PERIPLU POLITIC ȘI NU NUMAI - NELU PREDA

 NELU PREDA

PERIPLU POLITIC ȘI NU NUMAI

Ediție modificată și adăugită

Editura Izvorul cuvântului

Tehnoredactare și corectare – Nelu Preda

Cuvântul înainte – Florin Căprar

Coperta – Florin Căprar

Sursa imaginii și grafica – necunoscută - media online

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

PREDA, NELU

Periplu politic și nu numai/Nelu Preda. Buftea: Editura Izvorul cuvântului, 2017

ISBN 978-606-94346-4-2

821.135.1

Nelu Preda: Periplu politic și nu numai

Copyright © Nelu Preda, 2017

Pentru prezenta ediție în limba română, toate drepturile ediției aparțin autorului. Reproducerea prin orice mijloace, chiar și parțială, a textului cuprins în acest volum, fără acordul scris al autorului, constituie oîncălcare a Legii drepturilor de autor și sesancționează potrivit prevederilor acesteia.

PAGINA 3

Cuvântul editurii

Ne aflăm în fața unui autor complex, un autor ale cărui versuri și eseuri cuprinse în volumul de față ne relevă omul de dreapta, omul care, imediat după revoluție, a simțit că are ceva de spus și a spus, fiind la 28 de ani primar în urbea natală, omul care în toți acești ani și-a exprimat convingerile în mod deosebit în mediul online și care a încununat lupta, adunându-le în acest volum. Având bucuria de a-l cunoaște personal, discutând cu el mi-am dat seama că verticalitatea și consecvența pe care am descoperit-o în versuri și eseuri nu sunt doar de fațadă și reprezintă felul lui de a fi și a gândi.

Dacă în volumul de debut, Poeme pentru tine, apărut tot la editura Izvorul Cuvântului, am descoperit latura sensibilă a lui Nelu Preda, care ne invita sau mai bine zis ne făcea să trăim cu el stările prin care trecea în fiecare poezie, în acesta carte autorul ne provoacă la o reflexie asupra vieții sociale și mai ales politice a ultimilor ani.

Trecând ușor dintr-un registru în altul, de la pamfletul dur în care folosește un limbaj deosebit de tăios, un limbaj al străzii neînduplecate, al străzii care știe în momente de cumpănă să își exprime nemulțumirea la un registru ușor, la acea ironie fină, de multe ori mai ascuțită și mai dureroasă, el iese în relief în mod deosebit prin mesaj, pentru că poezia lui poartă acel mesaj al conștiinței omului care trăiește într-o societate cu bune și rele.

Am citit cartea fără a face vreo judecată din punct de vedere politic sau religios, dar aceasta m-a făcut să îmi pun anumite întrebări iar acum conștientizând acest lucru mi-am dat seama că și-a îndeplinit scopul, acela de a ne face să reflectăm un pic asupra a tot ce se întâmplă în lumea care ne înconjoară și de a ne impulsiona să nu mai stăm pasivi.

Volumul Periplu politic și nu numai e un apel la conștiința fiecăruia din noi și nu rămâne decât ca fiecare în parte să hotărască calea pe care o va urma.

Căprar Florin

PAGINA 4

PAGINA 5

Periplu politic

Antiteze

E ziua clar opusul nopții,

Iubirea e al urii panaceu,

Destinul similarul sorții,

Iar Dracul e certat cu Dumnezeu.

Destoinicia s-a certat cu lenea,

Iar darnicul nu-i frate cu zgârcitul,

Albul și negrul nu-s aievea,

Apusul nu-i deloc ce-i răsăritul.

Cruzimea e dușmanul milei,

Rapacitatea generozității,

Meritul este opusul pilei,

Trădarea-i sfârșitul cetății.

Atâtea pe lume există,

Opuse ca sens și efect

C-ar trebui o lungă listă...

Dar cred că voi le știți perfect!

PAGINA 6

Albe versuri...

Albe versuri scriu poeții, siluindu-și muzele,

Și recită cu emfază, țuguindu-și buzele –

Vor să compenseze ritmul și măsura șchiopătate,

Ocolite cred, din lene, cu-atâta seninătate!

Scriu metafore de-a valma, fără nici o legătură,

Abstracționând talentul ce li-i dat de la natură;

Caută cu dinadinsul modernismul ce-i în vogă,

Contestând poemul clasic cu un drept ce și-l arogă.

Știu că este loc sub soare pentru orice creatură,

Iar într-o bibliotecă, pentru orice scriitură,

Dar păcatul este mare să vă irosiți talentul,

Prinși de modernismul care vă absoarbe ca torentul!

PAGINA 7

Ajunge!

Ajunge, nu vă săturați, cu câte guri oare mâncați?

Cu care fire existați, tumoare între frați!

Averi și case cu nesaț, agonisit-ați braț la braț,

Românul n-are bani de zaț și ghiorlăie din maț.

Sunteți rușine-ntre români, ca muncă, dați doar din plămâni,

Alunecoși și mari hapsâni, vă credeți drept stăpâni.

Salarii mari și pensii grase, diurne și mașini luxoase,

Noi stăm și tremurăm in case, în nopțile geroase.

Ambițioși și imorali, în muncă sunteți doar vocali,

Spirit de turmă de șacali, setoși dar cerebrali.

Ajunge, cât acest popor, să fie pradă lupilor

Ajunși o coadă de topor, de țără vânzător?

Ajunge, nu îi mai votați, la vot nu vă mai prezentați,

În bloc, uniți ca niște frați, de hoți voi să scăpați!...

PAGINA8 

Blestem?

Să fie libertatea blestem în România

Când protestăm în van și caravana trece?

Cu grașii și umflații ce ne stârnesc mânia

Spunând că guvernează dar punga-o să ne sece?

Ce libertate-i aia când nu ne-am vândut țara,

Au dat-o de pomană ai noștri ”patrioți”

Muncim acum la dânșii din zori și până seara

Au devenit patroni... grijania lor de hoți!

Cheliră munții noștri, vândură și petrolul

Și gazele le dară c-un dram de redevență

La orice venetic ce ne-a râvnit subsolul...

Blestem e libertatea?... Să-i facem reverență?

E liber la șomaj – că doar e libertate

Dar faceți ”ciocul mic” sau emigrați în lume

Cu dorul de părinții ce au ceva etate

Și pensii mai mizere decât se poate spune.

E dulce libertatea, așa cum ni se spune,

Mai bună ca huzurul avut în colivie,

Dar fără demnitate și ea ușor apune

Și moare sufocată ușor de sărăcie!

PAGINA 9

Ciocoii politicieni

Ciocoii politicieni, au fost şcoliți în alte vremi,

Foşti politruci, foşti activişti, se dau astăzi capitaliști...

Din mari intenţii declarate, ei le-au bulibăşit pe toate,

Şi-n sărăcie ne-au adus, făcând, spunând, ce au de spus.

Politica o fac cu banii, strânşi cu mult chin de toţi sărmanii;

Au secretare, limuzine şi toţi se vor oameni de bine!

Se ceartă intre ei ca lupii, cu-atâta sârg că-ţi dau fiorii,

Iar ţara au lasat-o baltă, cu multe biruri şi îndatorată.

Nu au obraz, nici vreo ruşine, ne mint pe tine şi pe mine...

Cum că va fi cândva mai bine!

Toţi, deputaţi şi senatori, nişte-nbuibaţi şi nişte trădători,

Toacă bugetul în neştire, fară să dea vreo mulţumire

Poporului ce i-a votat... pretind că au de redactat

Vreo lege cum au mai făcut şi camarila au satisfăcut.

Poporul rabdă că-i recesiune, al lor salariu e-n ascensiune...

Au privilegii, pensii şi diurne, fond forfetar (ca de pe altă lume!)

Cu ei n-avem nici o speranţă, să ţină ţara-n vreo balanţă,

Oportunişti şi infantili, se poartă ca nişte vechili...

Fabrici, resurse au vândut şi-astăzi trăim din împrumut,

Toţi, fară de excepţie, sunteţi pentru popor decepţie.

Aţi merita un Ţepeş să v-adune, în Bărăgan ca-n vremurile „bune”...

Cu palmele să câştigaţi tainul şi poate aţi comensura veninul,

Cu care-aţi otrăvit acest popor... Ruşine să vă fie, porcilor!

PAGINA 10

De ziua ta

E sărbătoare mare în Carpați,

E ziua României Mari, unite –

Oriunde astăzi să fim iară frați

Chiar de orgoliile sunt rănite.

Hai să uităm de orice dușmănie,

Suntem din geți și daci ca neam –

Pe-acest pământ cu-atâta omenie

I-am găzduit pe alții și eram.

Un scut uman în calea Semilunii,

Ni-i toată Europa tributară –

Chiar dacă ne-au călcat odată hunii,

Hotarul ți-am păstrat, mărită țară!

E ziua când Unirea cu Ardealul

Prin luptă dreaptă s-a înfăptuit –

Acest-a fost de veacuri idealul

La care bunii noștri-au năzuit.

Să arborăm deci tricolorul,

Și la paradă să ne adunăm –

Să urmărim cu toții zborul

Și escadrilele să admirăm!

De ziua ta vom fi mai buni,

Tu Românie mamă bună –

I-ai legănat și pe străbuni

Și ne-ai ținut pe noi de mână.

PAGINA 11

Cât va fi cuget românesc,

De-ntâi Undrea te-om prăznui

Și tot ce-i bun și omenesc,

La oaspeți noi vom dărui!

PAGINA 12

De-ar fi!

De-ar fi să fie lumea un spațiu ideal,

În care toți să spere că vor avea o pâine

N-ar trebui cu toții să ne-opintim la deal

Pentru asupritorii de astăzi și de mâine.

Murit-au ’naintașii, ca să muncim opt ore,

Ciocoii noi ne-ar pune să asudăm și noaptea

De parcă noi am fi, ființe ierbivore,

Iar ei au dreptul doară a ne exploata.

Nu ne mai dau salarii după calificare,

Acești îmbogățiți ce nu mai au măsură

Minim pe-economie ne dau la fiecare,

Și dacă protestăm, ne bagă pumnu-n gură.

Fabrici și combinate, pe toate le-au distrus,

Șomajul e în floare în tineri-absolvenți

Ce-și caută norocul acum doar prin apus,

Și pleacă-n băjenie chiar dacă-s eminenți.

Țara-i îndatorată, și-i plină de ruine

Căci fructul l-au cules aceștia noi ciocoi,

Piețari mai ieri, azi iată ne dau în silă pâine

Și cheltuie-ntr-o zi, cât într-o viață noi.

Trezește-te Române și ieși acum în stradă,

Unește-ți azi voința și crezul în mai bine,

Pe-acești asupritori nu-i mai lăsa să creadă

Că ar putea să stoarcă și sufletul din tine!

PAGINA 13

Din daci...

Din daci noi fost-am plămădiți,

De veacuri mult prea asupriți –

Dar vitejește am luptat,

Și glia ne-am eliberat.

Dar vremuri grele au venit,

Iar trădătorii s-au tocmit

Să vândă trupul țării sfânt –

Se-ntorc străbunii în mormânt!

Se-ntorc, căci moștenirea lor,

Ne-au dat, și-un mândru tricolor

Iar noi răbdăm, ca niște fameni

Să guverneze peste oameni,

Să vândă țara la străini,

Pentru o brumă de țechini,

Păduri și fabrici și uzine,

Sunt astăzi doar niște ruine.

Toți tinerii ne pleacă-n lume,

Deși-s deștepți și au renume –

În țară n-au un loc de muncă,

Prăpastia este prea adâncă

Între bogații parveniți,

Și omenii de rând cinstiți.

Între ciocan și nicovală,

Și camăta băncii venală.

PAGINA 14

Din daci suntem, și am răbdat,

Neamul ne-a fost mereu trădat,

Dar am răzbit și am învins

Pe orice-asupritor și ins

Ce se credea nemuritor,

Stăpân pe țară și popor –

A fost, s-a dus, alții-au venit,

Au trai cum n-au mai pomenit,

Dar n-o să-i mai răbdăm deloc,

E ființa țării noastre-n joc –

Cu foc și pară-i vom goni,

Și nu ne vor mai prigoni,

În țară vom fi iar stăpâni,

Cu inimă de bravi români,

Urmași ai dacilor viteji,

Cu brațe tari, la cuget treji!

PAGINA 15

Doină

E lungă țara și e lată, dar furii au prădat-o toată,

Ruine vezi pe unde treci, te-neacă lacrimile seci.

Din codrii mândri de aramă, au mai rămas neluate-n seamă

Fiștoace ici și colo doar, cioate-au rămas pe-orice hotar.

Petrol și gaze am avut, dar le-au vândut oricui a vrut,

Pe mai nimic, cu sinecuri, la venetici plătim facturi.

Avem belșug de energie, hidroelectrică se știe,

Atomică. - O exportăm, iar pe român doar îl taxăm,

Cu energie din termocentrale, c-așa-i pe placul Băncii Mondiale.

De la producători cam de de toate, azi importăm tot ce se poate,

Totu-i pe bază de comision, luăm camion la preț de avion.

Biruri apar pe zi ce trece, ca pe român la buzunar să-l sece,

Iar viața să îi fie fiere, pentru huzurul celor la putere.

Toți tinerii sunt răspândiți prin lume, ca să câștige omenește-o pâine,

Ai noști buni stau singuri și uitați, ai occidentului cu toții-s răsfățați,

De-a bunilor copile, plecate-n băjenie, al nost’ Guvern se face că nu știe.

Doamne, românului dă-i mintea de pe urmă, să nu se mai comporte

ca o turmă,

Pe-asupritori să-i zvârle în talaz, să nu îi mai sugrume-al său grumaz!

PAGINA 16

Eșuatorul – Traian Băsescu

Marinarul, pe uscat, ce-a atins a devastat.

Şi nu este de mirat... vrea să ‘este’ “om de stat”!

La Transporturi cât a stat, a-nchis şi-a concediat,

Şi-a vândut (şi-ar vinde pruncii?), chiar şi obiectul muncii!

Flota mândră moştenită, de pieţari a fost tocmită,

Şi vândută ca fier vechi... ăştia hoţi, făr’ de perechi!

Cu limbaju-i accesibil, a părut a fi credibil...

Bucureștiul îl instituie, ca primar... ce deziluzie!

În mandatul ce-a avut, mai nimica n-a făcut...

Ar fi fost mare păcat, să nu fie promovat!

Apoi, ales de popor, a zis că-i preşedinte jucător,

Şi s-a jucat ce-i drept cu-atâta fler, că ne-a pus gaj la orişice bancher,

La F.M.I. ne-a-ndatorat pe tine şi pe mine, să capitalizeze băncile străine,

Iar ele ca orice parazit, au şi repatriat orice profit!

Şi c-un aşa meşter „cârmaci”, nu propăşim nici astăzi, nici în veci...

“Corabia” e-n voia sorţii iar noi ne tânguim şi astăzi morţii

Ce au murit sperând să fie, belşug în ţară şi democraţie.

De-aceea marinare îţi spun cruţă, „corabia”, cât mai suntem în viaţă...

Du-te şi cârmuieşte-un bric de “soi”... şi nu te mai întoarce înapoi!

PAGINA 17

Fabula stăncuței

O stăncuță cam zburlită,

Și la minte zăpăcită,

A clocit gândul valid

Să se-scrie-ntr-un partid.

Și-a avut mare succes –

Croncănea în toate, des;

Ea pe toate le știa

Chiar dacă le bâjbâia.

Că-n al orbilor palat,

Chiorul este împărat,

Și-a ajuns sub jurământ

Ministru la-nvățământ.

Cum avea și ceva carte,

A-nceput schimbări în toate:

Nu vreau profesionale,

Nici licee industriale!

Nici programa nu e bună –

Facem alta într-o lună!

Manuale-alternative –

Cele vechi sunt cognitive!

PAGINA 18

Într-o lună-a bulversat

Tot sistemul bun de stat,

Iar sărmanii școlărei,

Cintezoi și câțiva miei

Care n-au urmat liceul,

Pasc pe margini eleșteul –

Sunt șomeri, dar absolvenți;

Pot ajunge delincvenți!

Și tot sub al ei mandat,

Doctorate-au comandat

Alte stăncuțe din stat,

Și le-au luat prin plagiat.

Astăzi țara este plină

De mulți doctori de duzină –

Ca stăncuța croncănesc,

Dar munca o ocolesc.

Morala:

Nu-i da prostului putere,

Fiindcă ajutor nu cere –

Neavând discernământul,

Ruinează-nvățământul!

PAGINA 19

Fără noimă

Fără noimă scriu la versuri, aplecat pe tastatură,

Ca și cum cu-a mele eresuri, aș schimba vreo picătură,

Din a lumii dezlânată, disperată zbatere,

Din absurdul ce îndată, întâmpină o cerere,

De-ajutor, de-ngăduință, pentru-aproapele-n necaz,

Li se pare biruință, ca de el să facă haz...

Fără noimă scriu la versuri, cugetând la nemurirea,

Vorbelor ce scriu în râuri, fără să găsesc menirea,

Sau măcar câteva rânduri, să găsească trezească și ecou,

Tot nu aș mai sta pe gânduri, dacă nu greșesc din nou!...

Asta-i soarta de poet, scrie rime pentru stele,

Neștiut e și discret, fără faimă și bezele...

Precum ”starul” manelist, adulat de semidocți,

Sau de Ponta cel vestit, aclamat de ”patrioți”!...

De-asta stau acum și scriu, pentru mine, pentru tine,

Poate că într-un târziu, versul meu va prinde bine,

Generației ce vine și nu este tonciuzată,

Va-nțelege că spun bine și nu caut vreo răsplată,

Gloria și faima-s mofturi, care vin așa cum pleacă,

Doar cu muncă și eforturi, neajunsu-l bagi în teacă!...

PAGINA 20

Furi, fur, fură!

E scoasă țara la mezat,

Și tot ce-a fost bun de furat

Hienele-au ”luat în gură”:

Fur, furi, fură! *

Petrol și gaze și păduri,

Le stăpânesc azi niște furi,

Noi n-avem lemne-n bătătură:

Fur, furi, fură!

