Poeziile Mele - Nelu Preda

                    de Nelu Preda Privirea ta mă fascinează Cu-a ei sclipire de smarald, Aproape că mă penetreză Și sufletul mi-l simt mai cald. Privirea ta-i alunecoasă, Șăgalnică mă săgetează, O simt cât este de focoasă Dar tot mă imobilizează. Privirea ta, mi-așa de dragă, Eu viața toată mi-aș dori Să știu că mă cuprinde-ntreagă Robit, sub ea aș înflori!

                                        de Nelu Preda Suntem cu toți corăbii pe valurile vieții, Străbatem ape calme, sau aprige furtuni Cu-ntunecimi de noapte în geana dimineții, Ajungem să ne pierdem prin negrele genuni. Bat vânturi de la pupa, care ne propulsează Pe marea existenței s-ajungem campioni, Sau ne rup velatura și toți ne-abandonează Riscând  atunci deriva spre rolul de pioni. Talazuri ne inundă a sufletelor cale* Noian de sentimente ce nu-l putem opri Îndrăgostiți, visăm ținuturi boreale, Ne cufundăm în marea de vise roz sau gri. Ne căutăm perechea cu care să plutim Alăturea formând sublim catamaran**, La bine și la rău tot unitari să fim Prin valurile vieții răzbatem an de an. *Cală-Cale: compartiment(e) de mărfuri al unei corăbii sau vapor **Catamaran: ambarcațiune cu două chile(corpuri) unite prin traverse

                                        de Nelu Preda Iubito, dragostea m-a copleșit, Ți-am cumpărat acest inel s-o consfințească Cu toate că acum sunt rătutit, Sper gânduri bune-acesta să-ți trezească. Întâmplător ne-am întâlnit La coadă stând să cumpărăm covrigi, Te-am remarcat atunci subit - Ți-am dat o sfoară ca să nu te frigi. Emoționată, însă ronțăind Mi-ai mulțumit zâmbind fermecător, Eu te-am privit cu mare jind, Și-am ronțăit la rându-mi cu mult spor. Te-am invitat la suc și-ai vrut - Credeam că m-am născut a doua oară, Dar pentru tine m-am temut Când a-nceput subit să plouă-afară. Aveam umbrelă, și gândind: Doamne, mi-ai dat un mare avantaj! Spre casă amândoi pășind, Să te sărut cum să îmi fac curaj? E-un an și nu exagerez, Noi ne iubim sublim, ca-ntâia oară. Lăngă inel eu anexez... Și un covrig rotund, legat cu s...

Cât te-am iubit, nu o să știi vreodată, Erai ca aerul pe care-l respiram, Ca plaja pentru marea-nvolburată Sau frunzele pentru-nverzitul ram. Cât te-am iubit, nu poate să îți spună Nici teiul lângă care te-așteptam, Nici strălucirea razelor de lună Sub care eu la tine doar visam. Cât te-am iubit aproape c-am uitat, A fost demult, cândva în tinerețe Iar ieri te-am întâlnit și-am ezitat, Să mă apropii și să-ți dau binețe. Cât te-am iubit - e prea târziu acum, Chiar dacă-ai vrea și tu să mă iubești Ar fi precum un biet poem postum Citit doar dacă tu binevoiești. Cât te-am iubit!

                    de Nelu Preda Iubirea-i o culoare roșu-aprins, Un sentiment sublim, de neînvins, Ea crede, iartă și nădăjduiește Coloane către infinit clădește. Iubirea-i sentiment ardent, Când te cuprinde pari absent Și important e doar cel care Împărtășește-a ta candoare. Iubirea-i tot ce-i bun în viață, Ne dă un sens, ne dă speranță Uităm de vanități, orgolii, Putere-avem s-atingem polii. Iubirea-i tot ce ne putem dori, Doar la lumina ei poți înflori – Tu omule iubește cu putere, Căci asta-i cea mai mare-avere!

