreună hai să fim!

Pe bolta înstelată-n noapte, trec multe stele căzătoare,

Se sting ușor și nu au șoapte, doar cântec de privighetoare

Aud, și mă gândesc la tine, doar luna știe visul meu

De a ne fi alături bine, aproape de a fi mereu,

Și chiar de suntem azi departe, distanța nu-i impediment,

Căci spațiul nu ne desparte, e doar un simplu element

Al vieții noastre trecătoare, căci toate trecătoare sunt,

Doar ea, iubirea nu ne moare, chiar dincolo de-acest pământ,

Și dincolo de moartea crudă ne vom iubi nemărginit,

Fiindcă dragostea zăludă de tot pe noi ne-a cucerit –

Ne stăpânește astăzi viața și e așa de minunat,

Spre tine doar ”mă trage ața” – e prea frumos și n-am visat

PAGINA 58

În suflet clocotul năvalnic, ce pune-acuma stăpânire

Pe corpul meu, chiar de e falnic, e un depozit de iubire!

Și-acest efluviu de simțire, mă face-acum să îți dedic

Acest eres, spre nemurire și mă oblig să nu abdic

Să nu te părăsesc vreodată, indiferent de ce context,

Fiindcă tu ești minunată, precum arată-ntregul text –

Fii muza mea ce minunată, inspiră-mă și mă iubește,

Căci dragostea adevărată la noi în suflet locuiește!

PAGINA 59

Eu te-am ales din mii de muritoare...

Din mii de muritoare, eu te-am ales pe tine,

Să fii aceea care să-mi dea curaj în vers,

Tu ești încântătoare și-asta o știi prea bine,

Vei fi nemuritoare prin timp și univers.

Mi-ești muză iubitoare și-alăturea de tine,

Condeiul îmi vibrează de-alean și de iubire,

Iar versul cu mirare îl scriu pe zi mai bine

Și ție ți-l dedic, imensa mea iubire!

Din mii de muritoare, ești una pe pământ,

Alăturea de care aș vrea să-mbătrânesc,

Cu tine azi iubito, fac sacru legământ,

Ca pururea pe tine, mai mult să te iubesc.

Ești raza de lumină, ești oxigenul care,

Azi mă menține-n viață în lumea asta tristă,

Distinsă-n toate cele, tu ești încântătoare,

Iar alta precum tine, în lume nu există.

Din mii de muritoare, destinul mi te-a dat,

E darul minunat, pe care Dumnezeu

Mi l-a făcut și iată, azi țin neapărat

Să-ți spun că lângă tine, mă simt precum un zeu.

Ai ochii ca și mura și pielea albă, fină

Și părul negru beznă ca pana corbului,

Iar spiritul ți-e salbă, în suflet strălucire ai,

Azi versul meu exultă, așa cum vezi, hai-hui.

PAGINA 60

Din mii de muritoare, tu ești aleasa care

Mi-aduce fericirea în suflet și în trup,

Prin versul meu candid, vei fi nemuritoare,

De-atâta fericire, simt astăzi că erup

Și toată fericirea, ce-o simt și o trăiesc,

E numai fiindcă tu exiști și te iubesc –

Pe țărmul de extaz acum hălăduiesc,

Sărutul tău cel dulce îl vreau, mult îl doresc.

Din mii de muritoare, tu ești cea mai isteață,

Cu mintea sclipitoare și cugetul curat,

Te-aș vrea azi lângă mine pe țărmul cu verdeață,

Să facem o plimbare sub cerul luminat

De soarele iubirii cu mii de raze tandre,

Să scalde fericirea ce o simțim în doi,

Să umple cu ardoare a inimii meandre

Și-n Edenul iubirii să devenim eroi.

Din mii de muritoare, pe tine te iubesc

Și-n alte vieți desigur, la fel noi ne-am iubit,

Parcă te văd aievea în visu-mi ce doresc,

Să se preschimbe-n fapte să fiu mult fericit.

Din mii de muritoare, mi-ești sufletul pereche,

Cu tine-alături, astăzi, plutesc în Paradis,

Ni-i dragostea curată, idila ne e veche

Și te iubesc pe tine fără vreun compromis!

PAGINA 61

Mi-a fost sortit

Mi-a fost sortit să te-ntâlnesc și să-ți dedic azi versul,

Ești unică și mă gândesc: ce mic e Universul,

Dacă din constelații ce-s cu mii de milioane,

Eu doar pe tine te-am ales și-ți bat azi la obloane,

La casa sufletului tău, izvor cald de iubire,

Să aflu astăzi gustul său, s-avem doar fericire,

Și pana iute s-o înmoi în călimara vieții,

Și să îți scriu la versuri - roi, cum fac numai poeții.

Și-apoi culori din curcubeu, s-aștern lin lângă ele,

Să zugrăvească tot ce eu aflu-n visele mele –

Iubirea ta o regăsesc, o candelă de stele,

Și tot ce vreau, mărturisesc, este să stau cu ele.

Căci Dumnezeu mi te-a sortit, iubită-n nemurire,

Și visul mi s-a împlinit, cu-o tainică simțire –

Stele aprinse-n zbor nebun, cu aripi mari de vise,

Noian în brațe să le țin, în nopțile promise.

Doar cerbii stau însingurați, visând la veșnicie,

Păscând la pajiștea de vers, pe-o coală de hârtie,

Iar noi iubito-mbrățișați, mai traversăm o noapte,

Pereche-n veci să fim lăsați cu blânde-a tale șoapte.

PAGINA 62

Doar pentru tine

Doar pentru tine sunt cum sunt, iubirea mea cea mare,

Chiar dacă părul mi-e cărunt, te văd ca pe un soare

Ce luminează blând și calm pe cerul cu fantasme,

Mă minunez azi constatând o dragoste ca-n basme.

Doar pentru tine pot să-not în contra la curent,

Chiar de se-ntâmplă să nu pot, tu ești reviriment –

Cu tine-alături draga mea mi-e lumea la picioare

Și-oricât s-ar spune că e rea, ni-i dragostea mai mare.

Doar pentru tine pot goli și marea și oceanul,

Nu simt nevoia-a ocoli restricții cu toptanul,

Cu tine-alături e ușor și fac tot pentru tine,

Mă simt precum un fulgușor zburdând fără rușine.

Doar pentru tine draga mea scriu azi aceste slove,

Să-ți dea lumină ca o stea dintr-alea supernove –

E un miracol ca-n povești iubirea ziditoare,

Clipă de clipă mă uimești și ești uluitoare.

Doar pentru tine scump odor fac și ce-i imposibil,

Să-ți fiu iubit și ajutor cu orice-i admisibil

În lumea asta strâmbă rău, cu reguli răsturnate,

Voi fi mereu sprijinul tău, iubit, și soț, și frate.

PAGINA 63

Dorul meu!

Dorul meu e-un dor de soi, se împarte peste doi,

Eu și cu iubita mea – Doamne, drag îmi e de ea!

Dorul meu e dor ce doare, unde-i găsesc leacul oare? –

Numai la a mea iubită, iubăreață și dorită.

Dorul meu mi-a pus capac, eu cu dânsul nu mă-mpac,

Mă-ngrijesc să-l sting mai des, cu dragoste și eres,

Fiindcă numai a mea dragă, știe dorul să mi-l dreagă,

Cu sărut și-mbrățișări, până merg pe trei cărări.

Dorul meu e dor nebun, însă-i și el totuși bun,

Mă învață ce-i iubirea, dragei să-i aflu menirea

Numai în a mele brațe – ei îi place să o-nhațe,

Să o strângă cu mult drag, de-asta m-așteaptă în prag.

Dorul meu e zăpăuc, mândrele îmi dau buluc,

Însă n-am ochi pentru ele, că mă bagă în belele –

Doru-l am doar pentru una, minunată cum e luna,

Istețică și-nțeleaptă, îmi vorbește doar în șoaptă,

Pentru ea păstrez tot dorul, te rog Doamne, viitorul

S-o aducă lângă mine, că-mpreună ne e bine.

Pentru ea păstrez tot focul, Doamne, bate-o-ar norocul

Pentru ea păstrez iubirea, că-mi aduce fericirea.

Și-ncă Doamne te mai rog, dorul meu e ca un drog –

Fă-l mai moale, mai ușor, ca să-l port pe delușor,

Să-i arăt iubitei cerul, apoi să-i pătrund misterul,

Și-apoi Doamne să ne dai, brânci pe poarta de la Rai!

PAGINA 64

Dragoste năbădăioasă!

Dragoste năbădăioasă, mă trimiți des de acasă,

Să-mi văd mândra cea focoasă, ești o pacoste frumoasă!

Dragoste neiertătoare, tu mă usuci pe picioare,

Când dorul tare mă doare, nu-i chip să îmi găsesc stare!

Dragoste tu știi ce vrei ca să faci cu anii mei,

Mă simt de parc-aș fi trei și-am putere, drag, temei,

Să-i sărut ochii ca mura, să-i iubesc căutătura,

Să-i sorb din privire gura și să-i caut uitătura

Mândrei mele mele iubărețe, înțelepte și istețe,

Des mă duc să-i dau binețe, peste ape și podețe –

Merg spre dânsa în galop fiindcă e frumoasă foc,

Nu simt oboseală strop și o strâng mai s-o sufoc.

Dragoste bătu-te-ar strechea, simt iubirea și norocul

Care mi-au adus perechea, fără ea, nu-mi găsesc locul.

Dă-ne dragoste destinul, să ne adunăm și noi,

Să nu mai gustăm veninul și să fim doar amândoi!

PAGINA 65

Dragoste nemuritoare...

Dragoste nemuritoare, tu mă ții în mreaja ta,

Faci zilele sărbătoare, fără tine n-aș mai sta,

Nici o clipă din viața ce mi-i dată pe pământ,

Chiar de se scurtează ața și-aș ajunge în mormânt.

Fără tine ziua-i noapte, noaptea se preface-n zi,

Nu am nici un spor în fapte și nici foame de-a prânzi –

Stau cu dor și-nfrigurare să o văd din nou pe ea,

Fiindcă dintre muritoare, ea-i aleasa,-i cea mai cea.