Uzinele le-au demolat,

Și le-au vândut fier la REMAT,

Noi am ajuns paznici în tură:

Fur, furi, fură!

Ei fură tot ce-a mai rămas,

Iar țara noastră-i de pripas,

S-a jefuit fără măsură:

Fur, furi, fură!

Deviza-aceasta guvernează,

Pe toți acei ce dirijează

La cârma țării ce-o vândură:

Fur, furi, fură!

Să îi ferească Domnul sfânt,

Să se atingă de pământ

Al țării trup de la natură:

Opriți fur, furi, fură!

PAGINA 21

Generație de sacrificiu

Suntem o generație de sacrificiu, la fel părinții noștri-au fost,

N-avem nici casă nici serviciu, sau dacă-avem e plătit prost.

N-avem nici viitor, prezentul ne-alungă orice optimism,

Fiindcă ne doarme parlamentul și-a năzui e un truism.

Învățământul e în stază și pregătește doar șomeri,

Poate cel mult agenți de pază cu diplome de ingineri.

E plină țara azi de malluri, iar fabricile-au dispărut

Mereu se emigrează-n valuri, la muncă în necunoscut

În vestul ”rece” și distant, ca cetățeni de rangul doi,

Având statut de azilant și slujbe de cărat gunoi.

Ca cetățeni europeni avem doar multe obligații –

De muncă să rămânem țepeni, să ascultăm și observații.

În țara noastră-s azi stăpâni toți veneticii și-mbuibații,

Toți, altceva decât români, conduc destinul ăstei nații!

Păduri, ogoare și petrolul, sunt stăpânite de străini;

La guvernanți le-au dat obolul – câțiva nenorociți țechini.

Și au vândut-o pe nimica, pe noi asemenea poporul,

Nu au știut deloc de frica, a ce le-aduce viitorul!

Căci am răbdat destul și osul, ni-i scrijelit azi de cuțit...

Gata, v-ajunge-atât cu ”rosul”, și ”hoitul” s-a cam împuțit!

Ne-am săturat de sacrificiul atâtor zeci de generații

Care-au muncit spre propășirea nefericitei ăstei nații!

Tot ce-au agonisit părinții, voi ați furat într-o decadă

Și toată istețimea minții ați folosit-o pentru fraudă.

PAGINA 22

Treziți-vă cât mai e vreme, dați-ne țara înapoi

Căci nu vom ezita deloc s-o luăm cu forța de la voi!...

Iar dacă vom vedea cu toții că nu găsiți soluție,

Atunci precis vom declanșa o nouă revoluție!

PAGINA 23

Hoții!

Sunt hoți și hoți, dar ca pe-aici,

Pe unde-am fost nu am aflat -

Ca-n mușuroiul de furnici

Ei colcăie neîncetat!

Pe stradă și-n autobuz,

În primării și parlament,

Sunt hoți, hoții pân’ la refuz,

De parcă-ar fi stabiliment.

Fură găini sau portmoneu,

Ori euro cu milioane,

Au funcții sau doar cu tupeu,

Pot fi civili, sau cu galoane.

Un singur lucru-i definește:

Dorința de a-și însuși

Averi. - Și poate-i omenește

Dar nu le place-a năduși!

Căci munca este dificilă,

E mult mai lesne a fura,

Justiția nu-i prea facilă –

Pedepse greu va structura.

De-aceea hoții, mafioții,

În țara noastră propășesc –

Ceilalți muncesc ca idioții,

Cu greu o viață-și construiesc!

PAGINA 24

Iar...

Iar a venit inberbul cu poemul,

Organul l-a schimbat azi în fecale

Se pare că nimic nu-i stă în cale

Să-mproaște zoaiele cu pumnul!

Și a găsit un grup de gospodine,

Frustrate sexual care-l susțin,

Le excita limbajul anodin -

Eroul e cu”pana” mortăciune?!

Decența i se pare imorală,

Parcă Cenaclu-ar fi un mal de șanț,

Să profereze măgării în lanț,

Și să nu dea la nimeni socoteală!

Primiți-l dragi colegi ca pe-un erou,

Căci zi de zi are organu-n gură,

E-un specimen și nu-l privesc cu ură,

Poet o fi, dar numai în argou!

PAGINA 25

Încotro?

Ne înmulțim frenetic, prăpastii se-adâncesc,

Unii rabdă de foame, iar alții huzuresc;

Sutime din mulțime, deține bogăția,

Iar restu’-umanității împarte sărăcia.

Avide, corporații, ne otrăvesc pământul,

Pentru-a avea recolte cât nu cuprinde gândul

Tot ce mâncăm e chimic sau ieftin surogat,

Cu sănătatea noastră, dăm bir la cel bogat.

Planeta-i infestată de sute de reziduuri,

Păduri sunt decimate, nimeni nu-și face gânduri

Ce-or respira copiii, nepoții noștri oare

Și alte generații din lumea viitoare?

Și peste toate-acestea mai vine și Jihadul

Cu-atâtea atentate ce aduseră iadul;

Religia-i sublimă când este umanistă,

Dar Doamne, încotro, cu toată-această listă?

PAGINA 26

Limba noastră

Limba noastră-i armonie, susur dulce de izvor,

Mărturie mereu vie, despre-un mândru brav popor.

Dacii liberi ne-o lăsară, moștenire glorioasă,

Toți românii o păstrară și-o vorbesc și-acum în casă.

Chiar de-s răspândiți în lume, pruncii lor știu românește,

Românesc e al lor nume – cinste celui ce îi crește.

Limba noastră e fecundă, balade, basme și doine

Propagate ca o undă, sunt știute de oricine.

De la munte pân’ la mare, din apus în răsărit,

Te-nțelege orișicare, nu contează de ce rit.

Mulți pretind că ești adusă, de romani cu foc și pară...

Dar latina nu-i pătrunsă, nici în propria lor țară!

Alți-au încercat prin timpuri, limba să ne-o-nstrăineze,

Slavi, tătari, sau pui de unguri, fură doar să eșueze.

Limba noastră ne unește și acum și-n viitor,

Sufletul pe românește, simte - suntem un popor!

De aceea, noi cu toții, cât vom fi te vom vorbi,

Și-oriunde ne poartă sorții, sunetele-ți vom sorbi!

PAGINA 27

Măgarul senator

Un măgar cu ceafa lată,

Și cu scârbă pentru-ogor,

Și-a propus așa de-odată...

Să devină senator!

Toate bune și frumoase,

Carte multă nu avea...

Animalele sunt proaste,

Judecă în mintea sa!

Să-mi depun candidatura,

În colegiu de găini...

Ce cocoș m-ar da de-a dura

Chiar de carte dacă-s plini?!

Zis, făcut apoi și iată...

E măgarul senator,

Cu emfază reprezintă,

Tagma cotcodacelor!

Nu mai vrea să doarmă-n iesle,

A cerut s-aibă divan,

Și cazare de cinci stele...

În cel mai de soi saivan!

Și nici fânul nu-i mai place,

Vrea doar muguri de trifoi,

Lapte de la dobitoace...

Vaci sau capre, chiar și oi!

PAGINA 28

Legi nu face, că nu știe,

Însă s-a-ntovărășit,

Cu o vulpe făr' de glie...

Bună la găinărit!

Sub a lui oblăduire,

Dispar găinile în ceață,

Iar câinii din comenduire...

Le vând ouăle în piață!

Uite-așa azi, la fel și mâine,

În fermă totu-i bulversat,

Pentru găini nu mai e pâine...

Măgarului, nu i-a păsat!

Găinile se revoltară,

Și pe măgar l-au revocat,

Prin referendumul pe fermă...

Și-acuma zace nemâncat!

E cercetat pentru minciună,

Hoție, și-alte fel de fel...

Aviz, spre specia umană,

Acelora ce fac ca el!

PAGINA 29

Mi-e dor de libertate...

Mi-e dor de libertate-n țara mea

În care strâmbătatea este dreaptă,

Iar hoții au curajul și ar vrea

Să ne-ngenunche treaptă după treaptă.

Mi-e dor de libertatea de cuvânt

Ce-ajunse să nu aibă greutate -

Scandăm degeaba la lozinci în vânt,

Iar hoții fac arest în libertate!

Mi-e dor de libertatea de-a munci,

Cu oarece folos și pentru mine,

Azi doar patronii pot a porunci,

Și discreționar ne dau o pâine.

Mi-e dor de libertatea din trecut,

Dar nu se poate spune că-s nostalgic –

Și lucruri bune-atunci s-au petrecut –

Doar îmbuibații de-azi le iau în tragic –

E vremea lor, de tot ticăloșită,

Ne mint că n-avem productivitate

Dar ne plătesc (și nu cad în ispită!),

În acte doar salariul jumătate.

Și-ar mai fi multe de adăugat

Dar vă întreb: aceasta-i libertate?

De ce atâta sânge s-a vărsat,

Să facem vile-n loc de combinate?

PAGINA 30

Prin ”libertate” fabrici s-au distrus,

Capitalismul care azi tronează

Doar viciu și mizerii a adus,

Pe nimeni însă nu interesează.

Mi-e dor de libertatea ce-o avea,

În lume România de-altă dată,

E subjugată azi și-i o belea,

Această U.E. foarte lăudată!

PAGINA 31

Munca

De carton e bogăția azi în Țara Românească –

Munca este temelia, visul să ți-l împlinească;

De privești jur împrejur, vezi doar hoți și parveniți –

Tu fii harnic, ține-ți drumul, nu-ncerca să îi imiți!

Fii cinstit, plătește-ți traiul cu efortul muncii tale,

N-aștepta pomeni și daruri care ți-ar ieși în cale

Ca răsplată pentru cinstea ce ți-ai scoate la mezat,

Dar dacă ești demn, cu mită, nimeni nu a cutezat

Să-ți mânjească demnitatea, să-ți știrbească viitorul

Tu fii harnic, ține-ți munca, ține-ți casa și ogorul,

Iar când noaptea se așază și te culci în patul tău,

Dormi ca pruncul, fără grijă, nu cu teamă, ca cel rău!

PAGINA 32

Nedumerire

Privesc uimit prin veacuri înapoi,

Ce-a fost poporul nostru și ce este;

A izbândit războaie și nevoi,

A fost adevărat, nu e poveste.

Mă-ntreb unde-s voinicii de-altădat,

Cu care Mircea-i biruia pe turci,

Sau Țepeș drept și binecuvântat

Ce pe dușmani îi ridica în furci.

Unde-s răzeșii lui Ștefan cel Mare,

Cu care-a izbândit la Podu-nalt -

Ce s-a-ntâmplat cu vița lor și care

Este motivul că suntem sub șpalt?

Unde-i sămânța veche traco-getă,

Ce-a subminat-o de am decăzut

Sub stăpânire și sub rea vendetă

Sub lăcomia care-i la-nceput,

Dar ne sufocă zi de zi mai tare,

Toți veneticii care-au năvălit

Pentru un pat și ceva de mâncare,

Azi sunt stăpânii de nemulțumit.

PAGINA 33

Ne-au luat și gaze, și petrol, și codri,

Și aurul ar vrea ca să ni-l fure,

Iar guvernanții parcă-s ipohondri,

Se schimbă la conducere în ture

Și acirează numai după mită,

De parcă-ar fi cu toți fanarioți,

Le-aș spune-acuma una să sughită

Grijania lor de hoți și mafioți!

De-aceea voi urmașii vii ai celor

Ce glia au stropit-o cu-al lor sânge,

Rupeți grabnic jugul sălbaticelor

Ființe ce vă fac ades a plânge!

Să faceți iarăși România Dodoloață,

Dușmanii să pleznească de amar,

Și toți românii ce mai sunt în viață

În țară să găsească un salar!

Să nu mai pribegească-n băjenie

După o slujbă care să-i hrănească

Să fie-n țară numai omenie

Să-ți fie drag în Țara Românească!

PAGINA 34

O patrie, doar una!

O patrie, doar una-avem pe lume,

Lăsată de strămoși ca bun de preț,

În ea ajuns-am să răbdăm de foame,

Sluga străinului cel hrăpăreț!

Pământul ei stropit cu sânge,

De către-ai noștri bravi eroi...

Vândut la venetici, e astăzi, plânge

Mândria noastră terfelită în noroi!

În ea cu toți-aveau o pâine, mare-mică,

Ce-n demnitate acasă-au câștigat,

”Pietre de moară” în depărtări ridică,

Astăzi, românul fiind în Occident argat!

Toți trădătorii, gângavi, agramații,

La solduri îi vândură veșnicia...

Și-n ale veneticilor ovații,

Ar vrea să desființeze România!

O patrie, avem pe lume, azi ne cheamă,

Alăturea cu toții să-adăstăm,

Pericolul să-l luăm acum în seamă,

Pe-asupritori, cu toți să-i alungăm!

Să fie iară mândră România,

Cu toți să fie mândri că-s români,

S-abunde bunăstarea, bucuria,

Pe plaiul moștenit de la străbuni!

PAGINA 35

Odă lui Ion Iliescu

Odă ţie, zâmbet larg, care ai lăsat cu sârg,

Ţara într-o sărăcie... glorioasă-a ta “domnie”!

După numai trei mandate, lăsaşi fabrici ruinate,

De pieţari la sold vândute... ce valori au fost pierdute!

Ceaușescu-ţi lăsa ţie, țara făr' de datorie,

Iară tu, cu-elucubrații, îndatoraşi trei generaţii...

Cu alde Dima, Văcăroiu,”privatizaşi” tot portofoliu’,

Lăsând pe stradă muncitorii, azi paznici la toţi profitorii!

În ale tale trei mandate, ai adus foamea şi la sate.

Şi i-ai îmbogăţit pe “venetici”, scutindu-i de impozit ani vreo cinci!

Odă ţie, politruc, ființă cu limbă de nuc,

Ce-ntr-o oră de vorbire, consumi kile de gândire,

Să exprimi aceeaşi frază, Doamne, aibe-ne în pază!

Setea ta pentru putere, (spunând că tu nu ai avere!),

Te-a motivat să-i laşi pe acoliţi să fure, mai rău că hoţii în pădure!

Te-a făcut să stai în cap de ţară, chiar dacă ai lăsat-o goală.

Ca să "emani" au murit tinerii, pe 13-15 ai chemat minierii,

Să-i căsăpească pe “golani”... şi uite Dumnezeu îţi mai dă ani!

Şi pentru-așa bravuri ce amintii, în loc să-nfunzi acuma puşcării,

Eşti mare Preşedinte onorific!!!... miracolul e sigur, mioritic!!!

De-aceea sper ca cerul să-ţi ursească, bucatele să nu îţi mai tihnească,

Şi tot ce bei să-ţi pară doar sălciu, cu iz de hrubă şi de bisturiu...

Să dormi când doarme vântu-n malul mării, să nu mai ştii de gustul sării!

Iar moartea să îţi fie chinuită, în lacrimi mari ca de mamă cernită.

Și zâmbetul să îţi îngheţe larg, iar soarele să-ţi strălucească-n prag.

La anul şi la mulţi ani!

PAGINA 36

Odă lui Victor Ponta

Ponta-i cel mai fain bărbat, virtuoz la plagiat,

Minte într-o zi cât zece, nimeni nu-l poate întrece!

Are fruntea mândră lată, cu șmecherii mobilată,

Toată viața-a dat din coate, și-a ajuns de nu se poate...

Prim ministru, cel mai cel, nimeni nu mai e ca el!

Are țara jucărie, vai de mama lui, nu știe,

Și nu vrea să aibă știință, despre-a tării suferință.

Crede că-i predestinat, cu izbândă-n plagiat,

Chiar la Cotroceni s-ajungă, președinte într-o dungă!

Țara nici n-o guvernează, la TV doar delirează,

Căci îi place mult pe ”sticlă”, narcisist, ne bagă-n pâclă!

Țara suferă-asuprită, de noi biruri năpădită,

El din solidaritate-așa, stă doar prin America!

Vrea în față, mai în față, n-are loc de vreo povață,

Vrea ca să ne reprezinte, chiar și-n loc de Președinte!

Vrea cam orice ”jucărie”, infantil, nu vrea să știe

Care-i locul dumnealui, care-i lungul nasului!

Doamne, apără-ne bolta, de el și de ai lui Ponta,

Adu-ne gândul pe loc, să n-alegem un excroc,

Un excroc în cap de Țară, ce-o va vinde iar și iară!

PAGINA 37

Of țară!

Of, țară, multe-ai mai răbdat în vremuri de restriște

Străbunii toți te-au apărat, dușmanul să nu miște

Nici granița, nici graiul sfânt să nu-l înstrăineze;

S-ar învârti toți în mormânt de ce-a fost să urmeze.

Ai încăput pe rele mâini, samsari de neam și țară

Cu inimi aspre ca de câini care te fac de-ocară.

Pământul care-a supt aici tributul greu de sânge

Este vândut la venetici, iar sufletul ne plânge.

Și codrii i-ați vândut pe rând, chelit-ați munții toți

Petrol și gaze, până când, cozi de topor netoți!?

Ați dat și aur și argint, și mine de cărbune

În al minciunii labirint n-aveți dimensiune.

Aveam cu toți un loc sub cer și câte un serviciu

Ni le-ați vândut și azi ne cer străinii sacrificiu:

Să le fim sclavi – ne-am părăsit copiii și soția

Pentru un trai mai împlinit lăsarăm România.

Ne pleacă tineri eminenți căci nu găsesc în țară

Decât noian de oponenți cu pile mari și-ocară.

Nici medicii nu-și mai găsesc în țara lor menirea

Și pleacă unde nimeresc, să-și cate fericirea.

PAGINA 38

Poporul suferă-n tăcere un trai tot mai anost

Cu biruri multe și durere o duce tot mai prost.

Doar hoții și-au găsit tărâmul de vis și-ndestulare

În tine țară, tu ești țărmul, nu da capitulare!