                     de Nelu Preda Mă uit tot mai rar la televizor Kitsch-ul e constant, învăluitor, Vezi doar maneliști și umor anost, Ce-atâta cultură!...n-are nici un rost! Dive subnutrite, și analfabete, Fac deliciul plebei prea adesea bete, Etalează nurii falși, siliconați, Buze precum trompe, de la elefanți. Umoriști cu ștate, se prostituează, Glume deșănțate fac și debitează, Seriale-asemeni, zise de umor... Ce imagimații!...vai de mama lor! Și când mai apare câte-o dramă bună, Și e subtitrată de-una de pe lună, Care scrie ”sau”, când s-au despărțit, Șimți o ușurare dacă s-a sfârșit!(drama) De-asta spun că bâlciul e-n televizor, Știrile le văd mai des, pe calculator, Nu vreau să mai văd, Show-uri și talk-show-uri De trei lei minutul, fără de ecouri! Dacă vă doriți un bun viitor, Să feriți copiii de televizor!... Dați-le o carte, poate-o poezie... Asta îi va face...

                                                de Nelu Preda Prin vers am îndulcit amarul trăirilor cotidiene, Cuvântul scris fiind balsamul, iubirilor nepământene. Tot versul mi-a fost bun prieten, și dialoguri am purtat Oricât de mare-a fost durerea, și-oricât am fost de-nsingurat. Prin vers azi năzui să ajung aproape de al vostru suflet, Oriunde-ați fi în lumea asta, să răscolesc al vostru cuget. Să știți că rolul de poet, nu-i nici ușor și nici străluce, Iar celor ce se-ncumetă, nici fericire nu le-aduce. Să mânui strofa și cuvântul, din ele dăltuind frumosul, E privilegiu, dar și muncă – n-o spun făcând pe firoscosul! E greu să ai audiență, când la putere-i  vizualul Cuvântul scris interesează, doar de vizează trivialul. De-aceea vă îndemn frățește, nu fiindcă mi-ar fi bine mie, Din când în când, stimați prieteni, cit...

                                                de Nelu Preda Mă-ntreb cum ar fi oare, când pomii n-ar mai fi cu flori, Când păsările călătoare printre nămeți s-ar culcuși, Iar vara ar fugi din lume, sub ceru-ntunecat de nori, Am mai putea zâmbi vreodată și să trăim am reuși? Dar apa de-ar urca la deal, ar fi-n cer lacuri, chiar și mări Iar stelele s-ar îneca subit în unduirea lor albastră, N-ar mai ploua în veci și am lansa în van chemări Spre Dumnezeu din ceruri să aibă mila noastră. De-aceea-ar fi-nțelept vă spun, să prețuim banalul, Cotidianul desuet, cu tot ce ne-nconjoară Căci arhitectul ce-a creat și scena și fundalul Ne-a dat o viață să trăim și asta-i o comoară!

              de Nelu Preda Nu mai fi tristă tu, iubită Căci e păcat de chipul tău, Chiar dacă totul pare rău Te-oi lumina într-o clipită. Suntem alăturea de-o viață, Ne știm și bune, dar și rele Ca doi sitari pe rămurele Alături am urmat povață Și de la dragii noștri buni, Și de la tați deopotrivă Și de la mama emotivă Știind c-o să facem doar minuni. Trecut-au anii ca o clipă, Tu tot frumoasă ai rămas Și mă îndemni să fac popas În poala-ți fără nici o pripă. Nu mai fi tristă tu, iubită Căci senectutea e un dar De n-ai ajuns-o în zadar Zi după zi fiind prețuită.

                              de Nelu Preda Ne înmulțim frenetic, prăpastii se-adâncesc, Unii rabdă de foame, iar alții huzuresc. Sutime din mulțime, deține bogăția, Iar restu ’ -umanității împarte sărăcia. Avide, corporații, ne otrăvesc pământul, Pentru-a avea recolte cât nu cuprinde gândul Tot ce mâncăm e chimic sau ieftin surogat, Cu sănătatea noastră, dăm bir la cel bogat. Planeta-i infestată, de sute de reziduuri, Păduri sunt decimate, nimeni nu-și face gânduri, Ce-or respira copiii, nepoții noștri oare Și alte generații din lumea viitoare? Și peste toate-acestea, mai vine și Jihadul Cu-atâtea atentate ce aduseră iadul ; Religia-i sublimă când este umanistă: Dar Doamne, încotro, cu toată-această listă?

