Poeziile Mele - Nelu Preda

Privesc uimit prin veacuri înapoi, Ce-a fost poporul nostru și ce este; A izbândit războaie și nevoi, A fost adevărat, nu e poveste.   Mă-ntreb unde-s voinicii de-altădat, Cu care Mircea-i biruia pe turci, Sau Țepeș drept și binecuvântat Ce pe dușmani îi ridica în furci. Unde-s răzeșii lui Ștefan cel Mare, Cu care-a izbândit la Podu-nalt - Ce s-a-ntâmplat cu vița lor și care Este motivul că suntem sub șpalt? Unde-i sămânța veche traco-getă, Ce-a subminat-o de am decăzut Sub stăpânire și sub rea vendetă Sub lăcomia care-i la-nceput, Dar ne sufocă zi de zi mai tare, Toți veneticii care-au năvălit Pentru un pat și ceva de mâncare, Azi sunt stăpânii de nemulțumit. Ne-au luat și gaze, și petrol, și codri, Și aurul ar vrea ca să ni-l fure, Iar guvernanții parcă-s ipohondri, Se schimbă la conducere în ture Și acirează numai după mită, De parcă-ar fi cu toți fanarioți Le-aș spune-acuma una să sughită Grijania lor de hoți ș...

Poemul mi-e bazar sentimental, Găsiți în el și lacrimi și surâsuri, Căci sufletul îmi e fundamental Clădit să vă desfete în eresuri. Scot sentimentele ce le-am trăit, Le pun în versuri pentru a destinde, Sau pentru cei ce viața i-a-nrăit Dojana care poate îi desprinde De ură și otrava sufletească Ce macină adânc și nemilos, Eu fără plată-i fac să își dorească S-atingă sentimentul cel frumos De dragoste, alean și chef de viață, De optimism ușor molipsitor; Așa ceva n-o să găsiți în piață, Poemul vă va fi de ajutor! Dar sigur ca în orișice bazar, Poemul poate fi și trist și rece, Cu ”mărfuri” felurite și bizar Cum fantezia doar realu-ntrece. De-aceea pentru voi ce-ați poposit Prin micul meu modest, poem-bazar, Am un îndemn - fiți harnici la citit - Efortul vostru nu va fi-n zadar!

În chinuri grele m-a născut, M-a alăptat și m-a crescut, Condeiu-n mână mi l-a pus La școală când m-am dus. Iubire caldă cum mi-a dat, Eu nicăieri n-am mai aflat, Căci toate mamele ne sunt Ca niște zâne pe pământ. Trecut-au anii dar și-acum, Sunt tot același - nu știu cum, În fața ei sunt tot fecior Și de povețe-ascultător. Dar ea, o văd, a-ncărunțit, Iar ochii ei abia mijit Mai văd, se mișcă chinuit; Ce nu aș da să văd c-a-ntinerit. S-a stins discret cum a trăit, Când se crăpa de răsărit, Cu toți copiii căpătâi Ca o prințesă, cea dintâi. Din cer de unde te-odihnești, Tu mamă să-mi mai spui povești Atunci când îmi apari în vis Blândă, în verde paradis.

    Floarea iubirii greu îmbobocește, Petalele-și desface cu sfială, Mirabilă culoare deslușește Corola sa fără-ndoială. Floarea iubirii este trandafirul, Catifelat, frumos mirositor Asemenea precum potirul, Cu elixir înrobitor. Floarea iubirii ești chiar tu iubito, Îmbujorată ca o garofiță; Ești unică neprețuito Curată, ca un ram de viță.

            de Nelu Preda De n-ai fi tu, te-aș căuta în noapte Pe cerul sidefiu și plin de stele, Prin ale vântului fluide șoapte, Sau printre valuri ce se sparg rebele. De n-ai fi tu, te-aș căuta-n nisipul Clepsidelor în care timpul curge, Spre infinit prefigurându-ți chipul De hetairă-n clipe demiurge. De n-ai fi tu, aș fi nemângâiat, Pe veci te-aș căuta-ntre muritoare; Când te-aș găsi aș fi invidiat De zei în ceruri fără de hotare. Însă tu ești și nimeni nu-i ca tine Iubita mea, ce bine că exiști, Tu ai adus tot ce e bun în mine, Așa că-nveselește-ți ochii triști, Sărbătorește astăzi fericirea De-a fi noi doi și ea, iubirea!

