De mii de ori!

De mii de ori mi-am zis: ”Nu mai iubesc!”, căci dragostea aduce suferință,

Iar idealul, lucru prea firesc, nu-l poți atinge, nu e cu putință,

Dar dragostea își fac loc tiptil, în cuget și-n simțire ca o hoață –

E-un sentiment atâta de subtil și-atârnă deseori de-un fir de ață!

De mii de ori mi-am zis: ”Fii egoist!”, privește-n jur cum procedează alții,

Dar sufletul candid și pacifist, la cel sărman împarte-ades ”ducații”,

Dar nu culeg decât dispreț și ura, acelora ce le-am făcut un bine –

Poate cândva se va întoarce tura, m-or milui și ei la fel pe mine?

De mii de ori mi-m zis: ”Nu mai apuc, pe drumuri nebătute și de alții!”,

Dar spiritul ce nu stă ”sub papuc”, mă-ndeamnă să-mi consum cumva ”talanții”

Pe care Dumnezeu mi i-a sortit, mă strădui să produc ceva sub soare,

Util, și inedit rar întâlnit, ce-n semeni să producă încântare.

De mii de ori mi-am zis: ”Nu mă complic!”, să-ndrept cumva a lumii strâmbătate,

Iar în demers, mai cad, dar mă ridic, și-o iau ”da’l capo”cu seninătate

C-așa-s clădit și nu sunt vreun erou, dar nu fac ”casă” cu indiferența,

Iar cei ce ne-au luat țara ca ”trusou”, la mine-n veci nu vor găsi clemența!

Și tot de mii de ori, în orice vers, m-am străduit să-mpart înțelepciune,

Dar nu mi-a reușit și ca revers, tot la icoane faceți rugăciune,

Și tot în continuare vă rugați, la Dumnezeu pentru averi și baftă –

Iar ”Tatăl nostru” rar îl murmurați, de-aceea sufletul îmi e precum o aftă!