Iarna

                   de Nelu Preda

Toamna s-a retras grăbită de pe-ntinsul boreal

Iar pădurea zgribulită e gătită ireal:

Peruzele și ciubuce scânteiază rece-n soare

Pe copacii care-așteaptă zilele de grea ninsoare.

Și-ntr-o zi, pe negândite, a-nceput să fulguie

Să aștearnă un brocart unde să se zbenguie

Toți copii-înbujorați, fac la oameni de zăpadă,

Trag de sănii cu de-a rândul, frigul nu par să îl vadă.

Clinchete de clopoței se aud în sat pe uliți

Însoțite de căței care latră asmuțiți,

Sănii mici trase de cai printre albele troiene

Și din coșuri de căsuțe ies fuioarele alene.

Pe la streșini stau ”trofee” de la Ghiță cel defunct

Care-a cunoscut cuțitul și nu a avut instinct

Să își părăsească țarcul astfel viața să și-o cruțe:

A ajuns cârnăți și șuncă afumate-n cămăruțe.

Iz de cozonaci cu nucă și vin fiert cu scorțișoară

Cetină de brad și pruncii care liniștit coboară

Să ureze doar de bine la cinstiții gospodari,

Care-i omenesc cu mere și plăcinte de-ale mari.

Asta-i iarna la români, ce din neam în neam se știe:

De Crăciun tot omu-i bun chiar de este-n sărăcie

Din puținu-i dăruiește la cel care-i mai sărac:

Dar din dar se face Raiul și pocnește încă-un drac.