Of, țară, scutură-ți grumazul, și-aruncă paraziții

Fiindcă-ai întors destul obrazul să-l pălmuie bandiții!

Ridică-ți fii-ntr-un moment cu gândul libertății

Scandând cu forță-n Parlament:” Afară cu toți hoții!”

PAGINA 39

Omagiu ție...

Omagiu ție sfânt drapel, sub tine s-au jertfit strămoșii

Pentru o glie și un țel, au dat piept crunt cu nemiloșii

Dușmani ce-au jinduit moșia, ce-o moșteniseră străbunii,

Din neam în neam, din tată-n fiu, a lor au vrut să fie unii.

Omagiu ție scump stindard, tu i-ai condus la luptă dreaptă

Pe-ai noștri pui de leu ce ard, s-arate-a vitejiei treaptă;

Să-și apere iubita țară, de cotropiri să o ferească,

Iar pentru cei ce-ar jindui, în veci să nu mai îndrăznească.

Omagiu ție steag de luptă, victorii multe-ai petrecut

Cu-nsuflețirea cea eruptă, vitejii multe-ai cunoscut.

Noi te cinstim acum și-n veci, cu roșu galben și albastru,

Chiar dacă vorbele ni-s seci, a te descrie, ești un astru!

PAGINA 40

Pe-un picior de plai...

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,

Iată se-ntâlniră și se sfătuiră,

Mândri senatori, delapidatori,

Cum să izbândească să mai prelungească

Mandatele lor, și să stea în for

Încă patru ani, plini de somn și bani.

Neavândă măsură, pun candidatură

Pentru-a fi aleși, chiar de-s înțeleși

Să vândă păduri ca niște scursuri,

Să facă legi rele, pentru muhaiele,

Să-și dea pensii mari ca niște avari,

Salarii umflate, prime-ndestulate,

Bani pentru chirii, și-alte șmecherii.

Și nefiind de-ajuns, averi și-au ascuns

Tocmai în Bermude, sau aici la rude.

Toți sunt sărăcuți, n-au nici doi leuți

După declarații, trăiesc din donații!

Măre se-ntâlniră și se sfătuiră

Cum să însăileze, bani să candideze,

Dar nu banii lor, bani de la popor!

Vor lua pe-nserat, de la un magnat

Bani ca danie, de campanie

Ce-i vor da-napoi, înmulțiți cu doi,

Publice contracte, cu falsuri în acte,

Truc în licitații, fără contestații.

PAGINA 41

Zis, și-apoi făcut, ei s-au încrezut

În promisiuni, până într-o luni;

Când primiră banii, s-au trezit sărmanii

C-o mare belea, Fiscul, DNA!...

Și-au dormit, firesc, la”Beciul domnesc”,

Cum au meritat, și au meditat:

Ni s-a cuvenit, tot ce-am dobândit?

Am trăit regește, luxul se plătește

Munca-nnobilează, mita degradează!

PAGINA 42

Rădăcini

Ni-i neamul prins în rădăcini adânci,

În glia stăpânită de străbuni,

Precum un brad în clinul dintre stânci

Sau vița bolții la ai noștri buni.

Și limba este tot o rădăcină,

Rămasă de la daci și traco-geți,

Și-atâta cât a soarelui lumină

Ne-o lumina cu-a razelor săgeți

O vom vorbi, ca sfântă și curată,

Ce-a viețuit în secole prin noi,

Ca rădăcina de stejar ’cercată,

De vânturi și torente în puhoi.

Și ar mai fi o sfântă rădăcină,

Credința în Zamolxe-al nostru zeu,

Care-a bătătorit ce-avea să vină -

Credința în Iisus și Dumnezeu.

PAGINA 43

Sacrificiu

Sacrificați am fost de generații,

Și trai decent mereu ni s-a promis –

Aceia ce sunt morți după ovații,

Odat-aleși să facă au omis

Să-și țină legământul dat mulțimii,

Să-și pună-n slujba ei toată silința,

Doar pentru ei adună spuza lumii,

Iar pentru noi rămâne umilința.

Și n-ar fi mult nimic pentru o țară,

Noi ne-am sacrificat de bună voie –

Dar neputința-ncepe să ne doară,

Și de pomeni cinstit, n-avem nevoie.

Păcat că sânge au vărsat străbunii,

Să apere pământul ce-l vindeți,

Sunteți chiar mai sălbatici decât hunii,

Și niciun sentiment nu mai aveți.

Să vă ferească Sfântul din înalturi,

Să nu ne punem viața chezășie,

Sub steagul tricolor cu mândre falduri,

Să v-alungăm cu forța în pustie!

PAGINA 44

Secolul XXI

Trăim un secol de contraste cum n-au mai fost, dar poate-or fi

În viitor, mai mari și poate, nu vom mai ști ce-i libertatea –

Sfârșit-au dictatori feroce, precum a fost și Ghadafi,

Dar libertate tot n-avem, căci ni-i călcată demnitatea.

Abundă azi tehnologia în tot ce vrei și nu te-aștepți,

Dar exigențele sunt multe și tot mai mult de cheltuit –

Lucra odinioară tata, care trecut-a printre drepți,

Și-ntreținea familia – azi, toți lucrăm și-a trebuit

În câmpul muncii cum se spune – tribut de muncă și efort,

Să dăm întreaga națiune pentru câțiva mai hrăpăreți,

Ce-au locuit în a lor țară până mai ieri afară-n cort

Și au găsit aici belșugul pentru cei hoți și ziși ”isteți”!

Oligarhia financiară ne stoarce cu dobânzi veroase,

În restul lumii, modicei, la noi sunt duble, chiar triplate –

Economia o sufocă prin speculă și mari foloase,

Dar ne vorbesc neaveniții doar de profit și libertate!

Când sonde au ajuns pe Marte ca un triumf pur tehnologic,

În Apuseni n-avem curent, mai scriu copiii la opaiț -

I-aș întreba pe potentați cu a lor gușă: ”Asta-i logic?,

Mai faceți mult la lemne frecții ca să le dați apoi cu baiț?”

Un secol cu așa contraste nu a mai fost, dar îl trăim,

Obezi sunt unii, subnutriții tot intră-n oastea celor drepți –

Dar dac-ar exista voință efortu-ar fi total infim

Să îi hrănim pe toți ca frații, dar la bogați, ce să aștepți!?

PAGINA 45

Cât vă mai rabdă...?

Cât vă mai rabdă azi pământul, hapsâni cu inima de piatră?

Țării îi pregătiți mormântul, căci nu iubiți a noastră vatră!

Ați pus tot statul la mezat: petrol, și gaze, și uzine,

Și băncile-ați devalizat, ca să vă meargă vouă bine!

Din tot ce-a fost cândva de preț - învățământ și sănătate,

Tratate astăzi cu dispreț, plecat-au în străinătate

Și medicii și studențimea dau azi tributul băjeniei,

Tratând și-mbogățind Apusul în detrimentul României!

Și-n parlament dorm șobolanii, ce rod bugetul sforăind

În largi fotolii, căci dumanii se fac că lucră legiuind,

Dar scot doar legi avantajoase pentru penali și mafioți;

Votează sinecure grase și alocații mari la hoți

Căci nu se știe ca pământul când vor ajunge-n pușcărie,

Și-și pregătesc așezământul s-aibă confort și veselie!

Pensionarii fac azi foamea, iar muncitorii doar o mint,

Noroc că s-a-ncălzit și vremea, iar gerul, boala n-o mai simt!

Străbunii în mormânt se-nchină când voi pământul ni-l vindeți,

Căci sângele și-au dat în tină și mulți au fost scurtați de vieți –

Voi, scârnăvii ce nu vă spală nici apele din Marea Neagră,

Ați fi în stare pentru-o țoală să vindeți garderoba-ntreagă!

Dar nu-i trecută astăzi vremea când veți plăti întreg veninul,

Cu care-ați otrăvit voi lumea, iar pentru noi sfârși-va chinul –

Un Țepeș trebuie s-apară dintre vlăstarii neamului,

Să deporteze Parlamentul în centrul Bărăganului!

PAGINA 46

Democrația

Ea este sublimă doar în teorie,

în viață-aplicată e-un amplu coșmar,

Din toți politrucii s-aleg doar o mie,

ce n-au în glagorii o spiță măcar.

Votează toți proștii, și oligofrenii,

ce-și vând conștiința pe-un litru de vin –

Le cântă prohodul și multe utrenii,

iar țara, poporul, e plin de venin

Căci nu mai există în lumea aceasta,

ca în România atâta popor,

Neștiind nici planeta, din pricina asta,

li-i mintea-ncețată cum este un nor –

Votează cu mațul, votează cu mintea

redusă de patimi la simplu organ,

Sunt mici precum lintea, din pricina asta,

stârnesc câteodată chiar un uragan,

Iar țara sărmana condusă-n genune,

de toți politrucii aleși la toptan,

Își pierde averea, își pierde renume

și-i tot mai săracă în an după an,

Iar toți inamicii, profund jubilează,

se fac că ne-ajută cu sfaturi și bani,

Dar ne-ndatorează și astfel creează

prăpastii căscate în puntea de ani.

PAGINA 47

Ce-or face urmașii, ce-or face copiii,

ce au moștenire un P.I.B. anual,

De plată spre dânșii ce-s frați ai stihiii,

și pun încă-o dată de-un nou ritual,

În care declară pompos și angelic

că-s bune intenții ce au pentru noi,

Dar vezi că-mprumutul cu iz psihedelic,

ne bagă profund tot mai mult în noroi?

A fi democrat cred eu, presupune

un minim decent de de glagorii în cap,

Căci altfel de e generează-o ”minune”

și toate-aberațiile nu mai încap

În inima țării, în cugetul ei,

se cască prăpăstii ce nu-s de trecut –

Când doarme conștiința, lăsăm pe mișei

să ne încropescă-ntru somn așternut.

De-ar fi după mine, iar vot cenzitar,

aș pune în țară și oameni cu cap,

Și-ar spune cuvântul, n-ar fi în zadar,

iar democrația, n-ar fi handicap.

Ne naștem cu toții cu câte-n ”talant”,

mai mare, mai mic, după voia de Sus,

Dar eu cred c-ar fi infinit elegant,

să și judecăm tot ce vrem a fi spus –

Iar locul în lume, să-l știm că-i corect,

valoarea în sine să ne fie curată,

Și sigur, atunci n-ar mai fi vreun abject,

ce fiind ilicit, rău profet se arată!

PAGINA 48

Țara noastră

Țara noastră, cuibul nostru, azi e năpădit de ”cuci”,

Creaturi precum un monstru ce-i născut doar din năpârci –

Zarea-ntreagă e deschisă pentru colonizatori,

Inși cu suflete de clisă și porniri de lipitori.

Țara noastră, plai de vise, a chelit azi de păduri,

Precum fetele codane siluite pentru nuri –

Toți smintiții de prin lume vin să-și facă-aici averi,

Fiindcă-a devenit renume, comportarea de muieri

Ce o au și au avut-o cei la cârma guvernării;

Țara-ntreagă au vândut-o, până-n marginile zării,

Și se bat în piept cu pumnul că sunt numai patrioți,

Da-s o gloată-n care Domnul a îngrămădit doar hoți.

Delatori ce-s vechi în ștate, lași și vânzători de țară,

Deveniți calamitate, pentru tine-s o povară –

Cum să fac și cum să facem să te izbăvim de ei,

Țară mândră, să desfacem ceata asta de mișei,

Ce-a distrus cu veselie-a ta industrie – o floare,

Afirmând azi cu mândrie c-au făcut ”privatizare”,

Și-au trimis în băjenie milioane de români,

Prost plătiți – tu Românie, să le-arăți cât sunt de buni.

PAGINA 49

Să dai fum de sfară-n țară, buciume să chemi la glas,

Să chemi românii de-afară, că în ei ne-a mai rămas

Și nădejdea și mândria că ne reprezintă-n lume,

Fiindcă ei țin România și cu bani și cu renume,

Să se strângă națiunea de la mic până la mare

Și cu forță și dreptatea la dușmani să ”le dea sare”,

Să confiște raptul, furtul, de la marii patrihoți,

Politicieni de-a timpul – muncă silnică la toți,

Iară floarea românească, dreaptă-n minte și-n simțire,

Să conducă și să crească, fără nici o poticnire,

Românica să-nflorească ca un lucru de bon ton,

Că destul nenorociții, au dat-o precum plocon!

PAGINA 50

Țara mea, sublimă mamă...

Țara mea, sublimă mamă, casa bunilor strămoși

Ce-au luptat fără de teamă-n anii buni și luminoși –

Sau în anii de restriște când de furi ai fost călcată,

Tu i-ai gonit pe miriște, n-ai putut fi devastată!...

Țara mea cu dulce limbă, precum apa de izvor,

Românașii toți se plimbă, munții tăi sunt un pridvor

Și pe dealuri, pe câmpii, Marea Neagră-o savurează,

Dar nu doar ai tăi copii – toți străinii-o vizitează!...

Căci ai codri seculari, brazi pe munții strămoșești,

Jnepeni, mici dar sunt și mari cu izvoare ca-n povești!...

Ai cabane-n vârf de munte, temerari cabanieri,

Iar turiști stau s-asculte la povești ”născute” ieri!...

Delta mândră ne desfată, clipocit de pești în larg,

Și egrete ce se-arată chiar și-n zbor făcând arțag!...

Sturioni cum alți-n lume nici că poți a mai găsi,

Pelicani, pescari cu glume, de nu-ți vine-a părăsi

Arealul de fantasme - minuntă-i Dunărea,

Chiar de am atâtea toamne, sunt îndrăgostit de ea,

Fiindcă-i fluviu de poveste, tocmai din ”der Schwarzwald”

Izvorăște și ea este o minune, care-n Deltă-ajunge ”cald”!...

PAGINA 51

Oameni gospodari se-arată peste tot în țara mea,

Chiar de nu-i urbanizată precum e America –

Omenii sfințesc tot locul, ce păcat că n-au mulți bani,

Fiindcă-au încăput cu totul pe mâna la mulți mârlani!...

Ce azi ne exploatează – mama lor de mafioți –

Ne guvernează o loază – pe lângă ea mulți netoți,

Ce-ar dori această țară, paradisul pentru hoți

Mintea lor este precară – nu-s măcar fanarioți!...

Fost-au hoți fanarioții, dar ”au mai hrănit și vaca”,

Ăștia-o mulg ca idioții, pân’ va sucomba săraca!...

Mândră-i țara, bun norodul, dacă n-ar fi guvernată,

Cred c-ar fi o abundență, fără-a lor prostie toată!...

PAGINA 52

Țară mândră!

Țară mândră, plai de dor, ești pe mâna hoților –

Ți-au răpit și viitor și pământul din ogor,

Fabrici mândre, combinate, azi sunt toate demolate,

Iar pădurile sunt toate, retezate, exportate.

Țară mândră, plai de dor, nu mai ai nici ajutor,

Românașii stau și mor, la poarta spitalelor –

Doctorii au emigrat, în Vestul cel lăudat,

După un salar bogat și respectul meritat.

Țară mândră milenară, toți românii plecă-afară,

După o pâine amară, ce nu o găsesc în țară,

Sau de e, e cu mult chin, slugărelă și venin –

Azi îmi vine să mă-nchin, ca să nu mai bem pelin.

Țară mândră și deșteptă, vremuri grele te așteaptă,

Ai analfabeți la poartă, ce-o să aibă o rea soartă –

Când va fi și timpul lor, să fie de ajutor,

N-or să aibă nici un spor, iar foamea va da-n popor.

Țară mândră, cin’ te-ascultă, ai politica incultă,

Doar cu gușă și cu burtă, fără suflet, minte multă –

Toți gângavii și calicii, ce i-au lăsat bolșevicii,

Înțepători ca aricii, ce nu știu lecția fricii,

PAGINA 53

Guvernează România și i-au adus sărăcia,

Practică numai hoția, slujul și mitocănia –

Noi cu sonde de țiței plătim benzina cât trei,

Noi cu gaze câte vrei, ‘i-ngrășăm pe derbedei,

Ce-au venit de un’-te miri și-au averi și stăpâniri,

Făcute cu siluiri, pe-a poporului postiri.

Mă rog Domnul să le dea, soartă crudă, soartă rea,

Că au distrus țara mea, și poporul ce stă-n ea.

Românași din țara-ntreagă, nu mai răbdați soarta neagră,

Nu-i lăsați pe-alții s-aleagă, punând stăpânirea-ntreagă,

Peste țară și pe voi scufundându-vă-n nevoi –

Fiți bărbați, fiți iar eroi și-alungați-i la gunoi,

Pe toți exploatatorii, ce-au venit din gena zării,

Colportorii, infractorii, ce-au ajuns în fruntea țării,

Și-au făcut triumvirat, încât țara-au ruinat;

Voi puneți-i la mezat confiscând tot ce-au furat,

Și puneți la guvernare din a României floare,

Minți deștepte, sclipitoare, fiindcă România are,

Iar pe delapidatori și pe exploatatori,

Expulzați-i către zări, sau dați-i hrană la ciori!

PAGINA 54

Mi-e dor de tine, țara mea frumoasă

Mi-e dor de tine, țara mea frumoasă,

mi-e dor de tine, țara mea de dor,

Sunt singur, depărtarea mă apasă,

mă chinui ca să-mi fac un viitor,–

Printre străini ce-au inima vârtoasă,

mă slugăresc cu vârf și îndesat,

Pentru o leafă care nu-i făloasă,

mi-ar pune sufletul chiar la mezat.

Aveam cândva un viitor în tine,

o casă bună și-un salar decent,

Dar astăzi s-au ales numai ruine,

din fierul vechi s-a luat doar un procent

Din ce era valoarea-adevărată,

a fabricilor care au hrănit,

Cinci milioane de români și iată,

azi sunt aici la suflet cătrănit

Și cum n-aș fi așa, când toți piețarii,

au cumpărat ieri țara pe doi bani,

Au dărâmat și-au dus peste fruntarii,

averea ei – o tagmă de golani,

Escroci și hoți, au stat în fruntea țării

și au devalizat tot ce-au putut,

Ei au atins chiar culmile trădării,

în gona mișelească după-avut.

