Singurătate

Secunde trec de parcă-ar fi o oră, afară plouă rece, sincopat,

Singurătatea – bulversantă horă, în jocul ei fetid m-a îngropat

Și mă gândesc la toate cele care, amarul mi-l stârnesc catalizant,

Pe rana sufletului îmi împroașcă sare și-orice nimic devine enervant.

Mă uit afară, văd pustietatea, pe străzi, în parcuri, școli și magazine

Doar rătăciți, ce dau fatalitatea, unui ”experiment” făcut pe ”manechine” –

Să fie asta marea ”Pandemie”, ce a cutremurat întreg Pământul,

Mass-Media în marea-i isterie, apologindu-ne la toți mormântul?!

Măsuri draconice – drăcesc scenariu, de pervertire-a firii omenești,

Înstrăinați să stăm, ca-ntr-un acvariu, rupând relații dragi, prietenești?!

Ce minte diabolică clocit-a asta și mă întreb nu-i doar un repetir

Pentru atunci când va urma năpasta și sta-vom claustrați luni, cu sictir?!

Ni se tot flutură întruna pe ecrane, statistici pervertite – toți sunt morți

De-același virus – fost-au milioane, de-au pus destinul Terrei tot, la sorți?!

N-au mai murit în astă vreme slută, nici morți de bătrânețe, că-i firesc

Doar virusul multiplicat cu-o sută, a ”decimat” la neamul omenesc,

Sau cel puțin așa menține-n surle Presa, cu glasu-i alarmist, bine ”hrănit”

Să pună-atunci și la economii compresa, căci două luni aproape n-am muncit!

Norocul nostru fost-a Internet-ul, căci am socializat, chiar virtual

Prin el, s-a și desconspirat azi tot ”Concertul”, atâta de perfid și de venal!

Aștept acum să treacă ploaia rece, iar masca s-o arunc cu grijă-n coș –

Destul a fost atâta să mă-înece – am gâfâit cu ea precum un moș,

Iar întristarea sper să-mi sece, ca ”Pandemia” asta fără nici-un chip,

Noroc căci timpul, trece, trece, iar Omenirea nu mai ”pune botul ” la tertip!