              de Nelu Preda Poezia e sufletul poetului Ce mângâie hârtia cu șoapte de dor, Rostite cu vârful penelului În versuri ce poate-l fac nemuritor.   Poezia este ca vântul Care suflă în corabia sufletului, Tălmăcindu-i cuvântul Ce devine asemenea leacului. Poezia e dulce ca mierea, Sau amară ca fierea uneori; Ea mângâie durerea, Sau îți alungă somnul până-n zori. Poezia e ca o fecioară Care se lasă curtată de poet, Cu gândul ca să o ceară Alene să danseze-un menuet. Poezia, da, ea poezia, Hrănește spiritul și trupul Precum pe zei ambrozia, Și te determină să-ai scrupul.

                   de Nelu Preda Toamna s-a retras grăbită de pe-ntinsul boreal Iar pădurea zgribulită e gătită ireal: Peruzele și ciubuce scânteiază rece-n soare Pe copacii care-așteaptă zilele de grea ninsoare. Și-ntr-o zi, pe negândite, a-nceput să fulguie Să aștearnă un brocart unde să se zbenguie Toți copii-înbujorați, fac la oameni de zăpadă, Trag de sănii cu de-a rândul, frigul nu par să îl vadă. Clinchete de clopoței se aud în sat pe uliți Însoțite de căței care latră asmuțiți, Sănii mici trase de cai printre albele troiene Și din coșuri de căsuțe ies fuioarele alene. Pe la streșini stau ”trofee” de la Ghiță cel defunct Care-a cunoscut cuțitul și nu a avut instinct Să își părăsească țarcul astfel viața să și-o cruțe: A ajuns cârnăți și șuncă afumate-n cămăruțe. Iz de cozonaci cu nucă și vin fiert cu scorțișoară Cetină de brad și pruncii care liniștit coboară Să ureze doar de bi...

                       de Nelu Preda Cad fulgi de nea iubito din cerul ca marama Ne troienesc cu vise când ne ținem de mână Și ne plimbăm alene fără să ne dăm seama Că timpul a-nghețat și poate tot amână Unirea noastră care demult o așteptăm. Zăpada-acesta albă să ne pecetluiască Iubirea, mai profundă mereu s-o deșteptăm Când iarna va porni din nou să geruiască. Cad fulgi de nea iubito pe bradul de Crăciun Lumini sclipesc în el, verzi ca privirea ta Dea Domnul să avem un an cu mult mai bun Să fii mereu cu mine, să te pot săruta Iar când colindătorii ne vor ura de bine Cu mere și colaci să-i așteptăm în prag Un prunc să ne ureze în anul care vine, Iar noi să-i omenim cu vin fiert și mult drag. Cad fulgi de nea iubito, sunt albi ca pielea ta Care mă-ntreb, e-aevea sau e adevărată De n-ai fi ca văpaia, aș spune că ai sta Lințoliu peste pat, de frig  îmbujorată.

                    de Nelu Preda Ești vinovată că iubesc, că știu ce e iubirea Și totul a venit firesc, extazul, fericirea Mi le-ai adus fără să știi, însă irezistibil, Cu toate că eram copii și totu-i incredibil. Ești vinovată că privesc cu mult curaj în viață Privirile nu-mi mai feresc de cei ce dau povață Că suntem tineri și-i păcat să ne unim destinul, Însă eu țin neapărat să devenim doar unul. Ești vinovată pentru tot ce am pe-acest pământ, Iar să te pierd aș fi netot și-ți spun cu legământ Că va fi tot cum ne-am dorit în viața noastră nouă, Căci sentimentele-au sporit, chiar de mă rup în două Între trecut și viitor, prezentul mă animă Să-ți fiu iubit și ajutor cu dragostea-mi sublimă. Ești vinovată, sunt și eu la fel de vinovat Că ești a mea iubită iar eu al tău bărbat.

