”Când...” - parodie după poezia ”Sunt...” de Camelia Ardelean

          Sunt...                                                             Când…                                                             
     de Camelia Ardelean                                              de Nelu Preda

Sunt doar o mască pe un suflet gol,              Când stau la masă și-i paharul gol,
Un chip plăpând cu-alură de scânteie,          Privirea-mi nu mai are vreo scânteie,
Seiful greu din ceară, fără cheie,                           Să mai desfac o sticlă n-am nici cheie,
Ascuns în al neliniștii atol.                                    Ce mai, sunt incredibil de matol.

Sunt stația rămasă fără tren,                                  Prin gară se aude-acum  un tren,
Sub orologiul vechi, mușcând din noapte,            Hodorogind pe șine-adânc în noapte,
Ori un popas de-ntunecate șoapte,                        În cap aud un brumm și multe șoapte
Un ultim vers într-un anost catren.                       Dar mă-ncăpățânez la un catren.

Am trupul frânt de tainice poveri,                        Am dus de-a lungul timpului poveri
Doar candela tăcerii mă alină.                              De băuturi – durerea mi-o alină;
Luându-mi soarta de la naftalină,                         Mi-am scos costumul de la naftalină
Mi-am scos-o la mezat, cu grijă, ieri.                   ”Să vii la nuntă, mi-a zis unul ieri!”

Am obosit să lupt și chiar să fiu!                           Aș vrea și eu exemplu ca să fiu!
Bagaje de speranțe sfărâmate                                Dar visele-mi sunt toate sfărâmate,
Mi-alunecă, crestându-mă pe spate,                      E mult mai simplu – dau halba pe spate
Mă zbat într-al învinșilor sicriu.                            Și visele le-nchid  într-un sicriu!