Eu nu sunt doar cum mă cheamă!

 

Eu nu sunt doar cum mă cheamă, sunt o inimă, un zbor,

Frânt de de-a inimii maramă și te timpul curgător –

Un nebun văzând smintiții, guvernând către dezastru,

Care cu puterea minții, luminez, când vreau ca astru,

 

Sunt un nor ce răcorește, cu iubire-arșița verii,

Sunt nebun ce născocește, răscolind marginea zării,

Sunt urât de potentații, care vaccinează Moartea,

Sunt coșmarul lor și-al nopții, despecetluind și Cartea!

 

Sunt iubirea ne-nțeleasă, glasul fără de noroc,

Sunt fiorul ce m-apasă, când tristeții îi fac loc –

Sunt izvorul de iubire, fără limite și leacuri,

Sunt calamitatea care, proști-i hărțuie de veacuri!

 

Sunt limanul de blândețe, pentru cei fără noroc,

Sunt cu-așa de multe fețe, că nu ard nici pus în foc,

Sunt a dragostei redută, ce curată a rămas,

Sunt comoara neștiută, dar și-un câine de pripas!

 

Sunt ce sunt și nu sunt altfel, n-o să fiu căci n-o să pot,

Sunt creștin, fluid de fel, nu port „botniță”, n-am bot –

Sunt un om făcut de Domnul, - chipul și asemănarea Sa,

Sunt conștiința fără somnul, adormind lumina sa.

 

Eu nu sunt doar cum mă cheamă, sunt o inimă și-un dor,

Domnului și azi dau seamă, de-am greșit e-ntâmplător,

Fără dram de răutate, dacă-n viață am stricat,

Mâinile mi-au fost legate, dorul meu a fost curat!