                             de Nelu Preda De-ai ști de câte ori în vis te-am mângâiat duios Pe-obraji și capul de copil cu părul unduios, De câte ori te-am alintat în visele de noapte, Și cât de mult am așteptat blândele tale șoapte. De-ai ști ce vise mi-am făcut de-ar fi să mă iubești Suava-ți ființă de povești de-ar fi să-mi dăruieși Ți-aș ridica un piedestal în mintea-ndrăgostită Ca tine nimeni pe pământ nu ar mai fi iubită. De-ai ști de câte ori aștept în fața casei tale În nopțile de lung nesomn privind fereste pale. Și dimineață-ntr-un târziu te întâlnesc în cale Ești încă mică – să mai crești frumoaso dumneatale!

              de Nelu Preda        Încerc de patru zile-n silă Să scriu un vers – ceva de soi Dar muza-mi este cam tembelă Cu ochi beliți și păr vâlvoi! Metafore și epitete Îmi vin în gând, nu reușesc Decât expresii desuete, Vetuste, eu îngăimăresc! Și scriu, și șterg, și iară scriu, Mahmură, muza mă fentează Mi-e mintea ca un bisturiu... Tocit atunci când operează! Scot rime neîmperecheate, Și versuri fără ritm și rost Că muza mea, dezîmbătată Mi-a spus cinstit că sunt anost! Adio dragă poezie, Te las la cei calificați Decât să scriu prozoerie* Ce-i ca un icter la ficați... * Prozoerie - poezie cu rimă”albă”

                      de Nelu Preda Te port cu mine-alături, în gândul călător Ce mi te-nsuflețește, mirabilă-amintire Iubirea dintre noi nu-i lucru-ntâmplător, Nu-i de pe-o zi pe alta și nici o nălucire. Te port cu mine-alături, în gândul călător Tu muza mea călină, tu floare între flori, Balsam ești pentru suflet și mare ajutor, În lupta cu fantasme ce des îmi dau fiori. Te port cu mine-alături, în gândul călător, Ce zboară către tine când viața ne separă; Te văd aievea-n vălul opac, seducător, Al norilor din cerul iubirii de-astă vară. Te port cu mine-alături,în gândul călător Dar timpul e prea scurt, fiindcă sunt muritor.

                             Din cânt de doină și cuvânt Luceafăr te-ai născut Și-ai pus cu pana legământ S-ajungi recunoscut. Condeiul tău clocotitor Ne-a lăsat moștenirea Și-ai devenit nemuritor: Asta ți-a fost menirea. Sub tei un somn odihnitor Să dormi în paradis Coroanele de merișor Te străjuiască-n vis. Nicicând noi nu te vom uita Și la mormântu-ți sfânt Prinos pios pe rând vom da Ca veșnic legământ!

                     Seara  Seara, îngerii beți cad din ceruri E vremea când au pus de-o băută M-ar  îneca ușor în băi de miruri Dar au prea tare mintea abătută. Seara, stafii ce umblă amețite Îmi dau fiori zbârlindu-mi părul Și-mi umflă ochii în orbite Că văd de-aproape viitorul: Seara, te-aștept pe tine Mărioară Iubirea mea lungă de-un ceas Sunt Gheo, băiatul de la țară Te-aștept, am vadra!(ultim as).          La ceas de taină                           de Nelu Preda La ceas de taină, îngeri coboară din ceruri, E vremea râvnei contra marilor ispite, În suflet toți păstrăm mici juvaeruri, De pesimism pot fi ușor răpite... La ceas de taină, umbre mă-nconjoară, Nemărginirea infinitului mă doare, De parcă l-aș simți întâia oară, Eu mic și el atât de mare... La ceas de taină, iar...