PAGINA 55

Și tot trădare-a fost și-acea scutire,

de taxe și impozite cinci ani,

Pentru străinii care în neștire

au năvălit ca tribul de cumani,

Cu-o sută de dolari venit-au dară -

toți prăpădiții din Islam,

Acu-s stăpâni la noi în țară,

miliardari sunt toți în hram,

Iar gașca noastră cea gușată,

ce populează Parlamentul,

Cu somn din plin și ifose ne-arată,

că-acolo e stabilimentul –

Dau legi numai pe sinecure

și-al camarilei avantaj,

Iar țara e-n recesiune

și la bancheri băgată-i gaj.

Iar eu muncesc sprea bunăstarea,

acelora din Occident,

Lăsând familia și starea,

în schimbul unui trai decent;

Mă uit cu jind la tine țară,

mi-ești dragă și al meu cămin,

N-aș fi plecat în veci afară,

căci simt doar gustul de pelin –

PAGINA 56

Fac muncile cele mai grele

și prost plătite de străini,

E vai de toate ale mele,

lipsește doar un braț de spini

Ca să mi-i pună o cunună

pe cap asemeni lui Iisus –

Destinul meu azi se răzbună,

fiindcă doar banu-i mai presus,

Dar n-am ce face-n toate astea

nimic mai mult decât se poate,

Azi nu precupețesc nici pic,

muncesc pe burtă și pe coate

Ca să te văd, tu, dragă țară,

tu, colțul meu de Paradis,

Cât mai curând ca să răsară

lumina ce-o visez în vis,

Iar tu să redevii iar bogată,

și mândră-n toate câte sunt,

Și-n sărbători să facem roată,

de dans petrecere și cânt,

Să fie puși în fruntea țării,

oameni onești și învățați,

Iar până-n capetele zării

să meargă vestea de Carpați!

PAGINA 57

Aniversară

E-un veac de când suntem uniți cu țara,

Prin lupte la Oituz, Mărăști și Mărășești

Vitejii noștri bravi, purtând povara,

Neatârnării țării Dace, stămoșești!...

Luptat-au în opinci, cu piepturi goale,

În fața unui inamic super dotat

Cu arme noi și hrană, fiind pe cale

Să pună tot românu’-ngenuncheat!...

În față-având stihia hulpav-teutonă,

Au spus în cor: ”Pe-aicea nu se trece!”

Dând jertfă sânge, sufletul de-o tonă

I-a propulsat să lupte cât vreo zece!...

Și au învins și ne-am unit cu țara,

La Alba-Iulia-n cununa libertății,

Îi pomenim în veci, c-au dus povara

Eroii noștri-n fața străinătății!...

Pe 1 Decembrie le cinstim memoria,

Fiindcă Unirea lor le-o datorăm,

A lor să fie Nemurirea, Gloria,

În veci cu dragoste-i comemorăm!...

Iar celora ce azi ne vând pământul,

Sfințit de sângele acestor bravi eroi

Nu le tihnească pâinea, nici mormântul,

Căci sunt la inimi mici, la suflet goi!!!...

PAGINA 58

Impostura

Impostura-i pretutindeni, deghizată în valoare,

Cu țarțamuri și cu ”pinteni” și cu voci sforăitore –

Unul cu-altu-n parvenire, impostorii se unesc,

Și sunt pentru omenire, lucrul cel mai grav, grotesc,

Fiindcă tot ce-i veritabil, valoros și deci util,

Pentru ei nu e valabil, au toți suflet de vechil,

Sabotează merituoșii, tot ce este creativ

Se poartă precum cocoșii, binele este motiv,

De ripostă, de ofensă, le e aspru inamic,

Și-n trufia lor imensă, ei nu au creat nimic.

Paraziți, precum e ursul ce consumă ‘geaba miere,

Impostorii n-au fruntarii, toți acced către putere,

Se strecoară dau din coate, pun de-o intrigă sau două,

Totul merge ca pe roate – procedura nu e nouă –

De când este omenirea n-a avut leac pentru ei,

Fiindcă asta li-i menirea, de borfași și derbedei.

De-i ei după-mbrăcăminte, toți sunt scoși ca din Armani,

Însă nu prea au în minte, decât lux, potol și banii –

Un flagel sunt pentru țară, sunt o frână uriașă,

Deși poate să nu pară, ei, această-armată lașă

Bulversat-au azi valoarea - mințile iscoditoare,

Au plecat cât este zarea, în țările iubitoare

De dreptate și de carte, de creație, cultură,

Fiindcă-n țară impostura, s-a-nmulțit peste măsură!

PAGINA 59

Ce este demnitatea?

Ce este demnitatea, mai știe cineva,

Când totu-n jur plutește în ubicuitate?

Mai dăinuie aceasta în lume undeva,

Sau am pierdut-o toții fără luciditate?

În lumea asta ternă, unde stăpân e banul,

Și totu-i de vânzare la bursă ori tarabă,

Iar cei plecați la muncă, nu văd casa cu anul,

Printre străini aiurea și cocoșați de treabă?

Ai noștri buni români ce-au construit o țară,

O părăsesc acuma din lipsă de venit,

Muncesc te miri pe unde și-n fiecare vară

Se-ntorc să-și oblojească un suflet obidit.

Chiar dacă demnitatea o mai păstrează-n suflet,

Rămân niște outsideri umili și asupriți –

Dar pentru existență, îndură ce-au în cuget,

Și doar când vin acasă mai simt că-s fericiți!

PAGINA 60

Demnitate, unde ești?

Cine-n ziua de-astăzi crede-n demnitate

C-ar mai fi utilă, c-ar mai fi un țel,

Când moralitatea e-o calamitate

Pentru trepădușii care-s fel de fel?!

Are demnitatea loc să mai existe,

Când valoarea-n sine nu-i recunoscută,

Și-n societate pare să persiste,

Tot ce-i calp doboară ultima redută?!

Da, sunt încă oameni, demni și cu mândrie,

Ce mai țin stindardul cinstei ridicat,

Dar se zbat sărmanii-adesea-n sărăcie

Fiindcă nu acceptă ce li-i indicat.

Potentații zilei calcă demnitatea,

Celor mulți și harnici – sclavi în libertate,

Etalându-și fastul, confiscând cetatea,

De parcă-ar trăi o eternitate!

PAGINA 61

În zăngănit de zale!

Din bezna cea adâncă, ies duhurile rele,

Să pună stăpânire pe-ai noștri politruci –

Ne asupresc cu biruri din ce în ce mai grele

Iar țara-ncet și sigur au pus-o ”pe butuci”!

N-au nici o meserie – de-o au n-o stăpânesc,

Robi ai politichiii, prin care ”rod ciolanul”,

Trădând cu nonșalanță, tot ce e românesc,

Salar au într-o lună, cât luăm noi în tot anul!

Câtă nerușinare și-atâta nesimțire,

Mă-ntreb cum pot să-ncapă în cugetul de om,

Numai să ”vândă” țara a fost a lor menire –

Prostia-ar fi o scuză – nu-s proști, însă le dorm

Cu-atâta nonșalanță când fac legile țării,

Și-așa în voia sorții născut-au un hățiș -

Mori cu dreptatea-n mână și vezi judecătorii

Arest la domiciliu cum le dau pe furiș!

Furat-au miliarde și fură pe-apucate,

Titlu de glorii iată-i să fii azi trădător

Iar căile virtuții sunt astăzi ferecate –

În fiecare zi, apare-alt impostor.

PAGINA 62

Iar țara asta mândră, cu hoții ”la butoane”,

Rămâne fără fiii ce pleacă-n lumea mare

Să-și caute norocul, și Doamne-s milioane –

Lăsând soții și pruncii cu inimile-amare.

Tu brav român ce-n secol te-ai dovedit viteaz,

Alungă paraziții din fruntea țării tale –

Ai suportat destul iar cugetul ți-e treaz...

Dreptatea să se facă în zăngănit de zale!

PAGINA 63

În lumea asta!

Lumea asta-i răsturnată, toate sunt cu susu-n jos,

Iar valoarea-adevărată nu e de nici un folos –

Semidocți ce plagiază astăzi sunt doctori docenți,

Iară cei ce-i promovează, sunt la fel de ”eminenți”!

A fura, este un merit în această lume strâmbă,

Cine le acordă credit, cine falsul îl incumbă

Ăstor minți fără cultură, fără șapte ani de-acasă –

Te-ngrozești ce scot din gură, însă dânșii nu se lasă,

Se-nghesuie-n capul mesei, funcții colecționează,

Dau la interviuri presei, mult se mai infatuează

Cu ”șiragul de mărgele”, multe, false, lucitoare,

Denumiri care și ele nu s-au mai văzut sub soare,

Ce încununează falsul fără leac, fără măsură,

Al acelora ce glasul îl au astăzi în cultură;

N-a mai existat în lume un asemenea flagel

Ca aceste triste glume să producă azi măcel

Instalând politichia și în Școală și-n Cultură,

Chelului îi dau tichia, iară el fără măsură

Cu mărgăritarul ei, pe loc se-mpopoțonează,

Și-nsoțit de-alți derbedei, lumea toată-o epatează,

Însă, va sosi și ceasul, aducând mai mult ca anul,

Când întreaga făcătură, demontată cu toptanul

Va ajunge-n lada tristă a istoriei rușinii,

Iar valoarea, pacifistă, se va arăta luminii!

PAGINA 64

Când lumea...

Când lumea deveni-va dreaptă -

(Și-asta va fi la Sfântu-Așteaptă!)

Toți vor avea un rost mai bun

Chiar dacă stau într-un cătun.

Când lumea deveni-va bună -

(Și-asta-i așa un fel de glumă!)

În plopi vor crește doar fripturi,

Pentru pârdalnicele guri.

Când lumea deveni-va Rai -

(Și n-o să fie-n luna Mai!)

Toți răii deveni-vor buni

Și nu vor mai ”sufla-n cărbuni”.

Când lumea nu ne mai încape -

(Și-n Lună vor acum să sape!)

Suntem mai singuri, în mulțime,

Și-nguști de prea multă lățime.

Când lumea fi-va în sfârșit,

Cum n-o simțim și ne-am dorit,

Cu certitudine dormim

Și nu am vrea să ne trezim!

PAGINA 65

Țara lui Papură Vodă

A fost odată ca-n povești,

O țară binecuvântată,

Cu capitala-n București...

Dar a ajuns azi devastată!

Avea și fabrici și uzine,

Țesătorii și combinate,

Dar toate au ajuns ruine...

Din vest azi cumpărăm de toate!

Câmpiile erau mănoase,

Pădurile erau mărețe,

Dar interese găunoase...

Le-au decimat... azi sunt răzlețe!

Conducătorii stau de sfadă,

Și nu mai știu cum să ne fure,

Cu biruri grele ne asudă...

Sunt hoți ca furii din pădure!

Vândură bănci, petrol și gaze,

Le-au dat pe mâna la străini,

Au vile parcă-s niște oaze...

Iar noi ceilalți doar beduini!

PAGINA 66

Am mai rămas doar cu buticuri,

Și mall-uri unde vrei și nu,

Românii pleacă-n depărtări...

Să-și vândă munca, sufletu’!

Școala - a ajuns de mântuială,

Ne sufocară “diplomații”,

De BAC, trec doar o zeciuială...

Din absolvenți... cu meditații!

Justiția ajunse oarbă,

Când este vorba de dreptate,

Doar hoții au ajuns să aibă...

Accesul la celeritate!

Și uite-așa, în toate cele,

Din țara mândră și slobodă,

Ajunse astăzi doar surcele -

Țara lui Papură Vodă!

PAGINA 67

Tu, politician...

Tu, politician ratat,

Ai merita de par legat

Să paști la iarbă de mohor,

Să nu mai chinui un popor!

Gușat, și hoț, și adormit,

Tu nația ai păcălit

Să te aleagă-n parlament,

Și dai doar legi spre faliment.

Pușcăriabil și servil,

Te porți precum ai fi vechil,

Bugetul l-ai devalizat,

Și vrei arest ”civilizat”

La domiciliu; nu-ți priește

”Beciul Domnesc” ce găzduiește

Doar hoți mărunți de buzunare

Te-mbolnăvești subit, te doare

În cotul stâng de toți și toate,

Și spre putere urci pe coate;

E dulce rău excrocheria

Ce cangrenează România!

Pe care-o patronezi cu sârg,

Și-afară banii toți se scurg.

Tu ne-ai vândut și la străini,

Pentru o pungă de țechini –

PAGINA 68

Ești coadă strâmbă de topor,

Tocmești al țării viitor,

Și ne-ai adus în sărăcie –

Poporu-i singurul ce știe

Ce-nseamnă viața, cu ce cost

Mai poți să-ți faci cumva un rost!

Tu ”stai” în vile fără număr,

Eu muritor de rând doar sufăr

Dobânzi la băncile rapace

Să am o casă – N-am ce face!

Salariu-ți de demnitar –

De zece ori al meu salar,

Mai ai și fonduri și diurne

Îi ei, că noi te-am pus în urne!

Să te ferească Dumnezeu,

Să fie-așa cu aș vrea eu –

Să explodeze mămăliga,

Și s-o pățești ca Noriega!

Retrage-te cât mai e vreme,

Și poate n-oi avea probleme –

Poporul te-a răbdat destul

Și prea de tine e sătul!

De nu, un sumbru viitor,

Ți-e rezervat de-acest popor –

Ce pare adormit dar nu-i;

Ferească-te furia lui,

Ferească-te căci mămăliga

Te frige și nu scapi cu fuga!

PAGINA 69

Turnul Babel

Sunt tot mai multe atentate

Iar sfinții și-au uitat menirea,

Pe dos sunt lucrurile toate

Și-nsingurată-i omenirea.

Nici Soarele nu mai e Soare,

Ne prâjolește nemilos,

Nici umbra nu mai dă răcoare,

Iar sufletul ni-i tot mai jos,

Nu mai cunoaștem ce e mila,

Ajutorarea pentru-aproape,

Doar banul este șef, și pila,

Și nu ne” scaldă” mii de ape.

Poluăm cu îndârjire totul,

Chiar și-aerul de-l respirăm

Ne facem loc avid cu cotul,

Pe scena vieții s-aclamăm

Doar nulități oportuniste

Alese, culmea, democratic

Ce au doar scopuri egoiste,

Și nici o calitate, practic.

PAGINA 70

Iar foametea face ravagii,

La pol opus obezitatea –

Aleșilor le dăm sufragii,

Dar unde duc umanitatea?!

Ridică-n slăvi globalizarea,

Și-o nouă ordine ne spun,

Egală cu-omogenizarea,

Căci statul național nu-i bun!

Și-un nou turn Babel va apare

Într-un final pe-acest Pământ,

Iară poporul, va dispare -

Îi va urma chiar și-n mormânt!

PAGINA 71

Vulpoiul judecător

În poiana din pădure-i mare agitație,

Un conflict de interese a produs senzație...

Un bursuc, ce are firmă de canalizare,

Ar fi obținut contracte, nu tocmai pe căi legale!

Ar fi văr prin alianță cu jupânul urs, Primar...

Licitația, pe față-a fost trucată, însă iar,

A intervenit se pare un ilustru avocat,

Pe bursuc să-l reprezinte și să-l scape de păcat.

Partea vătămată nu-i, alta decât cârtiță,

Ce reclamă să-i revină partea ei de uliță.

Vrea și daune morale, cheltuieli de judecată...

De un popândău mai tânăr este ea reprezentată.

Judecata-i prezidată de jupân vulpoi Rănică,

Ce-a văzut la viața lui, multe și nu are frică...

Nici de ploi, nici de furtună, nici de bunul Dumnezeu...

Dă dreptate celui care, are buzunarul greu!

Cârtița n-avu o șansă să câștige judecata,

Însă lui jupân Rănică, îi veni peste-an și plata,

Un potop veni și casă lui a luat-o cu lopata...

Pentru tot ce faci în viață, cum e plata și răsplata!

De-i dădea cârtiței dreptul să sape canalizarea,

Nu ar fi mai avut probleme de se revărsa și marea;

Însă o găinărie costă-n viață chiar cât viața...

Atunci când la judecată, lași ca să dicteze ”piața”.

PAGINA 72

Furtuna

Un vânt se abate vuind peste codru,

Frunziș spulberând către margini de zori,

Copacii troznesc cu un sunet mai aspru

Decât artileria de fulgere-n nori.

Și plouă-n neștire cu lacrimi de nouri,

Iar vântul le-abate și cad doar pieziș,

Pătrund peste tot și formează halouri

Lumina de trăznete prin luminiș.

Stau ciute ciulite sub ramuri de fag,

Așteaptă tăcute să treacă urgia,

Iar un copil tot privește din prag –

Curios, contemplând cu nesaț vijelia.

Iar norii par rupți, vălătuci, vălătuci,

De vinete straie cernând picătura

Ce face șiroaie pornind prin uluci,

Și-neacă tot șanțul și-apoi arătura

De parcă toți demonii sunt pe pământ,

Să-și facă de cap cu natura-n stihie,

Și zici că mai scapă doar morții-n mormânt

De clocotul apei ce are să vie.

Deodată, puhoiul se-oprește tăcut,

Și norii se sparg, iar o rază de soare

Străluce timidă ca nou început

Din pagina vieții în timp următoare.

PAGINA 73

Gazela și ghepardul

Cu bot catifelat și-urechi ciulite,

Sfioasă paște în savana deasă,

Picioarele îi sunt alcătuite

Precum o trestie prea mlădioasă.

Sub soarele torid e însetată

Și tot sfioasă merge către râu,

Să se adape, însă dintr-o dată,

Din iarba deasă ce-ajungea la brâu,

Ghepardul a țâșnit precum un arc,

Setos de sânge și înfometat,

Iară gazela parcă-i prinsă-n țarc

În cotul râului învolburat.

