În mine...
În
mine versul caută răspunsul
La
întrebări ce sunt fundamentale –
O
coală poate fi tot universul,
O
coală așternută de cuvinte,
Poate
schimba ceva în univers?...
Sau
poate un poet care se minte
Să
oglindească adevăru-n vers?
În
mine zace adevărul și minciuna,
Pe
amândouă pot să le așez în vers –
Și
poți să crezi că mie mi-e tot una,
Dar
tot ce n-am crezut pe loc am șters!
Imaginația
mă poartă ori și unde
Dar
ce-i frumos chiar de-i imaginat,
În
sufletul la cititor pătrunde,
Și
scriu sperând că e și-apreciat.
De-aceea
când citiți o poezie,
Cu
sufletul primiți-o și cu tâlc,
S-o
înțelegeți, fiindcă cel ce scrie
Cu
drag cuvintele le-a reunit în pâlc!
Foarte bine, fiecare își înalță gândul,
RăspundețiȘtergereCe-i adevărul...? poate doar zeii știu răspunsul.
Felicitări, Nelu !
Mulțumesc frumos, Aurel!
ȘtergereSunt de acord cu tine Nelu. Dar ce facem cu cei ce scriu doar înșirând cuvinte fără sens, fără noimă și se cred poeti neînțeleși, iar cititorii sunt catalogați ca necunoscători, refractari la mou. Da! Poezia trebuie să ajungă la sufletul cititorului și dacă se poate să rămână acolo! Respect!
RăspundețiȘtergereAșa este Ștefan! Mulțumesc pentru citire și semnul lăsat!
Ștergere