De-ai fi din ceruri...
Fiindcă tu ești desăvârșită, ca dintr-o
carte de povești
Ți-e sufletul și chipul tandru, în toate
cele-ncântătoare
Și-ai un miros ca de leandru, îl simt și
inima mă doare –
De dragul tău, căci dragu-i mare, orice,
aș face să te am,
Iubirea ta e-ncântătoare, precum
mușcatele la geam –
Aș da ce vrei pe lumea asta să fim mereu
doar împreună,
Tandem să fim să urcăm coasta vieții
noastre mână-n mână.
De-ai fi din ceruri coborâtă, n-ai fi
așa de mult de senină,
Căci fața nu-ți e mohorâtă, privirea-ți
este cristalină,
Iar părul negru abanos, se unduie
ușor, pe umeri
Și e atâta de frumos, precum toți
nuri-ți de-i enumeri.
Dar frumusețea-i trecătoare, tu ești și
înțeleaptă foc
Și ai o minte sclipitoare și toate astea
la un loc
Te fac făptura uimitoare ce a intrat în
viața mea –
Mă rog iubirea-ți arzătoare, să
înflorească și să stea
În preajma noastră, prea iubito, ar fi
păcat ca să nu stea,
Căci toată viața mi-am dorit-o și știu
că tu la fel ai vrea –
E-nălțător ce ni se-ntâmplă, așa mai rar
au fost iubiri,
Tu s-o păstrezi la a ta tâmplă e un
tezaur de-amintiri
Care va fi la senectute, o hrană dulce
precum mierea,
Căci ale dragostei vii fructe, ne vor
aduce mângâierea –
Copii, nepoți, și strănepoții, cu toți
ne vor înconjura,
La nunta de-aur stând cu toții și
sănătate ne-or ura.
Atunci îți voi aduce-aminte, de-acest
poem ce ți-l dedic –
De-ai fi din ceruri coborâtă, așa ai fi
și cred, nimic
Nu-ți mai lipsește să fii veșnic iubirea
mea neprețuită,
Apărător să-ți fiu eu, vajnic, iar tu
eterna mea dorită.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...