Nostalgia crizantemelor

Au înflorit iar crizanteme în toamna rece brumărie,

Mi-aduce-aminte de-anotimpul în care noi ne-am cunoscut –

Erai mlădie și frumoasă, tu doamna mea cu pălărie,

Sunt ani și ani de-atunci dar iată că astăzi iară ne-am văzut.

Frumoasă-a fost iubirea noastră, ca o fantasmă a trecut,

Precum o crizantemă-n glastră ea s-a topit și a-ncetat –

Acum te văd și mă privești de parcă-aș fi necunoscut,

Ori între între noi nici o iubire, sau altceva n-a existat.

Precum o crizantemă, rece, tu ai ajuns să-mi fii acum,

Mă-ntreb ce s-a-ntâmplat cu tine, cu al tău suflet luminos –

E-atâta timp de când viața ne-a refuzat același drum,

Și-n amintirea tinereții, ți-aduc acest buchet prinos –

Sunt crizanteme minunate, la fel cu cele ce-ți plăceau,

Nostalgice după căldura ce le-a ținut acum în viață,

Nostalgic sunt și eu căci viața, m-a pus atunci subit să beau

Din cupa-amară-a despărțirii, și ajunsesem o paiață.

Dar viața are cursul ei, ne ia, dar ne și dă în schimb;

Am întâlnit apoi iubirea ce-a fost să fie-adevărată,

Dar prima dragoste rămâne întipărită ca un nimb –

Legată fiind de crizantema nostalgică dar minunată.