Eschive a făcut în salturi lungi,

Din calea sângeroasei carnivore

Și în savană a lăsat doar dungi

Pe sub copacii largi de sycomore.

Felina și-a pierdut vivacitatea,

De-atâtea salturi ce-a făcut în van

Și s-a retras uitând ferocitatea;

Gazela împlinise-abia un an.

PAGINA 74

Aceasta a băut pe îndelete

Din apa râului cu val spumat,

Astâmpărându-și marea sete,

Ce viața-aproape că ar fi costat.

La fel și-n viață, cel ce e plăpând,

De asuprirea celui mai puternic

Poate scăpa doar mintea folosind,

Eschivele scăpându-l de nemernic.

PAGINA 75

Alerg!

Alerg, și cad, și iară mă ridic,

În cursa vieții, lungă alergare,

Și poți să crezi că nu mai simt nimic

Când stau cu îndârjire în picioare.

Obstacole multiple-am înfruntat,

Cu fruntea sus și ochii scăpărând,

N-am ezitat și nu m-am lamentat,

Deși sudoarea-mi cade picurând.

Am izbândit când mulți se îndoiau

Că voi răzbi în lunga alergare,

Acum din viață sigur știu să iau

Ce-i important și sigur cu valoare.

Alerg, și cad, și iară mă ridic,

E important să fiu un finalist

În cursa vieții, vieții îi dedic

Un suflet cald cu luciu de-ametist!

PAGINA 76

Anost

Anost e cerul plumburiu, cu norii triști plângându-și ploaia,

Anost e ceasul cel târziu, când somnul uită să mă ia.

Anost e totul împrejur, cad frunze moarte pe pământ,

Anost e fără înconjur, un vis c-aș fi cumva-n mormânt.

Anost e timpul care trece, prea iute, cât mi-a mai rămas?

Anost e picurul cel rece, ce-mi dă fior când fac popas.

Anost e prea puțin a spune, când ești trădat autumnal,

Anost e tot ce poți reține, când ai în spate un pumnal.

Anost e când nu poți deduce, crâmpeiele de plinătate,

Anost e dacă sunt caduce și nu le poți simți pe toate.

Anost e sentimentul care, te copleșește-acum tomnatic,

Anostă-i aparenta stare, ce-o poți abstrage sistematic!

PAGINA 77

Confesiune

Se-adună vremurile-asupra mea,

M-au nins, plouat și-n arșiță răscopt

Mă păsuiește încă oare vremea?

Voi apuca decenii opt?!

E viața zbatere și zbucium greu,

Cu bucurii răzlețe și ispite,

Dar am luptat și lupt din greu...

Căci toate-au fost din plin plătite!

Orgoliul și ambițiile au apus...

Iar senectutea-mi dă seninătatea

De-a prețui și-a spune ce-am de spus,

În lucrurile ce privesc cetatea.

Mă veți ierta dacă vă plictisesc,

Cu ”ode” către-acei ce guvernează...

Nu pot să fac decât să buchisesc,

La versuri care poate-i șicanează!

Frumoasă este arta, sunteți tineri,

Poeți și prozatori deopotrivă,

Dar fiind periclitați în idealuri...

Ar trebui s-o faceți și activă!

Condeiul să devină foc și pară,

Un bici al verbului descătușat,

Mânat de dragostea de țară,

Poetul să devină și soldat!

PAGINA 78

Indiferența naște monștri,

Eu sper că nu veți regreta,

Arta de-amor în ochii voștri...

Să nu devină o perdea!

Adio-acum, vă las cu bine,

Dar arta nu vă pervertiți

De scrieți un pamflet în rime,

Sau proză... cum voi bine știți!

PAGINA 79

Deșertăciune 1

Am încercat s-ating nemurirea cuvântului...

Dar am amuțit!

Am încercat s-ating pletele soarelui...

Dar am înghețat!

Am încercat experiența rugăciunii...

Dar m-am răzvrătit!

Am încercat dulceața gloriei...

Dar m-am pocăit!

Am încercat să fiu frate...

Dar am devenit tată!

Am încercat să fiu fiu...

Dar am devenit bunic!

Am încercat tot ce se putea încerca...

Dar, deșertăciune!... Am rămas tot om!

PAGINA 80

Deșetăciune 2

Am încercat s-ating nemurirea cuvântului...

Și-am produs doar șuierul vântului!

Am încercat s-ating pletele soarelui...

Și m-am ars asemenea fluturelui!

Am încercat dulceața gloriei...

Dar am luat cale metaniei!

Am încercat experiența rugăciunii...

Dar m-am destrăbălat apoi ca nebunii!

Am încercat să fiu frate...

Să fiu apoi părinte și de toate!

Am încercat apoi ca să fiu fiu...

Dar am ajuns bunic fără să știu!

Am încercat cam tot ce se putea încerca...

Om am rămas și am cules deșertăciunea!

PAGINA 81

Descătușare

Am strâns venin și lacrimi și ocări, de la diverși, chiar de la trecători,

Cu toate că-s venit din depărtări, am dus o viață doar de desfătări...

Avutul mi-am pierdut și-s cerșetor, la mila celor ce vor să-mi vină-n ajutor,

Nu am trecut și nici un viitor, primu-i la tomberon, iar celălalt la abator...

Un ban primit, îl beau sau îl mizez, căci n-am un ideal ca să-l păstrez,

Trotuarul zilnic stau și-l patrulez, o pâine de mănânc, eu jubilez...

Ciudată soartă, cruntă am avut, de-ar fi s-o iau iară de la-nceput,

Aș fi alt om, mai aprig, de temut, cu cei ce i-am iubit dar m-au vândut...

Nu mi-a rămas nimic în ajutor, decât un câine, prieten iertător,

Și-o plapumă culcuș de zor, soioasă, peticită, într-un colțișor...

De-o fi să mă vedeți pe stradă, un ban să-mi dați fără tăgadă,

Dar mila de-o lăsați ca să se vadă, va fi în inima-mi o spadă...

Nu milă vreau și nici compasiune, doar omenescul gest de uniune,

Cu suferința unui semen în genune, ce-a fost cândva un om și-un june...

Și câte zile-acum mi-au mai rămas, decât să duc o viață de pripas,

Prefer un ștreang – ultim popas, spre somnul veșnic, ultim as!...

PAGINA 82

Mai beau...

Mai beau și eu din când în când,

Dar sunt cuminte ca motanul –

Muncesc când se sfârșește anul,

Dar nu o să mă schimb curând!

Și cheltui bani mulți, cu toptanul,

Căci pentru-a sta destul, râzând

Mai beau și eu din când în când,

Dar sunt cuminte ca motanul!

Chiar dacă hainele îmi vând,

Alcoolul mi-este temelia –

Chiar de-i distrusă căsnicia,

Iau halbele frumos, la rând,

Mai beau și eu din când în când!

PAGINA 83

Metamorfoze

Nori vineți, tulburi, dezolanți,

Purtați de vânturi reci, șfichiuitoare,

Răsfiră stropii reci și iritanți...

Pe clocotul din sufletu-mi ce doare.

Corbi zgribuliți își cată adăpost,

De-al viforului șuier nemilos,

Eu contemplând acest peisaj anost...

Mă simt infim și fără de folos.

Copacii șuieră sub vânt,

În codru-i multă întristare,

Și crengi căzute la pământ...

Iar asta, iară mult mă doare.

Dar iată, crivățul turbat,

S-a potolit ca prin minune,

Prin negrii nori au irizat...

Raze de soare chiar spre mine!

Natura parc-a renăscut,

Se-aude ciripit de păsărele,

Tot pesimismul mi-a trecut...

Și-aștept cu stoicism și-alte belele!

PAGINA 84

Metempsihoză

Priveam nelămurit în oglinda sufletului,

Dragoni îmi mușcau vintrele creierului

Șira spinării mi se curbă dreaptă

Nelămurirea sfâșie și mă așteaptă;

Nori plumburii îmi umplu retinele

Îmi bâzâie în urechi toate albinele,

Nici nu mai știu care-i dreaptă și stângă

Dar amândouă mă cuprind să mă strângă,

Gâtul îmi horcăie, capu-mi plesnește

Prins nemilos într-al migrenelor clește,

Ceva mă mișcă și mă trezesc -

Era un coșmar cum mereu pătimesc;

Dragoni nu-mi mușcă vintrele creierului

Simt cum renasc sub adierea zefirului,

Stelele deasupra-mi strălucesc doar mijit,

Mi-aprind o țigară și zâmbesc fericit!

PAGINA 85

Cum ar fi?!

Mă-ntreb cum ar fi oare, când pomii n-ar mai fi cu flori,

Când păsările călătoare printre nămeți s-ar culcuși,

Iar vara ar fugi din lume, sub ceru-ntunecat de nori,

Am mai putea zâmbi vreodată și să trăim am reuși?

Dar apa de-ar urca la deal, ar fi-n cer lacuri, chiar și mări

Iar stelele s-ar îneca subit în unduirea lor albastră,

N-ar mai ploua în veci și am lansa în van chemări

Spre Dumnezeu din ceruri să aibă mila noastră.

De-aceea-ar fi-nțelept vă spun, să prețuim banalul,

Cotidianul desuet, cu tot ce ne-nconjoară

Căci arhitectul ce-a creat și scena și fundalul

Ne-a dat o viață să trăim și asta-i o comoară!

PAGINA 86

CRITICILOR MEI!!!...

Intrai în ”lumea” poeziei,

Am fost primit ca azilant –

Să dau frâu liber fanteziei

Nu e ușor, e chiar frustrant.

Pe site-uri sunt ”bisericuțe” –

Se gratulează reciproc,

Se dau pe versuri ”în bărcuțe”,

Ca nou venit nu prea ai loc;

Să n-ai vreo virgulă greșită,

Facile îți sunt rimele,

Limbajul nu e de elită –

Ce mai, sunt ca enzimele!

Te descompun cu nonșalanță,

Se pare c-asta-i hrana lor

În viața fără de substanță

Ce-o au, de-a lungul zilelor

Găsesc un debușeu frustrării,

Și critică orice ad-hoc,

Nu văd de valuri spuma mării,

Sunt indivizi fără noroc.

Dar nu-i nimic am blogul propriu,

Unde-mi sunt critici cititorii

Adio deci, îmi e impropriu

Contactul des cu detractorii.

PAGINA 87

Alcoolismul

De-o vreme, alcoolismul, pământul a-mpânzit

Și-n urbea noastră, iată, e opt – nu s-a trezit

Nici unul dintre-aceia ce-aveau o poftă mare,

Și au băut aseară și au făcut prinsoare,

C-or înghiți carmolul până târziu în zori

Și-și vor găsi culcușul pe stratul fără flori.

Sunt niște specimene – asta le e menirea,

Ca-n vinuri și răchie, să-și afle fericirea.

La fel și astă iarnă, pe drumul troienit,

Întrezăreai pe-alocuri pavajul de granit,

Pe el, întins, e unul privind în sus la soare,

Cu ”doza” sta la gură, visând la lăcrămioare –

O Doamne, adu vara, căci gerul e de fier,

Gâtlejul meu de aur nu-i la bijutier;

Îngheață-acum în vifor și aprigă ninsoare,

Și se va stafidi subit în zi de sărbătoare.

PAGINA 88

Din clocot de gânduri...

Din clocot de gânduri se naște frumosul,

Ofranda ce-i scrisă cursiv pe hârtie,

Cu câtă sudoare, dar nimeni nu știe

Iubirea cu care și-aduce prinosul

Cuvântului scris, destinat a ajunge

În sufletul celuia care-l citește;

Cu-atâta migală el îl meșterește,

Odată citit, să ajungă a unge.

Din clocot de gânduri se naște frumosul,

Poetul e doar instrumentul divin,

E versu-i cu miere dar și cu pelin,

Căci om e și el, nesfârșit păcătosul!

PAGINA 89

Atât te iubesc poezie...

Atât te iubesc poezie, încât îmi pierd zile și nopți

Migălind vers pe hârtie, sperând că o să m-adopți;

Mă lupt cu rigorile rimei, măsurii, și ritmului dat,

Cu regulile prozodiei, și versu-mi ușor s-a schimbat

În bine, sau rău, cititorul desigur va fi decident

Dar vreau să sper viitorul, să poată fi polivalent -

Să scriu tot mai mult, tot mai bine, pe al orișicui înțeles,

Cu versuri senine și pline de tâlc și de subînțeles.

Atât te iubesc poezie, în tine-mi găsesc fericirea,

Și când mai ești și erezie, tu îți justifici menirea

De-a fi purtător de idee, de-a fi purtător de dreptate,

De-a fi a cuvintelor cheie, în drumul spre libertate!

PAGINA 90

Ploaie de toamnă

Din norii tulburi picurii se cern, pe-al codrului frunziș gălbui și tern,

De parcă timp-ar sta în loc etern, băltoace ici și colo se aștern.

Mi-e sufletul pustiu și dureros, de stat îmi intră os în os,

Iar timpul bancher nemilos, puțina sănătate mi-a și ros.

Stau la fereastră și mă uit afară, la ploaia deasă care curge sfară,

Văd trecătorii ce grăbiți coboară, apoi febrili umbrela-și desfășoară.

Văd maidanezii uzi și zgribuliți, de-atâtea toamne tot nu sunt căliți,

Nici nu mai latră aiuriți, doar schiaună ușor neauziți.

Stau vrăbiuțe pe sub streșini, sau pitulate după cetini,

Stau vulpile ascunse-n vizuini, nu mai au chef să plece la găini.

Toată natura-i ”înghețată”, de ploaia asta sincopată,

Beau un pahar de vișinată și termin poezia toată.

Mă culc s-adorm - sper să visez la tropice cum navighez,

Ploaia să n-o mai sesisez, doar samba să o exersez.

PAGINA 91

Poet nebun!

Poet nebun, degeaba ai talent,

De-l folosești să scrii doar invective

Acelora ce nu îți dau motive,

Ci numai te ignoră permanent.

Din turnul tău de fildeș torni veninul,

Oricui nu-ți intră fix pe calapod –

Simți instinctiv că ești mare nărod,

Iar scrisu-ți zgândără mai tare chinul.

Ți-e muza năzuroasă și-ți inspiră,

Când capodopere și când gunoaie –

Tu faci ce faci și-o faci mereu de oaie,

Din mii de pretini doar câțiva te-admiră!

Că ești anost o știi și tu prea bine,

Te împopoțonezi cu-atâtea titluri,

De fapt, luate doar după tertipuri,

Dar gâdilă atât stima de sine.

Mă-ntreb ce-i face-atunci când muza,

Sătulă de al tău enorm orgoliu,

Intra-va prea subit în doliu

Iar pana ți se va uza?!

PAGINA 92

Și chiar și-așa, poet nebun,

Cu mințile înfierbântate,

Care îi știi pe toți și toate,

Îți scriu, dar nu să mă răzbun –

Poate cu mintea cea bolnavă,

De geniu rău bineînțeles,

Vei reflecta ceva mai des,

Și renunța-vei la gâlceavă!

E loc sub soare pentru toți,

Chiar de nu scriu la fel de bine –

Doar timpul hotărăște în sine,

Care sunt buni, care netoți!

PAGINA 93

Poetul

Poetul se transpune în cel ce îl citește

Și după-mprejurare e tânăr ori copil,

Bătrân. - Orice ființă, el o închipuiește,

Și-n versul lui găsești asta în mod subtil.

Nu, nu e fantezie lumina din cuvinte,

E sentimentul sincer și nu e vânt hoinar,

Poetul scrie viața, iar viața nu te minte,

Iar cine-l înțelege, are un pic de har!

Mi-e versul un refugiu, un loc pentru odihnă,

Un ram ce înfrunzește în primăvara vieții –

În scris găsesc alinul și-un sentiment de tihnă,

Din miezul nopți-adânc spre geana dimineții.

Mi-e versul alinare, fântână răcoroasă –

Pe arșița din suflet cu el eu mă adap,

Răsar și sentimente – recolta e mănoasă,

Și-atunci entuziast, spre alte versuri sap!

Vin cititori să bea din slova vaporoasă,

Pe care eu am scris-o cu sârg și dăruire –

Acesta-s eu, poetul și dacă nu-s acasă,

Să m-așteptați să vin. – Vă dau și găzduire!

PAGINA 94

Poezia fără nume

Viața-ntreagă-i o-nvățare

Şi murim ca dobitocii,

Dumnezeul blând şi mare...

Ţine-n viaţă "mormolocii". 

Chiar şi-amoru-i o-nvățare,

Nopţile ne sunt buni sfetnici...

Și rămân mulţi "corigenţi",

La capitol - dar vremelnici!

Preoţii n-au învăţare

Şi ţin în neştire predici,

După Dogma găunoasă...

Şi spre Rai ne pun doar piedici!

Poporul n-are învăţare,

Că n-are păstor pe măsură...

De asta-i spun lu' Patriarh

Să tacă dracului din gură!

Nici vulgul n-are învăţare ,

De libertăţi, democraţie ...

Ai noştri politicieni,

L-or învăţa în ani o mie!

Şi în final, la rima "învăţare",

Îl chem pe Ţepeş, sfântul din mormânt...

Fiindcă în țară - așa hoţie

N-a fost sub vreun guvernământ!

PAGINA 95

Poezia

Poezia bat-o vina, a iscat acum dilemă:

Cum să fie și modernă și cu ritm armonios?

Că Eschile și Sofocle au purtat ca diademă

Rima, versul, armonia, nelăsate mai prejos!

Cum se-mpacă versul alb, cu estetica minimă,

Ori e proză, ori e vers, asta tare mă intrigă!

Să înșiri la vorbe fade, fără a avea vreo noimă,

Filozof de vrei să pari, pui cuvintele-ntr-o dungă!

Nu-i nici proză, nu-i nici vers, nu ar fi mult mai util

De te-ai apuca să scrii versuri ca la mama lor?...

Căci cuvântul plăsmuit, de-i elastic și ductil,

Mângâie necontenit sufletul cunoscător!

De-aia spun că modernismul – versul fară nici o rimă,

E un fel de locuință, fără ușă, și pereți...