                  de Nelu Preda Din ascuțimea penei scrie stihuri Măiastre sau mai calpe uneori El sufletul l-așterne-n versuri Ce mângâie tacit ca niște flori. Cuvântu -l modelează-n noapte Neliniști și trăiri transfigurând Se-aud apoi ușor în șoapte Prin troznetul din sobă îngânând. Nu vrea nici glorie, nici faimă Vrea doar ca versul său să fie Cu înțeles, să aibă noimă Și-un dram din cea filozofie Folositoare-n ale vieții Nu doar cuvinte sunătoare Cotabile la cursul pieții Brizbrizuri nefolositoare. Să-i spuneți dacă-l întâlniți Că-i sunteți cititor fidel Iar versul mult i-l prețuiți Și sunt puțini cum este el. Va ști atunci că n-a muncit În van la versu-i frământat Ecoul fiind acel dorit Efortul binecuvântat.

                      de Nelu Preda Din mine-ai fost alcătuită, sau mai precis din coasta mea Tovarășă mi-ai fost sortită în lumea asta-atât de rea ; Îmi știi și bune dar și rele, fără de tine ce-aș mai scrie - Ar spune muzele și ele ca să mă las de poezie. Tu ești gingașă ca o floare dar ca un spin de trandafir Dac-ai simți a mea trădare, nu mă salvează sfântul mir Sau cine știe ce canoane, mătănii și-altele la fel, Însă poți fi ”de milioane” dacă mă simți că-ți sunt fidel. Iubită, mamă și soție pe toate știi să le-mpletești De parcă toate numai ție îți este dat să le-mplinești. Se spune că-ai fi mesagerul păcatului originar Dară eu văd numai misterul și te iubesc iară și iar. Ești marea binecuvântare din viața mea pe-acest pământ Chiar dacă dragoste mă doare o port cu mine în mormânt Și chiar și-atunci de printre stele voi coborî la tâmpla ta O, Eva visurilor mele, eu veșnic te voi aște...

            de Nelu Preda Îmbrățișarea iernii, hlamidă de cleștar Cuprinde toată firea și ne aduce-n dar Steluțe miliarde și ger năprasnic, rece Pe geamuri flori de gheață și ziua iute trece. Troiane de zăpadă s-au așternut afară, Pe derdeluș e coadă, copiii au dat sfară Că-n noapte vine Moșul, cu sania-i de vis Și-n ea sunt daruri multe făcute cu dichis. Iar bradul de Crăciun a fost împodobit Cu globuri și beteală, lumini cum n-am gândit... E-atâta veselie în casa noastră dragă; Ca să-l pândesc pe Moșul, voi sta o noapte-ntreagă! Îmbrățișarea iernii aduce bucurii, Pentru întreaga lume (mai mult pentru copii!) Bine-ai venit tu, iarnă, un an te-am așteptat Cu-atâtea sărbători ce sunt, de vis, de neuitat!

                de Nelu Preda Să te sărut, în fulg de nea m-am transformat în vis, Că ești sublimă, îmi spunea ceva din paradis, Apoi spuneai că mă iubești cum te iubesc și eu ; Era ceva ca din povești, ceva plăcut și greu. Plăcut ca dragostea dintâi ce n-are-asemănare Și greu ca focul ce întâi te pârjole și doare Căci n-ar fi fost nici o urgie decât să mă trezesc Iar lângă mine să nu fie trupu-ți dumnezeiesc. Sărutu-ți dulce l-am gustat cu patimă și dor Tu ai gemut căci ți-am mușcat din fraga buzelor. Și ne-am iubit cum numai noi putem să ne iubim Și îngerii doi câte doi ne-nvață să plutim În Eden, unde ne-am cazat pentru un mic sejur Apartamentu-i mobilat fără nici un cusur Numai deșteptătorul sună și iată mă trezesc Afară este lună, tu dormi, eu te iubesc.

           de Nelu Preda Astăzi e ziua ta iubite tată, Alți ani mereu sărbătoream; Acum e doar o zi îndurerată Cu candele aprinse lângă geam. E sfântul Nicolae și copiii Se bucură de darul ce-au primit - Noi pomenim și morții dar și viii Iar amintirea ta ne e zenit. Ai fost un tată blând și iubitor ; Ne-ai dat mereu curaj să izbândim, Viață ne-ai dat și mare ajutor Obstacolele să le depășim. Dar boala nemiloasă te-a răpus Când multe mai aveai de terminat, Și multe mai aveai de spus, Te-ai dus la ceruri și-i păcat. Icoana ta ne este vie pururi Și te vom pomeni din tată-n fiu Iar lacrimile ne curg astăzi râuri De ziua ta, cum numai fiii știu.

