Nu-mi vine să mai scriu...

Nu-mi vine să mai scriu – parc-aș urla la lună,
Nu pot schimba cu versul o lume prea nebună –
Credeam că doar frumosul aduce bunătate,
Dar mulți aduc urâtul cu-așa seninătate

Că te întrebi cum oare pământul îi susține,
Și ce resort ascuns urâtul îl deține
Încât se răspândește ca ciuma, epidemic,
Iar binele cu greu, de parcă e endemic?

Atâta urâciune cuprinde lumea noastră,
Și națiuni întregi au soartă prea sihastră –
E foamete în lume, dar și obezitate,
O, Doamne, unde ești ca să le vezi pe toate?!

Nu-mi vine să mai scriu, decât dac-aș putea,
Cu versul să alint, să schimb lumea cea rea,
Iar rănile-oblojite de-un vers ce-i clăditor,
În suflet ca și-n trup va fi vindecător.

Ca un zefir...

Ca un zefir te-nvăluie dragoste mea,
Prin păru-ți bălai rătăcind se-nfioară –
Pe ple
oapele dulci peste ochi peruzea,
Și-alene pe sânii pietroși de fecioară.

Ca un zefir zboară gândul spre tine,
Departe ești, dar atât de aproape –
Făptura-ți în minte o port și e bine,
Icoana-ți iubită o port peste ape.

Ca un zefir ne va fi întâlnirea,
Fluidă și caldă precum un sărut -
Iubirea ne este în viață menirea,
Nu-ntâmplător ea, iată a apărut.

Ca un zefir cald să ne fie și viața,
Frumoasă și blândă cu noi amândoi,
Alături pășind, începând dimineața,
Prin roua din iarbă cu umerii goi.

Timpul...

Timpul e-n noi, sau noi suntem în timp -
Mă-ntreb adesea, suntem muritori
Și trece prea ușor un anotimp –
Noi suntem volatili ca niște nori.

Iar în clepsidră curge timpul nemilos,
Același timp ne crește și ne scade –
Să curgă dar, dar curgă cu folos,
Căci altfel sigur bine nu ne cade.

De-ai fi elastic să te pot lungi,
Tot n-aș ajunge în eternitate –
Doar agonia eu mi-aș prelungi,
Bătrân, cu  clipe de luciditate.

De-aceea timpule tu fă-ți menirea,
Clădește și sfărâmă ce-ai clădit –
În mine, da, acuma-i strălucirea,
Însă la moarte tu m-ai osândit.

”De-aș fi tacâm” - parodie după ”De-aș fi salcâm” de Camelia Ardelean

De-aș fi salcâm...                   De-aș fi tacâm
 de Camelia Ardelean                            de Nelu Preda

De-aș fi salcâm, mi-aș scutura parfumul          De-aș fi tacâm, eu aș păstra parfumul
Pe nopți albastre sau pe dimineți,                     De tort festiv în calde dimineți,
Cu tâmpla verde, aș aține drumul                      În viața mea nu aș vedea ce-i drumul,
Pavat cu vise, unei alte vieți.                              Pe masă , sau sertar aș sta lungi vieți.

De-aș fi salcâm, mi-aș răsuci coroana,             De-aș fi tacâm, eu aș purta coroana -
Să prind în ramuri noul răsărit,                          Sunt de neînlocuit, și-n răsărit,
Tulpina rece-ar întrerupe goana                        Când vin la masă și se-ntrec cu goana,
De clipe cu destin nefericit.                                Mesenii nu știu că-s nefericit.

Mi-aș înălța spre aștri rugăciunea,                     Își spun întâi în tihnă rugăciunea,
Cu veșnicia-n ploi drept legământ,                    Căci cu mâncarea au sfânt legământ,
În epopeea sorții, pasiunea                                Se pare că a-ngurgita e pasiunea
Mi-ar fi oceanu-n care mă avânt.                        Pe care-o practică cu mult avânt.

Aș mângâia pe glezne curcubeul                       Am străluciri precum e curcubeul,
Și aș transcende mistice chemări,                     Util răspund mereu prompt la chemări,
Mi-aș îmbrăca în nestemate eul,                        Nu am nimic să-mi stimuleze eul,
Sub frunze noi aș ține resemnări.                      Modest, am doar sclipiri și resemnări.