Nici nu cere străduință, nici estetica infimă,

Și-i gustat cu precădere, doar de unii slabi esteți!

PAGINA 96

Soarta poetului

Încerc de patru zile-n silă

Să scriu un vers – ceva de soi

Dar muza-mi este cam tembelă

Cu ochi beliți și păr vâlvoi!

Metafore și epitete

Îmi vin în gând, nu reușesc

Decât expresii desuete,

Vetuste, eu îngăimăresc!

Și scriu, și șterg, și iară scriu,

Mahmură, muza mă fentează

Mi-e mintea ca un bisturiu...

Tocit atunci când operează!

Scot rime neîmperecheate,

Și versuri fără ritm și rost

Că muza mea, dezîmbătată

Mi-a spus cinstit că sunt anost!

Adio dragă poezie,

Te las la cei calificați

Decât să scriu prozoerie*

Ce-i ca un icter la ficați...

* Prozoerie - poezie cu rimă ”albă”

PAGINA 97

Prin vers...

Prin vers am îndulcit amarul trăirilor cotidiene,

Cuvântul scris fiind balsamul, iubirilor nepământene.

Tot versul mi-a fost bun prieten, și dialoguri am purtat

Oricât de mare-a fost durerea, și-oricât am fost de-nsingurat.

Prin vers azi năzui să ajung aproape de al vostru suflet,

Oriunde-ați fi în lumea asta, să răscolesc al vostru cuget.

Să știți că rolul de poet, nu-i nici ușor și nici străluce,

Iar celor ce se-ncumetă, nici fericire nu le-aduce.

Să mânui strofa și cuvântul, din ele dăltuind frumosul,

E privilegiu, dar și muncă – n-o spun făcând pe firoscosul!

E greu să ai audiență, când la putere-i vizualul

Cuvântul scris interesează, doar de vizează trivialul.

De-aceea vă îndemn frățește, nu fiindcă mi-ar fi bine mie,

Din când în când, stimați prieteni, citiți și câte-o poezie!

PAGINA 98

Versuri

Noian de versuri îmi apar în minte,

Șiraguri de cuvânt meșteșugite,

Cu toate-n poezie reunite,

Menite doar pe cititor să-ncânte.

Condeiul le așterne cu migală

Pe coala de hârtie fremătând,

Metafore și epitete stau la rând

Să fie-ntipărite cu cerneală.

Și-apare câte-un vers năstrușnic,

Ce nu mă lasă să-i găsesc o rimă

Sau echivoc e ceea ce exprimă,

Și viciază ce vreau să comunic.

Sau alteori înlocuiesc o strofă,

Ce mi se pare că nu-i reușită,

Și-atunci e sigur ștergerii menită,

Iar scrisul e o treabă limitrofă

Cu orice artă-n care tot efortul

De a crea frumos și pe-nțeles,

Ce e menită cititorului ales,

Și iată fac cu stăruință totul.

PAGINA 99

Sper a-i crea prin vers un univers,

În care să mai uite grija vieții,

Și să se plimbe-n roua dimineții

Cu pas destins cât ar avea de mers.

Scriu versuri, asta-mi place, asta fac,

Cu multă sau puțină iscusință –

Însă depun atâta străduință,

Încât mai bine scriu, și scriu, și tac!

PAGINA 100

Nu-mi vine să mai scriu...

Nu-mi vine să mai scriu – parc-aș urla la lună,

Nu pot schimba cu versul o lume prea nebună –

Credeam că doar frumosul aduce bunătate,

Dar mulți aduc urâtul cu-așa seninătate

Că te întrebi cum oare pământul îi susține,

Și ce resort ascuns urâtul îl deține

Încât se răspândește ca ciuma, epidemic,

Iar binele cu greu, de parcă e endemic?

Atâta urâciune cuprinde lumea noastră,

Și națiuni întregi au soartă prea sihastră –

E foamete în lume, dar și obezitate,

O, Doamne, unde ești ca să le vezi pe toate?!

Nu-mi vine să mai scriu, decât dac-aș putea,

Cu versul să alint, să schimb lumea cea rea,

Iar rănile-oblojite de-un vers ce-i clăditor,

În suflet ca și-n trup va fi vindecător.

PAGINA 101

Neputință

Nu pot să fur, să mint, să-njur

Iar când îi văd pe alți-n jur

Cum fură cu nerușinare

M-apuc-o sfântă indignare,

Că-mi vine ca să dau cu ei

Până la brâu, ca-n bazme zmei

Să îi îngrop să nu mai fure

Precum fac furii în pădure!

Dar fiindcă nu sunt violent

Și am o brumă de talent

Le scriu o mică poezie

Să-i ”bâzâie” la ”melodie”!

Dar știu că-n nesimțirea lor

Nu e ceva supărător,

Însă nu pot să mă abțin

Și să nu ”vărs” puțin ”venin”!

PAGINA 102

Nulitatea

Este zero absolut, cum l-ai lua, oricum l-ai pune,

Meritu-i recunoscut, e că viețuiește-n lume!...

Studii are de fațadă, făcute de mântuială,

Mintea lui e o șaradă, ca un fard de tencuială!...

Vreo profesie anume, nu cunoaște-aprofundat,

Însă are un renume, de doct, dar e un ratat!...

Logoreea este însă, a lui specialitate,

Iar mulțimea este strânsă, de-a lui ambiguitate,

Dându-și cu părerile, despre toate cele,

A tocat averile, tale și-ale mele,

Cu priceperea-i în toate, a surpat porți de cetate,

Pretinzând cum că el poate, să fie în toți și-n toate!

Șiretenia-i nativă, fără de inteligență,

Parcă-i o locomotivă, lipsită de clemență,

Pentru cei ce stau în calea, scopului murdar,

Să preia puterea, iară, iar și iar!...

Sper că-l recunoașteți, ne prostește-n față,

C-om avea”scaieți”!... poate-n altă viață!...

De l-om mai alege, să ne guverneze,

Nu e nici o”lege”, care să ne scuze!...

PAGINA 103

Arhetipul

De mii și mii de generații,

Angoasa, teama și misterul

Chiar și multe elucubrații,

În arhetip sădi modelul.

Păpuși docile și absente

Misterului ce ne domină,

Comportamente congruente

Cu arhetipul fără vină.

Și superstiții și-aspirații

De Eu păstrate sub obroc,

Subconștient ne dau senzații

Iar arhetipu-i iar în joc.

A creierului încifrare

Necunoscută omului,

Sinapse miliarde are,

Și arhetipu-i baza lui.

Tiparul comportamental

Prezent în viața omului,

E bazat aproape integral

Pe arhetip, deci cinste lui!

PAGINA 104

Bâlci

Mă uit tot mai rar la televizor

Kitsch-ul e constant, învăluitor,

Vezi doar maneliști și umor anost,

Ce-atâta cultură!... n-are nici un rost!

Dive subnutrite, și analfabete,

Fac deliciul plebei prea adesea bete,

Etalează nurii falși, siliconați,

Buze precum trompe, de la elefanți.

Umoriști cu ștate, se prostituează,

Glume deșănțate fac și debitează,

Seriale-asemeni, zise de umor...

Ce imaginații!... vai de mama lor!

Și când mai apare câte-o dramă bună,

Și e subtitrată de-una de pe lună,

Care scrie ”sau”, când s-au despărțit,

Șimți o ușurare dacă s-a sfârșit! (drama)

De-asta spun că bâlciul e-n televizor,

Știrile le văd mai des, pe calculator,

Nu vreau să mai văd, Show-uri și talk-show-uri

De trei lei minutul, fără de ecouri!

PAGINA 105

Dacă le doriți un bun viitor,

Să feriți copiii de televizor!...

Dați-le o carte, poate-o poezie...

Asta îi va face, mai deștepți să fie!

Asta îi dezvoltă intelectual,

Neîngurgitând totul vizual.

Citind, ei exersează imaginația,

Iară mai târziu, vor salva nația!

PAGINA 106

Atomul

Ești nevăzut, în toate, materiei verigă

Prezența-ți nesimțită azi încă ne intrigă

Prin cuante-ți schimbi menirea de la argint la aur

Din hidrogen în heliu în Soarele cel faur.

Ești un tipar fractalic sistemului solar

În universu-ți micro te-nvârți iară și iar

Cu electroni - planete și cu nucleul soare

Viteza neutrino o pui la încercare.

Ești mai presus de toate nemuritor, statornic

Și nu te afectează al vremurilor ornic...

Se simte-a ta prezență și-n biotronică

Dar și-n polul opus - bomba atomică.

Ești plăsmuit în stele din ce nimic de-aiurea

Formezi deopotrivă și marea și pădurea

Și Cale cea Lactee și luna de pe cer

Atomule, în Cosmos ești marele mister!

PAGINA 107

Cărarea

Cărare-abruptă este viața,

Pe-alocuri lină și pavată

De cei ce ne-au lăsat povața

Din chin și trudă câștigată.

Meandre are firul vieții,

E cu răspântii presărat

S-alegi corect e cheia bolții,

Și-ai să ajungi unde-ai visat.

Nu te-nfrăți cu deznădejdea,

Cu lenevia sau huzurul,

Fii frate bun doar cu ideea

De a munci precum maurul.

Fii bun și blând în tot ce faci,

Cărarea ta este unică,

Fii dârz și luptă doar și taci,

Și-o să câștigi fără vreo frică!

PAGINA 108

Cuvintele...

Cuvintele sunt precum mierea, plăcute,

Și pot să clădească în inimi redute

Ce sfarmă tristețea și gândul anost;

Cuvintele toate au viață și rost.

Dar sunt și cuvinte amare ca fierea,

Ce-aduc neputința și scurmă durerea,

Iar cei ce rostesc aceste cuvinte,

Sunt oamenii răi, și fără de minte.

De-aceea cuvântul pe care-l rostești,

Tu judecă-l bine, și de-l folosești

Păstrează măsura și gândul curat,

Căci răul se poate produce îndat’!

PAGINA 109

De-ar fi invidia

De-ar fi invidia o floare, de mac crescută în câmpii,

N-ar fi-ntre oameni dușmănie, nici între nații dușmănii.

N-ar fi orgolii ofuscate, nici mici ”biserici” exclusive,

Doar dragoste ar fi în toate, prietenii superlative.

N-ar fi eroi, și nici războaie ce mutilează generații,

Iubirea-ar triumfa frenetic, în ale cerului ovații!

Ar fi triumful senectuții civilizației umane,

Semnal de descrețire-a frunții, în toate centrele urbane,

Și-n sate și în munți și-n dealuri, vom fi ca frații iubitori,

”Comorile” contemporane, le-om împărți la trecători!

De-aceea fraților aminte, să luați la orice întreprindeți,

Invidia n-o ”cumpărați”, ci Diavolului să o ”vindeți”!

PAGINA 110

Speranța

Speranța nu moare, renaște mereu

Mai vie, mai trează cu cât ni-e mai greu

Ne ține în viață când tot se destramă,

Ghidându-ne pasul ca tată și mamă.

Cu toții depindem acut de speranță

Ne dă acea forță-n secunda instanță

Când credem că totul e poate pierdut

Ea la deznădejde îi face un scut,

Să nu ne atingă, să nu ne perturbe

Să mergem la pas în hățișul din urbe

Să ștergem din minte cuvântul ”înfrânt”

”Speranță” ne fie cuvântul cel sfânt!

PAGINA 111

Destinul

Să fie destinul un dat intangibil

Ursit de la naștere, trăit mai apoi?

Sau totul în viață depinde de noi

Voința și crezul fiind indestructibil?

Destinul ne poartă sau noi îl purtăm

Precum râul trunchiul, sau barca pe noi?

E sigur că suntem chiar proprii eroi

În bildungs romanul ce-l elaborăm!

Neștiind care-i calea spre propriul destin

Tu omule crede, și speră, și mișcă,

Chiar dacă-n cărare e doar o podișcă,

Tu ești ”bucătarul” la propriul ”festin”!

PAGINA 112

Jocul de-a viața

Viața-i un joc cu reguli complicate,

Care se schimbă când le-ai învățat,

Din tinerețe până-n senectute

Tot timpul ai ceva de reproșat

Destinului, sau poate întâmplării,

Ce te-a adus așa cum n-ai dorit,

Căci jocul vieții n-are nici fruntarii

Nici un arbitru pentru mituit.

Pierzi doar pe mâna ta, dar și câștigi

Experiență mult prea prețioasă

În jocul vieții poți ca să te”frigi”

Sau să nu ai defel nici o angoasă.

De-aceea omule trăiește-ți viața

Ca pe un joc mereu câștigător,

Resentimentele, dar și povața,

Le folosește ca să fii învingător!

PAGINA 113

Luptă ostaș

Luptă ostaș, nu ezita, țara acum îți cere

Căci laurii îi vei avea, și o să faci și avere.

Luptă ostaș căci la hotar, acum este dușmanul

Este trufaș, n-are habar, cine-i încurcă planul.

Luptă ostaș, de te-i răni, tu te vei vindeca,

Țara obol îți va plăti, chiar de-i viața ta.

Însă de-a fi ca să rămâi, infirm în astă luptă,

O mamă ai la căpătâi, bătrână prea și suptă.

Cu toți atunci te vor uita, prieteni și dușmani,

Singurătatea îți va sta, făclie peste ani.

Sărac, umil, dar un erou, atunci tu vei rămâne

Pribeag și fără de ecou, strigătul tău în lume.

Atuncea tu vei blestema, războiul și pe-acei

Care îl vor mai asuma, să-l poarte numai ei.

PAGINA 114

Tusea și junghiul

Când Dumnezeu creă această lume,

Văzu că totul este prea perfect;

Hai să dăm omului și-o imperfecțiune –

Și îi dădu să aibă tusea-n piept.

O fi de-ajuns? - Își zise Cel de Sus

Mai mult de-atâta nu se poate

Să ducă omul?... Ce-ar mai fi de dus?...

Și îi dădu un junghi în spate!

De-atunci, oriunde se-ntovărășesc

Și unde este tusea e și-un junghi –

Pereche de-opotrivă-alcătuiesc,

Precum sunt laturile în dreptunghi.

La fel și-n viață – mii de caractere,

Ce își găsesc pereche negreșit –

Cum se-nțeleg? – Acestea sunt mistere;

Protagoniștii doar le-au însușit!

PAGINA 115

Valurile vieții

Suntem cu toți corăbii pe valurile vieții,

Străbatem ape calme, sau aprige furtuni

Cu-ntunecimi de noapte în geana dimineții,

Ajungem să ne pierdem prin negrele genuni.

Bat vânturi de la pupa, care ne propulsează

Pe marea existenței s-ajungem campioni,

Sau ne rup velatura și toți ne-abandonează

Riscând atunci deriva spre rolul de pioni.

Talazuri ne inundă a sufletelor cale*

Noian de sentimente ce nu-l putem opri

Îndrăgostiți, visăm ținuturi boreale,

Ne cufundăm în marea de vise roz sau gri.

Ne căutăm perechea cu care să plutim

Alăturea formând sublim catamaran**,

La bine și la rău tot unitari să fim

Prin valurile vieții răzbatem an de an.

*Cală – compartiment de depozitare al navei

**Catamaran – ambarcațiune cu două corpuri flotante unite de două traverse

PAGINA 116

Parabola

Țâșnind tangent spre infinit

În plan rămâne ferecată

Ca prințul – broască urgisit

Sau ca prințesa fermecată.

Abscisa-i o-ntovărășește

Delimitându-i brațele,

Calea de mijloc le-o găsește...

Stau la taifas ca țațele.

Minune-a cifrelor abstracte

Ne minunezi dar și-nspăimânți,

Chinui elevi-n miez de noapte,

Se-ncrâcenează a lor frunți.

Puțini îți mai cunosc misterul

Când au ajuns la senectute,

Vagi amintiri de prin bagajul

De cunoștințe ce-au fost multe.

Asemeni lor și eu acum

Te reclădesc doar din crâmpeie,

Tu-mpărăteasă-ntr-un album

A matematicii-epopee.

PAGINA 117

Paradox

Scârța, scârța pe hârtie, sau toc, toc, pe tastatură,

El, poetul, scrie versuri fără ritm, fără măsură,

Fără rimă, fără temă, fără noimă, fără cap,

Cu metafore de-a valma, îndesate ca-n dulap.

Geniul îi dă pe-afară, publicul ”modern” aclamă,

N-am văzut în viața mea, o așa o panaramă!

Două țuțipide sunt, abonate la elogiu,

Doar o literă să scrie și s-aclame-i privilegiu.

Terminară cum s-ar spune și superlativele,

Și cosmopolite fiind, caută motivele,

Ca să-și motiveze gestul, cum s-ar spune, isterie,

Să se entuziasmeze, pentru orice porcărie!

Poate sunt eu demodat și nu mai percep frumosul,

Sau poate m-am ramolit și gândesc acum cu dosul!

Lucru sigur însă este, că din veacuri poezia,

Fu mereu melodioasă, și n-a pângări hârtia!

PAGINA 118

PAGINA 119

Biserica Ortodoxă Română – un parazit al societății românești

Preambul

Biserica creștină a apărut ca urmare a îndemnului lui Iisus Hristos către apostoli "mergeți și propovăduiți la toate noroadele învățătura mea". Biserica a apărut ca necesitate logistică de transmitere a mesajului și învățăturilor Christice. După ce creștinismul și creștinii au fost ostracizați și surghiuniți, mai marilor Imperiului Roman, le-a venit ideea de a folosi Biserica și creștinismul în scopul dominației maselor și ca mijloc de guvernare. Au fost înserate în obiceiurile creștine "saturnaliile" și alte sărbători păgâne, adoptându-se în locul săptămânii iudee săptămâna corespunzătoare calendarului roman, înlocuindu-a "sabatul" cu duminica (ziua soarelui), lunea (ziua lunii) s.a.m.d. Creștinismul, asemeni fondatorului său (Cristos era un om modest posedând doar cămașa de pe el și o pereche de sandale), era o religie plină de iubire, în modestie și întrajutorare. Romanii i-au dat o haină nouă plină de fast și împopoțonare, cultivând în rândul clerului gustul pentru fast bogăție și corupție. Când Imperiul Roman s-a scindat în două (imperiul de apus cu capitala la Roma și cel de răsărit cu capitala la Constantinopole), cele două biserici au evoluat separat formând Biserica Ortodoxă, respectiv cea Catolică.

