Ești...

Ești visul vieții mele, aievea împlinit,

Ești tot ce-n lumea asta mă face fericit –

N-aș mai putea să caut un plus de fericire

Decât să-mpărtășești cu mine-acea iubire

Clocotitor-ardentă, ce sufletu-mi consumă,

Și schimbă fără voie a inimii cutumă,

Ce-obișnuia să guste melancolia lunii

În nopțile de vară, – azi suntem ca nebunii

Prinși în drăgălășenii, cine mai vede luna,

Când trupurile noastre din două devin una?!...

Când mă săruți cu patos și mă îmbeți de tot

De-al simțurilor clocot în care simt că-înot?

Ești muza, ești iubita, și partenera mea,

Și-aceste versuri ție ți le voi dedica –

Știu, nu-i destul, pe-un soclu tu meriți a te pune,

Dar poate-n nemurire vei fi când se vor spune!