Poeziile Mele - Nelu Preda

    Iubesc viața                                     Iubesc piața      de Ovidiu Băjan                                                                         de Nelu Preda când viață spui ai şi rostit iubire                                  Când piață spui, nu-i loc pentru iubire, şi-n gând ți-ai amintit de Creator                                În piață capitalu-i  creator un fir de iarbă este o psaltire                               ...

Intrai în ”lumea” poeziei, Am fost primit ca azilant – Să dau frâu liber fanteziei Nu e ușor, e chiar frustrant. Pe site-uri sunt ”bisericuțe” – Se gratulează reciproc, Se dau pe versuri ”în bărcuțe”, Ca nou venit nu prea ai loc; Să n-ai vreo virgulă greșită, Facile îți sunt rimele, Limbajul nu e de elită – Ce mai, sunt ca enzimele! Te descompun cu nonșalanță, Se pare c-asta-i hrana lor În viața fără de substanță Ce-o au, de-a lungul zilelor Găsesc un debușeu frustrării, Și critică orice ad-hoc, Nu văd de valuri spuma mării, Sunt indivizi fără noroc. Dar nu-i nimic am blogul propriu, Unde-mi sunt critici cititorii Adio deci, mi-e prea impropriu Contactul des cu detractorii.

Iubito, s-antamăm un meeting, Extrapolându-ne iubirea, În Herăstrău să facem surfing, Să ne ”lovească” fericirea! Apoi să mergem la shaorma La un fastfood apropiat – Să nu ni se mai știe urma Incognito m-am echipat. Să-ți iei și tu în cap perucă, Și o pereche de-ochelari, Azi am un mare dor de ducă Și-n buzunar câțiva dolari. Vom merge-n mall la cafeluță, Apoi îți iau ceva frumos; Poți să-ți alegi ce vrei drăguță, Azi sunt cu tine generos. Pe seară-o să mergem la tine – La mine încă zugrăvesc, Ne facem duș, ne simțim bine, Apoi am să te părăsesc – Mă cheamă slujba, sunt de noapte – Ne-om revedea în dimineață, Cu-mbrățișări, săruturi, șoapte, Iubito, asta numesc viață! Și de vei vrea și altă dată Ceva drăguț să antamăm, Eu am să îți răspund îndată Căci e păcat să amânăm!

          Azi nu...                                                       Azi tu...                  de  Camelia Ardelean                                                                       de Nelu Preda Azi nu mai sorb din veșteda fântână    ...

Când Dumnezeu creă această lume, Văzu că totul este prea perfect ; Hai să dăm omului și-o imperfecțiune – Și îi dădu să aibă tusea-n piept. O fi de-ajuns? -  își zise Cel de Sus Mai mult de-atâta nu se poate Să ducă omul?...Ce-ar mai fi de dus?... Și îi dădu un junghi în spate! De-atunci, oriunde se-ntovărășesc Și unde este tusea e și-un junghi – Pereche de-o potrivă-alcătuiesc, Precum sunt laturile în dreptunghi. La fel și-n viață – mii de caractere, Ce își găsesc pereche negreșit – Cum se-nțeleg? – acestea sunt mistere ; Protagoniștii doar le-au însușit!

Eu nu scriu versuri pentru nemurire, Căci tot ce e sub soare-i muritor – Vreau să transmit vigoare și trăire Prin vers, spre cel ce-mi este cititor. Eu nu doresc nici laude, nici lauri, Succesul este-atât de trecător – Îmi e de-ajuns să fiu citit pe site-uri – Trăiesc, momentul nu-i întâmplător. Eu nu-s poet, sunt versificator, Metafora-i străină pentru mine – Eu spun povești în versuri, curgător, Citește deci cu-ncredere, străine!...

E toamnă și visez că ești înveșmântată-n frunze ruginii, Asemeni parcului în care ne plimbăm ades fiind copii – Obrazul tău e-mbujorat de frigul aspru-al dimineții, Iar tu dispari în mantia atât de nebuloasă-a ceții. Te caut fără spor în aburul lăptos al negurei lăsate, Și-mi vin în minte gânduri negre, sumbre, disperate; Ești tu, nu ești, ai fost, n-ai fost, vei fi cu mine iar, Sau străduința mea să te găsesc rămâne în zadar? Dar brusc, aud cum vântul șuieră prin crengi, strident, Realizez că am dormit și am visat – e-atât de evident – Te văd în stânga mea dormind precum un înger rătăcit ; E toamnă-afară, trec cocorii și sunt atât de fericit!