Sunt BFL și ai putea să juri, Că sunt făcut din strugurii maturi Dar nici măcar nu ne-am intersectat- Sunt vin, dar nu din cel adevărat! Cu apă-alcool și aromatizanți, Glucoză, dar și coloranți, M-am îmbăiat și-am devenit Trofeu cel din galantar râvnit. Dacă mă bei să nu te miri, Dacă începi ca să transpiri; Pe șiră-ți trec fiorii reci Și dai într-una să te-nneci. Sunt ieftin, nu te bucura, Mai bine nu m-ai cumpăra - Doar tu decizi, e viața ta; Te rog, te rog: nu ezita!

                                        Din lut tu fost-ai plămădit, suflu de viață ai primit, De Domnul fost-ai hărăzit, stăpân nemijlocit Pe tot ce mișcă pe pământ, însă sfârșești într-un mormânt, Corpul ți-e acoperământ, sufletului – jurământ. Ești mic, însă un uriaș, succesului îi ești părtaș, În Univers așa făptaș - doar Domnul îți e ”naș”! Inteligent și versatil, poți fi și slugă și vechil, Și dansatorul cel agil, sau cerșetor debil. Soldat sau pacifist convins, escaladezi și vârful nins, Și Cosmosul cel necuprins și-oceanul l-ai învins. Poți fi prieten credincios, dar și dușman periculos, În dragoste năbădăios, ”Don – Juan” meticulos. Ești împărat, dar trecător, c’-o moarte și tu ești dator, Ca orice simplu muritor, pe stradă trecător. E-atât de scurtă viața ta, trăiește-o și nu ezita, Iar tot ce faci nu regreta – asta-i menirea ta. De-aceea omu...

                                   de Nelu Preda Alerte sau prelungi, trec clipele în viață, Te-ntrebi unde-o s-ajungi, legat de-un fir de ață. Sublime sau anoste, pot ele să ne fie, Destine pot să coste, dar nimeni să nu știe. Clipe de dor, clipe de jale, putem avea adeseori, Dar șansele ne sunt egale, să devenim învingători! Clipe în care biruința, ne-mbată și putem greși, Sau clipe-n care stăruința, ne-ajută în a reuși. Clipe în care inspirați, sublimul îl putem atinge, Dar și-altele când disperați, cădera n-o putem învinge. Clipe de dragoste în care, în celălalt te poți topi, Când sufletul nu are stare, cu-al celuilalt s-ar contopi. Clipă de clipă trece viața, parcă mai ieri eram copii, Nu vrem, dar se scurtează ața, iar tâmplele ni-s colilii. Și clipele nu știm când zboară, timpul am vrea să stea în loc, Tineri am fost odinioară, dar timpul are-al lui soroc......

                             de Nelu Preda De vei pleca în miez de noapte, Să știi că te voi aștepta, Iar clipele de-alean și șoapte Mi-or fi balsam în lipsa ta. De vei pleca de dimineață, Eu îmi voi ține firea, Dar amintirile pe față Mi-or lumina mereu privirea. De vei pleca la prânz în grabă, Te vei uita ‘napoi, Și dacă cineva te-ntreabă Nu-i spune de noi doi. De vei pleca pe înserat, La mine te-i grăbi, Dar vreau să știi neapărat Ce mult te pot iubi! Dar de-i pleca să nu te-ntorci, De mine de-i uita, Te-oi blestema lacrimi să storci În toată viața ta!

Să fie libertatea blestem în România Când protestăm în van și caravana trece? Cu grașii și umflații ce ne stârnesc mânia Spunând că guvernează dar punga-o să ne sece? Ce libertate-i aia când nu ne-am vândut țara, Au dat-o de pomană ai noștri ”patrioți” Muncim acum la dânșii din zori și până seara Au devenit patroni...grijania lor de hoți! Cheliră munții noștri, vândură și petrolul Și gazele  le dară cu-n dram de redevență La orice venetic ce ne-a râvnit subsolul... Blestem e libertatea?...Să-i facem reverență? E liber la șomaj – că doar e libertate Dar faceți ”ciocul mic” sau emigrați în lume Cu dorul de părinții ce au ceva etate Și pensii mai mizere decât se poate spune. E dulce libertatea așa cum ni se spune Mai bună ca huzurul avut în colivie Dar fără demnitate și ea ușor apune Și moare sufocată ușor de sărăcie!