Poeziile Mele - Nelu Preda

Aș vrea să  fiu iară copilul naiv, Să râd, să mă bucur chiar fără motiv; Prin crâng să mă plimb cu prietenii mei Ciuperci să culegem și vrej de hamei, Apoi către casă să mergem voioși Cântând și-alergându-ne gălăgioși, În prag să ne-aștepte bunicii din nou, Iar zâmbetul lor – al iubirii ecou În suflet pătrundă - căldură, lumină, Iubirea s-o simt , ce-a plecat să revină Din cerul albastru în care-au urcat, Să vină acasă, să mă simt împăcat. Dar viața e crudă, cu legi neclintite, Iar căile Domnului sunt  ocolite – Copilul de ieri are tâmple-argintii, Copii ce la rându-le au dânșii copii; Bunicii-au rămas doar în poze-nvechite, Părinții - bătrâni cu puteri drămuite, Așteaptă-n tăcere un semn de la noi – Copii și nepoți, strănepoți, câte doi I-ajutăm să-și târască chinuit bătrânețea, Căci și ei ne-au purtat când aveau tinerețea Și gândesc: Iar copil, de-aș putea să mai fiu, Le-aș da viața mea, ca să moară târziu.

De fapt, a fost un fapt banal – Ne-am fost ciocnit pe stradă neatenți, Tu emotivă, iară eu egal, Ne-am tot scuzat și-am devenit absenți   La tot ce se întâmplă împrejur, N-am mai văzut, când timpul trece, Și-acuma liniștit pot ca să jur, Că dragostea înfiripată n-o să sece Și-aștept cu nerăbdare clipa Când am să te revăd – parcă-s timid, Iar tu ești pentru mine tipa Ce-mi dă fiorul și devin instant livid. De fapt, a fost menit să fie – Sunt fericit – știu, am mai spus-o , Iubirea ta e-o simfonie Și nici măcar n-am presupus-o, Dar ea s-a dovedit s-apară, Nimic sub soare nu-i întâmplător, Ciocnirea noastră într-o doară A fost de sorți decisă uimitor! Mă uit în ochii tăi ca cerul, Privirea blândă-mi dă atât alean Să descifrez pe loc misterul Iubirii tale care crește an de an!

Iubește-mă cum plaja-adoră marea, Scăldată de tumultu-i neîncetat, Să-mi fii cum e-n bucate sarea, Sărutul tău să fie binecuvântat. Iubește-mă așa cum știi s-o faci, Statornic precum stânca de bazalt – După sărutul dat, te rog să taci, Căci sentimentul e mult prea înalt Să-l poți descrie în cuvânt rostit, Poate condeiul ar putea să spună În versul scris, frumos meșteșugit, Iubirea-aceasta ce ne ține împreună. Și dac-ar fi cândva să dispărem, Din noi, vreunul-n colț de paradis, Vom aștepta chiar dac-o să părem Însingurați, pe celălalt, și-n vis, Iar zi de zi cât timp ne va fi dat, Până la revederea așteptată, Iubește-mă, cu-n suflet invadat De amintiri și dragostea curată!

      Dragi prieteni, am plăcerea să vă anunț o nouă apariție editorială, al doilea volum de versuri al meu, ”Periplu politic și nu numai”, Apărut sub egida Editurii ”Izvorul Cuvântului”. Volumul cuprinde pamflete, parodii, articole și eseuri, având peste 170 de pagini. Doritorii pot cere relații la mobil: 0729965207 sau e-mail: preda.nelu2@yahoo.com

   Dragi prieteni, am plăcerea să vă anunț apariția primului meu volum de versuri ”Poeme pentru tine”, sub egida Editurii ”Izvorul cuvântului”. Doritorii îl pot procura prin comandă la  mobil: 0729965207 sau la adresa de e-mail preda.nelu2@yahoo.com. Lectură plăcută!

Timp nebun, unde zbori așa iute cu mine Laolaltă prin vremuri și simțiri reci, străine? Stai ușor, domolește-ți curgerea cea nebună, Lasă-mi timp să mai merg cu iubita de mână ; Fii blajin, dă-mi răgaz să mai scriu un poem, Despre-a noastră plimbare, de-al iubirii blestem Ce răceala  absurdă a adus între noi Și în suflet durere ne-a turnat – suntem goi. Am ajuns doi străini – cât de mult ne-am iubit ! Timp nebun, numai tu soarta ne-ai urgisit Și din trupul ce-am fost – astăzi doi singurateci, Despărțiți, suferim precum caii zănateci Ce-au scăpat dintr-un țarc – al iubirii ocol, Și se-nvârt lângă dânsul făr’ să aibă potol ; Libertatea e grea fără gram de iubire... Timp nebun, poți să-mi legi dreptul la fericire! Adu-mi draga-napoi, cu iubirea ei caldă, Să mă-mbăt de amor care sufletu-mi scaldă – Să fim iar amândoi doar un cuget și-un trup Simțământul iubirii să-mi dea har să erup!

Mi-e inima cuprinsă de amoc, Să bată-n liniște nu vrea de loc – Dar o tratez constant cu poezie, Iar liniștea-i adâncă și târzie. Mi-e inima cuprinsă de tristețe, Și mă gândesc ades la tinerețe Când colindam fără vreo apăsare – Acum nu-i mădular care nu doare . Noroc, fiindcă versul îmi alină Durerea ; ziua mi-este lină Și pot cu-atâta vis și fantezie Să evadez total în poezie. Mi-e inima cuprinsă de amoc Dar pot să spun că este un noroc, Fiindcă toată frământarea sa, Îmi dă idei și iată pot pansa A sufletelor aspră, grea robie, Cu evadarea într-o poezie Care să facă cugetul ușor Și după asta simt c-aproape zbor!