Te iubesc!

Te iubesc cu-acea candoare, sinceră-adolescentină,

Cum și tu mi-arăți fervoare – ca o floare din grădină

Înflorești când de iubire îți vorbesc, doar te ador –

Știu că nu e amăgire, sufletul mi-e-așa ușor

Și te văd în toate cele, aer, apă, cer și nori,

Înger în visele mele, însă îmi dispari în zori

Ca s-apari pe la amiază, pe cărare printre brazi,

Când te văd, trupu-mi vibrează și te vreau cu mine azi.

Te iubesc cu nerăbdarea de-a te ști mereu cu mine,

Ca tine cât este zarea, nu e alta, și-o știi bine,

Simt cum dragostea curată se așterne între noi,

Precum ziua luminată, cu mult soare, dar și ploi

Care vin să dea belșugul câmpului de-un verde crud,

Căci pe unde-a trecut plugul, umblă sufletul zălud –

Umblă să te întâlnească și apari dinspre zăvoi

Ca să îți reamintească vâlvătaia dintre noi.

Te iubesc precum deșertul, râul cel învolburat

Care-l udă, stingând focul, soarelui înflăcărat,

Aducând pe mal verdeața – sufletul cel răcorit

În nisip aducând viața – e un vis, cum ați ghicit –

Vis de dragoste curată, izbândit așa frumos,

Căci iubirea minunată are-așa de mult folos,

Tu ești eu și eu ca tine, amândoi îndrăgostiți,

Iar iubirea mult va ține și-om fi veșnic fericiți!