Dar tu dragoste mi-ești dată, ca venită din povești,

Ești sublimă, minunată, sufletul mi-l ostoiești –

Simțământ precum acesta, unic și nemăsurat,

Niciodată-n viața asta nu mi s-a mai întâmplat.

Și te chem pe înserate, să vii cu iubita mea,

Simțămintele curate vreau să le trăiesc cu ea –

Ea e unică sub soare, unică-ntre muritoare,

Iară tu, ești uimitoare – cum de mi-ai adus-o oare?

Dragoste nemuritoare, ești minune-n viața mea,

Chiar de sufletul mă doare când sunt depărtat de ea,

Tu-mi dai viață și candoare în al vieții labirint –

Iubita-i fermecătoare și nici eu nu mă dezmint;

Dragoste precum a noastră e-o minune-adevărată,

E o pasăre măiastră, iar cântarea-i minunată

Ne inundă ei și mie sufletele de iubire,

Fiindcă e o simfonie și ne-aduce împlinire.

PAGINA 66

Dragostea e minunată!

Despre dragoste, pot spune că-i un lucru minunat,

Fără ea nu prea se poate, totu-i de necontestat –

Mi-aș hrăni acum cu dânsa, sufletul cel pârjolit

Inima și ea ca plânsa, vrea să știe că-s iubit!...

Dragostea îmi iese-n cale – Doamne cât am mai dorit;

Să am dorurile sale, s-o trăiesc, să fiu iubit,

Din genunea-ntunecată sufletul să mi-l extragă,

Să am parte de iubire, de la fata mea cea dragă!...

Dorurile manifeste în iubire-am să le sting,

Iubita mi-e minunată, viitorul nu mi-l plâng –

Cred că și în altă viață tot cu ea mi-am depănat

Chiar în zori de dimineață simțământul minunat.

Nu aș vrea din lume alta, fiindcă ea-i desăvârșită,

Urma ei în colbul străzii, de mine va fi iubită,

Fericit este pământul, fiindcă ea calcă pe el,

Doamne, eu mi-aș da cuvântul să nu fiu cumva mișel,

Să uit dorurile sale ce în taină le-a simțit,

Fiindcă dragostea-i e mare, ca acum n-a mai iubit –

Mi-a mărturisit în taină, sufletul mi-a bucurat,

O iubire-așa de faină nicăieri n-am mai aflat!...

Pentru toți aceia care azi iubesc și sunt iubiți,

Fac urarea-n oricare zi să fie fericiți,

Dragostea s-o ocrotească, fiindcă este lucru sfânt,

E atâta de firească și ne-animă pe pământ!...

PAGINA 67

E dragostea o simfonie

E dragostea o simfonie pe-al vieții dulce portativ,

În doi, este o armonie cântată fără vreun motiv

Anume, fiindcă ea-i firească, e-un sentiment înălțător,

Trăit de stirpea omenească, când știe ce-i acela dor.

E dragostea o simfonie, ce-o cântă el și ea vibrând,

E-o artă și-o filozofie, trăind iubirea, strălucind,

Iubind iubirea manifestă, simțind sublimul absolut,

Ei diavolului-i joacă-o festă și îl trimit în disolut.

E dragostea o simfonie, alcătuită de-un duet,

Arcuș - vioară-n armonie, sunt el și ea, un brav dublet,

Care în Ateneul Vieții se manifestă cu mult har –

Un atribut al tinereții – la senectute aprig jar.

E dragostea o simfonie, cântată-n Si bemol-major,

Cere din plin prietenie și calități de aranjor –

Pe scena vieții, complicată, ești virtuoz dac-o păstrezi,

Căci dragostea e intricată cu ale sale dulci dovezi –

Blândețe, șarm și eleganță în cuget, trup și în simțiri,

Iubire fără aroganță și-un foc aprins scurs din priviri;

Aceasta-i simfonia vieții, secretul dulcei nemuriri,

Cântată-n vers de toți poeții, tezaur drag în amintiri.

PAGINA 68

Iubirea – sentiment sublim

Iubirea este o oglindă, prinsă-n a sufletului grindă,

Căldura lui ea o reflectă, de-aceea este ea perfectă

Când el și ea se întâlnesc și gândul și-l mărturisesc,

Miraje, stele luminează, iar inima le jubilează.

Iubirea, dulce elixir, inundă-al inimii potir,

Înnobilează și sfințește, cu harul ei te cucerește

Și orice zi e sărbătoare, dacă iubirea este mare;

Din cerșetor te face prinț și îți inundă orice simț.

Iubirea – lucru minunat, în orice om a jubilat,

L-a fericit și preschimbat, în cel mai blând și minunat

Al lumii noastre trăitor – iubire, tu aduci și dor,

Dar și nevoia de-a trăi cu omul drag și a-i grăi.

Iubirea – sentiment sublim, cu el prin viață noi vâslim,

Pe râul ei cel tumultuos, iubim atâta de frumos,

Căci ne e ghid și nestemată, iubirea pentru viața toată,

Iar cei ce-o ocolesc nu știu, ce pierdere-i, decât târziu.

De-aceea când aveți iubirea, să știți că ea e fericirea,

Ca pe o floare s-o-ngrijiți, să fiți mereu îndrăgostiți,

Cu gingășie și curaj, să năzuiți al ei miraj,

Iar către anii senectuții, cu ghiocei în jurul frunții,

Să fiți la trup și năzuințe, conform a inimii dorințe,

Mai juni și sprinteni în gândire – ăsta-i efectul la iubire!

PAGINA 69

Ești visul unei nopți de vară!

Ești visul unei nopți de vară, aievea-nfăptuit acum,

Aproape-i gata să îmi piară neîncrederea ce sta în drum,

În calea mea spre fericire, a mai rămas doar un sărut,

Pe care fără a ta știre, am să ți-l fur – nu l-ai cerut,

Dar știu că inima-ți cea tandră gândește tot mereu la mine,

Ești îngerul care-n meandră, aproape s-a abandonat pe sine –

Meandra sufletului care este așa curat și tandru

Îi vin azi în întâmpinare, cu-o floare mândră de leandru.

Ești visul unei nopți de vară și te doresc așa de mult,

Iubirea ta-i o primăvară înmugurită cu tumult –

De-ar fi pe veci să fii a mea, aș mulțumi Divinității

Și-aș săruta obrazu-ți nea spre lauda serenității

De care dai dovadă-ntruna – ești alb și negru și-argintiu,

De nu-s cu tine-ntotdeauna, îmi pare totul tern, pustiu –

Suntem doi poli la o planetă, două-nfrățite emisfere,

Nedespărțiți stăm la șuetă, și îndulcim cam tot ce-i fiere.

Ești visul unei nopți de vară, ca tine alta n-am văzut,

Iubește-mă, n-o să te doară, te-oi cufunda în absolut –

Miracolul iubirii noastre, de îngerii din cer vegheat,

E strălucirea de la astre, e hrană,-i binecuvântat.

PAGINA 70

Ești visul unei nopți de vară...

Ești visul nopților de vară, miracolul înfăptuit –

Ce ar putea ca să mai ceară un om care-i așa iubit?

Ești minunată, ești sublimă, ești o comoară-n viața mea,

Un sentiment ce mă animă și-n inimă mereu va sta.

Cu tine-alături pot răzbate și pot friza chiar absolutul,

Simt inima în piept cum bate și ăsta-i numai începutul

Unei idile ce-o răzbate, prin timp va crește negreșit,

Căci sentimentele curate nu vor avea nicicând sfârșit.

Ești unică pe lumea asta, iar sufletul ți-e minunat –

Te văd ivită la fereastra de unde ieri m-ai salutat

Când am plecat de lângă tine, cu sufletul înnourat,

Fiindcă nu pot, tu știi prea bine, să stau de tine depărtat.

Dar dragostea ce ne unește ne face să ne revedem

Mereu, fiindcă ea crește și noi alcătuim tandem –

Cât vom trăi pe lumea asta vom fi-mpreună negreșit,

Ne vom alătura la casta acelora ce n-au cerșit

Iubirea, fiindcă ea ne vine firesc și tandru, fericită,

Și văd în timp că ea devine mai mare, căci așa-i ursită –

Miracolul ce ne cuprinde și e atât de-ncântător

Îmi dă șuvoiul de cuvinte și-mi dă mereu de tine dor.

Ești visul unei nopți de vară care s-a-nfăptuit, vezi bine,

Chiar dacă poate să mai doară, ceea ce simt eu pentru tine,

E o durere dulce-amară, un sentiment înălțător –

Și simt iubito-ntâia oară, un suflet cald și-așa ușor!

PAGINA 71

Ești visul vieții mele...

Ești visul vieții mele, aievea împlinit,

Ești tot ce-n lumea asta mă face fericit –

N-aș mai putea să caut un plus de fericire

Decât să-mpărtășești cu mine-acea iubire

Clocotitor-ardentă, ce sufletu-mi consumă,

Și schimbă fără voie a inimii cutumă,

Ce-obișnuia să guste melancolia lunii

În nopțile de vară, – azi suntem ca nebunii

Prinși în drăgălășenii, cine mai vede luna,

Cănd trupurile noastre din două devin una?!...

Când mă săruți cu patos și mă îmbeți de tot,

De-al simțurilor clocot în care simt că-not?

Ești muza, ești iubita și partenera mea,

Și-aceste versuri ție ți le voi dedica –

Știu, nu-i destul, pe-un soclu tu meriți a te pune,

Dar poate-n nemurire vei fi când se vor spune!

PAGINA 72

E vară!

E vară și mi-e dor de tine, e vară și mi-e dor de noi,

Când sunt cu tine îmi e bine, departe, sufletul mi-e sloi

Și cum n-ar fi, căci fericirea o simt cu tine în tandem,

Doar tu îmi ești nemărginirea, iar numele în vis ți-l chem.

E vară și iubirea noastră fără hotar, a dat în pârg,

E ca o pasăre măiastră, dar bulversează-ntregul burg –

E treaba lui să clevetească, poate și-n clocot ca să dea,

Căci doar în suflete de iască, iubirea poate fi și rea.

