Poeziile Mele - Nelu Preda

Ai fost actor, și menestrel, Ne-ai bucurat pe toți cu harul De-a ne sădi în inimă un țel, Și-n suflet bucuria, nu amarul. Erai în floarea vieții, manifest, Și dăruiai la public bucuria, Erai știut din vest până în est, Din sud în nord în toată România! Te-ai stins, rămâne un mister, Ce legități are Dumnezeirea De-a luat ce-a fost mai pur la cer, Și ne-a lăsat în loc mâhnirea. La crucea ta noi nu vom plânge, Căci știm că ai ajuns în Rai – Și când acolo vom ajunge Și noi, te vom găsi fiind Crai În ceata îngerilor lider Cântând din liră și chitară, De-aceea Gyuri te consider Cel mai ilustru-n astă țară. Adio acum, tu mergi în Eden, Și lași un gol imens în urmă – Țărâna să îți fie loden, Când cerul geme și se curmă!

Iubito, când privirea ni s-a intersectat, Cred că Dumnezeirea ne-a binecuvântat – Tot răul și mâhnirea s-au risipit subit, Când chipul tău feeric, eu l-am descoperit. Pluteam ușor ca vântul, cu inima bătând, Să îți descopăr casa, să te mai văd curând, Iar tu ca o felină cu mersu-ți grațios, Mergeai ușor ’nainte-mi, iar eu priveam sfios. La jum ătatea străzii, tu te-ai întors subit, Iar eu timid ca mânzul, pe loc am înlemnit – Tu mi-ai zâmbit șăgalnic, cu vocea cristalină M-ai întrebat alene: cunoașteți vreo vecină? Nu v-am văzut în zonă, dar sunteți cunoscut – Și-așa din vorbă-n vorbă, idila a-nceput. Și-acum când trecem strada prin locul potrivit , Îmi spui cu bucurie: ”Aici ne-am întâlnit!” Trecut-au anii-clipe, și toți cu fericire, Alăturea de tine -  fântână de iubire ; Iubita mea știi bine ce mult eu te iubesc, Și numai lângă tine vreau să îmbătrânesc! Și-apoi inevitabil, când moartea ne-o scinda, Acel rămas în viață cu flo...

E toamnă iar, iubito, plouă des, Melancolia astăzi ne cuprinde – Însă e viu prezent același interes, Și dragostea în suflet se întinde. Mi-ai apărut în cale într-o toamnă, Când frunze ruginii cădeau pe-alei ; Erai cum ești și azi distinsă doamnă, Frumoasă, că-i băgai în draci pe zei! Eu te-am văzut, fiorul m-a cuprins, În suflet am simțit privirea-ți vie – Cu șansă, stăruințe, am învins: Azi suntem doi în strânsă armonie. De-aceea toamna este bun prilej, De-aducere aminte-a tinereții – Chiar dacă-i mohorât, cu frunze bej, Nu ne-nconjoară mantia tristeții. Și  încă-o toamnă trece brumărie, Dar ne iubim la fel ca-ntâia oară – Hai să ciocnim un strop de razachie, Privind cum stropii argintii coboară!

Tu taci, iubito, ce-ar mai fi de spus? Eu știu că nu mai am mult de trăit; Se pare c-am ajuns către apus, Iar boala grea acum m-a biruit. Inseparabil dragul ne unește, Mistuitor ca focul în vulcan, Eram precum e apa pentru pește Și ne iubeam mai mult an după an. Tăcerea ta,  iubito, e ca mierea, Ascunde-n ea adâncuri de sublim, Doar ochi-ți scapără și mângâierea Privirii tale-mi spune că trăim O dragoste curată și intensă, Iar timpu-i de acuma limitat; Tăcerea ta îmi dă acum dispensă, Și pot să mor cu sufletu-mpăcat.

S-au îmbrăcat copacii în frunze arămii, Și în podgorii via așteaptă-acum culesul, Porumbul și soroaica se treieră-n câmpii, Iar cei ce au muncit, își află-acum succesul În rodul din hambare, simbol al hărniciei, Căci toamna se adună prinosul de belșug, Sudoarea lor stropită adânc pe brazda gliei Dă rod semănăturii din brazda de sub plug. Trec păsări călătoare spre însorite țări, Căci ploaia rece, deasă, se-așteaptă ca să vină, Cu nori opaci și negri, din zări și până-n zări Și zile mohorâte cam fără de lumină. La școală, clopoțelul a început să sune, E semn toți școlarii au început să-nvețe, În pauze bat mingea, făcând-o să răsune, Și toată energia le-o poți vedea pe fețe. În parcul vechi castanii încep să desfrunzească, Covor de frunze moarte pe-alei s-a așternut – Mă plimb cu jumătatea, și sper să îmi priască Această toamnă blândă cum n-am mai cunoscut!

Iubito, haide astăzi să celebrăm iubirea Ce ne-a unit destinul și ne-a făcut un trup – Alăturea de tine eu mi-am găsit menirea Iar sentimentul unic mă face să erup De parcă-aș fi un june, dar tâmplele-s cărunte Iar sufletul e mare de când te-am cunoscut – Trăim drăgălășenii mai mari sau mai mărunte Doar plictiseala este ceva necunoscut. Să facem o plimbare în parcul tinereții, Să ne revigoreze parfum de trandafir, Mergând desculți prin iarbă în roua dimineții, Ne mângâie obrazul o boare de zefir. Să depănăm cu drag suave amintiri Despre iubirea noastră și tot ce ne-a unit, Să retrăim întregul în trup și în simțiri – Cu fiecare clipă de când ne-am întâlnit. Chiar dacă senectutea ne mai crează piedici, În suflete iubirea este la fel de trează – Și-atuncea când iubirea ai cui să o dedici, Simți inima din piept cum tânără vibrează!