Instituția bisericii ortodoxe

Iisus Cristos a spus și este menționat în Evanghelii: "Eu n-am venit să schimb legea ci să o împlinesc!"; În virtutea acestui fapt rămân valabile pentru creștini atât spusele din Noul Testament cât și Vechiul Testament (Tora ebraica). Astfel Vechiul Testament în capitolul "Exodul" reglementează forma arhitectural funcțională a templului (deci și a bisericii) acesta având forma unui cort (de unde și turlele bisericii și compartimentele naos, pronaos și altar). Tot în Exod se reglementează succesiunea și

PAGINA 120

investirea preoților, cu amănunte până și la faptul că în biserică se ard lumânări din ceară de albine (și nu spermațetul care face să miroasă a hoit bisericile actuale) și smirna (nu surogatul de tămâie).

Icoanele În capitolul "Deuteronom", Moise primește pe muntele Sinai cele 10 Porunci de la Dumnezeu, săpate în piatră. A doua poruncă sună cam așa: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alți dumnezei; să nu-ți faci chip cioplit nici vreo înfățișare a celor nevăzute din cer, de pe pământ sau din apele de sub pământ; să nu li te închini, să nu le slujești căci eu sunt un Dumnezeu gelos și pedepsesc până la al 3-lea și al 4-lea neam pe cei ce mă urăsc și miluiesc până la al miilea neam pe cei ce mă iubesc. Icoana este "o înfățișare a celor nevăzute din cer" și contravine flagrant primei porunci. A fost totuși adoptată în biserica ortodoxă, de către "sfinții părinți", în Sinodul 7 ecumenic. De-asta afirm că "sfinții părinți" au fost orice numai sfinți nu. În Sinodul 7 Ecumenic au adoptat în ciuda împotrivirii conservatorilor bisericii, "sfânta icoană" ca "fiind de bun folos credincioșilor", cu instrucțiunea expresă să fie "venerate și sărutate" de credincioși. Imaginați-vă câte epidemii neștiute și neexplicate de nimeni a generat asta, la fel ca și sărutatul aceleiași cruci și folosirea aceleiași lingurițe la împărtășanie de către comunități întregi. Ajunge ca unul singur să fie TBC-ist și contaminează toată comunitatea... se pare că Direcțiile de sănătate publică tolerează acest obicei barbar și neigienic fără nici o obiecție...

Sfinții După informațiile furnizate de Biblie, nu există decât 12-13 sfinți veritabili, respectiv 11 apostoli (excluzându-l pe Iuda decăzut prin trădarea lui Iisus) și care au fost sfințiți prin "coborârea Sfântului Duh ca limbi de foc" după care "au făcut minuni și au vorbit în limbi străine", Fecioara Maria (pe care a sfințit-o nașterea unui fiu de Dumnezeu) și Iosif tatăl lui Iisus. Aceeași "sfinți părinți" au sanctificat o armată de sfinți într-o birocrație cerească după forma și asemănarea actualei biserici. Au înțeles pasajul din rugăciunea Tatăl

PAGINA 121

nostru, că în ceruri ar fi ca pe pământ, nu "precum în cer așa și pe pământ" ordine cumpătare și armonie. Chiar punând cazul că ar fi cu adevărat sfinți, cine le-a dat dreptul acestor "sfinți părinți" să profaneze și să împartă precum câinii prada, rămășițele acestor sfinți. I-a guvernat și îi guvernează aceeași veșnică lăcomie și sete de putere, pelerinajele la "moaște" umplându-le visteriile. Nu mai vorbesc că sărutarea sfintelor "moaște" este la fel de periculoasă pentru sănătatea credincioșilor sinceri dar naivi. Minunile acestor sfinți inventați nu le-a probat nimeni niciodată, sfânt ajungând și Ștefan cel Mare, care a fost patriot și erou național, dar n-a fost nici pe departe sfânt, fiind notoriu cum spun cronicile "iute la mânie și vărsătoriu de sânge" și cunoscut pentru armata de țiitoare și copiii din flori avuți.

Averea

Cum spuneam mai devreme, trădând spiritul Christic, B.O.R. a acumulat averi colosale, zeci de mii de hectare de pădure, imobiliare, mai nou bancă şi oficiu de turism, având neruşinarea ca binefacerile să fie înfăptuite din contribuţiile enoriaşilor. Construieşte imobiliar şi nimic în "templul" sufletului credincioşilor, care nu sunt învăţaţi nici măcar faptul că, cruce îţi faci în biserica doar când este pomenită Sfânta Treime. Construiesc în neştire biserici (locuri de muncă pentru preoţi) şi tot au ajuns să se calce câte 2-3 pe picioare în fiecare parohie. Cu un program de lucru de 2-3 ore pe săptămână, preoţii (cu foarte rare excepţii), au salariu asigurat din bugetul statului, deşi 99% din timp şi-l folosesc în interes personal. Să nu mai spunem că dacă n-ai bani rămâi şi nebotezat şi neîngropat şi necununat, tarifele fiind neruşinate, regula fiind să-ţi dea chitanţă pe jumătate din sumă. Au pretenţia de mijlocitori între Dumnezeu şi credincioşi, când Evangheliile afirmă clar: "adevărata rugăciune o faci tu singur în cămăruţa ta, neştiut de nimeni, nu în răspântii spre văzul norodului"; la fel cum adevărata miluire o faci "fără să ştie stânga ce face dreapta”, nu în spectacolele de "caritate" în faţa camerelor de luat vederi. În spijinul mersului la biserică vine un pasaj din evanghelii: "unde sunt doi sau trei în numele meu, voi fi şi eu cu ei", dar din păcate bisericile au devenit cluburi de etalat vestimentaţia şi de împărtăşit ultimele

PAGINA 122

bârfe, fără nici o reacţie din partea preoţilor, interesaţi doar să-şi vândă cota de lumânări şi să încaseze banii pe liturghii şi pomenit vii şi morţii.

Ritualul

Actuala slujba oficiată în biserică duminică este rămasă de la Ioan Gură de Aur fost patriarh al Constantinopolelui şi se vrea o rememorare a periplului şi patimilor lui Cristos. O înşiruire fără noimă din care nimeni nu înţelege nimic, pierzând inutil timpul. În bisericile adevărat următoare ale învăţăturii creştine, slujba constă în expunerea unei teme din Evanghelii sau de interes pentru enoriaşi, urmată de cântărea de psalmi. Simplu, eficient şi util asemeni Bibliei în care nu veţi găsi vorbe fără rost, Dumnezeu, creatorul suprem asteptând de la noi să-i fim asemenea, creatori şi eficienţi, fiindcă "vorba lungă este sărăcia omului".

Rugăciunea

"Tatăl nostru" este singura rugăciune provenită de la Dumnezeu, prin intermediul lui Iisus Hristos. Ea cuprinde tot ce este necesar comuniunii credinciosului cu Dumnezeu, orice cuvânt sau cerere fiind de prisos. Degeaba îi ceri lui Dumnezeu să te facă împărat sau să ai bani, fiindcă Dumnezeu ştie mult mai bine ce ţi-este bun şi cât poţi să "duci", voia lui fiind suverană. Şi Cristos a spus când era în agonie pe cruce "Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit... dar facă-se voia ta şi nu a mea"; a spus asta fiindcă ştia că Dumnezeu are sigur un plan mai minunat cu el decât şi-ar fi putut dori sau imagina... la fel şi pentru noi muritorii- creaturile lui preferate.

Rugăciune în faţa icoanei îl distrage pe credincios de la comuniunea spirituala cu Dumnezeu, concentrându-i atenţia şi frânându-i imaginaţia în timpul rugăciunii.

Dumnezeu a pus conştiinţa omului toate legile scrise şi nescrise ale Dumnezeirii, încălcarea voită a acestora ducând la blocaje malefice în subconştient - guvernatorul suprem al organismului - care cuprinde şi experienţa reîncarnărilor succesive ale sufletului.

Reîncarnarea este o realitate probată de experienţele regresiilor hipnotice, când subiecţii retrăiesc vieţile anterioare, de

PAGINA 123

vorbirea spontană în limbi necunoscute a subiecţilor unor accidente cerebrale, precum şi de senzaţia atât de comună de -"deja-vu". Acest lucru a fost cunoscut şi primilor iniţiaţi creştini, dar aceeaşi "sfinţi părinţi" au hotărât că este benefic credincioșilor să ştie că au la dispoziţie o singură viaţă să ajungă desăvârşiţi şi demni de a ajunge în Rai. În acest sens, cel mai probabil, Isus Cristos este singurul exemplar al rasei umane ajuns prin reîncarnări succesive desăvârşit spiritual, fiind cel mai probabil nimeni altul decât bătrânul Adam - singurul bărbat creat de Dumnezeu.

Revenind la încălcarea legilor conştiinţei şi blocajele malefice din subconştient, Evangheliile recomandă ca leac mărturisirea păcatelor (care eliberează conştiinţa) şi rugăciunea Tatăl nostru care ne cuplează probabil telepatic cu Dumnezeu, acesta reprogramându-ne subconştientul.

Concluzie

Biserica Ortodoxă Romană este o instituţie care nu-şi onorează existenţa, prin deturnarea de la învățăturile Bibliei, lipsa de interes pentru a clădi prin educaţie şi cunoaştere în spiritul credincioşilor, singurul ei scop fiind propăşirea proprie economică şi puterea politică. Ca o încununare a acestui spirit gregar este megalomanica construcţie a Catedralei Neamului, pe banii enoriaşilor, şi spre slava ierarhilor care se vor împăuna ca şi ctitori (dar toţi marii ctitori au ctitorit pe banii lor!).

P.S. Prezentul articol nu se vrea o pledoarie pentru dispariția BOR ci pentru reformarea sa, pentru a ajunge o instituție de secol XXI. Deasemenea nu dorește eliminarea icoanelor din biserici ci scoaterea lor din rândul obiectelor de cult bisericesc, fără a mai fi venerate și sărutate, ci fiind considerate doar obiecte de arta definitorii pentru tradiția ortodoxă. Același lucru ar trebui să se întâmple și cu "sfintele moaște" care ar trebui îngropate creștinește și lăsați "sfinții" morți să-și petreacă somnul de veci liniștiți.

PAGINA 124

Curajul

- eseu -

Curajul – o stare de spirit care ne animă, dar care poate îmbrăca atâtea forme de manifestare. Cel mai adesea, curajul este asociat luptei, respectiv curajul în lupta armată, dar există mult mai multe forme de curaj, mai constructive și poate mai pline de bravură, asociate actului creator. Curajul de a începe și termina ceva măreț - edificiu, lucrare de artă, tehnică sau cercetare, curajul de a întreprinde acțiuni la limita imposibilului, prin acte de temeritate sfidând limita rezistenței umane, dar și curajul anonim, cotidian, al truditorului care are curajul de a trăi onest, prin efort constant și constructiv, curajul de a fi drept într-o lume nedreaptă și cu valorile bulversate și în fine, dar nu în cele din urmă, curajul de a fi mamă, respectiv părinte, cu nopțile nedormite și tot efortul presupus de creșterea și educarea unui copil. La polul opus, există din nefericire și curajul nebunesc, consecință fie a îndoctrinării (în cazul sinucigașilor jihadiști), fie a bolii mentale, care deformează realitatea pe care individul o percepe. Excluzând ultimul caz, curajul este o stare de spirit de dorit în orice întreprindem, ducând la focalizarea energiilor creatoare ale individului, și atingerea rezultatelor scontate. Curajul poate fi o consecință a bunei analize a potențialului propriu, dar poate fi amplificat și de sugestiile pozitive ale apropiaților, sau dimpotrivă, micșorat de sugestiile negative ale lor. Un lucru este sigur: lumea aparține celor curajoși, așa că dezvoltați-vă curajul prin evaluări realiste și alegerea unui anturaj care să vă pună în valoare!

125

Cuvântul

– eseu –

”La început a fost cuvântul, și cuvântul era Dumnezeu!” – Așa începe foarte sugestiv capitolul ”Geneza” din Biblie. Cuvântul care zidește versus cuvântul care dărâmă, ambele sunt la îndemâna noastră, a oamenilor, ca liber arbitru acordat de către Dumnezeu, respectiv de a fi de partea luminoasă, sau cea întunecată a existenței. Cuvântul ca hrană a sufletului, alină, îmbărbătează, consolează, și desfată prin sugestia pozitivă pe care o degajă. La polul opus, cuvântul ca otravă a spiritului, frânează, descurajează, disperă și oripilează prin sugestia întunecată, insidioasă – mecanism folosit și în magia neagră malefică. Cuvântul este oglinda sufletului celuia ce-l rostește, reflectând cultura, dar și structura sufletească a respectivului, nivelul său spiritual. În acest sens, niciodată un om înțelept nu se va”juca cu vorbele”, și va prefera mai mult să asculte și să” culeagă” decât să vorbească. Responsabilitatea celor care lucrează cu cuvântul este uriașă, începând cu dascălii și terminând cu liderii, aceștia putând să sădească prin cuvânt comori în sufletele și mințile învățăceilor, respectiv maselor, putând mobiliza într-o emulație spre o direcție favorabilă a acestora, întru propășirea națiunii. De aceea fiți foarte atenți când și cum folosiți cuvintele, acestea fiind arme cu două tăișuri, asemenea unui bumerang, fiindcă puteți face rău fără să fiți conștienți, rău care mai devreme sau mai târziu se va întoarce împotriva vouă înșivă! De aceea căutați să vedeți la fiecare calitățile, sugestionându-i pozitiv prin cuvinte care să le stimuleze dorința de desăvârșire.

126

Iertarea

– eseu –

Ce poate fi mai sublim, mai generos, mai uman și mai creștinesc decât iertarea? Dovadă de elevare spirituală, iertarea este comună acelora care atrag și ”ard” energiile pozitive, răspândind în jurul lor o undă de bine și frumusețe sufletească. Din punctul de vedere al creștinilor practicanți, iertarea este o condiție fără de care, rugăciune către Divinitate rămâne vorbă moartă. În rugăciunea ”Tatăl nostru”, se spune în mod expres: ”Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. În religia creștină, iertarea este soră bună cu iubire pentru aproape, și definește de fapt mesajul Evanghelic, care schimbă mesajul Vechiului Testament (unde predominantă era răzbunarea și coerciția necesară pentru a ține în frâu, triburile iudaice barbare) cu iubirea și iertarea. Când adultera era să fie lapidată de mulțime Iisus a spus:”cine e fără de păcat să lovească primul”, instituind iertarea ca și instituție definitorie în practica creștină. Iertarea, ne face mai buni, ne eliberează de ură și prejudecăți și pregătește calea spre mântuire și paradisul terestru care stă la îndemâna fiecăruia dintre noi, așadar iertați cu tot sufletul, cu toată ființa și veți fi răsplătiți cu iubire și recunoștință!

PAGINA 127

Iubirea

– eseu –

Iubirea, un sentiment atât de înălțător și complex ca și cuprindere, îmbracă o multitudine de fațete. În evoluția individului apar pe rând: iubirea pentru mamă, iubirea pentru tată și frați, apoi iubirea pentru prieteni, iar o dată cu creșterea și evoluarea personalității, iubirea pentru aproape și divinitate. Nu în ultimul rând, dar în cele din urmă cronologic, iubirea pentru persoana iubită odată cu apariția dragostei. De departe cea mai importantă și care le incumbă pe toate celelalte este iubirea pentru aproape, care nu întâmplător este fundamentul religiei creștine. Iisus spune: ”Nu am venit să schimb legea, ci să o împlinesc”, schimbând cum am mai afirmat preceptele Vechiului Testament cu un principiu nou fundamental – iubirea. Explicitând El spune: ”Iubiți-vă aproapele ca pe voi înșivă!”, condiție esențială pentru a putea ierta și a fii iertat, respectiv mântuit. Iubirea clădește în corp și spirit, crează coeziune și determină ajutorarea aproapelui în nevoie materială sau spirituală. Cum s-a mai ietat, Iubirea va dăinui peste toți și toate, iar toți și toate sunt nimic fără iubire!

PAGINA 128

Pacea

– eseu –

Pacea – o noțiune atât de largă și care îmbracă o multitudine de fațete. Pacea Mondială – antiteza războiului mondial, pacea continentală – antiteza războiului continental, pacea regională – antiteza războiului regional, pacea națională - antiteza războiului civil, pacea familială, antiteza dezbinării familiale, și în ultimul rând, dar poate cea mai importantă, pacea interioară a individului. Toate acestea au ca element comun înțelegerea, iubirea pentru aproape și de ce nu, înțelepciunea celor care guvernează. Mai multe ar fi de spus despre pacea interioară individuală, deziderat atins prin relații armonioase cu cei din jur, iubire pentru aproape, rugăciune practicată corect, facerea de bine și dorința de desăvârșire spirituală, fapt care duce la stima de sine și o conștiință ușurată de orice apăsări. Pacea interioară presupune și conștiința propriei valori, ceea ce duce la generozitate în relațiile și față de greșelile celor din jur, care vor fi iertate cu ușurință și temeinicie. Iată de ce Pacea este un deziderat la fel de valoros la toate nivelele și începe prin cea obținută de fiecare individ în parte, difuzând ca stare de fapt (ce-i drept mai greu de atins) la nivelul întregii societăți ca stare de grație.

PAGINA 129

Poezii și-atât...

Idolatrie

Sfânta Biblie-ntr-o doară, începui s-o studiez,

La un Institut de-ăl Biblic ce păstrează viu un crez –

Biblia e Legea Sfântă pentru orișice creștin,

Chiar dacă fiind stufoasă pentru mulți este un chin!...