De-aș fi salcâm, mi-ar plânge rădăcina,            De-aș fi tacâm, gusta-voi rădăcina,
Prin stropi de lut, durerea m-ar uita,                 De hrean picant și nu o voi uita,
Zăpezi târzii ar îneca haina                                De o mănânci, îți tremură și haina
Tristețe-n doi sub plapuma de nea.                  Chiar de-i ascunsă-n plapuma de nea.

Zborul către stele

S-a mai închis o ultimă cortină,
Iar un titan al scenei s-a sfârșit;
Maestre, vârsta-a fost de vină
Căci sufletul ți-a fost desăvârșit.

Ne-ai dăruit atâtea nestemate
Pe scena ce-ai slujit-o-atâția ani,
Realizări atât de însemnate,
Alăturea de alți colegi titani.

Un gol imens tu ai lăsat pe scenă,
Și-n inima întregului popor 
Ce te-a iubit cu-o dragoste perenă
De arta ta, tu, exemplar actor.

Cu modestia ta proverbială,
Ai fost exemplu viu pentru colegi,
Ai fost pe scenă până la finală,
În cer acum la ”monștrii sacri” mergi.

O lacrimă azi vărs doar pentru tine,
Și-n suflet port doar chipul tău;
Știu c-ai făcut în viață numai bine,
Și mergi în Rai fără păreri de rău.

Îți spun acum adio  cu sfială,
Să-ți fie zborul către stele lin,
Să nu ai grijă sau vreo îndoială –
Te vom păstra în inimi viu, deplin!

Tu politician...

Tu politician ratat,
Ai merita de par legat
Să paști la iarbă și mohor,
Să nu mai chinui un popor!

Gușat, și hoț, și adormit,
Tu nația ai păcălit
Să te aleagă-n parlament,
Și dai doar legi spre faliment.

Pușcăriabil și servil,
Te porți precum ai fi vechil,
Bugetul l-ai devalizat,
Și vrei arest”civilizat”

La domiciliu; nu-ți priește
Beciul Domnesc ce găzduiește
Doar hoți mărunți de buzunare
Te-mbolnăvești subit, te doare

În cotul stâng de toți și toate,
Și spre putere urci pe coate;
E dulce rău excrocheria
Ce cangrenează România

Pe care-o patronezi cu sârg,
Și-afară banii toți se scurg.
Tu ne-ai vândut și la străini,
Pentru o pungă de țechini –

Ești coadă strâmbă de topor,
Tocmești al țării viitor,
Și ne-ai adus în sărăcie –
Poporu-i singurul ce știe

Ce-nseamnă viața, cu ce cost
Mai poți să-ți faci cumva un rost!
Tu ”stai” în vile fără număr,
Eu muritor de rând doar sufăr

Dobânzi la băncile rapace
Să am o casă – n-am ce face!
Salariu-ți de demnitar –
De zece ori al meu salar,

Mai ai și fonduri și diurne
Îi ei, că noi te-m pus în urne!
Să te ferească Dumnezeu,
Să fie-așa cu aș vrea eu –

Să explodeze mămăliga,
Și s-o pățești ca Noriega!
Retrage-te cât mai e vreme,
Și poate n-oi avea probleme –

Poporul te-a răbdat destul
Și prea de tine e sătul!
De nu, un sumbru viitor,
Ți-e rezervat de-acest popor –

Ce pare adormit dar nu-i;
Ferească-te furia lui,
Ferească-te căci mămăliga
Te frige și nu scapi cu fuga!

Poet nebun...

Poet nebun, degeaba ai talent,
De-l folosești să scrii doar invective
Acelora ce nu îți dau motive,
Ci numai te ignoră permanent.

Din turnul tău de fildeș torni veninul,
Oricui nu-ți intră fix pe calapod –
Simți instinctiv și ești mare nărod,
Iar scrisu-ți zgândără mai tare chinul.

Ți-e muza năzuroasă și-ți inspiră,
Când capodopere și când gunoaie –
Tu faci ce faci și-o faci mereu de oaie,
Din mii de pretini doar câțiva te-admiră!

Că ești anost o știi și tu prea bine,
Te împopoțonezi cu-atâtea titluri,
De fapt, luate doar după tertipuri,
Dar gâdilă atât stima de sine.

Mă-ntreb ce-i face-atunci când muza,
Sătulă de al tău enorm orgoliu,
Intra-va prea subit în doliu
Iar pana ți se va uza?!