E vară și-i caniculară, e vară și mi-e dor de noi,

Iar fierbințeala nefirească, dezgheață iute orice sloi,

Doar sufletele împietrite, brodează intrigi, clevetiri –

Of, Doamne,-ar fi așa uimite, de-a sărăciei lor simțiri!

E vară, o să treacă iute și-o să ne trecem și noi doi,

Trăirii noastre absolute, obol vom da, ca doi eroi

Pe scena vieții larg deschisă, fără cortină și culise,

Doar fericirea cea promisă, s-o izbândi precum în vise.

PAGINA 73

E soare!

E soare și mi-atât de bine, te-aș vrea aproape ca să fii,

Mi-e dor și gândul către tine stârnește-n minte-alegorii

De versuri destinate ție, iubirii ce ți-o port mereu –

Efluviu simt de poezie, ești muza cugetului meu.

Iar soarele pe bolta-albastră, străluce-ntruna buclucaș,

El știe de iubirea noastră și ne va fi mereu părtaș

La tot ce-nseamnă împlinire, la tot ce e menit să fie

Întru o veșnică idilă, țesută-n vers și poezie.

E soare-n suflet, iar distanța ce ne separă-i un nimic,

Mă-mbată azi exuberanța și-s hotărât să nu abdic –

Vom fi un cuget și-o simțire, cât vom umbri acest pământ,

Și îți dedic spre nemurire aceste versuri – legământ,

Un legământ pentru iubire și dăruire-n absolut,

A cărui sinceră rostire, va face munții să îi mut –

Tu știi iubirea ce ne leagă, iar sufletul ți-e minunat,

Aș vrea s-o afle lumea-ntreagă, sub soarele imaculat!

PAGINA 74

Îmi ești balsam

Îmi ești balsam pe sufletul rănit,

Iubirea mea, ce-ai apărut în cale,

Tu rănile, cum știi mi-ai oblojit –

M-au vindecat doar zâmbetele tale,

Iubirea noastră e atât de pură,

Cum n-a mai fost și n-o să fie alta –

Îmi ești cum este rugul pentru mură,

Sau ce însemnă pentru nufăr, balta.

Te-am întâlnit când nici nu mai speram

Să întâlnesc iubirea așteptată,

Ești pentru mine, teiul pentru ram,

Sunt sigur, nu ne-om despărți vreodată.

Și dacă-a fost să îmi pătrunzi în viață,

Voi face tot ce pot să te păstrez –

Știu, totu-atârnă de un fir de ață,

Dar eu fac totul să-l consolidez –

Doar împreună răsuci-vom firul,

Din ață va ajunge un odgon,

Pe față ne va mângâia zefirul –

Vom fi un cuplu la un milion!

PAGINA 75

În suflet cântă marea

În sufletul clocotitor, iubito-ți cântă marea,

E-un sunet ademenitor și-ți simt acum mirarea

Că-ți sunt, că-mi ești la infinit iubirea minunată,

Iar pe genunchiu-ți dezgolit sărutu-mi lasă pată.

În sufletul clocotitor, iubito-ți bate vântul,

Gingaș și ademenitor, chemând la el cuvântul

Ce-l scriu cu patos și alean acum doar pentru tine,

Din suflet e, nu e viclean și sper să-ți prindă bine.

În sufletul clocotitor, iubito văd comori,

Eu sunt un simplu muritor și sper să nu ignori

Nimic din ce-i îmbietor în marea mea iubire,

Sunt un statornic visător, visând la fericire.

În sufletul clocotitor, iubito văd fantasme,

Îndrăgostit, eu pot să mor și să învii ca-n basme –

Și tot pe tine te-aș găsi, gingașă, iubitoare,

O clipă nu te-aș părăsi, căci dragostea e mare.

În sufletul clocotitor, iubită-ți cântă marea,

Nu e nimic întâmplător, ești ca-n bucate sarea –

În viața noastră pe pământ, copii ai fericirii,

Nu vom scăpa nici în mormânt, de mrejele iubirii!

PAGINA 76

În clipele din toamnă

În clipele din toamnă te-ascund în poezie,

Cuvintele mă-ndeamnă țipând a erezie

Să te zidesc în file, a cărții cărămizi,

Cu mâinile abile, să ne cătăm avizi,

Chiar dacă azi în mine, e toamnă, iarnă, iar,

Din primăvară ține, în noi un foc de jar –

Cuvintele gingașe rostite doar în șoaptă

Au tainică lumină, când se rostesc așteaptă,

Durerile din sânge, țipând le vor trezi,

Iar lacrima ce plânge, va arde peste zi –

În flacăra iubirii dintr-un opaiț aprins,

Îți scriu romanța firii, de nostalgii cuprins.

Și vântul bate aprig, gonind bezmetic norii,

Mirat eu mă intrig, în toamnă trec cocorii –

Și inima-mi măsoară cu zborul lor în cârd,

Iar lacrimi mă-mpresoară, și dorul îmi e surd.

Iubito, azi să-mi spui, e vina poeziei,

Că te iubesc, dar nu-i curajul nebuniei?

Iubirea ta ce vine, când toamna lăcrimează,

Nu-i numai pentru mine, iar asta mă-ntristează.

PAGINA 77

Suflete pereche

Îngemănați de-aceleași doruri, de setea pentru ce-i frumos,

Cunoaștem astăzi adevăruri, cunoaștem dorul dureros –

Noi suflete pereche suntem, înmuguriți pe-același dor,

Pecetluiți de un totem, cu sentimente ce nu mor.

Iubirea noastră-i arzătoare, un jar aprins de o scânteie,

Nu e deloc întâmplătoare, este precum o orhidee –

Ne-am întâlnit pe firul vieții, dar ne cunoaștem de demult,

Boboci în faptul dimineții, în zi cunoaștem un tumult

De sentimente minunate, ca o corolă-mperecheată,

Ne-apucă dorurile toate în armonie sincopată –

Cunoaștem visurile noastre și reciproc le potențăm

Și luminăm ca două astre, pe cerul dragostei când stăm.

Noi suflete pereche suntem și ne iubim dintotdeauna,

Plângem când trebuie și râdem, în două ființe suntem una –

Ni-i dragostea o simfonie în pasul dulce cu destinul,

Comuniunea-i armonie, iar despărțirea ca pelinul.

Eu te cunosc de când e lumea, iubita mea cu ochi curați,

Suntem ca gemenii, și culmea, suntem de toți invidiați,

Căci dragoste precum a noastră, ce tinde către absolut,

E ca o pasăre măiastră, eu o trăiesc, admir, salut.

PAGINA 78

Te iubesc ca nimeni altul

Ești iubita mea cea dragă, mii de versuri – poezii

Eu ți-am dedicat, să-ți meargă-n inimă în nopți târzii –

Tu un înger de lumină, eu un om prea-ndrăgostit,

Tu un zumzet de albină, eu un strigăt prelungit

Către dragostea curată, ce o simt, o ai, mi-o dai,

Fiindcă tu, iubită fată, ești poiana mea din rai,

Ești fântâna cea cu leacul ce mă vindecă de dor,

Fără tine trece veacul, pân’ m-oi vindeca de-amor,

Dar nu vreau ca să mă vindec, te iubesc ca nimeni altul,

Chiar de îmi mai dau în petec, să mă ierte Prea-Înaltul,

E din dragostea prea mare, ce o simt, ți-o dăruiesc

Numai ție – ești o floare și din suflet te doresc.

PAGINA 79

De-ar fi să mă mai nasc o dată...

De-ar fi să mă mai nasc o dată, eu tot pe tine te-aș iubi,

Te-aș căuta în lumea toată și te-aș afla și m-aș albi,

Mi-ar deveni fața lividă, când te-aș găsi, de bucurie,

Căci niciodată prin firidă nu am aflat ca tine-o mie

De feciorelnice codane, în lumea toată nu există,

Fiindcă tu ești de milioane, ești unică ești pacifistă,

Mlădie și fermecătoare, cum alta nici că voi găsi,

Chiar dacă-n viața viitoare, eu lumea o voi scotoci!...

M-ai fermecat din prima clipă, frumoasă și deșteaptă ești,

Și pe a vântului aripă, tu ai să vii să mă iubești –

Ce clipe minunate, Doamne, mi-ai hărăzit ca să trăiesc,

S-au petrecut atâtea toamne, dar tot mai mult eu o iubesc!...

Că-i minunată, talentată, și muza mea-ntru poezie,

Și nu-mi ajunge ziua toată să o iubesc – asta se știe,

Sunt foarte binecuvântat ca să o am în viața mea,

Degeaba-am stat, m-am frământat, ea niciodată nu e rea,

Iubirea mea o înțelege și o acceptă-n mod tacit,

Și niciodată n-ar alege ca să mă ia la tălmăcit –

Ea înțelege-a mea iubire și eu o știu că-i minunată,

Când poate, ea îmi dă de știre că îngerii i se arată,

Și a mai scris un vers cu teama că nu va fi desăvârșit,

Dar e naivă, nu-și dă seama că niciodată n-a greșit,

Iar versul ei e curgător precum e apa de izvor,

De-aceea mi se face dor să o sărut și-apoi să mor!...

PAGINA 80

Dar viața este minunată, declam deschis și răspicat.

Că fata asta preacurată definitiva m-a fermecat –

Aș da orice s-o am acasă stăpâna mea s-o las să fie,

Și-n orice zi ce e frumoasă, am să îi scriu o poezie,

Iar fericirea va fi mare cum n-a mai fost pe-acest pământ,

Căci ea îmi e împlinitoare, o port în suflet și-n mormânt –

E unică iubirea noastră cu poezie, dor și har,

Ca două flori ce stau în glastră, și nu-nfloresc așa-n zadar;

De-ar fi să mă mai nasc o dată, o alta nu mi-ar trebui,

Iubirea mea nemăsurată tot către tine ar ținti –

Ești tot ce am mai scump pe lume, ești o minune-n viața mea,

Te rog șoptește al meu nume, să faci miracolul să stea,

Invocă îngerii din ceruri și sfinții toți din calendar –

Iubito, ai atâtea daruri și nu le știi câte-s măcar;

De-aceea spun – ești minunată sunt norocos, te știu, te am,

Cu tine pot ca lumea toată să o înfrunt – mă prind în ”ham”!...

