Tusea și junghiul

Când Dumnezeu creă această lume,

Văzu că totul este prea perfect;

Hai să dăm omului și-o imperfecțiune –

Și îi dădu să aibă tusea-n piept.

O fi de-ajuns? -  își zise Cel de Sus

Mai mult de-atâta nu se poate

Să ducă omul?...Ce-ar mai fi de dus?...

Și îi dădu un junghi în spate!

De-atunci, oriunde se-ntovărășesc

Și unde este tusea e și-un junghi –

Pereche de-o potrivă-alcătuiesc,

Precum sunt laturile în dreptunghi.

La fel și-n viață – mii de caractere,

Ce își găsesc pereche negreșit –

Cum se-nțeleg? – acestea sunt mistere;

Protagoniștii doar le-au însușit!