Ninge!

 

Ninge iară – fulgii mari, cad ușor pe tot pământul,

Albi, pufoși, așa spințari, parcă toți și-au dat cuvântul,

Să acopere-mpreună, munții, dealurile, șesul,

În troiene se adună, albul lor, stârnindu-mi versul.

 

Stau privindu-i prin fereastră, nu credeam că vor veni,

Prea curând prin urbea noastră, ternă, ea va deveni

Precum laptele de albă, peste tot imaculată,

Cu zăpada pusă salbă, peste murdăria toată.

 

Doar copiii jubilează, derdelușul este plin,

Săniile patinează, doar urcușul e un chin,

Însă ei au energie, cât au trei maturi ca noi,

Prin zăpadă fac magie, sunt adevărați eroi –

 

Iau pieptiș la deal urcușul, toți sunt roșii în obraji,

Că doar ăsta-i săniușul, energia s-o degaji!

Parcă ieri eram ca puștii, unde-s anii ce-au trecut?

S-au strâns gratiile cuștii, aș lua-o de la-nceput,

 

De-aș mai fi copil ca ei, Doamne cât mai m-aș juca,

Fără grijă, cu temei, săniuța-aș apuca,

Aș scăpa de orice teamă, cât ar fi de minunat,

Cu prietenii de-o seamă, aș ”pluti” în lung și-n lat.

 

Ninge, ninge, ninge iară, fulgi puzderie din cer,

Parcă-ar fi întâia oară, îi privesc ca pe-un mister –

Cum au stat atât în nouri, prin ce farmec azi coboară,

Amintiri, stârnesc, ecouri, din ce-am fost odinioară.