PAGINA 81

Ți-am spus azi că te iubesc?

Ți-am spus azi că te iubesc?...dacă nu, să știi că da,

Sentimentul e firesc, inima-mi va trepida

Dacă-mi spui că mă iubești, cel puțin la fel ca mine.

Sufletul tu îmi topești și mă simt așa de bine!

Ți-am spus azi că te ador?...dacă nu, să știi că da,

Am la inimă mult dor pentru tine – vei ceda

Sentimentelor curate ce le am doar pentru tine,

Fiindcă altfel nu se poate și vei fi a mea, știi bine.

Ți-am spus azi că ești frumoasă?...dacă nu, așa-i să știi,

Fața ți-e armonioasă, ochi ca două poezii,

Buze roșii ca și fraga, sânii tari ca de fecioară,

Ești aceea, tu ești draga, nu ți-o spun întâia oară!

Ți-am spus azi că ești isteață?...dacă nu, așa îmi ești,

Ești deșteaptă, iubăreață, ca prințesa din povești –

Cât te-aș vrea acum cu mine, ne desparte-atâta cale,

Însă asta nu va ține, fiindcă dorurile tale

Eu le știu pe dinafară, știu că tare mă iubești,

Fiindcă nu-i întâia oară când tu îmi mărturisești

Toată dragostea curată cuibărită-n suflețel,

Eu o simt, o știu pe toată, iar pe lume am un țel,

Să-mi fii inimii stăpână, să te am la mine-n casă,

Despărțirea să rămână amintirea cea duioasă –

Toată viața împreună să o depănăm cu drag,

Fericirea ne rămână, în al casei noastre prag!

PAGINA 82

Da, te iubesc!

Da, te iubesc cu plinătate, da, te iubesc – e-ncântător

Iubirea mea nu se mai poate schimba, căci nu-i întâmplător

Tot sentimentul de lumină ce m-a cuprins, căci te ador,

Cu tine ziua e senină, chiar dacă ceru-i plin de nor.

Da, te iubesc cu disperare, precum mi-e dat a te iubi,

Chiar dacă sunt în depărtare, precum un val mă voi izbi

De țărmul insulei iubirii și mă voi răspândi pe mal,

Frizând secretul nemuririi, fiindcă tu ești fără egal.

Da, te iubesc din toată ființa – e-un lucru dulce-nnălțător,

Cu tine-alături am conștiința, că orice lucru e ușor

De-nfăptuit doar pentru tine, pentru miracolul iubirii –

Minunea ce o simt va ține, cât dăinuiește legea firii.

Da, te iubesc - ești o minune pe țărmul dragostei curat,

M-ai scos pe mine din genune, mă simt al lumii împărat –

Fiindcă, vezi tu, iubirea-i mare – n-are egal prin sentimente,

Chiar dacă uneori mai doare, sunt simțămintele ardente

Și orice-aș face, unde-aș merge, te port mereu la mine-n gând,

Dorința mare nu se șterge – mi-e dor să te revăd curând –

Chiar dacă viața ne desparte, tu ești al inimii alean,

Ne vom iubi ca și nebunii, zi după zi, an după an!

PAGINA 83

Fără tine!

Fără tine, noaptea-mi pare lungă,

Somnul mă ajunge-ntr-un târziu,

Sufletul la tine vrea s-ajungă,

Trist mai e și-atâta de pustiu –

Visele îmi sunt numai cu tine,

Ce n-aș da să fii din nou a mea,

Nopțile târzii, chiar de-s senine,

Fără tine nu văd nici o stea.

Fără tine, viața mi-e pustie,

Singur stau vorbind către pereți,

Nimenea ca tine n-o să fie –

Gândurile-mi sunt hulpavi ereți –

Știu precis că ție nu-ți e bine,

Împreună noi eram întreg,

Visul tău alăturea de mine,

M-a făcut mereu să știu ce-aleg.

Fără tine, ziua este noapte,

Noapte-a devenit insomniacă,

Tot aud mereu a tale șoapte,

Care-au început de dor să-mi facă

Inima mai tare ca să bată,

Știu că-n noapte te gândești la mine,

Și-n lumina de veioză mată,

Plângi și nu îți este deloc bine.

PAGINA 84

Fără tine, viața n-are sens,

Știu că ți-am greșit de neiertat,

Dorul pentru tine este dens,

Sunt convins că încă n-ai uitat

Cât de bine ne era în doi,

Cât de bine noi ne completăm,

Iar acum ni-i greu la amândoi

Și n-aș vrea ca să ne depărtăm.

De aceea, marea mea iubire,

Iartă-mă te rog, dacă mai poți –

Nu găsesc în mine izbăvire,

Uită tot, te rog, dacă socoți

Cum socot și eu c-a fost minune,

C-am trăit iubirea pân’ acum,

Hai să ieșim alături din genune

Și să începem fericiți alt drum!

PAGINA 85

Scrisoare către draga mea

Târziu, aproape-n miez de noapte îți scriu aceste rânduri care

Îmi amintesc de-a tale șoapte și de tristețea la plecare –

E greu iubito-n-depărtare cu sufletul plin de iubire,

Să stai mereu ferm pe picioare și să reziști la despărțire,

Dar gândul că te-oi vede iară și-am să te strâng cu drag la piept,

Mă face mai puțin să doară și-n miez de noapte stau deștept

Să-ți scriu ce simt și-a mea dorință de-a te vedea cât mai curând –

Știu că îți face trebuință cuvântul meu – te văd plângând

Da’-s lacrimi doar de fericire, când îți confirm că te iubesc,

Scrisoarea mea îți dă de știre că toate merg așa firesc –

Distanța care ne desparte multiplică cu mai mult spor,

Iubirea nu se mai împarte între prezent și viitor

Fiindcă toată suferința ce o trăim noi în prezent,

Aduce mâine biruința în sentimentul cel ardent,

Ce crește, crește și erupe într-un final plin de grandoare –

Ce nu mai poate să-l astupe nici cea mai mare depărtare,

Iar noi uniți de trăinicia acelui dulce, vechi păcat,

Ce l-am trăit cu dărnicia de har și crez nemăsurat,

Vom fi-mpreună toată viața, vom fi mereu nedespărțiți –

Mai ai răbdare-mi vei fi soața – suntem de Dumnezeu iubiți!

PAGINA 86

De-ai fi din ceruri...

De-ai fi din ceruri coborâtă, n-ai fi un înger cum îmi ești,

Fiindcă tu ești desăvârșită, ca dintr-o carte de povești,

Ți-e sufletul și chipul tandru, în toate cele-ncântătoare

Și-ai un miros ca de leandru, îl simt și inima mă doare –

De dragul tău, căci dragu-i mare, orice, aș face să te am,

Iubirea ta e-ncântătoare, precum mușcatele la geam –

Aș da ce vrei pe lumea asta să fim mereu doar împreună,

Tandem să fim, să urcăm coasta vieții noastre mână-n mână.

De-ai fi din ceruri coborâtă, n-ai fi așa de mult de senină,

Căci fața nu-ți e mohorâtă, privirea-ți este cristalină,

Iar părul negru abanos, se unduie ușor, pe umeri

Și e atâta de frumos, precum toți nuri-ți de-i enumeri.

Dar frumusețea-i trecătoare, tu ești și înțeleaptă foc

Și ai o minte sclipitoare și toate astea la un loc

Te fac făptura uimitoare ce a intrat în viața mea –

Mă rog iubirea-ți arzătoare, să înflorească și să stea

În preajma noastră, prea iubito, ar fi păcat ca să nu stea,

Căci toată viața mi-am dorit-o și știu că tu la fel ai vrea –

E-nălțător ce ni se-ntâmplă, așa mai rar au fost iubiri,

Tu s-o păstrezi la a ta tâmplă e un tezaur de-amintiri

PAGINA 87

Care va fi la senectute, o hrană dulce precum mierea,

Căci ale dragostei vii fructe, ne vor aduce mângâierea –

Copii, nepoți, și strănepoții, cu toți ne vor înconjura,

La nunta de-aur stând cu toții și sănătate ne-or ura.

Atunci îți voi aduce-aminte, de-acest poem ce ți-l dedic –

De-ai fi din ceruri coborâtă, așa ai fi și cred, nimic

Nu-ți mai lipsește să fii veșnic iubirea mea neprețuită,

Apărător să-ți fiu eu, vajnic, iar tu eterna mea dorită.

PAGINA 88

Ești înger!

Ești înger cred, din cer ai coborât,

Să mă îmbeți cu glasul tău cel dulce,

Să-mi ții în miez de noapte de urât,

Până ce luna pleacă să se culce.

Ești înger și de când ne-am întâlnit

Înfiorați de dragostea nebună,

Dezmierduri noi schimbăm necontenit,

Visăm, doar dacă suntem împreună.

Ești înger, da, noi doi ne-am întâlnit

Și-n sferele celeste-n altă viață –

Ne-am reîntâlnit și-ndată ne-am iubit,

E-un simțământ profund, ne stă pe față –

Oricine ne privește-l înțelege,

Căci orice muritor simte iubirea,

Iar pentru-aceasta nu există lege,

Să o-ngrădească - asta-i e menirea

Și de-ar dori cumva să ne despartă,

Vreo voință-n cer sau pe pământ,

N-ar exista sub nici o formă ceartă –

Iubirea-ar dăinui și în mormânt,

De-aceea, tu iubito, chip de înger,

Cu suflet cald și blând de heruvim

Și corp mlădiu precum un fir de sânger,

Mai dă-mi o gură-n veci să ne iubim.

PAGINA 89

Te văd...

Te văd în fiecare floare, cu-al ei parfum și colorit,

Te văd când soarele răsare și-apoi coboară-n infinit,

Te văd în frunza cea mai verde și fragedă ca gura ta,

Te văd în toate cele – crede și-n veci iubirea nu-mi uita.