               de Nelu Preda Am pus o steluță-n brad, diamant strălucitor Între fulgii albi ce cad din perdeaua norilor. Și ți-am dedicat-o ție cu iubire și cu drag Viitoarea mea soție care mă privești din prag Cu atâta duioșie încât simt că mă topesc… Ce să-ți spun iubito ție – decât simplu ”te iubesc!” Știu, cuvintele-s sărace, faptele vor arăta Că iubirea mi-e tenace și se va împrospăta Chiar cu timpul ce va trece, noi vom fi mereu uniți Zilele le vom petrece luminoși și fericiți… Și de vor mai fi necazuri împreună vom răzbi Ca și marea cu talazuri care țărmu’-l  va izbi. Am pus o steluță-n brad, diamant strălucitor Între fulgii care cad din perdeaua norilor Ți-o dedic cu-a mea iubire și respect nețărmurit Să ai numai fericire și parte de-al tău iubit!

            de Nelu Preda             Cad frunze cum au mai căzut, E toamnă iar în emisferă, Peisajului ele conferă Tristețe cum n-am prevăzut. Pădurea-i ca din altă eră, Cu rămuriș întrevăzut, Cad frunze cum au mai căzut - E toamnă iar în emisferă Decât din urbe să mă mut La tropice, după căldură, Prefer o caldă băutură Și după-aceea un vermut Cad frunze cum au mai căzut. 

                            de Nelu Preda Of, țară, multe-ai mai răbdat în vremuri de restriște Străbunii toți te-au apărat, dușmanul să nu miște Nici granița, nici graiul sfânt să nu-l înstrăineze ; S-ar învârti toți în mormânt de ce-a fost să urmeze. Ai încăput pe rele mâini, samsari de neam și țară Cu inimi aspre ca de câini care te fac de-ocară. Pământul care-a supt aici tributul greu de sânge Este vândut la venetici, iar sufletul ne plânge. Și codrii i-ați vândut pe rând, chelit-ați munții toți Petrol și gaze, până când, cozi de topor netoți!? Ați dat și aur și argint,  și mine de cărbune În al minciunii labirint n-aveți dimensiune. Aveam cu toți un loc sub cer și câte un serviciu Ni le-ați vândut și azi ne cer străinii sacrificiu: Să le fim sclavi – ne-am părăsit copiii și soția Pentru un trai mai împlinit lăsarăm România. Ne pleacă tineri eminenți căci nu g...

             de Nelu Preda Tu înflorești când bruma vine, Culorile îți sunt divine, Petalele par limbi de viață - Bruma ce cade nu le-ngheață. Misterioasă, parfumată, Culoarea ta e sidefată, Tu înflorești când bruma vine Frumosul e ascuns în tine! Regina florilor târzie, Buchetul tău e-o simfonie, A toamnei scenă ruginie Te-aplaudă numai pe tine, Tu înflorești când bruma vine!

                      de Nelu Preda      Au ars în flăcări îngeri, tribut al nepăsării, Stârnind șuvoi de lacrimi, pe tot întinsul țării. Erau atât de tineri, frumoși, deștepți, cuminți, O, Doamne, cum n-auzi atâtea rugăminți? Păcatele le iartă la cei ce-ai luat la tine, La cei în suferință, ajută-le la bine. Au ars în flăcări îngeri, tribut al nepăsării, Ajută-ne tu Doamne să rezistăm durerii. Suntem cu toți acum alăturea de voi, Fără să o doriți, ați devenit eroi. Simbol al libertății, ați dărâmat pe marii Răspunzători – guvernul client al delăsării. Au ars în flăcări îngeri, tribut al nepăsării!

              de Nelu Preda E iarăși toamnă-n urbea noastră, Cad frunze ruginii pe-alee, Dar a-nflorit o azalee Spre fericirea mea și-a voastră. E-o toamnă lungă și călduță, Cum n-a mai fost în viața voastră, E iarăși toamnă-n urbea noastră; Să ne plimbăm c-o teleguță. Magnoliile-au înflorit Cum nu s-a mai văzut pe-aici, De parcă ar fi puse-n glastră - De-așa ceva, ce poți să zici? E iarăși toamnă-n urbea noastră!