Nostalgia crizantemelor

Au înflorit iar crizanteme în toamna rece brumărie,
Mi-aduce-aminte de-anotimpul în care noi ne-am cunoscut –
Erai mlădie și frumoasă, tu doamna mea cu pălărie,
Sunt ani și ani de-atunci dar iată că astăzi iară ne-am văzut.

Frumoasă-a fost iubirea noastră, ca o fantasmă a trecut,
Precum o crizantemă-n glastră ea s-a topit și a-ncetat –
Acum te văd și mă privești de parcă-aș fi necunoscut,
Ori între între noi nici o iubire, sau altceva n-a existat.

Precum o crizantemă, rece, tu ai ajuns să-mi fii acum,
Mă-ntreb ce s-a-ntâmplat cu tine, cu al tău suflet luminos –
E-atâta timp de când viața ne-a refuzat același drum,
Și-n amintirea tinereții, ți-aduc acest buchet prinos –

Sunt crizanteme minunate, la fel cu cele ce-ți plăceau,
Nostalgice după căldura ce le-a ținut acum în viață,
Nostalgic sunt și eu căci viața, m-a pus atunci subit să beau
Din cupa-amară-a despărțirii, și ajunsesem o paiață.

Dar viața are cursul ei, ne ia, dar ne și dă în schimb;
Am întâlnit apoi iubirea ce-a fost să fie-adevărată,
Dar prima dragoste rămâne întipărită ca un nimb –
Legată fiind de crizantema nostalgică dar minunată.

6 comentarii:

  1. Faine versuri! Foarte romantice...

    RăspundețiȘtergere
  2. Nostalgie, speranță, optimism...totul în peisajul colorat al crizantemelor. Mi-a plăcut poezia ta, Nelu. Felicitări.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Tina, pentru lectură și apreciere!

      Ștergere
  3. Toamna răscolește romantismul din noi.Frumoase versuri,prietene!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Mihaela! Mulțumesc pentru lectură și apreciere!

      Ștergere