Te văd cum ești tu de frumoasă și minunată spun că ești,

Te văd la suflet luminoasă, ești zâna mândră din povești,

Te văd în tot ce mă-nconjoară și are sâmbure de viață,

Te văd de parcă-ntâia oară, simt mintea ta așa isteață.

Te văd, te văd și ești minune, o simfonie-n viața mea,

Te văd, ești unică în lume, în viața-mi luminoasă stea,

Te văd și ochii mei se-ntreabă, dacă ce văd e-adevărat,

Te văd și vreau să-mi fac de treabă, în preajma ta neîncetat.

Iar dacă tu mă vezi pe mine, asemenea cum eu te văd,

Cred că-mpreună ne-ar fi bine și-un cuplu ager întrevăd –

Fii sigură că-n viața noastră, alăturea vom izbândi

Și precum floarea la fereastră, lumina o vom dobândi.

PAGINA 90

Mireasa gândurilor mele

Iubirea mea, ești minunată, n-ai seamăn pe acest pământ;

Ochi blânzi, pielea catifelată, dau sentimentelor avânt –

Iar părul negru abanos, îți cade-așa frumos pe umeri,

Și zi de zi îți dau prinos, de sentimente – le enumeri?

Și dacă da, răspunzi la ele, la fel de mult cum simt și eu?...

Sufletul tău zboară spre stele, tu vezi în mine-un curcubeu?

Mireasa gândurilor mele, ești minunată-ntre femei,

Știu că tu mă ferești de rele și mă inspiri să am temei,

Să te iubesc cu-nflăcărare, cum niciodat’ n-am mai iubit,

Iubire plină de ardoare, ce sufletul mi l-a albit,

Din negru smoală, sau tăciune, plin de păcate și nărav,

M-a pus să fac închinăciune, la Domnul și-acum e suav.

Mireasa gândurilor mele, ești minunată-ntre femei,

Ești ca grădina cu lalele, ești precum florile din tei,

Înmiresmată la făptură și luminoasă în priviri,

Ca fermecata băutură, ce-ți dă vigoare în simțiri.

Și dac-ar fi pe lumea asta, să ai pereche-n muritoare,

Pe tine te-aș vedea și basta, inegalabilă vâltoare

De gând, trăire, sentimente, tu îmi trezești necontenit,

Și sunt atâta de ardente – ca tine n-am mai întâlnit!

Și te iubesc, tu mă iubește la fel de mult, necontenit,

Căci omu’-n lume cât trăiește, spre dragoste este clădit –

Mireasa gândurilor mele, ești minunată-ntre femei,

Cu tine pot s-ajung la stele, tu ești al dragostei temei!

PAGINA 91

Dacă ai ști!

Dacă ai ști că nu-i ca tine alta,

pe fruntea ta nu ar mai fi vreun nor,

Cuvântul care-l cizelez cu dalta,

ar fi la tine-n suflet cald, nemuritor

Și dacă ai avea vreo îndoială,

că sunt al tău și ești pe veci a mea,

Din sentimente eu nu fac spoială

și nici nu mă împart oricui ar vrea.

Cu tine ziua trece ca năluca,

vreo patruzeci de ore de-ar avea,

N-ar fi de-ajuns, căci trece, zăpăuca,

iar noi trăim așa intens în ea –

De n-ai fi tu un catalizator,

mi-ar fi mai lungă și prea ternă ziua,

Dar glasul tău sublim, fermecător,

îmi face sufletul precum e roua

Și-n boabe cristaline străvezii,

în părul tău cel negru se ascunde,

Dând naștere la mii de poezii,

doar pentru tine, alta nu-i niciunde!

Nu-ți risipi a sufletului prană,

în fantomatica aridă-nchipuire,

Căci gelozia nu-i o justă hrană,

pentru-a hrăni noianul de iubire.

PAGINA 92

Dacă ai ști că sunt doar pentru tine,

din miez de noapte n-ai mai face zi,

Iubirea mea e doar a ta, știi bine,

hrănește-ți sufletul și nu-l mai flămânzi

Te bucură de fiecare clipă,

iubirea e un lucru mult prea sfânt,

Să o trăim, să nu facem risipă,

să fie Rai și-aicea pe Pământ.

PAGINA 93

AMOR NEBUN

PAGINA 94

PAGINA 95

Iubirea doare

Adevărat dacă iubești, iubirea doare ca o rană,

Cu dragoste o oblojești și parcă simți cum capeți prană –

Iubești și ești iubit la rându-ți, dar depărtarea e un chin,

E oxigen adevărat iubita-ți, iar lipsa ei este venin.

Așa și eu în miez de noapte, când somnul fuge în neant,

Aud aievea a ei șoapte, iar sufletul îmi e vibrant –

Aș vrea-o aproape, lângă mine, să-i sorb cuvintele de mir,

Să zbor spre ea, așa îmi vine - privirea ei mi-e elixir.

Și somnul tot mereu îmi fuge, dorm pe furate, trecător,

Că o știu bine, nu-mi ajunge, aș vrea să-i fiu ocrotitor,

În noapte somnul să-i veghez, s-o liniștesc când vreun coșmar

O tulbură, s-o-mbrățișez iar veghea nu mi-ar fi-n zadar,

Zâmbetul ei mi-ar fi răsplata – pe ea, eu o divinizez

Și minunată ar fi plata, deși nu vreau să abuzez –

Mă rog doar la Iisus prea Sfântul, în sănătate să mi-o țină,

Căci unde calcă ea pământul, e milă sfântă și lumină

Și nu spun asta doar fiindcă e-a mea din plin și o iubesc,

O spune Îngerul din ceruri, ce-o vizitează-așa firesc

Și-o-ndrumă către-nțelepciune, iubire și-ntr-ajutorare,

Către acei ce prin minune, găsesc la dânsa alinare.

E blândă, caldă, iubitoare și-ar da și haina de pe ea,

Acelora ce-s la strâmtoare, sau mai pățesc câte-o belea;

Atâta generozitate, izvor are-n Dumnezeire

Și rugăciunile ei toate, sunt pentru-a noastră mântuire.

PAGINA 96

Mă-ntreb de multe ori în gându-mi, sunt eu la fel de bun ca ea?

Nu categoric!...Și răspunsu-mi îmi dă nesomn și noaptea-i rea...

Mă rog și eu la prea Înaltul, să-mi dea aceeași bunătate,

Un suflet cald cum nu e altul și-un dram de-ncredere în toate,

Iar noaptea trece, trece, trece, cu greu de parcă-ar fi un veac,

Aștept o veste și-mi e rece – e dimineață – ce să fac

Să știu mai repede că-i bine, că somnul ei a fost ușor,

Iar visele i-au fost cu mine – Doamne de aș putea să zbor,

Aș merge iute către dânsa, în dimineața purpurie,

Ea sufletul mi l-ar pansa, cu zâmbetul ei – simfonie –

Am bea cafeaua împreună asezonată c-un sărut

Și am începe o zi bună – (durerea-i de neconceput),

Iubirea n-ar mai fi durere, în miere s-ar schimba pelinul,

Și Dumnezeu ne-ar da putere, să depășim cu bine chinul

Ce-i dat de-o lungă despărțire – a vieții crudă încercare,

Întrezărind o reunire – o cere dragostea cea mare!

PAGINA 97

Mi-e dor de glasul tău șoptit...

Mi-e dor de glasul tău șoptit, care se face auzit,

În spațiu-nconjurător, mi-e dor, îmi e atât de dor.

De vorba ta ce e duioasă, de vocea calmă și frumoasă,

De-nțelepciunea din cuvânt, ce inimii îi dă avânt.

Iar dorul vine și nu pleacă, stă-n inimă – o simt cum seacă,

Și când te-aude prinde-avânt – e minunat al tău cuvânt.

Te-aș asculta o veșnicie, căci vorba ta mi-e dragă mie,

Mi-e dragă vorba dar și firea, căci glasul tău e nemurirea.

Și chiar de viața ne separă, eu într-o țară, tu-ntr-o țara,

Eu singur, necăsătorit, tu ai copii și-un soț iubit,

Prietenia dintre noi, transcende timpuri și nevoi,

Ești prețioasă pentru mine și țin atât de mult la tine!

PAGINA 98

Mi-e dor, mi-e tare dor...

Mi-e dor, mi-e tare dor de tine, dar știu că nu vei fi a mea,

Și inima seacă în mine, iar depărtarea este grea –

Mi-ar fi de-ajuns să-ți văd iar chipul, suav, blând, ademenitor,

Să-mi dai sărut, să-mi treacă chinul și fericit apoi să mor;

Ce simplu-ar fi de s-ar putea să fie-așa - fără regrete,

Aș renunța la viața mea, căci fără tine-s desuete

Toate trăirile pe care le tot mimez ca surogat

Și poate-n viața viitoare-ți voi fi iubit dar și legat

De ale lumii vechi cutume, prin mariaj să fim uniți

Și nu ne va păsa de lume, vom fi etern îndrăgostiți,

Cu-o dragoste care zidește, iar dorul chinuit l-omoară,

Și te-aș iubi dumnezeiește, mereu, mereu, ca-ntâia oară.

PAGINA 99

Iubirea pentru tine...

Iubirea pentru tine-i un fior,

Așa plăcut, cu el aș vrea să mor –

E-un sentiment atât de-nălțător –

Mi-e dor de tine, tot mereu mi-e dor!

Iubirea pentru tine-i tot ce am,

O țin ca pe o floare dragă-n geam –

Ea sufletu-mi desfată și-i balsam

Și crede-mă, vreo îndoială n-am

Că mă iubești și tu, însă nu știi.

Ne comportăm de parc-am fi copii –

Deschide-ți sufletul – încearcă doar să fii

Aproape mie, că doar suntem vii!

Nu te uita la mine-ntrebătoare

Că anii-s mulți - și dragostea e mare;

Ți-o port deschis, cu-atâta-nfrigurare

Și simt c-aproape inima mă doare!