Legile scrise pe piatră zece-n număr cum le știți,

Sunt cu toate tălmăcite – nici măcar nu vă gândiți,

Că-n traducerea directă, nu a Patriarhiei B.O.R.,

Lucrurile-s diferite – asta vede și un chior –

Legea a doua tălmăcită de ilustul John Wicliffe,

Aramaica fiind sursa, demonstrează că sunt fufe,

Toți cei din ortodocsie ce-au tradus-o defectuos,

Doar Satan având din asta o mulțime de folos!...

Dragii de prooroci scriseră ”Să nu îți faci chip cioplit,

Nici vreo înfățișare a celor ce-au viețuit,

Ori în ceruri, ori pe țărnă, ori în ape sub pământ,

Nu le fă înfățișare la care te-nchini ”mormânt”,

Fiindcă Dumnezeu, Gelosul pe cei care îl urăsc,

Trei sau patru generații din păcate pătimesc –

Iar pe-acei ce îi iubește, Dumnezeu îi ocrotește,

Pân’la mia cea de ”neamuri” fiindcă-aceasta o dorește!...

PAGINA 130

Cercetând Ortodocsia și când apăru icoana,

Dogma ce-i zic GĂUNOASĂ, revela ea năzdrăvana

Că-n Sinodul zis și Șapte, Ecumenic negreșit,

Blasfemia-a luat amploare, legile s-au împuțit;

Nici mai mult, nici mai puțin, deștepți-au instaurat,

Cultul ”Preasfintei icoane”- poate cel mai grav păcat!...

Se vrea a fi venerată ca un Fiu de Dumnezeu -

O bucată de lemn, iată, vrea pupată ca un zeu!...

O prostie fără seamăn - de n-ar fi IDOLATRIE,

N-aș fi amintit de dânsa în această poezie!...

Toate astea-n mod ”blajin” – căci AFURISIȚI veți fi,

De nu vă executați și obedienți n-o-ți fi!...

Iată dar, de generați dragul creștin ortodocs,

Face instituțional pacate – ăsta nu-i un paradox?!...

Nu vreau să fac pe deșteptul, ”Credeți și nu cercetați!”

E-o deviză pentru fraieri – sper că n-o utilizați,

Luați degrabă și citiți Biblia adevărată,

Iar la cea oficială, să se pună o ERATĂ!...

Dacă nu îi bag în măsa, că și-așa sunt paraziți,

Precum dânșii pun pariu, printre creștini nu găsiți!...

PAGINA 131

De când e lumea,...cuvântul

De când e lumea și pământul, esențial a fost cuvântul –

Chiar dacă-i scris sau recitat, pe scenă, sau înregistrat

Cu siguranță el clădește și inima o simți cum crește –

Efluviu cald de-nțelepciune, de la acel care îl spune.

De când e lumea pe pământ, cuvântul dat ca jurământ

A fost păstrat și respectat de omul drept, adevărat,

Iar cel ce-aruncă vorbe-n vânt, fără să țină-al său cuvânt

Cu greu găsește loc sub soare, doar în palat sau închisoare.

De când e lumea bună, rea, cu toți găsim un loc în ea,

Milionari ori cerșetori, cuvântului suntem datori –

El ne ridică și coboară, prin el ajung atâți să moară,

Deci fiți atenți, nu abuzați, atunci când îl utilizați!

PAGINA 132

De nu m-aș îndoi!

De nu m-aș îndoi, aș crede absurdul făr-al cerceta,

Doar cercetarea poate-accede către-adevăr ce poate sta

În fruntea mesei biruinței, a spiritului ce-i cuprins

În toate laturile ființei, de Duhul Sfânt cel Necuprins.

A studia și-a înțelege, nu-nseamnă-a fi necredincios,

Fiindcă numai știința-alege tot ce e bun și de folos,

Iar Dogma care-i închistată în laturile ei vetuste,

Este adesea perimată, cu puncte de vedere-nguste

Și pravile dar și cutume periculoase-a fi uzate

Deși-acceptate azi de lume, nu-s bune pentru sănătate;

Izvorul Bibliei ne-arată o apă rece cristalină,

Ce poate a fi consumată, și sufletu-nsetat alină,

Dar multele Sinoade care, se perindară în istorii,

Veniră care mai de care cu-nvățăminte iluzorii,

Ierarhi care-au fost dornici numai să-și lase numele-n anale

Au fost activi și-n fapte spornici, lăsând deșarte rituale,

Și rugăciuni cu dedicații, cu un limbaj alambicat,

A căror multe incantații, bagă creștinul în păcat –

Doar Rugăciunea-mpărătească, ce-i ”Tatăl Nostru”, negreșit,

Aduce pacea sufletească în cugetul neliniștit.

PAGINA 133

Dar și icoana-i o cutumă de la al Șaptelea Sinod –

IDOLATRIA, nu-i o glumă și poți fi socotit nerod

Sau doar naiv, dar cu credință să faci tot ceea ce se cere

Dar să nu ai vreo biruință – asta-i risipă de putere:

Să faci mătănii, să ții postul și în final să anulezi

Tot chinul, precum e apostul, fiindcă icoane venerezi.

Respect credința, credinciosul, efortul lui de admirat,

Dar din neștiință, tot folosul, e un păcat de neiertat!

PAGINA 134

Iertarea

Sunt fiul Tatălui Ceresc, cu toți m-ați osândit,

Pe cruce să mă răstignesc, în cuie pironit!

Cu toții tare v-ați mirat, când eu am înviat,

În zilele lui Pont Pilat, trei zile după ce am răposat!

Minunile ce le-am făcut, v-au umplut de uimire,

Și pentr-o zi mi-ați arătat, atâta prețuire,

Când intrând în Ierusalim, în ziua de Florii,

Voi m-ați întâmpinat sublim, cu-atâtea-alegorii.

Dar totul l-ați uitat apoi, precum niște copii,

Ce fac doar pasul înapoi, sătui de jucării!

Baraba-a fost neprețuit, în ochii voștri orbi,

Când m-ați disprețuit, cu croncăit de corbi!

Dar eu vă iert, căci n-ați știut, ce faceți și ce spuneți,

N-am să vă cert, căci v-am iubit, indiferent ce faceți!

Ne-om revedea în ceas spășit, târziu, al judecății,

Ce-oi face-o pentru vii și morți, în numele dreptății!

Răgazul nu îl știu nici eu, doar Tatăl cel Ceresc,

Îl știe, numai Dumnezeu, pân-atunci, vă iubesc!

PAGINA 135

Iubirea!

Sunt munți înalți, însă iubirea ’i-ntrece-n piscurile sale,

E marea-adâncă dar iubirea e mai ceva în profunzimi –

Sunt drumuri lungi însă nici unul nu-i poate sta vreodată-n cale,

Țâșnește chiar de-i îngropată în nesfârșite adâncimi.

Iubirea-i corolarul vieții, sublimul rost de-a exista

Este balsamul suferinței, ea ne alină inima –

Îndrăgostiții simt c-au aripi, în față nu le poate sta

Nici sărăcia, nici puterea, nu reușește-ai dezarma.

Iubirea pentru-aproape este, un alt motiv de fericire,

N-ai dușmănii, n-ai apăsare, și nici motive de război,

Suflet ușor și o chemare de-a fi lângă Dumnezeire,

Iar inima-ți tresaltă vesel când ajuți semeni în nevoi.

Căci la-nceput a fost Cuvântul, ce cu iubire a zidit,

Iar noi, urmași, pe tot Pământul, pios, cu zel, l-am ascultat –

Iubirea este clăditoare în tot ce-i viu și-nsuflețit,

La ”chip cioplit” și ”sfinte moaște”, noi nicăieri nu ne-am rugat!

PAGINA 136

Lințoliu

Peste suflet simt ca un lințoliu,

Se răsfiră frunzele în vânt –

Se depun ușor pe Capitoliu,

Singura scăpare-i în mormânt.

Toată viața este o fantasmă,

Goi ne naștem, goi plecăm din ea –

Hai să punem de o cataplasmă,

S-o mai îndulcim cât s-o putea.

Peste suflet simt ca un lințoliu,

Nu-mi mai pasă, fie ce o vrea –

Doar Iisus mai are-n portofoliu,

Drumul către izbăvirea mea.

PAGINA 137

Cum îi rabdă Dumnezeu?!

M-am sculat de dimineață, copleșit de chef de viață,

Și vă spun cu cumpătare, despre-un lucru de mirare!...

Am citit cu interes, un document - un eres,

Despre-o conspirație, nu doar peste nație,

Ci privind tot mapamondul – mare mi-a mai fost afrontul,

O gașcă de criminali, sioniști din cei penali,

Și-au propus ca o sfidare să aibă Pământul,

Care, hrănește de generații, libere, atâtea nații!...

Nu vor dânșii mai puțin, decât sufletul creștin

Economic subjugat, de Mefisto guvernat,

Vor un Guvern Mondial, cum prevede în Cabal!...

Și-astfel au elaborat, La Basel într-un palat,

Un plan ce m-a-nfiorat, azi de dânșii aplicat;

Prin războiul economic, psihologic și psihotronic,

Să ne devină stăpâni, la toți ce-i numesc goimi!...

Am citit, m-am îngrozit, toată noaptea n-am dormit,

Și apoi m-am dumirit, că nu este de glumit!...

De-asta scriu acest eres, poate găsesc interes,

La iubitul cititor, curios, iscoditor, căruia-i rămân dator,

Să îi fiu îndrumător, să găsească,

Să citească și apoi să se uimescă,

Câtă maleficitate și câtă rapacitate,

Manifestă dumnealor, în demersul sfidător!...

PAGINA 138

Vă îndemn ca să citiți, pe Google o să găsiti,

Scrisul înfiorător, zis al Înțelepților,

Proveniți de la Sion, vă asigur, nu-i un zvon...

Vor să devină stăpâni, peste oamenii cei buni,

Specula să înflorească, luxul deșănțat să crească,

Punând doar conducători, devotați, ascultători.

Pe copii i-ar educa folosind imaginea,

Scrisul fiind periculor, dezvoltând armonios,

Doar gândirea creatoare, și-asta tare mult îi doare.

Vor să îndobitocească, toată stirpea omenească,

Și ușor să o conducă, sclavagism modern s-aducă!...

Eu mă rog la Dumnezeu, să-i orbească cum vreau eu,

Să le-nfrângă uneltirea, să-nflorească Omenirea;

Pe mișei să-i amuțească și-n Shambala să-i gonească,

Fiindcă aici pe Pământ, au făcut un jurământ,

Omenirea să-o robească, și Satanul să domnească,

Peste stirpea omenească!...

Mă întreb acuma eu, cum îi rabdă Dumnezeu?!...

P.S. – Vă îndemn dragi cititori să căutați și să citiți ”Protocoalele Înțelepților Sionului”!...

PAGINA 139

Sonetul credinței

Eu sunt creștin, însă nu fac tam tam:

Credința-mi eu prin fapte-o manifest,

Iar tot ce scriu este un simplu test,

Cuvântul fiind și spadă și balsam.

Că ești cu Tatăl e ușor a scrie,

Însă nu-l aminti la orice pas -

Frumosul Lui nu are nici impas,

Nici urmă de habotnicie.

Când scrii, fii scurt, concis ca El,

Nu-ți lăbărța credincioșia

În versuri care au ca țel

De-a înnegri noian hârtia,

Clamând iubirea pentru El!...

Fă ”practica”, nu ”teoria”!

PAGINA 140

Blasfemie

Clopote sparte sună-n neant,

În catedrale subcontractate

”Zeului Ban” și e tot mai jenant,

Se fac peșcheșuri cu ”pietate”.

Cortegii lungi, adulând niște oase,

Crezuri păgâne, pretinse creștine,

Perpetuate fiindcă-s bănoase...

Și-ngrașă sutane și-alți ”oameni de bine”.

Maici adultere împart azi colivă,

Sfinți fac sinoadele-n flux...

Agheasma sfințește deopotrivă

Și credincioși și bolizii de lux.

Îngeri drogați, cerșesc opiu ideii

Putreziciunea răspândește miasme,

Lumea de tot au cuprins-o mișeii,

Sfinți veritabili găsești doar în basme.

Rabdă-ne Doamne - suntem păcătoși,

Arată-ne calea să ducem povara

Fiindcă păstorii ne sunt mincinoși

Și-i o blasfemie să-și poarte tiara!

PAGINA 141

Ce simplu-i...

Ce simplu-i vina s-o arunci în contul la Divinitate,

Chiar dacă vorbele-ți sunt prunci de sfadă și-ubicuitate!

Ce simplu-i versuri să purjezi – preaplinul neputinței tale,

Și-n ele să te erijezi, maestrul plin al tigvei goale!

Ce simplu-i de a căuta complexitatea-n simplitate,

În rime ce-ar coexista cu tot umanu’-n nuditate

Și-aproape orice poezie conține sternul – laitmotiv

N-ar fi aproape-o nerozie s-aplauzi stilul său nativ?!

Dar este turma de ”cadâne”, ce îi ridică osanale –

Fecioare ieri, și azi, și mâine, adoră rimele penale,

La limita pornografiei, și până dincolo mergând

Excită ”porii poeziei” și salivează alergând!(poetul).

PAGINA 142

PAGINA 143

Cuprins

Cuvântul editurii ............................................................................... 3

Periplu politic .................................................................................... 5

Antiteze ................................................................................................ 5

Albe versuri... ...................................................................................... 6

Ajunge! ................................................................................................ 7

Blestem? .............................................................................................. 8

Ciocoii politicieni ................................................................................ 9

De ziua ta ........................................................................................... 10

De-ar fi! ............................................................................................. 12

Din daci... ........................................................................................... 13

Doină .................................................................................................. 15

Eșuatorul – Traian Băsescu ............................................................. 16

Fabula stăncuței ................................................................................ 17

Fără noimă ........................................................................................ 19

Furi, fur, fură! .................................................................................. 20

Generație de sacrificiu ..................................................................... 21

Hoții! .................................................................................................. 23

Iar... .................................................................................................... 24

Încotro? ............................................................................................. 25

144

Limba noastră ................................................................................... 26

Măgarul senator ............................................................................... 27

Mi-e dor de libertate... ...................................................................... 29

Munca ................................................................................................ 31

Nedumerire ....................................................................................... 32

O patrie, doar una! ........................................................................... 34

Odă lui Ion Iliescu ............................................................................ 35

Odă lui Victor Ponta ........................................................................ 36

Of țară! .............................................................................................. 37

Omagiu ție... ...................................................................................... 39

Pe-un picior de plai... ........................................................................ 40

Rădăcini ............................................................................................. 42

Sacrificiu............................................................................................ 43

Secolul XXI ....................................................................................... 44

Cât vă mai rabdă...? ......................................................................... 45

Democrația ........................................................................................ 46

Țara noastră ...................................................................................... 48

Țara mea, sublimă mamă... ............................................................. 50

Țară mândră! .................................................................................... 52

Mi-e dor de tine, țara mea frumoasă .............................................. 54

Aniversară ......................................................................................... 57

Impostura .......................................................................................... 58

Ce este demnitatea? .......................................................................... 59

Demnitate, unde ești? ....................................................................... 60

145

În zăngănit de zale! ........................................................................... 61

În lumea asta ..................................................................................... 63

Când lumea... .................................................................................... 64

Țara lui Papură Vodă ...................................................................... 65

Tu, politician... .................................................................................. 67

Turnul Babel ..................................................................................... 69

Vulpoiul judecător ............................................................................ 71

Furtuna .............................................................................................. 72

Gazela și ghepardul .......................................................................... 73

Alerg, și cad, și iară mă ridic... ........................................................ 75

Alerg! ................................................................................................. 75

Anost .................................................................................................. 76

Confesiune ......................................................................................... 77

Deșertăciune 1 ................................................................................... 79

Deșetăciune 2 ..................................................................................... 80

Descătușare ....................................................................................... 81

Mai beau... ......................................................................................... 82

Metamorfoze ..................................................................................... 83

Metempsihoză ................................................................................... 84

Cum ar fi? ......................................................................................... 85

Criticilor mei ..................................................................................... 86

Alcoolismul ........................................................................................ 87

Din clocot de gânduri... .................................................................... 88

Atât te iubesc poezie... ...................................................................... 89

146

Ploaie de toamnă ............................................................................... 90

Poet nebun! ....................................................................................... 91

Poetul ................................................................................................. 93

Poezia fără nume .............................................................................. 94

Poezia ................................................................................................. 95

Soarta poetului .................................................................................. 96

Prin vers... ......................................................................................... 97

Versuri ............................................................................................... 98

Nu-mi vine să mai scriu... ............................................................... 100

Neputință ......................................................................................... 101

Nulitatea .......................................................................................... 102

Arhetipul ......................................................................................... 103

Bâlci ................................................................................................. 104

Atomul ............................................................................................. 106

Cărarea ............................................................................................ 107

Cuvintele.......................................................................................... 108

De-ar fi invidia ................................................................................ 109

Speranța .......................................................................................... 110

Destinul ............................................................................................ 111

Jocul de-a viața ............................................................................... 112

Luptă ostaș ...................................................................................... 113

Tusea și junghiul ............................................................................. 114

Valurile vieții ................................................................................... 115

Parabola .......................................................................................... 116

147

Paradox............................................................................................ 117

Biserica Ortodoxă Română – un parazit al societății românești .. 119

Curajul ............................................................................................ 124

Cuvântul .......................................................................................... 125

Iertarea ............................................................................................ 126

Iubirea ............................................................................................. 127

Pacea ................................................................................................ 128

Poezii și-atât... .............................................................................. 129

Idolatrie ........................................................................................... 129

De când e lumea,...cuvântul ........................................................... 131

De nu m-aș îndoi! ............................................................................ 132

Iertarea ............................................................................................ 134

Iubirea! ............................................................................................ 135

Lințoliu ............................................................................................ 136

Cum îi rabdă Dumnezeu?! ............................................................. 137

Sonetul credinței ............................................................................. 139

Blasfemie ......................................................................................... 140

Ce simplu-i... ................................................................................... 141

PAGINA 148