Poeziile Mele - Nelu Preda

E toamnă-n suflet, toamnă și afară, Nori plumburii se-nghesuie pe cer – Totu-i anost, iar eu mă simt stingher, Inima-n piept îmi bate – mai să sară. Mor frunze ruginii la mine-n gând, Le suflă vântul-n văi imaginare – S-a ofilit plângând ultima floare, Iar bătrânețea vine peste rând. E toamnă, numai tu o simți iubito, O toamnă efemeră, dar totală – Atât cât este, plină de răceală, Răceala ta, pe care am simțit-o. Și de-ar fi toamnă numai temporar, Aș suporta-o plin de stoicism – N-ar fi nici pe departe cataclism, Ci-așa cum este anotimpu ’ -n calendar. Dar toamna asta prea-i definitivă, S-a instalat și nu mai pleacă niciodat’ Mă-ntreb cum oare viața ne-a scindat? Iubirea noastră-a fost paleativă?!

Iubirea noastr-a fost divină, sfârșitu-sa și-am fost de vină, Am înșelat-o-n așteptări, și a plecat spre alte zări. De-ar fi s-o iau de la-nceput, i-aș spune-ntruna cât de mult Poate-nsemna ea pentru mine, și-ar fi cu mult, cu mult mai bine. Dar a plecat și m-a lăsat, pustiu, și zău dacă mai știu, Ce-i de făcut, cum s-o-ntâlnesc, regretul să-l mărturisesc. Poate că ea mă mai iubește, chiar dacă nu mărturisește, Ceva în suflet a păstrat, un sentiment imaculat. Chiar de regretul e tardiv, îmi cat mereu câte-un motiv, S-o amintesc în vorba mea, și-o simt că e prezentă EA. În minte-mi stă și în simțire, și-abia apuc să-mi vin în fire, Când mă trezesc în zori de zi, uit visul, nu mă pot păzi Și-ncerc ca să-l rememorez, și-n mintea mea să o păstrez, Dar visu-i vis, o nălucire, nu ține loc pentru iubire, Având-o-n gând am scris de EA, gingașă ca o peruzea, Iubirea mea de neuitat, rămân etern neconsolat!

Doamne cu puterea Ta, să-mi dai forța să iubesc, Chiar pedeapsa ce-o voi lua, fiindcă te nesocotesc – Ruga mea este fierbinte spre Înaltul Tău Regat, N-am ținut de jurăminte, contra ta m-am răsculat! Crucea ce mi-ai dat a duce, e imensă pentru mine, Greutatea ei m-apasă, nu mai știu ce-i rău sau bine. Dă-mi curajul și putința să o port pân ’ la sfârșit, Dă-mi prilejul și speranța c-aș putea să fiu iubit. Dragostea înălțătoare să-mi cuprindă cugetul, Și iubirea ca o boare mi-nvelească sufletul. Cu-a ta blândă mângâiere să îmi umpli inima, Să devin un miel curat, ne mai știind ce-i patima. Ruga mea sfâșietoare, către Tine Tată Blând, Să răzbată în înalturi și să te visez curând, Un culcuș la tronul tău, să-mi dai voie să îmi fac, Să-ți sărut încălțămintea și să-ți fac numai pe plac. Iar din cerurile-nalte pe pământ să mă aduci, Să-am puterea și voința de-a purta mai multe cruci, Viața-ntreagă numai ție cu iubire să ți-o-nchin, Să devin o ”c...

Din mine mușcă marea...                                       Mă-mbăt ades… de Camelia Ardelean                                                                   de Nelu Preda Din mine mușcă marea de luceferi,                                      Mă-mbăt ades până ce văd luceferi, Pe țărm de vise îmi înalț catarge,          ...

De dor, îmi vine-acum să zbor, Spre tine, ființă de lumină – Că te iubesc, nu este nici o vină, Dar nici nu e ceva întâmplător. M-ai cucerit cu vocea-ți cristalină, În cor cu îngerii tu poți să cânți, Auzul, tu mereu știi să-l încânți Cu melodii cântate în surdină. Ești mai matură decât vârsta ta, Copil minune-n corpul de regină, Cu unduirea calmă de felină, Mă-ntreb cum oare poți tu exista. Mi-e dor, dar ăsta nu-i nici un păcat, Răsplata fi-va mare la-ntâlnire, Când se va bucura întreaga fire De parcă altă dragoste n-a existat!

          Sunt...                                                              Când…                                                                    de Camelia Ardelean                                              de Nelu Preda Sunt doar o mască pe un suflet gol,              Când stau la masă și-i paharul gol, Un chip plăpând cu-alură de scânte...

Fă-mă Doamne, vârf de munte, să rămân cu capu-n nori, Să am pletele cărunte când trec șiruri de cocori. Fă-mă Doamne, vânt de vară răcorind amiezile, Să contemplu din înalturi câmpul și livezile.   Fă-mă Doamne, rău ce curge, răcorind câmpiile, Să mă scurg ușor la vale mângâind sălciile. Fă-mă Doamne, dor de ducă, cugetele să îndemn, Depărtările să-nvingă, pasul să le fie demn. Fă-mă Doamne, vers duios, glas de fluier și caval, Inimi dragi să oblojesc când m-aud în recital. Fă-mă Doamne, litere,  să rămân în veșnicie, Scris în vers meșteșugit, pe o coală de hârtie!