De-aceea draga mea mult prea iubită,

Încrede-te mai bine și-n ursită

Ce-adesea nu se cere ocolită,

Și ascult-o, și te lasă cucerită!

PAGINA 100

Te-am reclădit

În visele de zi te-am reclădit,

În visele de noapte te-am visat

Și în absența ta-s nefericit –

Mă-ntreb: să fiu eu oare blestemat,

Căci nu te am aproape lângă mine,

Viața asta rău ne-a depărtat

Iar nopțile sunt lungi fără de tine

Și eu mă simt mereu neconsolat?!

Dar dragostea nestinsă va rămâne,

În suflet, până ne vom revedea,

De dor tu ești cuprinsă, știu prea bine,

Iar depărtarea e atât de grea.

Ne vom vedea, știu bine în curând,

Fiindcă iubirea ne arată drumul

Iar sufletul ce-ți este fremătând,

Va răspândi iubirea ca nebunul.

Te-am reclădit ades în gândul meu,

Avid de tine și de plinătatea

Simțirii tale, însă sper ca eu să-ți simt

Curând și ingenuitatea,

Să fim un tot, scăldat doar în iubire,

Acea iubire pură și senină

Ce emulează înspre nemurire;

Iubito, fii a inimii regină!

PAGINA 101

Ești visul meu...

Ești visul meu de noapte, ești visul meu de zi,

Aud a tale șoapte, cu ele m-oi trezi

Și îngânați de doruri, iubind nemăsurat,

Vom căuta simboluri, la ce s-a întâmplat.

Să fie doar destinul ce mi te-a scos în cale,

Iubirea, dar și chinul și dorurile tale

Putea-voi să le ostoi, putea-voi să le-alin,

Sau doar în a mea minte-i, iubito al tău chin?

Sper doar să mi se pară a ta răcire care,

O simt și se strecoară în sufletu-mi și tare,

Mi-e teamă că-i reală și nu-mi explic pricina,

Sau numai poezia incumbă toată vina?

Dacă-i așa, iubito, tu spune-mi răspicat

Că nu-s preafericito a fi numit bărbat –

Chiar de mi-e greu voi face așa cum îți dorești,

Iubirea-o voi închide în cartea cu povești

Iar glasul tău aievea, îmi va rosti poeme

În vis, iar depărtarea va pune anateme,

Peste iubirea noastră, născută a muri,

Iar sufletu-mi pe coastă, tăcut va făuri

O cruce de alun, simbol pentru sfârșit,

În care să adun, tot visul năruit!

PAGINA 102

În mâna ta...

În mâna ta, astăzi, pun sufletul meu,

Strivește-l mai bine, nu-l mai chinui –

Cu dorul de tine îmi e foarte greu

Cu lipsa ta, nu mă pot obișnui.

Cu mâna ta, astăzi, strivește iubirea,

Să fii nemiloasă, strivește-o de tot –

Credeam că-i menită s-ating nemurirea,

Dar ne-mpărtășită, s-o duc nu mai pot.

Și tot cu-a ta mână, strivește buchetul,

De flori parfumate aduse-ți în dar –

De-acum cât voi fi, mă paște regretul

Că n-ai fost a mea nici o dată măcar!

PAGINA 103

Am încetat...

Am încetat să mai alerg după iubirea ideală –

E un nonsens s-o tot visez, căci nu există nicăieri;

E mult mai bine să trăiești cu partea ei cvasicarnală,

Și ancorat în realitate – dacă faci altfel, poți să pieri!

Am încetat să mai aștept bunăvoință de la lume,

Când viața-mi pune un obstacol și-ar trebui un ajutor –

Mai înțelept, eu ”chem nevoia”, doar ea necazul să-și asume,

Și mă învață cum să scap, și cum să-mi fiu folositor.

Am încetat să mai condamn pe alții pentru-a mea ursită,

Pentru necazuri și eșecuri ce mi le-asum cu stoicism –

E prea devreme sau târziu, să spun că nu mi-e fericită

Viața, și nici poezia ce mă reflectă cu cinism.

Am încetat să mai descopăr în papură vreun nod absent,

Căci, cum măsori ți se măsoară și bine faci, bine găsești –

Nu agreez neomenia nici ”lipsa” omului prezent,

De ai curaj și demnitate, în viață sigur izbândești!

Am încetat să mai pierd vremea cu mici nimicuri inutile,

E semn de-nțelepciune oare, sau doar un semn de bătrânețe?!

Cu munții nu mai dau eu pieptul, căci am ceva mai multe kile,

Dar amintirile”m-adapă”, cu anii dragi de tinerețe.

PAGINA 104

Am încetat să mai ascult pornirea inimii nătânge

Ce mă îndeamnă să admir codane blonde și brunete –

Îmi amintesc de vârsta mea și de-un pantof care mă strânge,

Și mă retrag cam rușinat, privit fiind mai ciudat de fete!

Am încetat prea multe poate, sau prea puține – cine știe?!

Un lucru-i cert pe lumea asta: la orice vârstă te-ai afla,

Să scrii cu sârg durerea-ți surdă și s-o transformi în poezie,

Poți lua un tom gros de hârtie, și muza nu te-o persifla!

PAGINA 105

De mii de ori!

De mii de ori mi-am zis: ”Nu mai iubesc!”,

Căci dragostea aduce suferință,

Iar idealul, lucru prea firesc,

Nu-l poți atinge, nu e cu putință,

Dar dragostea își face loc tiptil,

În cuget și-n simțire ca o hoață –

E-un sentiment atâta de subtil

Și-atârnă deseori de-un fir de ață!

De mii de ori mi-am zis: ”Fii egoist!”,

Privește-n jur cum procedează alții,

Dar sufletul candid și pacifist,

La cel sărman împarte-ades ”ducații”,

Dar nu culeg decât dispreț și ura,

Acelora ce le-am făcut un bine –

Poate cândva se va întoarce tura,

M-or milui și ei la fel pe mine?

De mii de ori mi-am zis: ”Nu mai apuc,

Pe drumuri nebătute și de alții!”,

Dar spiritul ce nu stă ”sub papuc”,

Mă-ndeamnă să-mi consum cumva ”talanții”

Pe care Dumnezeu mi i-a sortit,

Mă strădui să produc ceva sub soare,

Util, și inedit, rar întâlnit,

Ce-n semeni să producă încântare.

PAGINA 106

De mii de ori mi-am zis: ”Nu mă complic!”,

Să-ndrept cumva a lumii strâmbătate,

Iar în demers, mai cad, dar mă ridic,

Și-o iau ”da’l capo”cu seninătate

C-așa-s clădit și nu sunt vreun erou,

Dar nu fac ”casă” cu indiferența,

Iar cei ce ne-au luat țara ca ”trusou”,

La mine-n veci nu vor găsi clemența!

Și tot de mii de ori, în orice vers,

M-am străduit să-mpart înțelepciune,

Dar nu mi-a reușit și ca revers,

Tot la icoane faceți rugăciune,

Și tot în continuare vă rugați,

La Dumnezeu pentru averi și baftă –

Iar „Tatăl nostru” rar îl murmurați,

De-aceea sufletul îmi e precum o aftă!

PAGINA 107

De nu mai vrei...

De nu mai vrei să fim apropiați,

Îți cer iertare de-am greșit ceva,

Unul de altul fi-vom exilați

Și poate vei găsi altundeva

Un suflet bun care să te-nțeleagă,

Așa cum eu n-am reușit să fiu,

Un paradis îți fie viața-ntreagă,

Dar crede-mă, mi-e sufletul pustiu,

Speram să-nsemn ceva și pentru tine,

Dar prima adiere-a doborât,

Tot ce-am clădit și tot ce mai susține,

Un suflet trist, aproape mohorât.

Nu am să-ți cer acum să-ți fie milă,

În dragoste nu e așa ceva,

Decât să-mi mai vorbești în silă,

Eu tac și nu voi altceva,

Decât să nu-ți bați joc în mod imatur,

De sentimentele ce încă-ți port –

Cred c-am să obosesc și-am să mă satur,

Că doar sunt viu, și nu sunt încă mort.

De-aceea draga mea mult prea iubită,

Te rog să nu pui gaz pe foc,

Pe sufletul rănit ca de-o copită

Și de destinul fără de noroc!

PAGINA 108

Ce mult te-am iubit!

Te-am adorat ca pe-o minune, ce-a apărut în viața mea,

Azi văd în tine stricăciune, duplicitate și-mi e grea

A inimii bătaie surdă, căci doar din vorbe ești a mea,

Iar gândul tău mereu îți zburdă, și tu pe toți în șir i-ai vrea.

Ești demon oare, fiindcă-un înger, n-ar fi izvor de suferință,

Mereu îmi spui că mi se pare și nu te-apasă pe conștiință

Nici cea mai mică umbră, care mi-ar genera vreo apăsare,

Dacă-i așa, iubito, oare, de ce-mi simt inima cum doare?

Să fiu eu oare paranoic, iar tu un înger de lumină?!...

Să fiu vetust, din mezozoic, iar nu modern, ca să-mi convină,

Mulțimea mută de meandre, în care îți ascunzi tăcerea,

Și-ți iei priviri de copilandre ce nu au cunoscut trădarea?!

Cred că-i mai bine, suferința, azi să o las să dea năvală,

Căci dragostea n-are putința, de a te face și loaială,

Îți spun adio cu durere și arderea de jar din suflet –

Tu caută-ți ce ai în vrere și scoate-mă din al tău cuget!

PAGINA109

Am să te uit

Am să te uit, mi-e greu dar, am s-o fac,

Mă lupt cu inima ce te iubește –

Iubirea-acum mă prinde ca-ntr-un clește;

Se pare că nu pot să-ți fiu pe plac!

Am să te uit, dar nu-mi va fi ușor.

Cu tine-n gând, azi sufăr ca un câine,

Am să te uit, voi încerca chiar mâine,

N-am să-ți mai spun de gândul meu de dor!

Tu flacără arzândă m-ai rănit,

Am să te uit cum o să pot mai bine,

Mi-ai luminat viața dar nu ține

De foame ceea ce a fost rostit!

