În suflet...

În suflet, toamna lasă urme-adânci,

Tristețea  ruginie-a frunzelor căzute,

Pe munți, pe dealuri, și pe joase lunci

Se răspândesc, de vânt fiind bătute.

Afară-i frig, și ceață, și-nnorat,

Și stă să plouă; pentru-a câta oară?!

Iubito, doar prezența ta m-a bucurat,

Iar inima-ncetat să mă mai doară.

În suflet, simt căldura-ți iubitoare,

Iar chipul diafan m-a fermecat,

Și vocea ta discretă-ncântătore

Cu melodia ei m-a vindecat -

Durerea ce-o sădise anotimpul

M-a părăsit de tot, sunt fericit,

Și poate că-mpreună ar fi timpul

Să fim un cuplu nou statornicit.