Și chiar și-așa, poet nebun,
Cu mințile înfierbântate,
Care îi știi pe toți și toate,
Îți scriu, dar nu să mă răzbun –

Poate cu mintea cea bolnavă,
De geniu rău bineînțeles,
Vei reflecta ceva mai des,
Și renunța-vei la gâlceavă!

E loc sub soare pentru toți,
Chiar de nu scriu la fel de bine –
Doar timpul hotărăște-n sine,
Care sunt buni, care netoți!

Furtuna

Un vânt se abate vuind peste codru,
Frunziș spulberând către margini de zori,
Copacii trosnesc cu un sunet mai aspru
Decât artileria de fulgere-n nori.

Și plouă-n neștire cu lacrimi de nouri,
Iar vântul le-abate și cad doar pieziș,
Pătrund peste tot și formează halouri
Lumina de trăsnete prin luminiș.

Stau ciute ciulite sub ramuri de fag,
Așteaptă tăcute să treacă urgia,
Iar un copil tot privește din prag –
Curios, contemplând cu nesaț vijelia.

Iar norii par rupți, vălătuci, vălătuci,
De vinete straie cernând picătura
Ce face șiroaie pornind prin uluci,
Și-neacă tot șanțul și-apoi arătura

De parcă toți demonii sunt pe pământ,
Să-și facă de cap cu natura-n stihie,
Și zici că mai scapă doar morți-n mormânt
De clocotul apei ce are să vie.

Deodată, puhoiul se-oprește tăcut,
Și norii se sparg, iar o rază de soare
Străluce timidă ca nou început
Din pagina vieții în timp următoare.

La pas...

La pas domol mărșăluiesc,
Pe drumul vieții solitar,
Sunt sigur azi că te iubesc -
Nu îndrăznesc să sper măcar

Că ai putea și tu cândva,
Să mă iubești măcar un pic
Și nu m-ar crede cineva,
Cât par de ne-nsemnat și mic

Fără de tine și-al tău glas,
Ce mă-nfioară când șoptești
Cuvintele de bun rămas,
Când spui c-ai să mă părăsești.

La pas domol merg și acum,
Chiar dacă tu m-ai părăsit
În viață-mi caut un alt drum,
Căci soarele a răsărit,

Și pasul meu domol dar ferm,
În căutarea fericirii
Va poposi pe un alt țărm,
Al mării-albastre a iubirii.

Turnul Babel

Sunt tot mai multe atentate
Iar sfinții și-au uitat menirea,
Pe dos sunt lucrurile toate
Și-nsingurată-i omenirea.
 
Nici Soarele nu mai e Soare,
Ne pârjolește nemilos,
Nici umbra nu mai dă răcoare,
Iar sufletul ni-i tot mai jos,

Nu mai cunoaștem ce e mila,
Ajutorarea pentru-aproape,
Doar banul este șef, și pila,
Și nu ne ”scaldă” mii de ape.

Poluăm cu îndârjire totul,
Chiar și-aerul de-l respirăm
Ne facem loc avid cu cotul,
Pe scena vieții s-aclamăm

Doar nulități oportuniste
Alese, culmea, democratic
Ce au doar scopuri egoiste,
Și nici o calitate, practic.

Iar foametea face ravagii,
La pol opus obezitatea –
Aleșilor le dăm sufragii,
Dar unde duc umanitatea?!

Ridică-n slăvi globalizarea,
Și-o nouă ordine ne spun,
Egală cu-omogenizarea,
Căci statul național nu-i bun!

Și uite-așa, un nou turn Babel
Vor făuri pe-acest Pământ,
Iară poporul, blând ca el,
Îi va urma chiar și-n mormânt!

Andante...

Andante, nu te mai grăbi, admiră cerul și pădurea
Cât nu sunt norii fumurii și n-a tăiat în ea securea.
Andante, ia-o mai ușor, de ce atâta frenezie
Când viața-i scurtă de trăit și-i loc și pentru poezie?

Andante, nu te mai grăbi să tragi concluzii din cuvinte,
Așteaptă, faptele vorbesc și nu țin loc de jurăminte.
Andante, nu iubi decât iubirea de e-mpărtășită,
Și nu vei suferi în van, nu-ți va fi viața răvășită.

Andante, nu te mai grăbi, viața oricum e trecătoare
Admiră stelele pe cer, fii visător, plin de candoare,
Și dacă după toate astea, simți că vei fi deja-mplinit,
Andante, – ești pe calea bună și sigur vei fi fericit!