Mi-ai dat speranțe când nu trebuia,

Mi-ai retezat apoi aripile în zbor,

Sunt copleșit acum de-atâta dor,

Dar te-oi uita, căci nu vei fi a mea.

PAGINA 110

Nu-s cerșetor!

Nu-s cerșetor, ca să-ți implor iubirea,

Tu dărui-o cui vrei și ți-o plăcea,

Am obosit ca să-ți accept nefirea,

De-a fi atât de crudă și de rea.

Mai bine m-ai urî ca pe-o silfidă,

Decât în nepăsare să mă scalzi,

Am devenit în ochii tăi, doar o omidă

Pe care o privești cu ochii-ți calzi

Doar pentru-acei ce vrei și-ți place –

Azi te blestem să fii mult adorată,

Iubită de-un noian de amorezi,

Iar inima-mi care e azi,

Să uite ceasul când te-a cunoscut,

Să uite de al dragostei fior –

E-o luptă grea cu sufletul robit,

Decât s-o pierd, prefer acum să mor.

Fii fericită dară, bună doamnă,

Trecut Luceafăr al iubirii mele,

Fii fericită-acum în plină toamnă,

Ne-om mai iubi cândva poate prin stele –

Eu apăsarea dragostei damnate,

O depărtez de tine pe vecie,

Da, te-am iubit în visele furate,

Ce astăzi au ajuns nimicnicie!

PAGINA 111

Lumina mea!

Arcuș de simfonii celeste, lumina mea din flori de soc,

Așa vrea să dau cu tine peste, tot ce înseamnă-a fi noroc –

Tu ești miedul din pocale, ești zumzetul din urdiniș,

Iar cine-o face astă cale, la fel ca mine, dea izbiș!

Eu ți-am greșit, ca nimeni altul cu multă dragoste și foc,

Da-s liniștit, fiindcă Înaltul mă vede, judecă, pe loc...

Și dacă dragostea-mi curată va judeca-o cu potop,

Mă potopească cu cu iubirea-ți, de care nu prea am noroc!

Dar toate trec pe lumea asta, ne-om trece dară și noi doi,

Iubiți, sau neiubiți, năpasta o construi-vom numai noi!...

Un lucru să nu uiți - sub soare, atâta cât voi exista,

Nici o iubire-așa de mare, nu va iubi, iubirea ta!

PAGINA 112

De dorul tău...

De dorul tău iubito, mor încet

Și moarte mi-este chinul nesfârșit,

Aș vrea doar chinul ăsta să-l repet,

Fiindcă alta cum ești n-am întâlnit.

Aș vrea să te mai văd din când în când,

Cenușa dragostei să se-ncălzească,

Să nu-mi rămână sufletul tău blând,

Reflexul unui ghem rigid de iască.

Și dacă dorul meu nu e suficient

Să îți înmoaie sufletu’-mpietrit,

Mai mult nu știu să fac, nu am talent,

Disimularea nu-i un lucru nimerit,

Dar ce să spun și ce să fac mai mult de-atât –

Rămâne doar să sufăr în tăcere,

Păcat că te iubesc atâta și te-ascult,

Iar timpul trece-mbătrânim, fără vreo mângâiere.

Știu că tu suferi fiindcă te-am rănit,

Dar știi, iertarea e Dumnezeiască,

Și orice-ai face, cât ai suferit,

Iubirea mea etern o să-ți priască,

Iar lucrurile s-or lăsa ușor în matcă,

Noi nu vom suferi înstrăinați –

Iubirea va pica precum o platcă, pe sufletele noastre – gemeni frați.

PAGINA 113

Amor nebun

Amor nebun, din ce planetă ai coborât asupra mea –

Am tâmplele-argintii și iată, ce sentimente pot avea!...

O dragoste ce-i imposibil să se consume-n astă viață,

Un țel care-i inaccesibil și-mi bagă sufletul în ceață...

Iubirea mea e oropsită - e-un sentiment așa intens,

Deloc nu e împărtășită, așa că totu-i fără sens

Și-ncerc să-năbuș sentimentul, ardent, parșiv, mistuitor,

Dar el îmi umple firmamentul, iar sufletul mi-e plin de dor...

Dar cui să-l spun, căci și o stâncă, ar fi un dram mai simțitoare,

La dorul meu, ce doare încă și mă usucă pe picioare...

Doar ea nu vede și nu știe, sau dacă știe nu îi pasă –

Ce suflet negru are-n ie, chiar de-i atâta de frumoasă?!...

Dar timpul curge implacabil, iubirea va fugi, uscată,

Precum un lucru remarcabil, dar ocolit mereu de soartă,

Într-un cotlon ascuns din suflet, uitat de însuși posesorul,

Va răsări în nopți de umblet, să-i amintească ce e dorul!...

Cu toate astea, de va fi să mă mai nasc încă o dată,

Eu tot pe dânsa aș iubi-o și-aș căuta-o-n lumea toată,

Până la capăt de pământ și înapoi de va fi cazul

Și liberă de legământ, spre mine ”ar schimba macazul”!...

PAGINA 114

Iubirea este binecuvântare

Iubirea este binecuvântare, de este-mpărtășită reciproc,

De nu, e un blestem și doare, iar inima rămâne sub obroc!

Iubirea e o taină mare, se-aprinde meritat sau ba,

Că te și miri ce-mprejurare, te-atinge a te conturba!

Doar sunt atâția-n lumea asta, ce sunt iubiți, dar nu iubesc,

Și mulți iubesc aflând năpasta, căci ceilalți nu împărtășesc

Curata lor simțire oarbă, îi lasă reci, nesimțitori,

Zâmbesc și-și râd ades în barbă, de bieți sărmanii muritori

Ce simt curat, fără speranță și le înalță piedestal,

Și către ceruri des înalță, o rugă către ideal –

Dar ceilalți văd că ar fi aur, o biată calpă arătare,

Și ignorând întreg tezaur, îi dau iubire și crezare!

PAGINA 115

Taină mare e iubirea!...

Taină mare e iubirea, nici nu știi când o s-apară,

Stăpânește toată firea și de-o simți întâia oară

E atât de minunată, că n-o uiți cât mai trăiești,

Simți așa că deodată, mai curat, mai ager ești!...

Simți un sentiment acut, de alean și dor de ea,

Și rămâi aproape mut când o zărești prin perdea,

Minunată ca o zână, tu un Făt Frumos te-ai vrea,

O pereche foarte bună, să formezi în veci cu ea!...

Dar o taină, e o taină, nu o-mpărtășești în jur,

De-aia e iubirea faină, fără nici un înconjur

Poți să-i spui iubitei tale: ”te iubesc atât de mult,

Dorurile dumitale, le-nțeleg și da, le-ascult!”...

Toată firea-atunci conspiră într-al dragostei folos,

Găuri negre stele-aspiră, pentru a fi mult mai mănos,

Firmamentul ce respiră suflu cald plin de iubire,

Galaxii care conspiră pentru-ntreaga omenire!...

Și din ea, eroii noștri, unici, tineri, iubăreți,

Trec pe podul cu pilaștri, ce unește două vieți,

Nemurirea îi așteaptă în condeiul de poet,

Care-a zugrăvit iubirea, fără cel mai mic regret;

Și de ce-ar avea regrete, zugrăvind din plin iubirea,

Când cu ochiul de erete, observa atent privirea

Celor doi îndrăgostiți, ce e plină de-nțeles,

Inspirându-l – ia ghiciți – versuri de-a scrie ades!...

PAGINA 116

Da, iubirea e o taină, doar îndrăgostiți-o știu,

Se găsește-n lumea faină la tot ce e blând și viu –

Dacă-aflați această taină, sigur veți fi fericiți,

Deci iubirea ce-o să vină și-altora s-o dăruiți!...

Vor afla și ei secretul unic în ăst univers,

Doar iubirea e tichetul pentru-un reuși un vers –

Ea clădește și ridică la castelele din nori,

Stelele iubirii noastre, cică-ar fi cu toate sori!...

Tinerețe, vino iarăși, n-am știut să-ți prețuiesc

Nici mulțimea de tovarăși, nici tumultul tău firesc –

Tânăr de-aș mai fi acuma aș cunoaște taina ei,

Nu aș mai accepta gluma de-a iubi în ceruri zei,

Taina mare a iubirii, eu în suflet aș ascunde-o,

Și chemarea fericirii fără greș eu aș aude-o –

Iar acum la senectute, mii regrete n-aș avea,

Căci pe vrute sau nevrute, am pierdut iubirea mea!...

PAGINA 17

O dragoste adevărată

O dragoste adevărată-i când tu iubești și ești iubit –

Nu simți pământul sub picioare, plutești spre-naltul infinit,

Renaște sufletul din tine, resimți doar iz de primăvară –

Ușor la trup, vibrează totul, ești liber pentru-ntâia oară.

O dragoste adevărată-i, izvor de vers curgând ușor,

O viață binecuvântată, în care ai în toate spor,

Căci ce-i mai dulce și mai spornic, decât iubirea-nălțătoare,

Care-i mai mult decât o hrană, face-ncercările ușoare.

O dragoste adevărată-i sublimul negândit atins,

E firmamentul unde-s stele de sentimente ce-au cuprins

Tot ce înseamnă armonie, atât în trup cât și-n simțire,

Tot ce clădește, uită, iartă și tot ce-i drum spre nemurire.

O dragoste adevărată, de o găsești tu s-o cultivi,

S-o aperi cu devoțiune de toți cei răi și invazivi –

Ca pe o floare delicată, tu cu lumină s-o hrănești,

Căci dragostea adevărată, o dată-n viață o-ntâlnești!

