Lumina mea!

Arcuș de simfonii celeste, lumina mea din flori de soc,

Așa vrea să dau cu tine peste, tot ce înseamnă-a fi noroc –

Tu ești miedul din pocale , ești zumzetul din urdiniș,

Iar cine-o face astă cale, la fel ca mine dea izbiș!

Eu ți-am greșit , ca nimeni altul cu  multă dragoste și foc,

Da-s liniștit fiindcă Înaltul mă vede, judecă, pe loc...

Și dacă dragostea-mi curată va judeca-o cu potop,

Mă potopească cu cu iubirea-ți, de care nu prea am noroc!

Dar toate trec pe lumea asta, ne-om trece dară și noi doi,

Iubiți, sau neiubiți, năpasta o construi-vom numai noi!...

Un lucru să nu uiți - sub soare, atâta cât voi exista,

Nici o iubire-așa de mare, nu va iubi, iubirea ta!