PAGINA 118

Dragostea e dulce-amară

Despre dragoste pot spune că e cea mai de dorit,

Din atâtea lucruri bune, altul n-am mai întâlnit

Minunat în lumea asta, pentru el și pentru ea –

Însă-ți poți găsi năpasta – dragostea e și belea

De nu ești cu tact și grijă, ea se poate nărui,

Și sare precum o schijă, crunt ea te va chinui –

Sentimentele curate de le pui precum o coală,

Pot fi lesne zmângălite cu-a vanității cerneală,

Maculând tot sentimentul cald, suav, cotropitor,

Ce se stinge-n suferință și-n al sufletului dor,

Rămânând două destine, ce-au fost suflete pereche,

Suferința s-o aline, îmbrăcând o haină veche –

Haina dorului năvalnic, singuratic și-ascuțit,

Cel ce-a fost cândva romantic, poate-ajunge chinuit,

De o vorbă spusă-aiurea, de un gest făcut precar,

Ridicând ades securea, fără a dori măcar.

Dragostea e dulce-amară, cultivați-o cu alean,

Nu este un moft de-o vară, nici idilă de un an –

Dragostea adevărată, e-o minune de-o aflați,

Voi cu multă dăruire, de-o aflați, s-o-nconjurați!

PAGINA 119

Metamorfozele iubirii

Iubirea-i caldă și senină, e dulce-amară – minunată,

Precum o rază de lumină ce limpede ni se arată –

Ea iartă, unge, năzuiește, clădește ca un bun zidar

Și mai nimic nu-i trebuiește – nici foame nu-i mai e măcar.

E se hrănește sufletește, cu vis de îngeri coborâți

Din ceruri și-i ademenește trăirea celor amărâți

Și o transformă, emulează, transcende dorul absolut,

Iar mai apoi o-nnobilează – devine de neconceput,

Orișice dram de suferință – iubirea-i tămăduitoare

Și face totul cu putință, nu-i forța cum e ea de mare –

Ea mută munții din țâțână, credința-i e nestrămutată,

Germină grâul în țărână – iubirea-i viață minunată,

Și-n suflete ea ne clădește miracolul înălțător ,

Iar inimile primenește ca un izvor clocotitor,

Dar limpede precum cristalul, cu apă pură și curată,

În visul meu din arealul plin de iubire minunată,

Iar către senectutea care, ne-apropie de asfințit,

Nu e vreo sărăcie mare, decât ca cel ce n-a iubit,

Nici vreo codană minunată, nici verdele de codru crud –

Mie așa mi se arată, că sigur omu’-a fost zălud!

PAGINA 120

Odă iubirii

Tu simțământ năvalnic, ce-animi întreaga fire,

În suflet ești organic, copleșitor – Iubire –

Căci munții mari din vintre și stelele pe cer,

Le muți prin jurăminte și-atât de mult mister.

Ești tot ce omenirea, are mai bun în sine,

Căci ea, Dumnezeirea ni te-a lăsat, știi bine

Să fim cu năzuința spre îngerii din cer,

Ce poartă biruința – doar dragostea o cer,

Iar noi urmași ai Evei, bătrânului Adam,

Cunoaștem gustul sevei iubirii, ce-i un ram

În arborele vieții din verde Paradis –

Ca roua dimineții ce n-are compromis

Iubirea e totală, completă, sau deloc,

Căci dacă e formală, e doar un simplu joc –

Iubita mea, cu mine, iubim intens, arzând,

Iubirea noastră este sacrală mai curând –

Oficiem Iubirea în orice gest și vorbă,

Cunoaștem dăruirea – nu ne iubim de formă;

A lumii-mpărăteasă, miracol, tu Iubire,

Să vii ca ploaia deasă, mustind de fericire,

Să ne pătrunzi în suflet ca mirul cel curat,

El să ne lumineze, iubind nemăsurat!

PAGINA 121

În vara aceea!

În vara aceea mi-ai fost grea ispită,

Cu ochii, și părul, și glas cristalin –

Iubirea m-a prins într-o simplă clipită,

Să nu fiu cu tine-ar fi fost numai chin.

Pe plaja-nsorită, de mână mergând,

Cu șoapte subtile și dulci desmierdări,

El, timpul, ne trece așa de curând,

În gesturi de taină și-atâtea visări.

Iar marea ne este mereu confesoare,

Cu valuri smarald, înspumate somptuos,

Ea știe atâtea, dar stă gânditoare –

Ne crede iubirea ce crește frumos.

Pe cer pescărușii planează frenetic,

Plonjează în val pescuind vreun stavrid,

Păcate mă faci să comit – sunt eretic,

Dar cât de plăcut le comit – sunt lucid

Iubirea ce-mi dai e curată, gingașă,

Și poate n-o merit - sunt om păcătos,

Mă faci să mă simt uneori ca un pașă

Și sunt fericit că-s așa norocos!

Nu ești zeitate, dar zeiță îmi ești,

Și muză în stihuri ce-ți sunt dedicate –

Miracolul dragostei, așa ca-n povești,

Îmi dă fericire și deplinătate!

PAGINA 122

Dar tot ce-i frumos ușor se mai trece,

Iar timpul ne zboară pe aripi de vis –

Probabil distanța ușor o să sece,

Iubirea de-o vară cu gust de cais.

Iar viața a fost nemiloasă cu noi,

N-a fost să se-ntâmple să ne revedem –

Doar azi, te-am zărit bucuros cât sunt doi,

Colilie la tâmple și cu părul albit.

Bună ziua îți spun, prețioase-amintiri,

Mi-ai trezit, și mă bucur, întâlnirea-i divină,

Iară vara-aceea, vara primei iubiri,

Mi-a rămas dragă-n suflet ca izvor de lumină!

Minunată-ai rămas, cu nepoți ca și mine,

Ochi smarald, glas divin și distinsă mereu –

Senectutea ți-a dat un halou, știi prea bine,

Visul nostru de vară se va șterge cu greu!

PAGINA 123

Cuprins

PREFAȚA / Iubirea – Poezia vieții..................................................... 3

IUBIRI MARINE ................................................................................. 9

Iubiri marine ...................................................................................... 11

Dialog cu dragostea ........................................................................... 12

Iubesc, trăiesc și simt......................................................................... 14

Și dacă m-ai iubi? ............................................................................... 16

Iubirea e al vieții elixir... .................................................................... 17

Te urmăresc cu gândul... ................................................................... 19

Scrie, copilă! ...................................................................................... 21

Te văd ................................................................................................ 23

Te văd, te simt, te-aud și te rostesc! ................................................. 24

Să-mi fii făclie-n noapte ..................................................................... 26

Iubita mea cu ochi ca marea ............................................................. 27

O noapte ............................................................................................ 28

Te vreau cu mine... ............................................................................ 29

De dor aș zbura... ............................................................................... 30

Vis de iubire ....................................................................................... 31

N-ai visat că mă iubești? .................................................................... 32

Iubito, care-n miez de noapte... ........................................................ 33

Iubita mea-i o poezie... ...................................................................... 34

Tu ești ca mirul sfânt! ........................................................................ 35

De n-ai fi tu, te-aș căuta în noapte! ................................................... 37

De m-ai iubi! ...................................................................................... 38

De n-ai fi tu! ....................................................................................... 40

Aș vrea ............................................................................................... 42

De va veni la tine vântul! ................................................................... 43

Dacă... ................................................................................................ 45

Iubito,-n seara asta... ......................................................................... 46

Lumina ochilor căprui ........................................................................ 48

Iubito, astăzi vom dansa .................................................................... 49

Iubita mea cu ochii negri... ................................................................ 50

Neastâmpăr mi-e iubirea ................................................................... 52

O iubire-nălțătoare! ........................................................................... 53

Ochii tăi îi văd prea rar... ................................................................... 55

Mă uit pe bolta înstelată! .................................................................. 57

Eu te-am ales din mii de muritoare... ................................................ 59

Mi-a fost sortit ................................................................................... 61

Doar pentru tine ................................................................................ 62

Dorul meu!......................................................................................... 63

Dragoste năbădăioasă! ...................................................................... 64

Dragoste nemuritoare... .................................................................... 65

Dragostea e minunată! ...................................................................... 66

E dragostea o simfonie ...................................................................... 67

PAGINA 125

Iubirea – sentiment sublim ................................................................ 68

Ești visul unei nopți de vară! ............................................................. 69

Ești visul unei nopți de vară... ............................................................ 70

Ești visul vieții mele... ........................................................................ 71

E vară! ................................................................................................ 72

E soare! .............................................................................................. 73

Îmi ești balsam ................................................................................... 74

În suflet cântă marea ......................................................................... 75

În clipele din toamnă ......................................................................... 76

Suflete pereche ................................................................................. 77

Te iubesc ca nimeni altul ................................................................... 78

De-ar fi să mă mai nasc o dată... ....................................................... 79

Ți-am spus azi că te iubesc? .............................................................. 81

Da, te iubesc! ..................................................................................... 82

Fără tine! ........................................................................................... 83

Scrisoare către draga mea ................................................................. 85

De-ai fi din ceruri... ............................................................................ 86

Ești înger! ........................................................................................... 88

Te văd... ............................................................................................. 89

Mireasa gândurilor mele ................................................................... 90

Dacă ai ști! ......................................................................................... 91

AMOR NEBUN ................................................................................ 93

Iubirea doare ..................................................................................... 95

Mi-e dor de glasul tău șoptit... .......................................................... 97

126

Mi-e dor, mi-e tare dor... ................................................................... 98

Iubirea pentru tine... ......................................................................... 99

Te-am reclădit .................................................................................. 100

Ești visul meu... ................................................................................ 101

În mâna ta... ..................................................................................... 102

Am încetat... .................................................................................... 103

De mii de ori! ................................................................................... 105

De nu mai vrei... .............................................................................. 107

Ce mult te-am iubit! ........................................................................ 108

Am să te uit ...................................................................................... 109

Nu-s cerșetor! .................................................................................. 110

Lumina mea! .................................................................................... 111

De dorul tău... .................................................................................. 112

Amor nebun ..................................................................................... 113

Iubirea este binecuvântare .............................................................. 114

Taină mare e iubirea!... ................................................................... 115

O dragoste adevărată ...................................................................... 117

Dragostea e dulce-amară ................................................................ 118

Metamorfozele iubirii ...................................................................... 119

Odă iubirii ........................................................................................ 120

În vara aceea! .................................................................................. 121

PAGINA 127